Monumentalitate reținută și detalii delicate: clădirea înaltă de apartamente răspunde cu eleganță la scări și situații urbane extrem de diferite
Text: Rodica Dina
Foto: Ovidiu Micșa
La râu, la stradă, între lumi urbane
Pentru oraş, canalul Bega este o arteră vie. Încă din secolul al XVIII-lea, când a început realizarea lui, la iniţiativa Imperiului Habsburgic, canalul a reprezentat nu doar o cale de transport, ci şi o sursă de energie pentru activităţile meşteşugăreşti şi apoi industriale desfăşurate de-a lungul malurilor, şi sursă de apă potabilă pentru locuitori. Fotografiile de epocă atestă şi rolul râului ca loc de agrement. În această lumină, procesul de reabilitare şi amenajare a splaiului, iniţiat în deceniul trecut, a fost nu doar bine-venit, ci şi un act necesar de revitalizare a firului de apă. Astăzi, alături de Piaţa Unirii, splaiul este unul dintre reperele principale de coagulare socială a comunităţii timişorene, de toate vârstele.
Prin urmare, dacă nu ai ajuns încă în Timişoara, o plimbare cu bicicleta pe malul Begăi este cel mai bun mod de a intra în dialog nemijlocit cu oraşul. Pornind de la Uzina de Apă, trecând pe lângă platformele industriale din Fabric, continuând prin şirul de parcuri ce mărginesc la sud nucleul central al oraşului şi apoi prin Iosefin, pe lângă Turnul de Apă şi platformele industriale ale periferiei vestice, splaiul te conduce până la graniţa cu Serbia. De la înălţimea mersului pe bicicletă, în ritm egal, splaiul îţi înşiră potolit în memorie câteva dintre reperele principale ale oraşului. Ele se compun vizual, în planuri succesive sau suprapuse şi mereu filtrate de vegetaţie, printr-o serie de detalii caracteristice: eleganţa Secession a Uzinei de Apă, proiectată de László Székely pe firul apei; fleşele încărcate de simbolism, ce anunţă prezenţa lui Imre Macovecz în oraş, prin Biserica Reformată; cele două turnuri neoromanice ale Bisericii Millennium, ce se zăresc în plan îndepărtat; silueta monumentală a Băilor Neptun şi Podul Decebal, opere ale aceluiaşi László Székely; volumele simple şi clar decupate ale Universităţii de Vest – ansamblu remarcabil, semnat în anii ’60 de Hans Fackelmann (prezenţă „cheie” în peisajul profesional românesc al secolului trecut, încă insuficient studiat şi cunoscut); Podul de Fier şi Turnul de Apă din Iosefin, ambele exemple de măiestrie inginerească de început de secol XX.
Începând cu anul 2019 acest şir numără, cel puţin ca reper vizual, şi turnul dinspre râu, din cadrul ansamblului ISHO. Rămâne ca timpul şi viaţa oraşului să măsoare locul şi rostul noii clădiri în mentalul colectiv al localnicilor.
Cartierul ISHO
Proiectul general a fost anunţat la începutul anilor 2000, prin realizarea unui studiu urbanistic ce avea rolul de a analiza potenţialul de dezvoltare, dar şi limitele necesare ale zonei ce acomodase, până în anii ’90 ai secolului trecut, ansamblul de unităţi de producţie ce au aparţinut industriei de prelucrare a lânii – platforma industrială ILSA. Acest studiu a fost urmat în anul 2017 de elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal, ce avea rolul de a propune o densificare a zonei de legătură dintre centrul oraşului şi limita estică, prin crearea unei „structuri continue pe un amplasament-problemă”. Alte obiective ale proiectului au urmărit „regenerarea şi refuncţionalizarea fostului sit industrial şi reintroducerea sa în circuitul urban, prin transformarea arealului de intervenţie într-o zonă activă, cu funcţiuni mixte” şi „definirea unei reţele de spaţii cu caracter urban” [conform PUZ ILSA Timişoara, Memoriu general, Andreescu & Gaivoronschi SRL, 2017]
Zona de studiu este delimitată la nord de bulevardul Take Ionescu (arteră de circulaţie principală, ce leagă aeroportul de gară) şi la sud, de râul Bega – două aspecte complet diferite ale oraşului, în ceea ce priveşte componenta naturală, viteza de circulaţie şi scara clădirilor. Pe axa est-vest, amplasamentul este situat între două cartiere istorice ale oraşului, nuclee urbane vechi şi foarte coerente – atât urbanistic, cât şi ca mod de viaţă –, fiind susţinute de comunităţi cu identitate proprie: cartierul Cetate (centrul istoric) şi cartierul Fabric. Zona este suficient de generoasă, atât ca suprafaţă, cât şi ca relaţii urbane, pentru a putea susţine, la rândul ei, o comunitate. Aceasta a fost premisa proiectului general.
Ansamblul adăposteşte clădiri de locuinţe şi birouri, precum şi o varietate de funcţiuni conexe care îl susţin: comerţ, alimentaţie publică, servicii medicale, zone de agrement (piscină şi sală de sport), precum şi un spaţiu cultural pentru evenimente şi expoziţii. Din punct de vedere urbanistic, ansamblul propune şi închiderea – așteptată de zeci de ani – a celui de-al doilea inel de circulaţie, cu o stradă ce trece prin mijlocul ansamblului și care urmează să fie completată printr-un pod carosabil peste râu, legând nordul şi sudul oraşului. Amenajarea exterioară vine în completarea vecinătăţii naturale (râul Bega, cu splaiul aferent), propunând o pasarelă pietonală peste râu şi un parc cu spaţii de odihnă şi spaţii de joacă pentru copii.
*Un model metropolitan: insulă urbană cu fronturi închise, densitate și complexitate funcțională, turn, piele adâncă, raster structural și de fațadă
Reper, insulă, mixitate
Clădirea pe care atelierul nostru a fost invitat să o proiecteze a fost gândită încă din studiul urbanistic pentru a fi un reper vizual, atât ca poziţie, cât şi ca regim de înălţime. Ea ţine unul dintre colţurile terenului, fiind situată în proximitatea noului inel de circulaţie şi având deschidere directă către râul Bega.
*plan de situație
Beneficiază de o poziţie privilegiată şi pentru faptul că este situată în lungul pietonalului care face legatura vizuală între portalul de acces în ansamblul ISHO şi silueta bisericii Millennium, pietonal care se prelungeşte peste râu cu pasarela.
*Vedere dinspre portalul de acces în ansamblul ISHO. Pietonalul din stânga clădirii ADN BA se deschide către biserica Millenium
Proiectul a prilejuit în atelier o bine-venită schimbare de scară, fiind prima clădire foarte înaltă ce urma a fi proiectată. Acest lucru a implicat un studiu atent al relaţiilor cu contextul urban (existent şi propus prin PUZ), din ambele direcţii: dinspre clădire către oraş şi dinspre zonele privilegiate ale oraşului către clădire, cu analiza noilor unghiuri vizuale ce urmau a fi create.
*Vedere dinspre malul sudic al Begăi
Volumul simplu şi clar decupat oferă obiectului potenţialul de reper vizual. Structura de rezistenţă i se subordonează, urmând acelaşi principiu al simplităţii şi lucrează împreună cu arhitectura, devenind parte componentă a acesteia. Osatura clădirii, construită în jurul unui nucleu central proiectat parcimonios (prin cerinţele temei de proiectare), este definită de o serie de pile structurale ce marchează planul faţadelor şi se subţiază către vârful turnului, semnalând indirect scăderea densităţii apartamentelor. Structura turnului este gândită fără grinzi centrale sau stâlpi suplimentari, pentru a permite în timp o flexibilitate maximă în amenajarea interioară a apartamentelor. Ansamblul este alcătuit dintr-un volum principal, cu plan compact, care conține locuirea şi are o siluetă suplă, elansată pe 20 de nivele, şi un corp secundar adosat, care se opreşte la etajul al patrulea şi acomodează spaţii pentru birouri şi zona de agrement (spaţii pentru activităţi sportive şi o piscină interioară).
Cele două volume beneficiază la nivelul terenului de accesuri distincte şi sunt unificate funcţional – printr-un un soclu comun, parterul, în care există spaţii comerciale, deschise către public – dar și la nivelul expresiei generale, accentuând imaginea de mare volum decupat.
Clădirea ocupă aproape întreaga parcelă alocată, cu un plan aproximativ trapezoidal. Corpul mai jos și mai îngust este amplasat către interiorul ansamblului, respectând scara mai redusă a clădirilor învecinate. În plus, aleea pietonală din estul clădirii, ce conectează vizual portalul de acces în ISHO şi silueta bisericii Millennium capătăt pe ambele laturi fronturi de înălțime apropiată, ceea ce este benefic din punct de vedere urban.
În schimb, câtre râu și către sud, corpul înalt capătă lățimea maximă. Ce-i drept, această lățime este perceptibilă ca atare din foarte puține puncte; în lungul râului, predomină perspective mai dinamice.
În lungul clădirii şi paralel cu această alee, parterul este rezolvat cu un portic, ce aduce clădirea la o scară familiară şi prilejuieşte un spaţiu intermediar. Aici, structura de rezistenţă a clădirii schimbă regula jocului de la etajele superioare, rotind local (prin amabilitatea inginerului de rezistenţă) pilele structurale cu un unghi de 90°. Acest gest accentuează supleţea volumului şi contribuie totodată la ritmarea suprafeţelor din interiorul porticului, printr-un contrast puternic de umbră şi lumină în primele ore ale dimineţii.
*Deschidere și domolirea scării. Corpul jos și porticul
Simplitatea volumului este echilibrată de lucrul cu profunzimea faţadei. Pe de o parte, s-a recurs la o diferenţiere între planul structurii, cel al închiderilor şi cel al parapeţilor de protecţie. Pe de altă parte, au fost propuse o serie de logii, de dimensiuni şi poziţii diferite, urmărind logica distribuţiei interioare a apartamentelor. Fiecare apartament beneficiază de o logie.
Cele 140 de apartamente sunt diferenţiate în peste 30 de tipuri și sunt organizate astfel încât să evite schema de clădire cu etaj curent. Acest lucru este vizibil în faţade prin jocul neregulat al balcoanelor şi al elementelor de tâmplărie. Structura balcoanelor, deşi simplă din punct de vedere vizual, a reprezentat una dintre cele mai mari provocări atât în proiectare, cât şi pentru execuţie. Articularea clădirii și suprapunerea de rețelele ortogonale sunt accentuată prin nuturi în tencuială, nuturi ce au și rolul de a subîmpărți suprafață enormă de tencuială.
Pentru locuire, tema de proiectare a solicitat un amestec de apartamente de dimensiuni diferite (de la una la patru camere), ce urmau a testa nevoile pieţei locale. Dintre acestea, predomină cele de două şi trei camere. În poziţiile privilegiate ale clădirii au fost amenajate apartamentele cu patru camere. În ansamblu există un singur duplex, situat la etajele patru, respectiv cinci, în vecinătatea piscinei şi beneficiind de o terasă generoasă. Deşi căutat în Bucureşti, acest tip de apartament, dezvoltat pe verticală, nu a suscitat interes local. În schimb, consecvenţi intenţiei de a le oferi locatarilor un spaţiu de întâlnire, care să ajute la coagularea unei comunităţi, am insistat pentru amenajarea unui spaţiu comunitar. Acesta este situat la etajul al cincilea, în directă legătură cu terasa comună, amenajată peste volumul extins. Terasa are o suprafaţă generoasă şi beneficiază de vizibilitate sporită către spaţiile exterioare ale ansamblului şi către oraş. Este gândită prin proiect ca o grădină suspendată, îmbogăţind vizual peisajul la care au acces apartamentele orientate către nord – cele care nu beneficiază de relaţia vizuală cu râul şi culoarul verde adiacent. Prima retragere volumetrică, propusă la etajul al patrulea pe întreaga lungime a faţadei de est, în dialog vizual cu porticul de la parter, prilejuieşte amenajarea a două terase private (ce aparţin apartamentelor din turn) şi o terasă publică (ce deserveşte piscina). Aceste trei terase beneficiază vizual de apropierea faţă de dala urbană, cu mundanul ei, dar şi de coronamentul copacilor ce mărginesc Bega, fiind potrivite unui mod de locuire mai deschis în faţa comunităţii. Prin contrast, terasele descoperite de la ultimul etaj (21) sunt spaţiile exterioare cele mai privilegiate ale casei şi oferă perspective spectaculoase asupra oraşului şi împrejurimilor lui, până în depărtare, către munţii Retezat.
Aceste terase, accesibile momentan doar proprietarilor şi, retrospectiv, proiectanţilor şi executantului, sunt probabil locul cel mai încărcat de mister al clădirii. Ele sunt totodată locul din care, privit de sus, ansamblul ISHO îşi arată rolul de instrument de transformare, atât ca operaţie urbană de structurare a zonei, cât şi ca mediator social, dezvăluind viziunea generoasă a investitorului pentru oraşul natal. Dincolo de a fi un investitor foarte respectat în mediul de afaceri din vestul ţării, beneficiarul proiectului este şi un foarte abil negociator. De aceea perioada şantierului a fost pentru noi, ca autori ai proiectului, o provocare constantă şi un bun exerciţiu de negociere; unele teste au fost trecute, altele – nu.
La nord, pe terenul liber ce avansează către bulevardul Take Ionescu şi mărgineşte viitoarea incintă pe care o vor defini imobilele de locuinţe, este în pregătire o nouă clădire, cu o amprentă la sol mai mare, un regim de înălţime mai redus şi cu o siluetă diferită. Însă despre ea vom povesti peste câţiva ani.
Planuri
-
+6
*1: Plan subsol / 2: Plan parter/ 3: Plan etaj 1 / 4: Plan etaj 4 / 5: Plan etaj 5 / 6: Plan etaj 6 / 7: Plan etaj 18 / 8: Plan etaj 20 / 9: Secțiune
Info & credite
Dezvoltator: Mulberry Development
Arie teren: 3619 mp
Arie desfășurată: 17449.5 mp
Șantier: 2017-2021
Adresă: Bd. Take Ionescu nr 46B Timișoara
Arhitectură: ADN BA – Andrei Șerbescu, Adrian Untaru , Bogdan Brădățeanu, Rodica Dina , Cristina Lupu, Horia Munteanu , Anca Teslevici, Romina Pasculovici, Alexandru Barbu
Structură: Alpin Consulting
Instalații: ALMA INSTAL PRO
Proiectare fațadă: LIPOPLAST
Signalistică: Ovidiu Hrin
PARTENERI:
Dezvoltator: Mulberry Development
Mobilier lobby: COS
DE PROIECTE
