Fericire și spaimă: Dubai / e-zeppelin.ro

Fotoreportajul lui Ștefan Tuchilă despre Dubai arată subiectele obișnuite – zgârie-norii și autostrăzile, sclipiciul, energia și excesul absolut. Și, totuși, imaginile au un aer de distopie și de artificialitate neliniștitoare. Uneori ți-e aproape imposibil să ghicești dacă e o fotgrafie a unui oraș real sau un render perfect. Te ajută micile detalii de o subversivitate inconștientă, cum ar fi oamenii atât de izolați (în Dubai totul se petrece la interior) sau semnele unei activități ce scapă designului și controlului absolut.

Pentru mine, fotografiile cu turnuri de vânt false sunt printre cele mai întristătoare: o întreagă cultură locală a construirii a fost ștearsă de pe fața pământului, pentru a fi păstrată sub forma unor elemente strict decorative.

*Promenadă urbană în partea mai veche a orașului, decorată cu turnuri de vânt false

Atunci când afli și conștientizezi cifrele și faptele din spatele imaginilor – consumul dement de energie, modele urbane și arhitecturale complet nepotrivite condițiilor locale, exploatarea și lipsa completă a democrației și participării, și atât de multe altele, imaginile pot sugera și un scenariu de tip „Căderea Babilonului”, oarecum în linia atâtor picturi alegorice de-a lungul istoriei sau ale părților de început ale unui blockbuster.

Și totuși, chiar în timp ce discutăm asta, se pare că suntem martori la o schimbare dură a politicilor. Dubai vrea acum să devină un far al ecologiei. În noile dezvoltări, apar chiar și interpretări moderne veritabile și funcționale ale arhitecturii tradiționale, ei da, chiar și turnuri de vânt. Oare se va îndrepta statul-oraș și către o dezvoltare mai socială, mai deschisă și cu inițiative și de jos în sus? Oare e posibil un astfel de lucru în actualul sistem autoritar? În orice caz, evoluțiile de acolo sor fi semnificative și pentru restul lumii și, evident, fascinante de urmărit. (Ștefan Ghenciulescu)

*Render City. Axa principală, linia de metrou si bulevardul (Sheikh Zayed Road)

Text,foto: Ștefan Tuchilă

Dependență și alternative

Epoca în care trăim permite o adaptare cu mult mai ușoară la aproape orice fel de climă. Dispunând de o cantitate suficientă de materiale și energie, omul poate trăi aproape în orice climat. Impactul asupra locului este cel care ridică probleme, întrucât tehnologiile de care dispunem astăzi au o amprentă ecologică cu mult mai importantă decât construirea unei colibe din materiale locale regenerabile. De unde nevoia de a găsi un echilibru între confortul căutat și cel pe termen lung asupra mediului pe care îl ocupam.

*În prim plan, „vechiul Dubai”, în planul secund turnurile aliniate pe linia de metrou si pe Sheikh Zayed Road ce duce către Abu Dhabi

Conducătorii Dubaiului, cei care au reușit sa creeze o oază de urbanitate în mijlocul deşertului, sunt încă foarte departe de a găsi acest răspuns.

Totuși, dacă privim istoria recentă a acestui minuscul emirat, speranța există, prin prisma pragmatismului și voinței dovedite în fața oricărui obstacol întâlnit în traiectoria propulsării fostului sat de pescari în rangul marilor metropole.

Obstacolul este însă unul major. Dubaiul se află într-una dintre cele mai neprietenoase zone de pe planetă, cu temperaturi ce depășesc lejer 40 de grade C în cea mai mare parte a anului. Temperatura și umiditatea nu sunt însă singurii factori problematici: Dubaiul a ales sau mai degrabă nu a avut altă opțiune să se dezvolte într-un ritm extrem de rapid, urmărind niște criterii de confort împrumutate din ţări cu un context total diferit.

*O logică a disontinuității urbane. Axa de transport taie orașul in doua

Rezultatul este un ecosistem total climatizat, poți foarte ușor să trăiești o întreagă zi în Dubai, fără să intri în contact cu atmosfera exterioară. În medie, un cetățean din Emiratele Arabe Unite consumă pe an 10 240 KWh (medie din 2013, având în vedere că în Dubai consumul este mult peste media UAE). Prin comparație, în România media este undeva pe la 2 100 de KWh.

*Pe monorailul de pe pe axa centrală a insulei artificiale Palm Jumeirah

Adăugăm pe listă atât diversele excese imobiliare (cât mai înalte), realizate pentru turism sau pur și simplu din orgoliu –, cât și dependența aproape totală de importuri pentru majoritatea alimentelor.

*Cartiere low-rise, comunități închise și dependența totală de mașini

În acest context o paralelă cu Stația Spațială Internațională sau orice stație de cercetare din Antarctica nu este chiar exagerată: Dubaiul (cât și multe alte orașe dezvoltate în ultimii zeci de ani în Orientul Mijlociu) este total dependent de schimburile cu exteriorul. În momentul în care fluxul exterior de aprovizionare este întrerupt, organismul moare.

*Comunități închise ermetic și turnuri de vânt false

Problema este reală, mai ales având in vedere ca Dubaiul este emiratul cu cele mai mici rezerve de petrol (~7% din PIB, se presupune că rezervele vor dispărea în circa 20 de ani), economia fiind bazată în mare parte pe servicii ce presupun prezenţa masivă a oamenilor (construcții, imobiliare, turism, comerț, finanțe), crearea și menținerea atractivității este deci crucială.

Un dicton foarte des întâlnit spune că orașele ar trebui construite pentru oameni. Dubaiul a fost construit pentru a-i atrage pe oameni, dar este foarte posibil ca toată scenografia să se prăbușească în momentul în care metropola nu va mai putea să funcționeze în parametrii definiți. Iar, dacă acest moment teoretic pare doar o ipoteză pentru multe guverne contemporane (a se vedea cazul particular al Statelor Unite), pentru Dubai posibilitatea este imediată.

*Marina Dubai, o serie de turnuri dispuse în jurul unei promenade urbane și a unui lac artificial. Spațiul gândit special pentru mersul pe jos e o noutate in Dubai

Dacă vizitați Dubaiul veți întâlni inevitabil citatul următor: „Bunicul meu a călărit o cămilă, tatăl meu a călărit o cămilă, eu conduc un Mercedes, fiul meu conduce un Land Rover, fiul lui va conduce un Land Rover, dar nepotul lui va călări o cămilă”. Vizionarul conducător al emiratului, Rashid bin Saeed Al Maktoum (1958–1990), era preocupat mai degrabă de economie și de dispariția petrolului, dar intuise exact extrema fragilitate a viitoarei metropole din mijlocul deșertului. Rămâne de văzut dacă nepotul va înțelege mesajul.