Edito: You are here

Text: Mugur Grosu

Ce poate fi mai reconfortant, când te-ai rătăcit, decât acel reper de pe hartă care-ți indică unde te afli: you are here. Poate doar semnul care-ți indică o destinație. Nu-i de mirare că în 2014 MoMA a achiziționat pentru colecția sa permanentă o reprezentare a simbolului roșu în formă de lacrimă răsturnată, pe care designerul danez Jens Eilstrup Rasmussen îl crease pentru Google Maps. Fără-ndoială, e o emblemă a zilelor noastre. Panaceul foamei noastre de orientare în spațiu. Dar dacă te-ntrebi, ca Moromete, “unde mergem noi, domnule”, adică dezorientarea ta e de altă natură, de pildă existențială, n-avem încă leac sau simbol universal pentru ea. Desigur, cultura ajută, ea născocește permanent cricuri cu care, dacă nu reușești să te orientezi nițel, măcar să ai iluzia sau vanitatea elevației. Altfel, de-ar fi să luăm de bună formula de secol XII a lui Bernard de Chartres, că suntem niște pitici cățărați pe umerii unor uriași, înseamnă că cu cât vedem mai departe, cu atât suntem mai mici, iar dezorientarea noastră existențială crește invers proporțional cu aia geografică.

Aveam 16 ani când m-a prins Revoluția din deccembrie, așa că răsturnarea reperelor m-a prins exact când aveam nevoie mai mare de ele. Revoluția mare, despre care s-a spus mai apoi c-a fost lovitură de stat, a adus tot atâtea mici revoluții câte permite scara umană. Colegii mei au dat afară din liceu o profesoară, iar eu am decis că-mi voi petrece ultimii ani de școală închis în biblioteca județeană, devorând mai ales cărțile din secția S, care fuseseră interzise. Am devenit autodidact și pentru că n-am prea avut de ales, și m-am însoțit pe parcurs cu cei asemeni mie. Acolo, în bibliotecă l-am cunoscut pe regretatul scriitor Mircea Țuglea , cu care aveam să fondăm gruparea culturală “consacrată” mai târziu cu formula “grupul de la Constanța”. În 1996 debuta și devenea bursier Herder la Viena, de unde venea cu teancuri uriașe de fotocopii de cărți și albume, realizate gratuit la Universitatea din Viena. Printre ele, un album de arhitectură postmodernă, care avea în deschidere o fotografie alb-negru dramatică cu următoarea legendă-sentință: se știe cu exactitate când a murit modernismul – în data de 16 martie 1972, ora 15, când a început demolarea ansamblului de blocuri sociale Pruitt–Igoe. Proiect aclamat cu nici două decenii înaine,entuziasm depășit doar de euforia demolării – larg televizate, la fel ca revoluția noastră.

 

*Pruitt-Igoe, a doua demolare, larg televizată, în aprilie 1972, care-a urmat celei din 16 martie / sursa: U.S. Department of Housing and Urban Development

 

Sentința aia juca pentru noi rolul de simbol “You are here”: așadar, ne-am născut cam odată cu postmodernismul. Dar eram noi cu adevărat postmoderni? În anii când Mircea Țuglea aducea de la Viena teancurile de fotocopii iar Mircea Cărtărescu își scria doctoratul în literatură cu teza Postmodernismul românesc, în vest se declama deja moartea postmodernismului, se vorbea deja de post-postmodernism iar în cercurile noastre deja vorbeam ironic – a la Constanța – de postmortemism. Generația noastră – botezată douămiistă – a adus doar o ploaie de -isme sezoniere, mărunte: deprimism, fracturism, fericism, utilitarism, ba chiar și postdouămiism.Posteritatea a murit! –m-am trezit și eu declamând, pentru a sintetiza ridicola accelerare a obsesiei de-a schimba schimbarea de paradigmă, sentimentul că permanentă e doar finitudinea. Din toate astea, am rămas doar cu prefixul “post” de gât, ca o mahmureală continuă – postapocaliptic, postumanism, ba chiar și postadevăr: post-orice ne-au făgăduit uriașii.

Nimic nu sintetizează mai bine toate astea decât bizareria văzută recent în centrul vechi din Edinburgh – listat ca patrimoniu Unesco: pe Royal Mile, în vârful clădirii dintre Castlehill și Lawnmarket, o căsuță din cu totul alt film, o extensie, mai mult ca sigur recentă, un pitic pe umerii unor uriași, scrutând fără emoție și complexe împrejurimile și uriașul castel din vecinătate. You are here, părea că îmi spune. Bine, Niculae, am înțeles, dar unde mergem noi, domnule?

 

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc: