Dezorășenizare: o realitate a extinderii unor caracteristici urbane în afara orașelor care duce, în mod paradoxal, la forme de urbanism fără oraș.

Cel puțin trei dintre cuvintele pe care le-am folosit în titlu ridică semne de întrebare dincolo de registrul estetic. Întâi, „breaslă”. Ideea de apartenență la un „grup profesional cu interese comune” (o definiție posibilă a breslei) conține un anacronism cultural, fiindcă direcțiile în care se profesează astăzi în domeniul arhitecturii sunt definite tocmai de interese specifice. Apoi alăturarea de cuvinte „femeie arhitect” sau „femei în arhitectură” ar trebui să mai fie folosită doar ca eventuală notă de subsol în problema ipotetic depășită a îmbrățișării diversității reperelor profesionale. Fără intenția de a diviza sau de a simplifica istoria recentă și privite cu aceste rețineri, cuvintele vor trebui totuși folosite.

De ce au nevoie arhitecții de strategii guvernamentale?

Text: Cătălina Frâncu, Teodora Vătavu, Liliana Oprea, Andreea Ghenu
Foto: Cătălina Frâncu

Artistul Nicolae Comănescu și-a transformat atelierul din strada Biserica Amzei nr. 7- 9 într-o instalație „submersivă” (600x300x400 cm), o meta-construcție din acumulări de materiale

Strada Berzei. Calcane goale și trafic auto. Pietoni puțini și grăbiți, preocupați să traverseze cât mai repede zona. Doar locuitorii cartierului mai merg agale pe trotuar, dar și ei au aerul că nu-și găsesc locul.

Plasele de țânțari strică transparența, reduc iluminatul natural și ventilația, îngroașă vizual tâmplăria. Însă e nevoie de ele, ca de multe lucruri care ne deranjează în design și care pentru oameni sunt importante. Iată două povești în acest sens.

Două săptămâni de cercetare de teren și ateliere de lucru în satul Ponoarele din Geoparcul Platoul Mehedinți, povestite și ilustrate de participanții celei de-a VII-a ediții a Școlii de vară de Antropologie și Arhitectură în GPMh, organizată la începutul lunii august de Asociația MAIE .

Heritage First!, prima Bienală a patrimoniului din România

Circulă pe net o reclamă pentru un ansamblu reziden­ţial în lucru din Bucureşti: o incintă de blocuri mai în­alte şi mai urâte, şi mai înghesuite decât în ultimii ani ai lui Ceauşescu, şi, în mijlocul său, o parcare multi­etajată deschisă, foarte apropiată de apartamente. Nu v‑o putem arăta (copyrigh, deh), dar o găsiţi sigur. Hint: Maniu.

De vorbă cu Alexandra Dumitrescu și Emil Cristian Ghiță, fondatori Eforie Colorat

“Laboratorul creativ din Eforie Sud este deschis tot anul tuturor formelor de cultură și experimentelor în arta contemporană”

Text: Maria Duda

În 2003, Casa Croci din Mendrisio, monument de arhitectură restaurat de Bruno Reichlin și Fabio Reinhart, cu un șantier teribil de complicat, se redeschidea publicului cu expoziția unui tânăr cercetător în arhitectura italiană renascentistă, Thomas Gronegger

„Îmi amintesc atelierul de la școală, unde petreceam majoritatea timpului și aproape îl luasem pe persoană fizică, doar că nu dormeam acolo. Contra unei mici atenții la administrator, obținusem un vestiar, masă, șevaletul meu, aveam și o mică bucătărie cu un reșou, pe care îmi făceam cartofi prăjiți și ochiuri.”