Cel puțin trei dintre cuvintele pe care le-am folosit în titlu ridică semne de întrebare dincolo de registrul estetic. Întâi, „breaslă”. Ideea de apartenență la un „grup profesional cu interese comune” (o definiție posibilă a breslei) conține un anacronism cultural, fiindcă direcțiile în care se profesează astăzi în domeniul arhitecturii sunt definite tocmai de interese specifice. Apoi alăturarea de cuvinte „femeie arhitect” sau „femei în arhitectură” ar trebui să mai fie folosită doar ca eventuală notă de subsol în problema ipotetic depășită a îmbrățișării diversității reperelor profesionale. Fără intenția de a diviza sau de a simplifica istoria recentă și privite cu aceste rețineri, cuvintele vor trebui totuși folosite.