CoLAB #3: Refolosire Creativă

Text: Alex Axinte (studioBASAR)
Foto: Dafina Jeacă, Andrei Mărgulescu & echipa Jurnal.foto

La mai bine de o lună de la debutul proiectului Laboratoare de Coproducţie Locală (CoLAB), seria de acţiuni găzduită de Centrul Comunitar Tei s-a încheiat cu cel de-al treilea Laborator care a continuat investigarea relaţiilor socio-spaţiale iniţiate în primele două laboratoare, văzută acum din unghiul refolosirii ca fenomen urban.

 

Dacă natura a fost evidenţiată ca un revelator al paradigmei locuirii în oraş, care funcţionează în strânsă legatură cu hrana ca un catalizator al rezilienţiei unei comunităţi, explorarea fenomenului refolosirii a urmărit să completeze articularea unei naraţiuni alternative pentru Bucureşti. Ce fel de oraş producem împreună este determinat şi de atitudinea individuală şi colectivă pe care o avem faţă de refolosire. Într-un context dominat de discursul acumulării permanente de obiecte, servicii şi experienţe „noi”, atitudinea faţă de ce avem deja şi modalităţile creative de a le reinventa funcţionează ca instrumente critice. Cu alte cuvinte, ce aruncăm, ce păstrăm şi cum transformăm, nu se referă doar la obiecte sau la materiale reciclabile, ci vorbeşte la scară mai largă şi despre refolosirea creativă de practici sau relaţii sociale ce pot redefini modelul economic, social şi de dezvoltare spaţială al oraşului.

 

Bucureştiul este un oraş dominat de paradigma dezvoltării prin înlocuire, susţinută de necesitatea de neclintit a economiei bazată pe creştere şi de discursul mereu favorabil pieţei. Acestei paradigme dominante i se opune o reacţie culturală şi civică a salvării patrimoniului, care, în urgenţa reacţiei faţă de viteza şi scara distrugerilor, ajunge să răspundă prea puţin şi la întrebarea „pentru cine?”. În situaţiile fericite, dar extrem de rare, când refolosirea patrimoniului istoric sau industrial este asumată şi de piaţă, aceasta se produce din ce în ce mai mult doar în folosul elitelor socio-economice. Dincolo de perspectiva beneficiului economic, regenerarea urbană prin refolosirea Bucureştiului existent are potenţialul de a funcţiona ca o modalitate ”creativă” de (re)construcţie a comunităţii în jurul unor valori şi practici spaţiale comune.

În acelaşi timp, în Bucureştiul invizibil şi paralel, refolosirea se manifestă tacit, fără să fie ilustrată de vreun discurs public sau susţinută de politici şi programe, funcţionând ca tactică de supravieţuire şi ca practică informală a locuirii.

 

Încă o dată, echipa Jurnalului a scos la iveală partea nevăzută a cartierului Tei, unde, printre case şi blocuri, funcţionează o economie circulară a resurselor locale. Nimic nu se aruncă. Totul se pătrează, se schimbă, se transformă. Traficul de obiecte de mobilier, ce funcţioneză ca modalitate de relaţionare şi liant între membrii comunităţii, vorbeşte în schimb şi despre o practică la scară mai largă a refuncţionalizării permanente, expresie locală a locuirii urbane.

Pe acest fundal, Centrul a fost transformat încă o dată de redeschiderea expoziţiei-instalaţie a echipei Jurnal şi a devenit la final de săptămână un atelier de dezmembrat-şi-recompus poveşti de hârtie sau lămpi cu elice. În ansamblu, seria de acţiuni a funcţionat ca un cadru în care participanţii nu doar au derulat activităţi, ci s-au angajat ca locuitori activi ai oraşului, într-un amestec de acţiuni încărcate de sens, împreună cu o comunitate de interese, cu care au împărtăşit valori similare, au petrecut timp împreună şi au construit un spaţiu social.

 

 

Jurnal foto / Reutilizări creative în Tei
text: Andrei Mărgulescu (coordonator Poveşti de Oraş, asistent UAUIM)

A treia temă a explorărilor cartierului, cea a reutilizărilor creative, părea că înseamnă o revenire parțială către ,,ocupațiile’’ noastre de arhitecti atașați de obiecte după aventurile circuitului hranei cu care ne ocupasem săptămânile precedente. Dacă ni s-a părut că revenim ,,la matcă’’ ne-am înșelat și a fost excelent. Aceasta fiindcă ne-am propus să explorăm simultan două realități, să căutăm pe de o parte fotografic refolosiri creative iar pe de altă parte să testăm noi înșine potențialul cartierului de a ne furniza obiecte reciclabile pentru a construi o expoziție cu costuri minime.

 

Cartierul ne-a arătat mai multe practici ale locuitorilor săi: refolosirile obiectelor se pot referi la decorații, intervenții utile sau pur și simplu la subzistență, pe toate acestea noi observându-le dinspre spațiul public. Printre blocuri aceste refolosiri sunt mai vizibile, ele punctând la scări mici un spațiu neconstruit public și prea puțin nuanțat, adăugându-i un strat de repere punctuale.

 

Prin jurul service-urilor auto proliferează reutilizarea anvelopelor prinse-n pământ sau cu ,,zgardă’,’ ele fiind jardiniere sau marcaje ale locurilor de parcare.

 

Uneori, oamenii își leagă o anvelopă (sau obiecte mai modeste) de gardul parcării ca să nu-și zgârie mașina când se chinuiesc să o poziționeze la marele fix ca să o scoată din circulația dimensionată minimal între blocuri.

Gardul acesta care separă parcarile de spațiul verde este obiectul și altor transformări. Daca îi prinzi niște bucăți uzate de parchet chiar seamană cu un gard de curte, dacă îi faci o plintă tot din plăci de parchet atunci noroiul nu se mai scurge către mașini în zilele ploioase, acolo unde între parcare și bloc este o diferentă de nivel.

 

Spațiul verde de lângă bloc primește în funcție de dispoziția, ,,sufletul cald’’, hărnicia sau imaginația locuitorilor, amenajări de grădini făcute cu scânduri, cărămizi, pavele reciclate, case termoizolate pentru pisici sau ,,pasarele’’ pentru ca acestea să poată urca în apartament, răsaduri protejate de pet-uri.

 

Tot pe aici am întâlnit un domn care își baricadase profesionist cu două uși găsite spațiul de sub balconul de la parter pentru ca să nu se mai culce acolo doi oameni ai străzii.

 

Locurile de stat jos sunt sunt și ele o nevoie în cartier, am descoperit de fapt mai multe moduri de a sta jos.

 

Te poți relaxa puțin pe un placaj pus aproape ,,la firul ierbii’’ lângă bătătorul de covoare de unde devii un spectator mai discret al străzii, poți sta ,,comunitar’’ pe o prelungire a băncii ,,alcooliștilor’’ din fața blocului sau pe canapele și taburete la o masă care transformă spațiul din fața unui garaj prefabricat din beton într-un living-room în spațiul public.

 

Tot acolo se mai face grătar, o fiertură la ceaun sau mai soft, se stă la țigări, cola și bere. Garajul fără mașină a devenit un fel de pavilion de socializare cu prietenii între blocuri și îl folosesc simultan mai multe generații de bărbați care trăiesc aici de zeci de ani.

 

Iar garajele acestea prefabricate mai au povești de spus. Spre exemplu am întâlnit o ,,străduță’’ alcătuită din zeci de garaje dintre care unele au început să găzduiască ba un aprozar, ba un coafor, un magazin cu diverse chestii utile sau unul de etnobotanice (aceasta a avut viață scurtă). Oamenii ne-au spus că au succes limitat fiindcă nu au vad ci sunt bune doar pentru locuitorii comozi de la bloc care nu mai merg până la supermarket (nu este departe) sau la piață. Adică aceste spații comerciale se autoconservă timp de mulți ani, au stabilitate, împlinesc uneori prietenii îndelungate între locuitori dar nici nu cresc, totul este la limită cu profitul.

Ne-a interesat să și căutăm obiecte reciclabile și să vedem ce putem face cu ele în expoziție. Dar până să le colecționăm noi, am luat urma unor uși de apartament de bloc care, ca multe alte resturi de mobilier, ajung în zonele foarte sărace din jurul cartierului, în Tei Toboc sau spre Plumbuita.

 

Acolo am găsit spre exemplu un gard făcut integral din zeci de uși luate de la demolări. Am vorbit cu niște oameni săraci care ne-au spus că mobilierul găsit are două destine: focul sau adaptarea la unele nevoi în ,,casă’’, adică mai precis în adăpostul improvizat al familiei.

 

Am constatat că dacă te plimbi câteva zile prin cartier poți face rost de uși, scaune, bucăți de dulap, o dormeză curată și moale (pe care era să adorm chiar acolo unde am gasit-o, la soare, pe marginea carosabilului), tâmplării din lemn cu vitraje intacte, resturi de parchet, polistiren, o lampă, un acvariu, lăzi de plastic, o oglindă cu stativ oval, un cadru metalic excelent.

 

Pe multe dintre acestea le-am adus la Centrul Comunitar Tei, găsindu-le prin te miri ce locuri dubioase sau pur și simplu cerându-le ca să le refolosim, bântuind uneori pe întuneric prin cartier dar cărându-le mereu amuzați și fericiți.

 

Le-am combinat alcătuind niște instalații care au primit fotografii, texte și desene din experiența noastră urbană, amestecând fragmente de observații obiective și momente aparținând unui proces impregnat de subiectivitate, suparealism, derivă și imaginație.

 

În calitate de coordonator am fost extrem de fericit să observ că participanții, adică prietenii studenți și arhitecți, au intrat fără rezerve în acest joc alternativ al observării și mai ales al practicării orașului, sau mai bine spus joacă de-a orașul, iar efectul s-a văzut într-un excelent rezultat modelat de creativitatea și de entuziasmul lor.

 

Coordonator: Andrei Mărgulescu
Participanți: Andreea Dobrescu, Claudia Dima, Alexandra Corina Lungu, Eduard Morărescu, Marius Olteanu, Ioana Iordache, Oana Maria Anghel, Nicole Diana Serban, Andreea Moro, Ioana Rizea.

 

Seara de Film
text: Monica Sebestyen (Festival Urban Eye)

Prin evenimentele UrbanEye dorim să ridicăm anumite problematici despre ce înseamnă să locuiești într-un oraș, cu bune, cu rele, și cum să privești, să analizezi și să te implici în dezvoltarea comunității din care faci parte. În 2018 organizăm deja cea de-a cincea ediție a Festivalului de Film UrbanEye la București, iar pe parcursul anului încercăm să activăm diverse spații din cartiere prin Serile de film UrbanEye.

Vizionările pe care le propunem, de cele mai multe ori filme documentare, dar nu numai, vorbesc despre mediul construit și despre probleme de actualitate ale orașelor. Miza este ca spectatorii să simtă că au ajus pe un teren fertil dialogului și să generăm dezbateri de interes pentru comunitate.

În cadrul CoLAB am selecționat trei filme proiectate anterior în cadrul festivalului. Pentru primul laborator, cu tema ,,Natura în Oraş” am ales ,,Lost Rivers”, un documentar legat de trecutul, prezentul și viitorul râurilor urbane uitate, iar pentru laboratorul care a avut ca temă „Circuitul Hranei” am ales „Brooklyn Farmer”, un scurt documentar care explorează provocările cu care se confruntă un grup de fermieri în mijlocul oraşului New York. Al treilea film, „Uncommon Sense”, a fost ales pentru tema „Refolosire Creativă”, ilustrând modul în care Laurence Wilfred Bake, un arhitect britanic, a redescoperit și reinterpretat metodele indiene tradiționale de construcție. Prin proiecția acestor filme dorim să încurajăm participarea civică și interacțiunea, iar spațiile precum Centrul Comunitar Tei sunt exact tipul de spații de care avem nevoie în cartiere.

Având în vedere că filmele cu tematici sociale, filmele documentare, sau filmele non-americane sunt în general lansate rar în România, festivalurile de film și evenimentele alternative vin în întâmpinarea celor care vor o ofertă cinematografică de calitate și ridică noi întrebări publicului existent. În spații precum Centrul Comunitar Tei am avut șansa să ne adresăm locuitorilor din cartier, și sperăm ca prin film și prin abordarea interdiscplinară pe care proiectul CoLAB o are, să crească și mai mult interesul publicului pentru astfel de teme.
Centrul Comunitar Tei este o inițiativă aparte și sperăm să apară cât mai multe astfel de locuri.

 

Poveşti de hârtie
text: Iulia Iordan (Asociaţia Da’DeCe)

Hârtia este cel mai folosit material de către om, e greu să ne imaginăm propriile vieți fără cantitatea uriașă de hârtie pe care o folosim. „Poveşti din hârtie” este un atelier care încearcă să le vorbească într-un mod discret copiilor despre faptul că această dependență de hârtie este recentă, că istoria hârtiei este un drum lung și fascinant între moduri diferite de a experimenta amestecuri diverse de materiale.

Folosind teatrul Kamishibai, teatrul japonez de hârtie, copiii au ascultat și privit istoria scrisului și a hârtiei din cele mai vechi timpuri până azi, dar au avut posibilitatea să o continue chiar ei în timpul atelierului.

 

Fiecare a închipuit propria rețetă de hârtie având libertate maximă în alegerea materialelor. Așa se face că la final am povestit despre hârtie făcută din rășină sau jeleu, din ciocolată sau plastic reciclat, despre hârtia comestibilă sau hârtia vie.

 

Tei cu elice
text: Mihaela Butoi, Justin Baroncea

Magazinele sunt pline de jucării care mai de care mai strălucitoare, zgomotoase, spectaculoase. Cantități uriașe de plastic colorat umplu rafturi tematice. Copii vor “trofeele” din vitrină, sunt atrași de oferta și de combinațiile cromatice. După ce jucăria ajunge în posesia lor, după explozia de bucurie urmează inevitabil și din păcate foarte repede plictisul și indiferența. Spectacolul din vitrină ajunge – câteodată în mai puțin de 48 de ore – la fel de inevitabil în lada de jucării (de unde “trofeul” este scos doar când trebuie arătat prietenilor; care se plictisesc de el la fel de repede).

 

După o vizită acum 3 ani la depozitul celor de la “Ateliere Fără Frontiere” ne-am gândit că am putea recicla componente de tehnologie “dezmembrată” și că ar fi interesant să îi învățăm și pe copiii mai mari și pe copiii copiiilor mari cum să-și construiască “jucării”.

O jucărie/pseudo-machetă construită singur are cu siguranță mai mult sens decât un obiect cumpărat de la raft; dacă obiectul e construit prin colaborarea dintre părinți și copii devine un fel de reper, ajunge să facă parte dintr-un fel de memorie construcție.

 

Am început să construim “kit-uri” din piese de fax-uri, copiatoare, calculatoare, telefoane reciclate. Un fel de modelism “Ikea” din gunoaie. Fiecare jucărie este unică. Nu prea ne place să lucrăm cu serii. Asta are avantajul că nu apar comparații între participanți (nu te uiți în stânga și în dreapta să vezi cine a făcut mai bine) și fiecare își vede de lucrarea lui; cumva eliminăm “greșeala” din cadrul atelierului (o piesă unicată are avantajul că poate fi reorientată dacă cineva strică sau pierde componente).

 

Important e să reușești să-ți construiești propia jucărie. Să o transformi față de proiectul inițial. Să vrei să repeți joaca de tipul ăsta. Nu ne imaginăm acum copii și părinți scormonind prin gunoaie sau colectând piese. Dar foarte mulți dintre noi avem prin casă o grămadă de obiecte pe care nu le folosim dar nici nu ne indurăm să le aruncăm (telefoane vechi, camere digitale de acum 10 ani, electrodomestice stricate care zac pe fundul unui sertar sau dulap din bucătărie, etc). Obiectele astea sunt numai bune de transformat în jucării.

 

Ne propunem pentru un următor atelier să-i rugăm pe participanți să vină de acasă cu jucării stricate. Noi aducem componentele tehnologice reciclate și vom încerca să “reparăm”, “completăm” jucăriile copiilor. Un fel de jam session care știm cum începe dar care habar n-avem unde poate să ducă.

Important e să dăm sens jucăriilor dincolo de atracția inițială. Și dacă jucăria e lampa de pe tavanul din camera copiilor atunci are șanse să nu ajungă foarte repede la gunoi.

 

Atelierul și-a propus să încurajeze munca în echipă, să îi convingă pe copii că este mai distractiv și mai constructiv să ai un coechipier cu care să te sfătuieși și cu care să complotezi următoarea mișcare.

 

E simplu să asociezi câteva piese să arate ca în poza primită odată cu kit-ul, dar cum îl faci să se aprindă sau să i se învartă elicele? Nici nu a fost nevoie să informăm părinții că există și acest aspect tehnic, au ochit imediat cablurile, dulia și ștecherul și au devenit participanți alături de copiii lor.

 

Distracția cu notă educativă a fost un prilej foarte bun pentru părinți să petreacă timp alături de copiii lor. A fost interesant de observat că prezența părinților i-a făcut pe copii să fie mult mai implicați și mai determinați să ducă munca pană la capăt.

 

Atelierul fiind amplasat în parc, a devenit un spațiu de joacă atât pentru copii cât și pentru părinți. Copiii nu erau îngrădiți de o limită vizibilă (pereții clasei, gardul curții), iar părinții au fost relaxați deoarece copiii erau absorbiți de rezolvarea kit-ului. A fost o plimbare în parc cu o scurtă oprire pentru distracție.

 

De unde pot începe şi alţii? E simplu: să își găsească o sursă de “gunoaie” care să îi inspire. Noi ne-am apucat să reciclăm tehnologie dar la fel de bine se pot recicla jucării, piese de mobilier, electrocasnice sau ambalaje. Important e să reușim ca pentru câteva ore să devenim producători în loc să fim consumatori. În loc să producem deșeuri să construim obiecte noi. Dacă încercăm să reciclăm și să ne fabricăm propriile “jucării” poate reușim să-i convingem și pe alții. Sună a slogan banal de ONG “salvați planeta” dar până la urmă e vorba despre joc/joacă și asamblaje. De ce să îmi cumpăr un “kit” de modelism dacă am resurse la îndemână și pot să-l “compun” singur?

 

Există o mulțime de cărți, publicații on-line, tutoriale pe “net” care să te ajute să-ți găsești un model de reciclare. Noi am fost inspirați de un depozit de tehnologie depașită. Rafturile cu piese au fost și tutorial și manual de lucru. Evident nu e singurul mod de a recicla. Fiecare cu resursele şi sursele lui. E la fel de interesant să reciclezi angrenaje de fax și să reciclezi difuzoare.
De mult vrem să realizăm încă un workshop despre “sunet”.

 

Coordonatori: Mihaela Butoi, Justin Baroncea
Autori: Andrei Angelescu, Emanuel Birtea, Ioana Capotă, Iulia Panait, Alexandru Voicu

 

Evenimentul final al proiectului CoLAB va avea loc la Şcoala Gimnazială de Arte nr.4, str. Maica Domnului 61-63, Sector 2, Bucureşti.
Vineri 9 noiembrie 2018,  18.30 – 21.30 / Fb event
Seară de film UrbanEye: „Brooklyn Farmer” (2013 | 23 min | USA, regizor Michael Tyburski)

Discuţie cu echipa proiectului CoLAB şi invitaţi: Diana Culescu (peisagist, AsoP), Justin Baroncea şi Mihaela Butoi (arhitecţi, I’M UAU), Mihai Luca (Ograda lui Luca), Andrei Mărgulescu (arhitect, UAUIM, Poveşti de Oraş), Ionuţ Bădică (Romania în Tranziţie, Institutul de Cercetare în Permacultură din România, Grădinescu), Georgiana Strat (peisagist în cadrul Grădinescu, Institutul de Cercetare în Permacultură din România), Octav Pascu (Grupul de Iniţiativă Civică Aviaţiei).
Proiecţie making-off CoLAB
Lansare broşură CoLAB
Jurnal foto din cartier
Mai multe aici: fb.com/CentrulComunitarTei

Credite:
CoLAB este un proiect coordonat de studioBASAR şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
Găzduit de: Centrul Comunitar Tei.
Parteneri: Festivalul de Film UrbanEye, Asociaţia Da’DeCe.

 

Articole coneexe:

CoLAB #2: Circuitul hranei

CoLAB: Natura în oraș

Laboratoare de Coproducţie Locală (CoLAB). Un proiect studioBASAR, găzduit de: Centrul Comunitar Tei

1