Cutia cu articole

Text: Alexandru Cristian Beșliu, Cosmin O. Gălățianu

Ilustrații (1 și 2): Elogiu persistenței: Versailles ar fi putut deveni Paris. Surse: „Plan General de Versailles”, Nicolas de Fer, 1700; ©2017 Cartography Associates

Text, foto: Mugur Grosu

Pe ecranul televizorului așezat pe un cuptor metalic rablagit, o imagine rușinos de familiară din lumea civilizată: aventurierul britanic Bear Grylls prezintă una dintre faimoasele sale tehnici esențiale de supraviețuire în sălbăticie. Nu-nțeleg despre ce vorbește, pentru că sonorul este închis iar subtitrarea e în arabă. Nimeni din încăpere nu e interesat cu adevărat, imaginea pare lăsată să curgă pe ecran de decor, ca un fel de carpetă modernă despre mirajul occidental.

Text: Judit Balko
Foto: Mihai Balko, Tiberiu Mihail Cimpoeru, Radu Boeru, Gabriel Boldiș

Termenul de artă publică, așa cum se dezvoltă în spațiul occidental începând cu anii ’60, este un termen-umbrelă, care acoperă abordări artistice diferite, ce variază de la intervenţii cu caracter permanent la cele cu caracter efemer, de la sculptură statuară la performance sau intervenţii cu sunet şi proiecte participative în care accentul este pus pe dezvoltarea unei relaţii de colaborare între în membrii unui grup sau comunităţi.

Text: Oana Cristiana Iftode
Foto: Bogdan Catalin Cazacioc

Creditul imobiliar trebuie privit în contextul mai larg al locuirii în România, caracterizată, pe de o parte, de un tipar al superproprietății – cu cea mai mare rată a proprietăţii din UE – 96% (Eurostat 2013), iar pe de altă parte, de un grad ridicat de informalitate, evitare a pieței creditelor și de practica autofurnizării ce domină piața imobiliară, locuințele fiind cel mai adesea finanțate din surse proprii, sub 10% fiind achiziționate prin credit imobiliar.

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: A.R.A. – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, Vlad Petri, Cătălin Georgescu, Ștefan Bâlici

E mare supărare acum, pentru că guvernanţii noştri dau semnale din ce în ce mai numeroase şi mai clare că se doreşte reluarea, într o formă sau alta, a sinistrului proiect de minerit. Și a altora, de care se vorbeşte mult mai puţin. Ne indignăm (în mod destul de pasiv şi în număr limitat, ce i drept), dar responsabili suntem şi noi.

Text: Cristina Boboc
Foto: Bogdan Catalin Cazacioc

În 1976 un regizor român, Carol Corfanta, debutează cu filmul ”Serenada pentru etajul XII”. Dincolo de mesajele propagandistice și elogioase ale locuirii la bloc, filmul este o excelentă frescă socială a perioadei în care casele din proximitatea rurală a Bucureștiului cad sub presiunea progresului și a modernizării socialiste.

Text: Mugur Grosu
Foto: Vlad Petri și Muzeul interetnic al Văii Hârtibaciului

Am remarcat zidul care urma panta drumului, și acoperișul primului corp, care cobora lin peste el, dar nu ne-am gândit că aici era casa pe care-o căutam, pentru că nu avea nici un semn. Ce-i drept, la drumul principal era un indicator rutier, pe care l-am remarcat mai târziu, dar nimic altceva, nici măcar o plăcuță la intrare.

DOSAR: ECO‑DECO
Sustenabilitatea nu ucide poezia: şcoala de arte a lui Steven Holl în Iowa (p. 016). Marius Şoflete e inginerul pe care şi‑l doresc arhitecţii (p. 050). Hi‑tech de faţade la Paris (p. 062). În Ţinutul Pădurenilor,o casă nouă din pământ (p. 70). Casa de gheaţă din Elveţia (p. 078). Casa de pe bloc (p. 106). Catastrofa reabilitării termice (p. 134).

PRECUM ŞI:
Clasicism şi voluptate: un bloc de ADN BA în Bucureşti (p. 152). Muzeul Literaturii Române îşi are din nou locul său (p. 168). La birou, intr‑o realitate alternativă (p. 188). Oraşul văzut de un administrator de bloc (p. 208).

Text, foto: Mugur Grosu

Îmi revine ocazional în minte o situaţie povestită de Witold Gombrowicz: dacă observi pe plajă un crab răsturnat pe spate, care-şi agită picioruşele incapabil să se ajute singur, probabil te va înduioşa gândul că ar putea pieri aşa, te vei apleca şi îl vei pune pe picioare. Dar dacă observi apoi că plaja, de fapt, e plină de crabi răsturnaţi de furtună, ce crezi că vei face? Cât te vei apleca, şi câţi vei încerca să salvezi pe plaja fără de sfârşit, până vei ajunge să-ţi spui că, la urma urmei, asta nu-i treaba ta?

Text: Bogdan Iancu și Cosmin Manolache
Foto: Bogdan Cătălin Cazacioc

Casa naționalizată are particularitatea de a fi fost locul geometric al unor schimbări ale regimului de proprietate în perioada socialistă, ceea ce a generat spații de ambiguitate și tensiune deopotrivă proprietarilor și chiriașilor. Biografiile acestor familii sunt în același timp biografii ale caselor. Primul act de ruptură, legea naționalizării, intervine asupra modului de utilizare a spațiului locuit. Proprietatea și utilizarea unui bun imobil sunt modificate radical, având ca efect transformarea un spațiu familial în unul cvasi-comunitar.

„Fenomenul” poate fi privit și ca un proiect autonom. Însă el a început ca parte a unui program mai larg – Dix ans après. Shrinking Cities in România/ Orașe românești în declin: o cercetare îndelungată (inclusiv prin niște mii de km parcurși prin țară) și o expoziție despre contracție urbană deschisă la MNAC în 2016.

Text: Tamina Lolev
Ilustrație titlu: Wolfhouse Productions & Bruno Pinto daCruz

Încet-încet, fosta fabrică de bumbac devine un centru emergent al industriilor creative. Printr-un efort comun al unui grup de tineri antreprenori, ne-am propus ca, în 2020, ansamblul să devină un lider al conversiilor sustenabile, un hub al creativității și al antreprenoriatului.