Articol revista # 136

 

Editorial: High Green, Low Green

 

Text: Cosmin Caciuc / Foto: Cosmin Dragomir (Boldești-Scăeni)

În ediția iulie-august a revistei noastre publicăm câteva exemple de bună gândire ecologică pe care le-aș eticheta drept high green datorită viziunii coerente, mature, integrate, chibzuite financiar și responsabile în sensul larg față de viitorul mediului construit: Centrul educațional din Boldești-Scăeni (Adrian Pop – Asociația Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit), un dosar cu cea de a 4-a ediție a premiilor Holcim pentru construcții durabile și Vtree, un prototip de generator autonom și mobil de energie urbană la ediția din acest an a Festivalului Street Delivery din București, realizat de Studio Act.

foto edito_cosmindragomir_CercBoldestiScaieni

Cum arată atunci zona low green? În primul rând, ar fi una a superficialității, unde s-ar prelua de complezență și doar parțial niște aspecte vizuale „eco” doar pentru că se vorbește mult acum despre arhitectura verde și e ceva „de bine”. Criteriile sustenabile constituie, de fapt, un caiet complex de sarcini și chiar o nouă specializare în domeniul construcțiilor în care primează procesele și relaționările. Ele nu se reduc doar la calculul unui coeficient mai bun de izolare termică, la polistirenizări improvizate și nici măcar la mult-râvnitele etichete de performanță cu denumiri de metale prețioase, ci caută o conlucrare inteligentă a arhitecturii cu mediul înconjurător. În al doilea rând, zona low green s-ar caracteriza prin lipsa coerenței: abuzul de tehnologie scumpă în detrimentul configurațiilor pasive, ignorarea contextului la nivel tipologic și a resurselor locale pentru capricii legate de aparența iconică la modă; credința că arhitectura verde e doar ceva idilic și izolat în natură, fără o reflectare adecvată la consecințele ecologice ale fenomenului împrăștierii suburbane numit sprawl. În al treilea rând, low green se asociază cu marketingul deformat sau chiar falsificat printr-o publicitate condusă abil prin „cuvinte-cheie” rezonante, sugrumate însă de platitudinile „limbii de lemn”: e ca atunci când vopsești fațada în verde ca să declari că și arhitectura e ecologică în consecință sau că aspectul „eco” își atinge suficiența prin câteva jardiniere de circumstanță, plus un panou solar.

Poate că primele două trăsături ale low green-ului țin de perioada de copilărie a practicii sustenabile, inerentă și trecătoare. Însă marketingul deformat, care vinde mai degrabă slogane cu etichetări verzi decât produse eco, nu mai e o copilărie; e un pic de cinism și oportunism, o prefăcătorie printre valori autentice. Dezbaterea publică asupra durabilității are dificila sarcină de a distinge falsul ecologism față de intervențiile autentice în acest domeniu, și de a oferi modele valide la nivel social. Poate că nu toate clădirile trebuie să poarte neapărat o ecoetichetă ca să-și legitimeze existența pe o piață prea similară cu cea a produselor de consum, dar toată arhitectura contemporană trebuie să dovedească prin ceva autentic că este responsabilă față de oraș și mediu. Principiile de promovare a sustenabilității la noi prin Romania Green Building Council, la care vom reveni în numărul următor al revistei, lasă să se înțeleagă cât de larg este acest spectru al așteptărilor în ceea privește arhitectura verde și cât de legat este de ceea ce numim, de fapt, bun-simț constructiv, încât numai dacă ești rău intenționat poți să ratezi chiar orice recomandare din sistemele internaționale de evaluare în domeniu.

cosmindragomir_CercBoldestiScaieni_XL_0035

1