„Ca artist, trebuie să am curaj. Cred că e nevoie de mai mult curaj să creezi lucruri menite să dispară decât să o faci ca să rămână.“ – Christo
Text: Mugur Grosu
Foto: Petre Dalea, Mugur Grosu
„Ca artist, trebuie să am curaj. Cred că e nevoie de mai mult curaj să creezi lucruri menite să dispară decât să o faci ca să rămână.“ – Christo
Text: Mugur Grosu
Foto: Petre Dalea, Mugur Grosu
Clădiri din CLT(Cross-Laminated Timber) sunt puține în România. Clădiri cu arhitectură de calitate din acest material și mai puține. E cu atât mai importantă apariția acestui mic centru de birou de lângă Oradea. Este prima clădire din România certificat standardul „Low Energy Passive House” dar și o lucrare complexă și poetică . Realizarea sa fost posibilă datorită unei implicări exemplare a clientului și a unei colaborări între acesta, arhitecți și o echipă multidisciplinară de ingineri. Am vorbit despre acestea, dar și despre ecologie, bani, spații, expresie arhitecturală, peisaj cu arhitecții Gabriel Chiș-Bulea și Mădălina Mihălceanu și cu Marius Șoflete, fondatorul biroului Inginerie Creativă.(Ștefan Ghenciulescu)
Din anumite puncte de vedere, această casă se apropie de un proiect studențesc; asta dacă îți imaginezi un proiect studențesc curajos și inteligent, fără un client concret, dar într-un context absolut real și care chiar trebuie realizat, și realizat bine.
Situat la 10 km de Miercurea Ciuc, în inima munților Harghita, acest proiect răspunde la o temă precisă: conceperea unui pavilion destinat familiilor și copiilor.
Un L cu buzunare ascunse și perspective verzi – o casă extrovertită, transparentă și deschisă către natură: dinspre curte, expoziții de spații, de plinuri și goluri printre care-ți vine să te ascunzi; dinspre stradă, un obiect elegant, diferit de context, a cărui efervescență generează adesea o oprire și un motiv de interacțiune (ne spun vecinii).
E una dintre cele mai râvnite zone din București: la nord de inelul central se înlănțuie cartierele-grădină luxoase, perfect structurate, cu vilele și bloculețele frumoase ale elitei interbelice. Un teritoriu ocupat după război de nomenclatura comunistă și asupra căruia au năvălit toate valurile speculative de după 1990.
Un loc prețios…
…și complicat. În zona din jurul Căii Victoriei, între Piața Revoluției și Bulevardul Elisabeta, se suprapun cam toate straturile istorice, de la traseul sinuos, specific balcanic, al Căii Victoriei și minunata biserică Kretzulescu la eclectismul clădirilor publice și al caselor sfârșitului de secol XIX și apoi la neoromânescul flamboaiant și eleganța Art-Deco și modernistă a anilor ’30. Perioada postbelică ne-a dat în primul rând ansamblul Sălii și Pieței Palatului, o operație urbană ce a presupus distrugeri importante și relații dificile cu țesutul urban din spatele său, însă cu calități urbane și arhitecturale certe.
Pentru a treia toamnă la rând, prezentăm comunității Zeppelin o colecție de file de jurnal pregătite de tineri interesați de patrimoniu local și dezvoltare, participanți la școala de vară de arhitectură rurală, design și antropologie pe care Asociația MAIE o organizează la fiecare final de august în satele din Geoparcul Platoul Mehedinți.
ASTRA VR este un experiment muzeal care se folosește de tehnologie VR, instalații de sunet și bandă desenată pentru a face patrimoniul culturii tradiționale mult mai accesibil. Miza pe care muzeul ASTRA din Sibiu și-a asumat-o a fost aceea de a inova modalitățile de exprimare muzeistice și de a se apropia de o nouă generație de vizitatori.
Cifrele de mai jos intră de obicei în Zeppelin la credite. Le-am pus aici, pentru că, așa seci cum sunt, exprimă foarte bine scopul și caracterul fundamental al proiectului; suprafața totală: 4.000 de metri pătrați; creșterea suprafeței pietonale: +124%; diminuarea suprafeței carosabile: -55%; creșterea suprafeței plantate: +151%; numărul de arbori plantați: 48.
O casă de colț ce prinde o a doua viață. La început a fost parterul înalt cu un magazin de obiecte și accesorii realizate de designeri români. Au rămas grădina și demisolul, în legătură (aproape) directă cu strada.
Trăim în postcomunism în România, adică într-o țară care se definește încă prin relația ei cu trecutul comunist. După o lungă tradiție de mitologii de legitimare inventate și identități contrafăcute, suntem în căutarea istoriei adevărate. Pentru ca aceasta să existe, e nevoie de martori și de amintiri pe care să le recunoaștem, chiar dacă sunt rușinoase.