Text: Iuliana Dumitru
Când am călcat pentru prima dată pragul spaţiului tranzit.ro/Bucureşti,.am ajuns pe o ploaie mocănească, fără să ştiu prea multe despre loc, deşi exista de mai bine de trei ani în oraş. Trecută de poarta cu multe lacăte mi-am dat seama imediat că tot ceea ce ştiam despre un spaţiu de artă convenţional nu se aplica în acest caz. Cum adică în acelaşi loc se organizează expoziţii şi se cultivă legume?
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto și cercetare la fața locului: Laurian Ghinițoiu
E foarte greu să vorbești într-o revistă de arhitectură despre acele”instant icons” produse de către starhitecți, imediat și apoi îndelung mediatizate. Avalanșa de imagini creează saturație, și pe cât de ușor sunt recunoscute, pe atât de puțină răbdare mai aure lumea să mai afle ceva sau să le analizeze.
Text: Constantin Goagea
Stai că tocmai merg prin gară, ca în fiecare zi de altfel, că mă duc la birou și în fix alea trei minute și să zicem 30 de secunde cât îmi ia să traversez gara în lat, tăind de pe bulevardul Grivița pe Dinicu Golescu, încerc să înregistrez fluxul gândurilor, ceea ce pare oarecum haotic, dar nah!, gânduri direct din cap, deci pasul unu, gara noastră
Cartierul Floreasca e verde și are o scară domestică, are coerență urbană (ceea ce e rar în București). Mai e și destul de central, cu renume bun, cu terenuri libere și, foarte important, nu e, în cea mai mare parte, zonă protejată. Ca atare, a devenit extrem de atractiv pentru speculația imobiliară.
Text & fotografie: Ştefan Tuchilă
Mulți dintre noi trăiesc cu impresia că preocuparea pentru sustenabilitate reprezintă o pasiune recentă, alimentată de nevoia de a trăi mai bine și hrănită de confortul celor care trăiesc în țări dezvoltate, oameni și organizații care au timpul și energia pentru a se dedica acestui subiect. Departe de a fi o preocupare exclusiv contemporană, sustenabilitatea, un concept legat direct de confortul vieții de zi cu zi, a fost însă integrată în cotidianul unor civilizații ce existau cu mult timp înainte de revoluții industriale sau digitale sau apariția acestei „noi” conștiințe ecoresponsabile.
Am mai scris în Zeppelin despre catastrofa arhitecturală a reabilitării termice: de la lipsa iresponsabilă unei reabilitări integrate sub coordonarea arhitectului(structură, instalații, fațadă, spații intermediare, terenul din jurul blocurilor, imagine) mecanismul de finanțare populist, care nu e echitabil și nu responsabilizează, și apoi la distrugerea cu mijloace minime însă într-o proprție înspăimântătoare a unui patrimoniu arhitectural. O distrugere ireparabilă, săvârșită cu binecuvântarea administrației și a legii.
Text: Dorothee Hasnas
PUBLIC, -Ă, publici, adj.: care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care-i privește pe toți, la care participă toți. DEX, 2009
Text: Ştefan Ghenciulescu
Două întâmplări au declanşat acest text (pe lângă că e vorba de o problemă gravă şi veche).
Una dintre ele are legătură cu această ediție Zeppelin (#148, decembrie 2017 – februarie 2018) , unde absolut fără nicio premeditare s-au adunat mai multe materiale legate într un fel sau altul de subiect. Sunt articole directe despre concursuri – „Prototip pentru comunitate” sau etapa europeană a LafargeHolcim Awards, dar şi indirecte, despre lucrări foarte bune, rezultate din câştigarea unui concurs.
Text, foto: Ada Demetriu, Jean Craiu
Anna şi Eugeni Bach au învelit Pavilionul de la Barcelona al lui Mies van der Rohe în folie albă de vinil. Instalaţia, ultima dintr o serie de intervenţii anuale pe care o comandă arhitecţilor sau artiştilor (Sanaa, Andrés Jaque, Ai We Wei, printre alţii), a vrut să îi răpească provizoriu materialitatea pavilionului, atrăgând astfel atenţia asupra rolului esenţial pe care realizarea, concretul, lucrul pe care pui mâna şi care îmbătrâneşte o are asupra meseriei noastre.
Text: Alexandru Cristian Beșliu, Cosmin O. Gălățianu
Ilustrații (1 și 2): Elogiu persistenței: Versailles ar fi putut deveni Paris. Surse: “Plan General de Versailles”, Nicolas de Fer, 1700; ©2017 Cartography Associates
Text, foto: Mugur Grosu
Pe ecranul televizorului așezat pe un cuptor metalic rablagit, o imagine rușinos de familiară din lumea civilizată: aventurierul britanic Bear Grylls prezintă una dintre faimoasele sale tehnici esențiale de supraviețuire în sălbăticie. Nu-nțeleg despre ce vorbește, pentru că sonorul este închis iar subtitrarea e în arabă. Nimeni din încăpere nu e interesat cu adevărat, imaginea pare lăsată să curgă pe ecran de decor, ca un fel de carpetă modernă despre mirajul occidental.
Text: Judit Balko
Foto: Mihai Balko, Tiberiu Mihail Cimpoeru, Radu Boeru, Gabriel Boldiș
Termenul de artă publică, așa cum se dezvoltă în spațiul occidental începând cu anii ’60, este un termen-umbrelă, care acoperă abordări artistice diferite, ce variază de la intervenţii cu caracter permanent la cele cu caracter efemer, de la sculptură statuară la performance sau intervenţii cu sunet şi proiecte participative în care accentul este pus pe dezvoltarea unei relaţii de colaborare între în membrii unui grup sau comunităţi.
