Cutia cu articole

Proiectul pentru biserica spitalului de psihiatrie de la Voila nu preia imagini ci interpretează o logică spațială și structurală

Proiect & text: Ana-Maria Goilav Guran
Foto: Costin Gheorghe, Emil Cosma

Câți arhitecți au șansa de a interveni asupra liceului la care au studiat? Dorin Ștefan se joacă cu referințele moderniste care au determinat arhitectura clădirii vechi, extinde școala în oraș și aduce spațiul public în școală.

Proiect: DSBA
Text, foto: Andrei Mărgulescu

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Rainer Schlautmann, Sebastian Asiedu

Din ce se compune un oraș? Dar un oraș bun? În septembrie, un balaur, un muzeu cu gume de mestecat, o povestitoare pentru răvașe de amor, o grădină în mijlocul străzii și alți câțiva invadatori s-au strecurat într-un oraș din Ruhr și i-au pus în discuție identitatea și viitorul. Am fost în vizită în noul oraș propus de curatori și artiști și acum vă povestesc și vouă.

DOSAR: Pe piață. Inclusiv cu clădiri vechi

Text intro: Ștefan Ghenciulescu

Când am definit temele dosarelor din acest an, acest număr era dedicat relației dintre piață și arhitectură, antreprenoriatului, modelelor deștepte, iar cel din decembrie unei teme foarte dragi nouă – lucrul cu clădiri existente. Ei bine, va trebui să ne gândim la un alt dosar pentru decembrie, deoarece, întrebând, cercetând, selectând și cugetând asupra proiectelor și interviurilor, am ajuns ca majoritatea materialelor din acest număr să se refere tot la regenerare și reinventare.

Tot mai multe clădiri se află, în prezent, în condiții precare. Îmbunătățirea standardului de energie al clădirilor reprezintă una dintre provocările importante pentru societate, cu scopul de a furniza condiții moderne și sănătoase de viață pentru toți cetățenii.

Expoziția „Actopolis /București-Sud. Construiește-ți propriul oraș”

6– 26 aprilie 2017 @ Goethe-Institut, Str. Tudor Arghezi nr. 8-10, București
Vernisaj: 6 aprilie, ora 18.30/ FB event

În 2016, cercetam și vorbeam despre jumătatea mai vitregită a capitalei și propuneam un exercițiu de responsabilitate. Am realizat acum o expoziție despre locuri, energii și proiecte bune.

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Dan Purice

Mi-a atras de departe atenţia bloculeţul modernist din Timişoara: simplu, elegant, simpatic, foarte reprezentativ pentru interbelicul nostru moderat şi cumsecade. Doar când m-am apropiat foarte tare am observat monograma Art Deco cu anul construcţiei – un obicei şi o manieră tipice acelei epoci. Şi atunci am îngheţat: anul marcat acolo nu era o dată de anii ’30, cum m-aş fi aşteptat, ci 1947. Blocul interbelic nu era de fapt interbelic. Proprietarii săi l-au terminat şi au anunţat cu mândrie lumii acest lucru exact în anul în care lumea lor s-a prăbuşit.

Timişoara mişcă lucrurile în regiune, dar şi în modul de‑a dezbate şi scoate în lume arhitectura. Arhitectură, teorie şi pedagogie din trei ţări, evenimente la care participarea publicului din afara profesiei a depăşit uneori 80%. Am stat de vorbă cu o parte din echipa de coordonare BETA – Bienala Timișoreană de Arhitectură.

Un sistem proiectat pentru o expoziție specifică, dar de care locul continuă să beneficieze. Structurile autosusținute realizate din tuburi, cabluri și noduri permit expunerea fără a fi atinși pereții istorici din subsolul Centrului Cultural ARCUB din București

Text: Justin Baroncea
Foto: Radu Malașincu

Text: Maria Mateoniu
Foto: Bogdan Cătălin Cazacioc

În timpul studenției mi-am imaginat căminul din Tei ca pe un loc mirific, poate și pentru că din totdeauna mi-au plăcut teii. Când l-am vizitat prima dată în 2015, am constatat că locul pe care mi l-am imaginat atât de frumos era de fapt foarte trist, izolat, cumva uitat, mai ales de cei care ar fi trebuit să-l îngrijească.

Text: Ștefan Tuchilă, Mihai Duțescu, Ștefan Ghenciulescu
Foto: Ștefan Tuchilă

Intro

Starhitectura e puțin prezentă în Zeppelin, poate pe nedrept. Pentru că, deși supraexpusă și promovată mai tot timpul complet necritic, ea e totuși varianta contemporană a marilor monumente ale timpurilor trecute. Iar, urmând un argument mai vechi de-al lui Gehry, întotdeauna a existat o arhitectură mare, scumpă, spectaculoasă, care astăzi reprezină mai puțin intențiile clienților de atunci cât un set de valori culturale unanim acceptate.

În puține țări a avut loc o explozie a inițiativelor arhitecturale și urbane independente și inovatoare așa cum s-a întâmplat în ultimii ani în România. Nu doar ca număr, ci, și ca valoare și ca raport între resursele foarte reduse și impactul puternic.