Cutia cu articole

Text: Bogdan Iancu și Cosmin Manolache
Foto: Bogdan Cătălin Cazacioc

Casa naționalizată are particularitatea de a fi fost locul geometric al unor schimbări ale regimului de proprietate în perioada socialistă, ceea ce a generat spații de ambiguitate și tensiune deopotrivă proprietarilor și chiriașilor. Biografiile acestor familii sunt în același timp biografii ale caselor. Primul act de ruptură, legea naționalizării, intervine asupra modului de utilizare a spațiului locuit. Proprietatea și utilizarea unui bun imobil sunt modificate radical, având ca efect transformarea un spațiu familial în unul cvasi-comunitar.

Ștefan Ghenciulescu: Șerban, tu te consideri un tradiționalist?

Șerban Sturdza: Nu. Mă obsedează însă, chiar din studenție, problema echilibrului. Echilibru între mase, între diferite elemente, dar (între timp) și între nou și vechi, între moduri de-a acționa. Primul meu contact cu profesia, ca foarte tânăr arhitect la Timișoara, mi-a cauzat un șoc foarte puternic. Se construia un cartier de blocuri și, în cadrul șantierului mare, a apărut și un șantier de demolare a unei mici construcții vechi, care ar fi putut fi clar păstrată, fără să deranjeze cu nimic noul ansamblu. M-a surprins cu câtă relaxare priveau demolarea nu doar constructorii, ci și arhitecții.

Proiect, foto: Arhigest
Text: Mihai Silvestru, Lidia Păcurar

Piața de construcții abundă în concepte și soluții pentru cei care caută sustenabilitate, ecologie, eficiență energetică și altele asemenea. Luate la bani mărunți, cele mai multe „soluții” se opresc la indici, motivații economice sau, în cel mai bun caz, sunt tehnic-corecte. Totuși, pe alocuri uită că arhitectura e mai mult decât atât.

„Fenomenul” poate fi privit și ca un proiect autonom. Însă el a început ca parte a unui program mai larg – Dix ans après. Shrinking Cities in România/ Orașe românești în declin: o cercetare îndelungată (inclusiv prin niște mii de km parcurși prin țară) și o expoziție despre contracție urbană deschisă la MNAC în 2016.

Text, foto: Vallum

Operă eternă sau loc pentru cei ce vor urma? Pe parcursul carierei noastre de arhitecți, cu siguranță că mulți dintre noi ne punem întrebarea în ce măsură ceea ce facem este valabil și într-un cadru mai larg, dincolo de logica obișnuită – „există o comandă, hai să dăm un răspuns arhitectural urgent și la zi.”

Text: Iulian Ungureanu
Foto: Andrei Mărgulescu

Trebuia să proiectăm extinderea unui monument istoric, Vila Leonida  din Poiana Țapului, Bușteni, ce a aparținut generalului Paul Leonida, membrul unei familii celebre din perioada interbelică. Casa construită de arhitectul Alfred Popper în anul 1938 este așezată pe un teren in pantă cu o vedere panoramică excepțională spre munții Bucegi, într-o zonă cu o densitate construită echilibrată și unde casele au grădini.  

Text: Mihai Duțescu
Foto: Andrei Mărgulescu

Spre deosebire de Rahova sau Berceni, sau de alte cartiere cu limite clar definite, Vitan – cel puțin după cum îl văd eu – e o mare nebuloasă. Mai degrabă decât un teritoriu delimitat, e un cartier în care mitologia bate de departe materialitatea, în care abstracțiunile sunt mai consistente decât caracteristicile fizice concrete ale locului. Poate fiindcă în urma tăvălugului demolărilor ceaușiste din vechiul țesut istoric dezvoltat în lungul drumurilor comerciale Vitan / Dudești n-a mai rămas aproape nimic, noua bucată de oraș care a fost pusă în loc nu are nimic special.

Text: Levente Szabó

Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș a demarat o aventură captivantă în anul 2016 prin organizarea unei serii de evenimente regionale, care – nu doar pentru actorii care constituie viața publică de arhitectură din mica regiune – a oferit un exemplu a ceea ce poate însemna deschiderea, o curiozitate îndreptată asupra celor mai bune practici și dorința de a coopera, atunci în care aceste eforturi sunt consolidate printr-o organizare profesionistă.

Text: Save or Cancel  (Cristina Popa și Andrei Racovițan)

În perioada 1911-1913, în București funcționau aproximativ 40 săli de cinema sau spectacol (multifuncționale – film, teatru, muzică) deținute de artiști, producători sau investitori particulari. În anul 1990, conform Institutului Național de Statistică, în capitală existau 77 de săli de cinema funcționale, aflate în proprietatea statului. În prezent, majoritatea dintre acestea nu mai funcționează și se află într-o stare avansată de degradare.

Proiectul pentru biserica spitalului de psihiatrie de la Voila nu preia imagini ci interpretează o logică spațială și structurală

Proiect & text: Ana-Maria Goilav Guran
Foto: Costin Gheorghe, Emil Cosma

Câți arhitecți au șansa de a interveni asupra liceului la care au studiat? Dorin Ștefan se joacă cu referințele moderniste care au determinat arhitectura clădirii vechi, extinde școala în oraș și aduce spațiul public în școală.

Proiect: DSBA
Text, foto: Andrei Mărgulescu

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Dan Purice

Mi-a atras de departe atenţia bloculeţul modernist din Timişoara: simplu, elegant, simpatic, foarte reprezentativ pentru interbelicul nostru moderat şi cumsecade. Doar când m-am apropiat foarte tare am observat monograma Art Deco cu anul construcţiei – un obicei şi o manieră tipice acelei epoci. Şi atunci am îngheţat: anul marcat acolo nu era o dată de anii ’30, cum m-aş fi aşteptat, ci 1947. Blocul interbelic nu era de fapt interbelic. Proprietarii săi l-au terminat şi au anunţat cu mândrie lumii acest lucru exact în anul în care lumea lor s-a prăbuşit.