Cutia cu articole

Oraşele României trebuie să şi regăsească identitatea în raport cu centrul puterii. Unul din subiectele comune este acela al patrimoniului locuit, patrimoniu neglijat în detrimentul ideii de monument individual de valoare. Actuala înţelegere a monumentului nu include necesitatea aducerii acestuia în prezent, ca spaţiu locativ de actualitate şi component a unor cartiere istorice vii, cu ţesut social crescut în timp.

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Irina Pata

E destul de greu să scrii un editorial despre arhitectură și oraș după cele ce s-au întâmplat la Colectiv. Numărul victimelor continuă să crească, și printre ele se află o proporție uriașă de arhitecți și urbaniști.

14 noiembrie, ora 11:30, la Casa Mincu

Atelierul de Creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român va lansa cartea – obiect „Case-n casă”, o construcție făcută cu cărămizi, scânduri și gânduri născocite împreună cu copiii care i-au trecut pragul de-a lungul vremii. Un proiect de carte-laborator ce-și propune o incursiune interactivă, pe mai multe voci, în universurile reale și posibile ale casei, pornind de la dialogul dintre locuința țărănească și cea urbană.

Text: Natalia Negru / Fotografii: ©Case Vii

Pentru un nou venit în București și chiar pentru locuitorii săi, opțiunile locative din Capitală par să fie dintre cele mai ofertante. Ansamblurile rezidențiale sunt promovate prin imagini și sintagme „verzi”, „pline de siguranță” și conform „standardelor europene”, iar blocurile ridicate în perioada socialistă prin „super poziție”, îmbunătățiri precum „gresia, faianța, termopanul” sau „vederea frumoasă”. Băncile te ajută să îți îndeplinești visele și să ai „casa ta”, acel loc idilic unde stai ghemuit alături de cel drag pe o canapea pufoasă, într-o cameră luminoasă și te bucuri de „acasă”. Bucureștiul locativ este însă mult mai diversificat decât imaginile marketizate ale locuirii (chiar dacă și acestea reflectă anumite tipare asupra proprietății). 

Text & foto: Ștefan Ghenciulescu

Nu despre deja celebra cruce–mamut cu luminițe care ni se pregătește la Universitate vreau să vorbesc aici. Aceasta nu e decât ultima dintr-o serie de acțiuni autoritare și pompoase cu care ne-au procopsit diferitele administrații în ultimii ani. Cartofi trași în țeapă, busturi grotești, voievozi monstruoși, alegorii greoaie…
Dincolo de lipsa de cultură artistică a comanditarului și de faptul că acesta se dispensează de orice sfat sau consultare publică, problema mi se pare că stă, ca în atâtea alte cazuri de tranziție, în nevoia de mare, de impozant: ca să aduci aminte sau pur și simplu să onorezi ceva bun și frumos, trebuie să exagerezi, să cauți grandoarea, dimensiunea, bogăția; dar și maxima vizibilitate.  Trebuie să se vadă,  să sară în ochi. Altfel nu își face treaba monumentul, se pare.

Scindarea forțată a unui organism viu

Ne-a afectat foarte mult plecarea din TNB, trauma e foarte mare pentru că practic a rupt coloana vertebrală a Centrului. Abia apucase să se arate în public și să prindă cheag și, când ar fi fost nevoie de o nouă etapă, de un nou tip de investiție, ne-au luat esențialul. Spațiul Centrului nu e doar un spațiu fizic, în care unii vin și repetă și dau spectacole.

The parasite socks project at 56th Venice Biennale

Text: Jean-Lorin Sterian

Am început acest proiect dintr-un sentiment de vinovăție. Dintotdeauna, am perceput șosetele ca pe niște rude de la țară, cu care ți-e rușine să te afișezi printre prietenii cool. Le-am ignorat, le-am disprețuit, le-am purtat până la dezintegrare, le-am tratat cu picioarele. La sfârșitul unei zile grele, o șosetă este mai obosită ca proprietarul. În textura ei s-a impregnat toată sleiala corpului. Pentru că le-a fost menită o soartă ingrată, mi-am propus să le ofer un omagiu, un act simbolic, echivalentul Mormântului Soldatului Necunoscut.

Text: Cosmin Caciuc

Publicăm în acest număr un dosar cu proiectele premiate la Premiile Europene AADIPA pentru Intervenții asupra Patrimoniului Arhitectural. Aceste premii bianuale organizate cu sprijin catalan au apărut mai recent, în 2013, în peisajul profesional continental. Spre deosebire de celelalte premii faimoase europene, precum cele dedicate Patrimoniului Cultural / Europa Nostra (din 2002, focalizate pe conservarea patrimoniului), cele pentru Spațiu Public Urban (din 1999, axate pe intervenții noi urbanistice) și cele de Arhitectură Contemporană / Mies van der Rohe  (din 1998, adresate proiectelor noi de arhitectură), premiile AADIPA ocupă o nișă mediatoare, între conservarea patrimoniului și exemplele moderne. E un semnal important asupra nevoii de reconciliere a atitudinilor sociale divizate între istorie și modernizare, a importanței patrimoniului pentru dezvoltarea strategică urbană, oferind și un ghid de bune practici în zonele protejate, unde integrarea și coexistența devin cheile fundamentale de înțelegere.

Text: Cosmin Caciuc / Foto: Cosmin Dragomir (Boldești-Scăeni)

În ediția iulie-august a revistei noastre publicăm câteva exemple de bună gândire ecologică pe care le-aș eticheta drept high green datorită viziunii coerente, mature, integrate, chibzuite financiar și responsabile în sensul larg față de viitorul mediului construit: Centrul educațional din Boldești-Scăeni (Adrian Pop – Asociația Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit), un dosar cu cea de a 4-a ediție a premiilor Holcim pentru construcții durabile și Vtree, un prototip de generator autonom și mobil de energie urbană la ediția din acest an a Festivalului Street Delivery din București, realizat de Studio Act.

Expoziție multimedia: Frânturi de rugăciuni
24 iulie – 30 august @ MȚR, Sala Tancred Bănăţeanu

Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu Muzeul Național din Gdańsk, vă  invită la o expoziție multimedia menită să vă familiarizeze și să vă mărească interesul în privința arhitecturii sacre din Polonia, Islanda și Norvegia. Sunt prezentate fotografii, filme și înregistrări audio din clădirile selectate: altare poloneze, biserici etajate din lemn norvegiene și biserici de fermieri din Islanda.

Text: Cosmin Caciuc / Foto: Daisuke Ohki

Din romanele lui Jules Verne m-am prins că nu e cool să fii om de știință fără să fii și excentric, și mai ales controversat, măcar declarativ. Ray Kurzweil, director pe inteligența artificială la Google, ocupat cu predicțiile și cu cele 100 de pastile pe care pretinde că le ia pentru a trăi cât mai mult, nu face excepție de regula asta… Viziunea sa, pe scurt: toate conduc către nanotehnologie, adică spre materia manipulată la nivel de atom astfel încât să poată fi anulate granițele dintre natural și artificial chiar la nivelul țesutului uman.

Text intro, foto & video: Mugur Grosu

Pe 12 și 13 iunie 2015, în Munții Țarcu, am avut rarul privilegiu de-a mă număra printre martorii unor momente extraordinare: relocarea în zona de „resălbăticire“ a unor zimbri aduși din 4 țări europene, după un drum de peste 5000 de kilometri (efort logistic greu de imaginat) și (paradoxal pentru numele locului – curată „claustrofonie“!) eliberarea în sălbăticie a altei turme, deja adaptată la noul mediu, în cadrul celei mai ambițioase inițiative europene de salvare a legendarului mamifer de la dispariție.