revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

OAR – amendamente la proiectul de ordonanță al Ministerului Culturii pentru modificarea legii timbrelor culturale (L35/1994)

Ministerul Culturii a publicat vineri, 17 aprilie, în procedură de transparență decizională, Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, precum și a altor acte normative. După analiza acestuia și a notei de fundamentare, Ordinul Arhitecților din România (OAR) a transmis o serie de propuneri de amendamente referitoare la Timbrul Arhitecturii (TA), gestionat în prezent de OAR și Uniunea Arhitecților din România (UAR).

„Deși organizația noastră apreciază intenția Ministerului de a clarifica și îmbunătăți cadrul normativ privind timbrele culturale – în special în ceea ce privește creșterea gradului de colectare și simplificarea procedurilor, obiectiv semnalat de altfel, alături de propuneri concrete de optimizare, și în adresele OAR (2025) – , semnalăm că soluțiile propuse în proiectul de ordonanță riscă să afecteze în mod semnificativ funcționarea timbrului arhitecturii și capacitatea acestuia de a-și îndeplini rolul pentru care a fost instituit prin Legea nr. 35/1994: sprijinirea creatorilor și dezvoltarea culturii arhitecturale, prin intermediul organizațiilor profesionale care cunosc cel mai bine specificul domeniului.

În forma actuală, proiectul de ordonanță restrânge beneficiarii timbrelor culturale la uniunile de creație, eliminând organizațiile profesionale de interes public (precum OAR) și elimină proiectele culturale din lista destinațiilor eligibile pentru utilizarea fondurilor. Efectul concret în cazul Timbrului Arhitecturii este anihilarea sistemului de finanțare a culturii arhitecturale construit de OAR în ultimii 20 de ani – un mecanism transparent, performant, apreciat și recunoscut inclusiv la nivel european.

Timbrul Arhitecturii reprezintă un instrument parafiscal cultural cu o funcționare consolidată în timp, administrat de peste 20 de ani de către Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Uniunea Arhitecților din România (UAR). OAR a finanțat peste 2.648 de proiecte și inițiative, în valoare totală de peste 107 milioane lei, contribuind direct la dezvoltarea culturii arhitecturale, la susținerea tinerilor profesioniști, la publicarea de lucrări de specialitate, la protejarea și promovarea patrimoniului construit și la dezvoltarea unor programe cu impact public major, multe dintre acestea premiate la nivel național și internațional.

Propunerile OAR de modificare a proiectului de ordonanță de urgență sunt structurate în jurul următoarelor principii:

1. Menținerea administrării Timbrului Arhitecturii de către uniunile de creatori și organizațiile profesionale de creatori – inclusiv OAR;

2. Definirea mai bună a categoriilor de destinații eligibile pentru utilizarea fondurilor, astfel încât să răspundă specificului domeniului arhitecturii și mediului construit și să nu conducă la anularea principalului mecanism de finanțare a domeniului.

OAR a solicitat, de asemenea, amendarea notei de fundamentare pentru a include și organizațiile profesionale de creatori între beneficiarii demersului legislativ.

OAR a semnalat în repetate rânduri necesitatea îmbunătățirii cadrului normativ specific și a propus măsuri de optimizare a sistemului care își pot găsi locul atât în proiectul de ordonanță, cât mai ales în modificarea subsecventă a normelor de aplicare a legii – menționăm aici scurtarea circuitului de plată a timbrelor prin eliminarea organismelor intermediare, procedurarea în relație cu digitalizarea extinsă, îndrumarea celor care aplică, percep, virează, utilizează timbrele culturale.

Ordinul Arhitecților din România își reafirmă disponibilitatea la dialog și de a contribui la redactarea unei forme revizuite a proiectului, care să permită atât îmbunătățirea mecanismelor de colectare, cât și păstrarea rolului esențial al organizațiilor profesionale în administrarea timbrelor culturale.”

Un scurt istoric al eforturilor recente OAR pe subiectul TA, aici.

O serie de mărturii ale beneficiarilor mecanismului OAR de finanțare din TA pot fi consultate în secțiunea Comunitatea Timbrului Arhitecturii.

Despre Timbrul Arhitecturii, pe scurt:

Timbrul Arhitecturii (TA) este o taxă parafiscală culturală în cuantum de 0,05% din valoarea investițiilor pentru care se solicită autorizație de construire. Instituit prin Legea 35/1994, TA este colectat de administrațiile locale și direcționat, conform opțiunii arhitectului, către Ordinul Arhitecților din România (OAR) sau Uniunea Arhitecților din România (UAR). Scopul este sprijinirea arhitecților și dezvoltarea culturii arhitecturale prin finanțarea de proiecte, publicații, burse și inițiative culturale.

Temei legal și caracter parafiscal

TA este justificat constituțional și legal, fiind un instrument extrabugetar destinat susținerii creatorilor și diminuării presiunii asupra bugetului public. Fondurile colectate nu intră în categoria taxelor fiscale, ci sunt fonduri cu destinație specială, gestionate direct de organizațiile profesionale și de creatori.

Mod de administrare

OAR gestionează transparent fondurile TA, conform legislației în vigoare și regulamentelor proprii. Sumele sunt alocate prin apeluri publice deschise, pentru proiecte culturale și editoriale, burse, inițiative strategice (politici publice, educație, patrimoniu). Regulamentele, apelurile și rezultatele sunt publicate online și în rapoarte periodice în ediție digitală și tipărită.

Rezultate 2007 – 2024

TA a permis finanțarea a 2.648 proiecte, însumând 107,3 milioane lei. Distribuția este dominată de proiectele culturale (61,3%), urmate de cele editoriale (19,5%) și prioritare (17,7%). Statul a beneficiat direct și indirect, prin taxe și impozite estimate la peste 30 milioane lei și prin reducerea presiunii bugetare.

Sari la conținut