A apărut în 2015 și este prima marcă românească de covoare hand-tufted. Dare to Rug înseamnă meșteșug și design menite să reinstituie covorul ca obiect central în schema decorativă a unui spațiu.
revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X
A apărut în 2015 și este prima marcă românească de covoare hand-tufted. Dare to Rug înseamnă meșteșug și design menite să reinstituie covorul ca obiect central în schema decorativă a unui spațiu.
Text & foto: Laurian Ghinițoiu
Mă ocup de fotografie de arhitectură de mai multă vreme, însă în ultimii ani am simțit că mă îndepărtez din ce în ce mai mult de fotografia standard, cu clădiri perfecte și goale, din care oamenii lipsesc cu desăvârșire sau au doar o prezență decorativă.
Text: Cosmin Caciuc
Ilustrații: Urban Regeneration workshop #Tudordurabil
Câțiva zeci de studenți și profesori ai Facultății de Arhitectură din Strasbourg și îndrumători din Bruxelles au lăsat în această toamnă, în urma unui workshop de regenerare urbană pentru cartierul Tudor din Târgu Mureș, o viziune clară asupra modului în care se poate îmbunătăți spațiul public cu resurse și intervenții minimale:
Yure, o intervenție dinamică la granița dintră artă și arhitectură se joacă cu destructurarea tramelor, articulare, tehnici tradiţionale şi spaţii întrepătrunse.
Text: Corina Laza
Foto: Ștefan Tuchilă
Explorarea unor noi sensuri ale vieţii urbane, soluţii pentru diverse probleme majore ale habitatului și un început al posibilităţilor de a exploata oraşele prin mijloace şi idei provenite din cultura digitală.
Text: Constantin Goagea / Foto: Ars Electronica, echipele proiectelor
19-20 decembrie 2015 @ Impact Hub Bucharest
Buy local, get Magic este motto-ul celei de-a 7-a ediții a târgului de design Made in RO, care te așteaptă cu creații în special home&deco, ale căror povești includ de la arhitectură la trenduri urbane. Iată câteva dintre ele:
Oraşele României trebuie să şi regăsească identitatea în raport cu centrul puterii. Unul din subiectele comune este acela al patrimoniului locuit, patrimoniu neglijat în detrimentul ideii de monument individual de valoare. Actuala înţelegere a monumentului nu include necesitatea aducerii acestuia în prezent, ca spaţiu locativ de actualitate şi component a unor cartiere istorice vii, cu ţesut social crescut în timp.
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Irina Pata
E destul de greu să scrii un editorial despre arhitectură și oraș după cele ce s-au întâmplat la Colectiv. Numărul victimelor continuă să crească, și printre ele se află o proporție uriașă de arhitecți și urbaniști.
14 noiembrie, ora 11:30, la Casa Mincu
Atelierul de Creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român va lansa cartea – obiect „Case-n casă”, o construcție făcută cu cărămizi, scânduri și gânduri născocite împreună cu copiii care i-au trecut pragul de-a lungul vremii. Un proiect de carte-laborator ce-și propune o incursiune interactivă, pe mai multe voci, în universurile reale și posibile ale casei, pornind de la dialogul dintre locuința țărănească și cea urbană.
Text: Natalia Negru / Fotografii: ©Case Vii
Pentru un nou venit în București și chiar pentru locuitorii săi, opțiunile locative din Capitală par să fie dintre cele mai ofertante. Ansamblurile rezidențiale sunt promovate prin imagini și sintagme „verzi”, „pline de siguranță” și conform „standardelor europene”, iar blocurile ridicate în perioada socialistă prin „super poziție”, îmbunătățiri precum „gresia, faianța, termopanul” sau „vederea frumoasă”. Băncile te ajută să îți îndeplinești visele și să ai „casa ta”, acel loc idilic unde stai ghemuit alături de cel drag pe o canapea pufoasă, într-o cameră luminoasă și te bucuri de „acasă”. Bucureștiul locativ este însă mult mai diversificat decât imaginile marketizate ale locuirii (chiar dacă și acestea reflectă anumite tipare asupra proprietății).
Text & foto: Ștefan Ghenciulescu
Nu despre deja celebra cruce–mamut cu luminițe care ni se pregătește la Universitate vreau să vorbesc aici. Aceasta nu e decât ultima dintr-o serie de acțiuni autoritare și pompoase cu care ne-au procopsit diferitele administrații în ultimii ani. Cartofi trași în țeapă, busturi grotești, voievozi monstruoși, alegorii greoaie…
Dincolo de lipsa de cultură artistică a comanditarului și de faptul că acesta se dispensează de orice sfat sau consultare publică, problema mi se pare că stă, ca în atâtea alte cazuri de tranziție, în nevoia de mare, de impozant: ca să aduci aminte sau pur și simplu să onorezi ceva bun și frumos, trebuie să exagerezi, să cauți grandoarea, dimensiunea, bogăția; dar și maxima vizibilitate. Trebuie să se vadă, să sară în ochi. Altfel nu își face treaba monumentul, se pare.
Scindarea forțată a unui organism viu
Ne-a afectat foarte mult plecarea din TNB, trauma e foarte mare pentru că practic a rupt coloana vertebrală a Centrului. Abia apucase să se arate în public și să prindă cheag și, când ar fi fost nevoie de o nouă etapă, de un nou tip de investiție, ne-au luat esențialul. Spațiul Centrului nu e doar un spațiu fizic, în care unii vin și repetă și dau spectacole.