Cutia cu articole

Text: Cosmina Goagea

Foto: Joachim Engelstad

Un oraș mare este mai rapid decât oamenii iar proiectele de arhitectură sunt mai încete decât tehnologia. Evident, economia actuală produce o mare nedreptate socială. Urgențe de toate felurile condensează timpul astfel încât criza devine normă, lumea este pe zi ce trece mai aglomerată și mai fierbinte. O generație de oameni care nu lucrează pentru un viitor îndepărtat, ci pentru unul care e deja aici, încearcă să schimbe din mers modul de a trăi în oraș, paradigma și democrația.

Proiect, text: Anca Mihaela Constantin, Ionuț Constantin
Foto: Marius Vasile

Să vă povestim despre proiect și execuție. Și despre aventura unor lucruri recuperate.

Text, foto: Ștefan Tuchilă

Există foarte mulţi oameni care, sunt convins, cred că au înţeles sau descifrat Parisul după o săptămână de fugit din obiectiv în obiectiv, plimbat pe străzile înguste din centru, bulevardele ordonat desenate de Haussmann sau o croazieră pe cheiurile Senei. Şi aceştia au parţial dreptate, Parisul oferă la suprafaţă o imagine relativ unitară, care te poate convinge după vizita sumară că ai reuşit să-l înţelegi.

septembrie – noiembrie 2018

Oraşul este un bun comun. Produs colectiv de către locuitorii săi, oraşul trebuie să funcţioneze ca o resursă socială şi spaţială accesibilă tututor. În lumea de azi, marcată de dezagregarea comunităţilor urbane, segregări sociale şi enclavizări urbane în creştere, de limitarea accesului la resursele comune şi de diminuarea participării la deciziile publice, calitatea vieţii în marile oraşe scade treptat.

Despre Geberit și despre produse de ultimă generație pentru baie

Geberit este o companie elvețiană, iar Elveția este în mod necontestat una din marile țări de design ale lumii. Dincolo de stiluri și epoci, designul elvețian nu s-a dezis niciodată de „forma cea bună” (expresia preluată după cartea marelui artist și designer Max Bill, „Die gute Form”).

Semi-niveluri, camere de un etaj și jumătate, locuri multe și complexe; lumină, o fațadă care reproduce secțiunea, o locuire bogată nu doar în metri pătrați, ci și în valoare spațială: ultimul bloc terminat al celor de la ADN BA se leagă de cultura locuirii din oraș, dar e și unul dintre cele mai inovative proiecte de locuințe din România.

Text: Paolo Zermani
Foto: Stephane Giraudeau

La cincizeci de ani distanță de la cel de-al doilea Consiliu al Vaticanului și de la solicitarea acestuia de a construi o nouă Biserică, este bine să amintim de cadrele în care, în 1950, Roberto Rossellini alege să așeze întâmplările din filmul său, “Francesco, giullare di Dio”, pe strada ce urcă înspre Sovana, în fața bisericii, într-una dintre scenele cele mai însemnate ale filmului său dedicat Sfântului Francisc.

Text: Oana-Valentina Suciu

Despre sălbăticia cu care ”dezvoltatorii urbani” țintesc cartierul bucureștean Floreasca s-a scris în presa centrală, în cea de investigații și de specialitate de ani buni. Revista Zeppelin a dedicat un amplu material acestui subiect în luna aprilie 2018 (materialul putând fi citit aici). Arhitectul Dragoș Marian, locuitor al cartierului și om implicat civic, arăta, la acea dată, că ”Modul în care mai multe terenuri din Floreasca au fost trecute din proprietate publică în proprietate privată este cel puțin bizar.

Text: Vlad Odobescu

Piața rezidențială din România abia își face majoratul anul ăsta, spune Georgian Marcu, director al firmei imobiliare Green Angels. Iar din anii ăștia, trei au fost de boom și s-a construit fără respectarea vreunei reguli, iar vreo șase-șapte au urmat crizei. Azi, sectorul abia își găsește suflul, însă calitatea locuințelor medii rămâne slabă.

Intro: Tony Fretton. Modernismul „familiar”.
Text: Alexandru Cristian Beșliu

Dacă este să considerăm, din punct de vedere istoric, momentul actual în care se află arhitectura, cel puțin din perspectiva suitei de „-isme” specifică istoriografiei de specialitate, am putea să-l numim, în continuare, „post-modernism”; desigur, asta ar fi valabil doar din perspectiva unei situări ulterioare momentului hiper-consacrat de manifestare a Modernismului, nicidecum dintr-o fidelitate față de o estetică “venturiană” care a consacrat termenul în domeniul arhitecturii.

Text: Vlad Odobescu

INTRO: De câțiva ani încoace, un antropolog încalecă bicicleta sau ia metroul pentru a afla încotro se îndreaptă Bucureștiul și ai săi locuitori. Bogdan Iancu, lector dr. la Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNPSPA), face parte dintr-o echipă ce-și propune să portretizeze clasa de mijloc din România. Cum mănâncă middle class-ul românesc? Cum și unde locuiește? Cum se îmbracă? Cum își exprimă compasiunea față de cei din jur?, sunt câteva dintre întrebările de la care au pornit cercetătorii.

Proiect, text: Ștefan Păvăluță
Foto: Radu Malașincu

Piața Națiunilor Unite*, blocul cu “coloane”** sau blocul cu “portic”. Terminat la începutul anilor ’60, face parte dintr-o serie de unități de locuit ce au definit câteva axe și piețe importante ale Bucureștiului: blocul cu coloane de la Piața Romană, Blocul “Garofița” de pe Magheru, blocurile ce flancheaza Piața M. Kogalniceanu, blocul din fața Cercului Militar și capătul de perspectivă a Căii Victoriei, blocul “Gioconda”.