Articol revista # 135

 

Editorial: Futurologie cu 100 de pastile

 

Text: Cosmin Caciuc / Foto: Daisuke Ohki

Din romanele lui Jules Verne m-am prins că nu e cool să fii om de știință fără să fii și excentric, și mai ales controversat, măcar declarativ. Ray Kurzweil, director pe inteligența artificială la Google, ocupat cu predicțiile și cu cele 100 de pastile pe care pretinde că le ia pentru a trăi cât mai mult, nu face excepție de regula asta… Viziunea sa, pe scurt: toate conduc către nanotehnologie, adică spre materia manipulată la nivel de atom astfel încât să poată fi anulate granițele dintre natural și artificial chiar la nivelul țesutului uman.

Legenda foto: Fotoliul ILY-I, design de Setsu & Shinobu Ito și realizat de AISIN

* Legenda foto: Fotoliu ILY-I, design de Setsu & Shinobu Ito și realizat de AISIN

Pentru filosofi: dureri de cap pentru că mai multe categorii epistemologice și ontologice vor fi reformulate integral, împreună cu estetica și etica. Pentru arhitecți: puterea imensă de a controla materia, „tectonică informațională”! Ați uitat probabil de proiectele lui Markos Novak de la sfârșitul anilor ’90, publicate în Architectural Design și în faimoasele compendii Architecture Now! Îmi imaginez că puțini i-au citit pe bune textele lui teoretice care ne pregăteau cu entuziasm în plan teoretic pentru cele mai radicale consecințe ale nanotehnologiei: transphysical city pentru transmodern-aliens. Omul vitruvian, omul lui Corbu’, înlocuiți de aliens, de hibrizi nanotehnologici, de cyborgi. Nefirescul a devenit acum firesc. De roboți, chestii învechite, se sperie degeaba lumea. Sursa de inspirație se găsea și la un alt futurolog și expert în nanotehnologie, John Storrs Hall. Cel mai tare proiect al său, așa-numita utility fog sau cum să-i spun mai bine altfel decât „ceața de nanoboți” pretindea că, la un moment dat în viitor, ea poate constitui și deconstitui efectiv materia, materiale de construcții, obiecte, lumea din jurul nostru și pe noi deopotrivă.

În viziunea tuturor acestor futurologi, tot mersul științei conduce inevitabil către puterea imensă de a controla materia și de a ne reinventa existențial. Însă nici unul nu ne oferă argumentele convingătoare de ce ne-am dori cu adevărat asta. Pe bune, de ce? Totul este inevitabil, cade profetic, oracular: așadar, noua condiție tehnoculturală a excesului pare să rezulte din combinarea fatală a geometriilor neeuclidiene, a electronicii, fizicii cuantice, geneticii, internetului, miniaturizării și parametrizării…

Acum, dacă am aflat ce ne așteaptă cu nanoboții, amuzantul proiect al echipei japoneze AISIN publicat în acest număr (#135 – iunie 2015) ar putea să apară deja desuet: în loc să inventeze încă un robot care urcă singur scările și dă bună ziua, speriindu-i mai mult sau mai puțin pe oamenii în carne și oase, au făcut ca un obiect de mobilier și altul de deplasare personală să devină mai inteligente și mai prietenoase: ILY-I este un fotoliu inteligent și interactiv, iar ILY-A este un triciclu electric pentru o singură persoană, care se poate transforma în alte patru configuraţii și care recunoaște obiectele staționare și pe cele în mișcare, reducând automat viteza și controlând frânele. E clar că înainte de nanoboți o să începem să vorbim cu frigiderul, televizorul, tricicleta, chiuveta din baie și preșul de la ușă. Nu știu acum dacă e chiar de rău asta, dar o să fie amuzant cu siguranță… Cel puțin o vreme. După asta, o să devenim suspicioși ca nu cumva să gândească brusc electrocasnicele cu mintea lor și să ne mănânce în timp ce dormim.

 

1