CLOVA (Collecting Little Objects from Visual Artists) este o platformă dedicată artei contemporane în miniatură. Fondată de artiști, curatori și profesioniști din domeniul cultural, CLOVA își propune să integreze arta de mici dimensiuni în circuitul actual al pieței de artă
Platforma va organiza, între 29 și 31 mai 2026, în București, prima ediție CLOVA Miniature Art Fair, un nou format expozițional dedicat artei contemporane, care propune o nouă abordare a modului în care arta este expusă, colecționată și integrată în viața de zi cu zi. Desfășurat în clădirea Union de pe Strada Academiei 24, în zona Universitate, evenimentul aduce în prim-plan o formulă curatorială rar întâlnită în context european: un târg construit integral în jurul lucrărilor de mici dimensiuni și al booth-urilor miniaturale.
CLOVA reunește 16 galerii, spații artist-run, inițiative curatoriale și instituții culturale din România, configurând o platformă care reflectă dinamica actuală a scenei de artă contemporană locale și regionale. Participă: 1m pătrat de artă, Alert Studio, Aliaj, Arta Non Stop, Atelier 030202, ETAJ artist run space, G15D, Go Art Project, Intestina Iași, Last Minute, MATCA, MNTRplusC, RAFT, Spam Index, Universitatea de Vest din Timișoara și Zar artist run.
Evenimentul propune un model expozițional experimental, în care fiecare participant prezintă lucrări de maximum 15 × 15 cm (sau 15 × 15 × 15 cm pentru obiecte), expuse în structuri miniaturale de tip dioramă. Acest format nu reprezintă doar o alegere estetică, ci o intervenție directă asupra convențiilor pieței de artă, oferind o alternativă accesibilă, contemporană și relevantă pentru noile generații de colecționari.
O altă particularitate, legată de spiritul conceptului de „affordable art”, e faptul că regulamentul de organizare impune expozanților ca valoarea de vânzare a unei lucrări să nu depășească 900 EUR.
CLOVA pornește de la premiza că valoarea artistică nu este condiționată de scară sau exclusivitate economică. Prin promovarea unui model de accesibilitate, târgul facilitează accesul unui public extins la lucrări originale, ediții limitate și obiecte de colecție, contribuind la dezvoltarea unei relații mai directe între artiști, spații expoziționale și public.
Mai mult decât un simplu târg, CLOVA funcționează ca o platformă de dialog între practici artistice diverse, inițiative independente și noi forme de circulație culturală. Programul include atât prezentări expoziționale, cât și artist talks, tururi ghidate și întâlniri dedicate publicului interesat de artă contemporană și de noile modele de colecționariat.
CLOVA MINIATURE ART FAIR
29-31 mai 2026, 12:00-20:00 @ Clădirea Union, Etaj 4, Str. Academiei 24, București
intrare liberă
Articol conex:
Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii
Articol în cadrul ediției „Toamna 2025 – Vara 2026” / Zeppelin/București/Online















