Cutia cu articole

Trei lucrări video, care combină mărturii contestatare cu imagini din anii ’80, au fost realizate de cineastul franco-american Jean Christophe Couet, regizoarea Ioana Păun și casa de producție Numa Film.

Calitatea arhitecturii unei țări depinde în mod esențial de cea a arhitecturii publice. În România, priorităţile sunt cu totul altele, comenzile publice gândite pentru a se obține și arhitectură veritabilă sunt extrem de puține

Cifrele de mai jos intră de obicei în Zeppelin la credite. Le-am pus aici, pentru că, așa seci cum sunt, exprimă foarte bine scopul și caracterul fundamental al proiectului; suprafața totală: 4.000 de metri pătrați; creșterea suprafeței pietonale: +124%; diminuarea suprafeței carosabile: -55%; creșterea suprafeței plantate: +151%; numărul de arbori plantați: 48.

Acest mic muzeu independent pornește de la o arhivă de familie dar vorbește despre o comunitate, un oraș și experiențe umane fundamentale și o face printr-o experiență spațială și auditivă mai degrabă decât prin mijloacele muzeale clasice.

E greu în general să reabilitezi opere moderniste, echilibrând intervențiile inevitabil radicale cu respectul față de opera colegilor (sau chiar a maeștrilor) tăi. Cum procedezi însă cu modernismul minor, (semi)vernacular, fără mare valoare istorică, dar plin de farmec și de probleme? Miklós Péterffy a ales să lucreze în spiritul ce a generat proiectul vechi mai degrabă decât în prezervarea cu orice preț a substanței construite.

Proiect: Miklós Péterffy
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Balázs Danyi

Dacă nu vrei să stai neapărat în centru și bugetul ți-o permite, Dealul Cetățuia e probabil cartierul ideal în Cluj: e în oraș, deci accesibil și totuși izolat, e pitoresc, verde și priveliști fabuloase. În mod evident, aceste calități au și dus la ocuparea lui din ce în ce mai intensivă, cu vile și blocuri complet ieșite din scara locului.

Clădirea mică, dar cu o funcțiune complicată recurge la toate mijloacele posibile pentru a-și asigura o scară redusă și o imagine demnă, potrivite zonei istorice sensibile în care este așezată. În același timp, proiectul readuce la iveală la propriu o porțiune dintr-unul din vechile cursuri de apă ale orașului și produce un mic spațiu cu accesibilitate publică.

Abigail Doan (artist environmentalist), Zayaan Khan (antropolog și activist culinar), Victoria Mangnaiello (artist textil si prof. adj. la New York University/Parson’s New School) și Marlene Stanciu (artist textil, KraftMade) au creat împreună un program menit să arate cum practicile sustenabile și narative culturale pot fi integrate în industria modei și creația de textile. Programul a cuprins un workshop la Cincu – jud. Brașov, o expozitie la Textile Arts Center din New York, apoi o expoziție la Galeria Casa Matei din Cluj.

Acum câțiva ani, Klara Veer realiza un proiect mic de tot, însă cu câțiva zeci de clienți: o bucătărie comunitară pentru membrii unei federații adăpostite de o fostă fabrică. Proiectul de acum e chiar și mai mic. Memoria clădirii, un dispozitiv de șezut și un mesager al artei din interior compun împreună un prag.

Un text cu autor colectiv: Constantin Goagea, Silviu Medeșan, Marius Miclăuș, Justin Baroncea, Vlad Stoica

Iată provocarea: alcătuiţi o frază scurtă în care să faceţi legătura între Lay’s, spaţiu public, design, evenimente culturale şi tineri. Deşi rezultatele ar fi, cu siguranţă, de memorat, vă oferim noi soluţia. Care-a venit când echipa Lay’s România ne-a provocat să creăm împreună 4 spaţii urbane, bune de adunat tineri şi generat vervă socioculturală: în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi.

Text, imagini: Planwerk

Clujul nu avea in 2005 nici un metru pătrat de spațiu pietonal, așa cum alte orașe aveau: Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoara, Alba Iulia, Tîrgu Mureș și multe altele.
A lipsit? Poate multora nu, neștiind ce plăcut poate fi. Ba chiar folositor, pentru că în acele străzi și piețe viața e mai intensă, vitrinele mai atractive, restaurantele mai pline, copiii mai liberi și părinții mai liniștiți de lipsa mașinilor. Dar cum să faci, într-un oraș în care toate colțurile, chiar și cele mai mici ale orașului medieval, erau ocupate ca parcare sau carosabil?

Uitându-vă superficial pe textul de mai jos, el poate să vă pară o înlănțuire de date și întâmplări urmată de o listă de intervenții actuale. Dar raportul modest, sec, lipsit de discursuri retorice despre concepte și viziuni dă, de fapt, știre despre viața unei clădiri: Ev Mediu și Renaștere întârziate, baroc, reinventarea istoricistă, intervențiile pline de personalitate ale unui mare arhitect – Kós Károly, intervenții dure sau inteligente, reevaluări și multe altele și așa mai departe. O poveste din care aflăm, de pildă, că fațada iconică din piatră aparentă e, de fapt, rezultatul unei decizii de restaurare din anii ’50. Și aflăm, așa în general, că istoria bisericii este mult mai complexă și mai plină de contradicții decât pare la prima vedere.