Text, foto: Ștefan Tuchilă
Există foarte mulţi oameni care, sunt convins, cred că au înţeles sau descifrat Parisul după o săptămână de fugit din obiectiv în obiectiv, plimbat pe străzile înguste din centru, bulevardele ordonat desenate de Haussmann sau o croazieră pe cheiurile Senei. Şi aceştia au parţial dreptate, Parisul oferă la suprafaţă o imagine relativ unitară, care te poate convinge după vizita sumară că ai reuşit să-l înţelegi.
Text: Oana-Valentina Suciu
Despre sălbăticia cu care ”dezvoltatorii urbani” țintesc cartierul bucureștean Floreasca s-a scris în presa centrală, în cea de investigații și de specialitate de ani buni. Revista Zeppelin a dedicat un amplu material acestui subiect în luna aprilie 2018 (materialul putând fi citit aici). Arhitectul Dragoș Marian, locuitor al cartierului și om implicat civic, arăta, la acea dată, că ”Modul în care mai multe terenuri din Floreasca au fost trecute din proprietate publică în proprietate privată este cel puțin bizar.
Fotoreportajul lui Ștefan Tuchilă despre Dubai arată subiectele obișnuite – zgârie-norii și autostrăzile, sclipiciul, energia și excesul absolut. Și, totuși, imaginile au un aer de distopie și de artificialitate neliniștitoare. Uneori ți-e aproape imposibil să ghicești dacă e o fotgrafie a unui oraș real sau un render perfect. Te ajută micile detalii de o subversivitate inconștientă, cum ar fi oamenii atât de izolați (în Dubai totul se petrece la interior) sau semnele unei activități ce scapă designului și controlului absolut.
Text: Mugur Grosu
Într-o dimineață, într-o cameră de hotel din Arad, m-am trezit cu o durere odioasă de cap și cu două corpuri suplimentare în pat, despuiate și mirosoind a bere. Și prima chestie care mi-a venit în minte a fost întrebarea: ce e un hipopomingo roz?
Text: Iuliana Dumitru
Când am călcat pentru prima dată pragul spaţiului tranzit.ro/Bucureşti,.am ajuns pe o ploaie mocănească, fără să ştiu prea multe despre loc, deşi exista de mai bine de trei ani în oraş. Trecută de poarta cu multe lacăte mi-am dat seama imediat că tot ceea ce ştiam despre un spaţiu de artă convenţional nu se aplica în acest caz. Cum adică în acelaşi loc se organizează expoziţii şi se cultivă legume?
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto și cercetare la fața locului: Laurian Ghinițoiu
E foarte greu să vorbești într-o revistă de arhitectură despre acele”instant icons” produse de către starhitecți, imediat și apoi îndelung mediatizate. Avalanșa de imagini creează saturație, și pe cât de ușor sunt recunoscute, pe atât de puțină răbdare mai aure lumea să mai afle ceva sau să le analizeze.
Text: Constantin Goagea
Stai că tocmai merg prin gară, ca în fiecare zi de altfel, că mă duc la birou și în fix alea trei minute și să zicem 30 de secunde cât îmi ia să traversez gara în lat, tăind de pe bulevardul Grivița pe Dinicu Golescu, încerc să înregistrez fluxul gândurilor, ceea ce pare oarecum haotic, dar nah!, gânduri direct din cap, deci pasul unu, gara noastră
Cartierul Floreasca e verde și are o scară domestică, are coerență urbană (ceea ce e rar în București). Mai e și destul de central, cu renume bun, cu terenuri libere și, foarte important, nu e, în cea mai mare parte, zonă protejată. Ca atare, a devenit extrem de atractiv pentru speculația imobiliară.
Text & fotografie: Ştefan Tuchilă
Mulți dintre noi trăiesc cu impresia că preocuparea pentru sustenabilitate reprezintă o pasiune recentă, alimentată de nevoia de a trăi mai bine și hrănită de confortul celor care trăiesc în țări dezvoltate, oameni și organizații care au timpul și energia pentru a se dedica acestui subiect. Departe de a fi o preocupare exclusiv contemporană, sustenabilitatea, un concept legat direct de confortul vieții de zi cu zi, a fost însă integrată în cotidianul unor civilizații ce existau cu mult timp înainte de revoluții industriale sau digitale sau apariția acestei „noi” conștiințe ecoresponsabile.
Am mai scris în Zeppelin despre catastrofa arhitecturală a reabilitării termice: de la lipsa iresponsabilă unei reabilitări integrate sub coordonarea arhitectului(structură, instalații, fațadă, spații intermediare, terenul din jurul blocurilor, imagine) mecanismul de finanțare populist, care nu e echitabil și nu responsabilizează, și apoi la distrugerea cu mijloace minime însă într-o proprție înspăimântătoare a unui patrimoniu arhitectural. O distrugere ireparabilă, săvârșită cu binecuvântarea administrației și a legii.
Text: Dorothee Hasnas
PUBLIC, -Ă, publici, adj.: care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care-i privește pe toți, la care participă toți. DEX, 2009
Text: Ştefan Ghenciulescu
Două întâmplări au declanşat acest text (pe lângă că e vorba de o problemă gravă şi veche).
Una dintre ele are legătură cu această ediție Zeppelin (#148, decembrie 2017 – februarie 2018) , unde absolut fără nicio premeditare s-au adunat mai multe materiale legate într un fel sau altul de subiect. Sunt articole directe despre concursuri – „Prototip pentru comunitate” sau etapa europeană a LafargeHolcim Awards, dar şi indirecte, despre lucrări foarte bune, rezultate din câştigarea unui concurs.
