Cutia cu articole

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Georgiana Ghenciulescu, Ștefan Ghenciulescu

Nu, nu am plâns la expoziție. Doar așa puțin, la final, când, după un parcurs de tip „silent disco”, în care fiecare vizitator era practic singur cu muzica din căștile wireless și exponatele, ajungeai într-o cameră mare, rotundă, unde, pe un ecran circular rula în buclă sfârșitul unuia din ultimele concerte, inclusiv cu David Gilmour mulțumind publicului – cel de atunci și cel dintotdeauna.

Ce s-ar face studenții de la arhitectură fără planurile și machetele lui Junya Ishigami? Greu de văzut un juriu de școală în care să nu recunoști modelul – desene detaliate, delicate și transparente, machete eterice care combină abstracțiunea și esențializarea cu naturalismul.

Text & foto: Mugur Grosu

Toamna care-a trecut, la invitația companiei elvețiene Geberit, care sponsorizează expoziția Victor Papanek – The Politics of Design, de la Vitra Design Museum, am călătorit în Basel și Weil am Rhein, vizitând două țări în două zile, Elveția și Germania.

Text & foto: Ștefan Ghenciulescu

Ce faci când ai o școală cu mulți copii (clasele I–XII) și cu puțin spațiu de joacă și sport în cele două curți de recreație? Simplu: transformi curtea din față în parcare pentru profesori. În mod oficial, cu locuri marcate frumos, cu vopsea. Copiii se pot juca în continuare, ce-i drept, însă așa, mai sportiv, strecurându-se printre mașini.

„I don’t want to know what this thing is all about.” – Mårten Spångberg

În cadrul eXplore festival #13, desfasurat la WASP între 6 și 20 octombrie 2018, coregraful Mårten Spångberg a pus în scenă „Digital Technology” – un performance care a inspirat reflectările următoare.

Text: Cosmina Goagea

Foto: Joachim Engelstad

Un oraș mare este mai rapid decât oamenii iar proiectele de arhitectură sunt mai încete decât tehnologia. Evident, economia actuală produce o mare nedreptate socială. Urgențe de toate felurile condensează timpul astfel încât criza devine normă, lumea este pe zi ce trece mai aglomerată și mai fierbinte. O generație de oameni care nu lucrează pentru un viitor îndepărtat, ci pentru unul care e deja aici, încearcă să schimbe din mers modul de a trăi în oraș, paradigma și democrația.

Text, foto: Ștefan Tuchilă

Există foarte mulţi oameni care, sunt convins, cred că au înţeles sau descifrat Parisul după o săptămână de fugit din obiectiv în obiectiv, plimbat pe străzile înguste din centru, bulevardele ordonat desenate de Haussmann sau o croazieră pe cheiurile Senei. Şi aceştia au parţial dreptate, Parisul oferă la suprafaţă o imagine relativ unitară, care te poate convinge după vizita sumară că ai reuşit să-l înţelegi.

Text: Oana-Valentina Suciu

Despre sălbăticia cu care ”dezvoltatorii urbani” țintesc cartierul bucureștean Floreasca s-a scris în presa centrală, în cea de investigații și de specialitate de ani buni. Revista Zeppelin a dedicat un amplu material acestui subiect în luna aprilie 2018 (materialul putând fi citit aici). Arhitectul Dragoș Marian, locuitor al cartierului și om implicat civic, arăta, la acea dată, că ”Modul în care mai multe terenuri din Floreasca au fost trecute din proprietate publică în proprietate privată este cel puțin bizar.

Fotoreportajul lui Ștefan Tuchilă despre Dubai arată subiectele obișnuite – zgârie-norii și autostrăzile, sclipiciul, energia și excesul absolut. Și, totuși, imaginile au un aer de distopie și de artificialitate neliniștitoare. Uneori ți-e aproape imposibil să ghicești dacă e o fotgrafie a unui oraș real sau un render perfect. Te ajută micile detalii de o subversivitate inconștientă, cum ar fi oamenii atât de izolați (în Dubai totul se petrece la interior) sau semnele unei activități ce scapă designului și controlului absolut.

Text: Mugur Grosu

Într-o dimineață, într-o cameră de hotel din Arad, m-am trezit cu o durere odioasă de cap și cu două corpuri suplimentare în pat, despuiate și mirosoind a bere. Și prima chestie care mi-a venit în minte a fost întrebarea: ce e un hipopomingo roz?

Text: Iuliana Dumitru

Când am călcat pentru prima dată pragul spaţiului tranzit.ro/Bucureşti,.am ajuns pe o ploaie mocănească, fără să ştiu prea multe despre loc, deşi exista de mai bine de trei ani în oraş. Trecută de poarta cu multe lacăte mi-am dat seama imediat că tot ceea ce ştiam despre un spaţiu de artă convenţional nu se aplica în acest caz. Cum adică în acelaşi loc se organizează expoziţii şi se cultivă legume?

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto și cercetare la fața locului: Laurian Ghinițoiu

E foarte greu să vorbești într-o revistă de arhitectură despre acele”instant icons” produse de către starhitecți, imediat și apoi îndelung mediatizate. Avalanșa de imagini creează saturație, și pe cât de ușor sunt recunoscute, pe atât de puțină răbdare mai aure lumea să mai afle ceva sau să le analizeze.