Cutia cu articole

Uitându-vă superficial pe textul de mai jos, el poate să vă pară o înlănțuire de date și întâmplări urmată de o listă de intervenții actuale. Dar raportul modest, sec, lipsit de discursuri retorice despre concepte și viziuni dă, de fapt, știre despre viața unei clădiri: Ev Mediu și Renaștere întârziate, baroc, reinventarea istoricistă, intervențiile pline de personalitate ale unui mare arhitect – Kós Károly, intervenții dure sau inteligente, reevaluări și multe altele și așa mai departe. O poveste din care aflăm, de pildă, că fațada iconică din piatră aparentă e, de fapt, rezultatul unei decizii de restaurare din anii ’50. Și aflăm, așa în general, că istoria bisericii este mult mai complexă și mai plină de contradicții decât pare la prima vedere.

Acesta e un proiect foarte important pentru mine, pentru că am avut, în 2012, bucuria de a fi în juriul unuia dintre atât de rarele concursuri adevărate de la noi. După 5 ani, fapt și mai rar, concursul a fost dus la bun sfârșit. Nu toate detaliile au ieșit bine la execuție, și nu toate schimbările de temă mă entuziasmează – cred că orașul s-ar fi putut lipsi de pasajul și parcarea subterană. Dar e un loc public adevărat și bun, și un proiect sincron cu arhitectura internațională, cu multe gesturi elegante ce pornesc însă de la nevoi umane reale. (Ștefan Ghenciulescu)

Text: Ştefan Ghenciulescu

Două întâmplări au declanşat acest text (pe lângă că e vorba de o problemă gravă şi veche).

Una dintre ele are legătură cu această ediție Zeppelin (#148, decembrie 2017 – februarie 2018) , unde absolut fără nicio premeditare s-au adunat mai multe materiale legate într un fel sau altul de subiect. Sunt articole directe despre concursuri – „Prototip pentru comunitate” sau etapa europeană a LafargeHolcim Awards, dar şi indirecte, despre lucrări foarte bune, rezultate din câştigarea unui concurs.

Text: Dan Perjovschi
Foto: Dan Perjovschi & FITS

Un proiect de artă în spaţiul public pentru 10 ani. Critic, politic cu umor pe înţelesul tuturor. Mişto rimă, nu? L-am început în 2010 şi experimentez practici, situaţii şi strategii diferite în fiecare an. Din 2013 se numeşte Ziarul orizontal şi exact asta şi este. Un spaţiu de reflexie şi analiză pe subiecte politice, economice şi culturale. Local şi global. Iohannis în vremea lui Trump, Putin, Erdogan şi Dragnea.

Text, foto: Ada Demetriu, Jean Craiu

Anna şi Eugeni Bach au învelit Pavilionul de la Barcelona al lui Mies van der Rohe în folie albă de vinil. Instalaţia, ultima dintr o serie de intervenţii anuale pe care o comandă arhitecţilor sau artiştilor (Sanaa, Andrés Jaque, Ai We Wei, printre alţii), a vrut să îi răpească provizoriu materialitatea pavilionului, atrăgând astfel atenţia asupra rolului esenţial pe care realizarea, concretul, lucrul pe care pui mâna şi care îmbătrâneşte o are asupra meseriei noastre.

În România, se construiesc multe case cu buget mediu și redus. Puține dintre ele beneficiază însă de arhitectură, în adevăratul sens al cuvântului. Concursul de care vorbim aici a fost inițiat de către Zeppelin și Holcim România tocmai pentru a arăta că se pot gândi case bune și pornind de la bugete rezonabile. Calitatea nu stă doar în metri pătrați, ci în felul în care îi folosești pentru spații eficiente și bune, cum organizezi lucruri gratuite cum ar fi lumina și aerul, cum distilezi poezie din resurse uneori infime.

Interviuri: Ioana Zacharias Vultur

La închiderea expoziției Shrinking Cities in Romania am avut ocazia să vorbesc cu doi arhitecți care au deschis cercetarea fenomenului de contracție urbană: PHILIPP OSWALT – arhitect, cercetător, publicist, profesor, curator șef al cercetării internaționale „Shrinking Cities”, director al fundației Bauhaus Dessau, profesor de teorie și design la Universitatea Kassel, și TIM RIENIETS — urbanist, cercetător, publicist, autor al Atlasului Internațional al Shrinking Cities, al volumelor „Open City: Designing Coexistence”, „City of Collision – Jerusalem and the Principles of Conflict Urbanism”.

Proiect, text: Cristina Barna, Sorin Diaconescu
Fotografii: Sorin Diaconescu; Traian Cîmpeanu

Locuinţa a fost proiectată pentru o familie tânără, cu patru membri. Zona este una intens dezvoltată în ultimii ani (construcţiile noi sunt aproape în totalitate locuinţe colective). Pariul beneficiarului a fost realizarea unei locuințe proprii, care să respecte regulamentul de zonă şi care să insereze o prezență clar contemporană într-un ţesut existent.

Text: Justin Baroncea
Foto: Radu Malaşincu, Iulia Vasile, Andra Matzal, Justin Baroncea

Ateliere Fără Frontiere este o organizație neguvernamentală care lucrează-n domeniul reciclării, producând obiecte de design din deșeuri, cu scopul inserției sociale, profesionale și civice a persoanelor aflate în mare dificultate. Activitatea lor e organizată în două direcții: 1. recuperarea şi reciclarea de bannere şi mesh‑uri publicitare – REMESH. 2. dezmembrarea de calculatoare, imprimante, copiatoare etc. 

Cei peste 22 de ani de activitate din România ai firmei Alukönigstahl se pot măsura și în multe clădiri de excepție, realizate de-a lungul timpului.

Majoritatea celor mai înalte clădiri noi din București au un numitor comun: au beneficiat de serviciile și sistemele oferite de Alukönigstahl România, drept urmare anvelopantele lor sunt realizate din sisteme arhitecturale Schüco International.

Text: Alexandru Cristian Beșliu, Cosmin O. Gălățianu

Ilustrații (1 și 2): Elogiu persistenței: Versailles ar fi putut deveni Paris. Surse: „Plan General de Versailles”, Nicolas de Fer, 1700; ©2017 Cartography Associates

Proiect, text: POSTER
Foto: Radu Malașincu

Clădirea Union avea 85 de ani când am fost acolo împreună cu tinerii clienți care doreau să deschidă un salon de coafură. Arghir Culina proiectase un hotel înapoi, în 1931, dar imprevizibilul orașului reține doar esențialul arhitecturii, iar permanența rămâne vizibilă chiar și atunci când funcțiunea inițială dispare. Rămân trăsăturile principale: orientarea, structura, spațiul, aici și distribuția prin ampla curte interioară.