Art Deco de secol XXI. Miklós Péterffy: Casa PJ, Cluj

E greu în general să reabilitezi opere moderniste, echilibrând intervențiile inevitabil radicale cu respectul față de opera colegilor (sau chiar a maeștrilor) tăi. Cum procedezi însă cu modernismul minor, (semi)vernacular, fără mare valoare istorică, dar plin de farmec și de probleme? Miklós Péterffy a ales să lucreze în spiritul ce a generat proiectul vechi mai degrabă decât în prezervarea cu orice preț a substanței construite. Proiectul duce mai departe acel spirit, înnobilând și dând o nouă viață unei case vechi și modeste.

 

 

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Balázs Danyi

Art Deco de meșter

Casa dintr-o fostă suburbie verde (astăzi un cartier central al Clujului ) a fost construită în 1936. Pe planurile vechi nu apare decât numele maistrului executant. Probabil că tot maistrul a fost și autorul, așa cum s-a întâmplat în foarte multe cazuri în România interbelică, de ambele părți ale Carpaților. Meșteri care lucrau cu diferiți arhitecți la proiecte cu pretenții în centre sau cartiere noi ajungeau să aplice ceea ce văzuseră și învățaseră la construcții, fără pretenții, la periferia orașelor sau în mediul rural. În cartierele mărginașe sau în sate din Dobrogea și până în Subcarpați și Moldova, apar multe asemenea construcții, cu ferestre de pachebot ce ventilează podul, cu atice în trepte ce ascund acoperișuri în pantă și cu profilaturi Art Deco aplicate în cele mai fanteziste moduri posibile. „Cubismul” era la modă, iar ideea de prestigiu și identitate asociată cu „cubismul” pătrunsese până foarte departe în societate. Imensa majoritate a acestor construcții s-au realizat fără nici un fel de autorizație.

În Ardeal și Banat, lucrurile erau ceva mai controlate, pentru că aici încă funcționa sistemul Baumeister atestat pentru lucrări de mai mică anvergură.

Cam acesta a fost și cazul acestei case: cum spune și Miklós Péterffy, un meșter a încercat să lucreze cam la fel ca un croitor priceput, care se uită atent la revistele de modă. Nu era clar Arhitectură cu A mare, dar exista un farmec ușor romantic, mai ales în imaginea exterioară, la care atât clientul care cumpărase casa tocmai pentru a o reabilita, cât și arhitectul au fost foarte sensibili.

Însă, dincolo de neajunsurile tehnice și degradările inerente unei vieți lungi, clădirea avea și probleme funcționale mari. Unele se datorează prioritizării reprezentării, deci a fațadei bune, nobile, către stradă, în dauna orientării și logicii interioare: astfel, scara complet închisă ocupa locul cu cea mai bună lumină (sud-vest) și deschidere către grădină (de altfel, blocată și de bucătăria poziționată tot în spate, în timp ce dormitorul principal, la parter, se deschidea către stradă, împingând salonul către marginea laterală a lotului. La etaj, cele două dormitoare se deschideau tot către nord și erau oricum mult prea înguste. Singura terasă de la etaj deschisă către curtea din spate, fusese transformată, între timp, într-o cameră suplimentară.

 

*Casa veche ©Miklós Péterffy

 

Upgrade radical

Nevoile evidente ale unei locuiri corecte și confortabile presupuneau o intervenție masivă. Odată luată această hotărâre, nu mai putea fi vorba despre vreo reabilitare ușoară, deci și exteriorul casei, și un set de schimbări mai radicale au devenit subiect de discuție. De fapt, întrebarea devenise nu cum să repari și să îmbunătățești casa, ci ce mai poți păstra din ea.
Pentru arhitect, elementul cel mai valoros și esențial pentru caracterul casei era colțul curbat dinspre sud-est. Acesta și dorința de a se păstra conturul general aveau să genereze regândirea spațiilor și a imaginii.

 

După reabilitare, din subsol a dispărut garajul. Au apărut însă o curte engleză mare și două mai mici și liniare, ce permit funcționarea unui mic studio cu acces independent, precum și a noilor încăperi tehnice. La parter, serviciile și circulațiile se aliniază acum în mod firesc la latura de nord, eliberând un spațiu cu împărțiri ușoare între bucătărie, acces și spațiul de zi și permițând deschiderea tuturor camerelor către soare și către grădină. La etajul 1, liftul și scara duc către două dormitoare, o baie și un dressing deschis, tratat ca un spațiu de locuit, și către o terasă acoperită, ce dă tot către grădină.

În sfârșit, șarpanta veche este înlocuită de un etaj 2 parțial, compus dintr-o serie de terase descoperite, acoperite sau semiacoperite. Priveliștea asupra orașului (tot cartierul e în pantă) e impresionantă, iar visul modernist clasic al acoperișului-grădină e împlinit într-un mod spectaculos.

 

 

Modernism nou / vechi

Cumva, transformarea acoperișului mi se pare că exprimă foarte bine strategia de proiectare. Ponderea importantă a elementelor noi i-a permis lui Miklós Péterffy să regândească întreaga arhitectură. Rezultatul e un surprinzător Art Deco de secol XXI. Nu, nu e o pastișă. Deși recunoști caracteristicile stilului (geometria, profilaturile, bucuria concomitentă a modernității și a ornamentului, optimismul, căldura și credința într-un progres îmblânzit atât de specifice perioadei), detaliile sunt în mod clar contemporane. Această ducere mai departe e foarte vizibilă în tâmplăria metalică, de pildă, dar și geamul curbat, cam cum și l-ar fi dorit arhitecții și meșterii de atunci, dacă ar fi avut posibilitatea să o facă.

 

 

Spațiul continuu, felul în care mobilierul devine arhitectură și arhitectura te îmbracă asemenea unei haine confortabile, materialele de bună calitate, finețea și prețiozitatea detaliilor vorbesc atât despre perioade referință, cât și despre un fel de modernitate moderată și atemporală. Aparița betonului aparent la elemente și suprafețe interioare și exterioare contribuie la ancorarea imaginii în perioada de azi.

 

 

Acestea fiind zise, e clar vorba despre o altă casă și nu poți să nu îți pui întrebarea despre valabilitatea generală a unui asemenea tip de intervenție într-o clădire veche. E o problemă grea, pentru că e foarte dificil să echilibrezi reconstruirea ca atare a unor elemente vechi (pe care o acceptăm cu greu la restaurări de arhitectură clasică de pildă) cu intervențiile contemporane, mai sincere, însă care riscă să distrugă caracterul arhitecturii originare. România (și nu doar România) e plină, din păcate, de transformări brutale ale patrimoniului interbelic. Poți, pe de altă parte, ca arhitect de azi, să proiectezi „în stil” Art Deco?

 

 

În acest caz cu totul particular, eu aș zice că răspunsul arhitectural e unul legitim, proaspăt și responsabil. În primul rând, tocmai pentru că, așa cum spuneam și mai sus, nu e o casă pseudo-Art Deco, ci o casă ce continuă și dezvoltă, într-un mod propriu și sensibil, principiile și estetica Art Deco. Referitor la relația cu existentul, casa nouă pornește în mod fundamental de la cea veche, pe care o incorporează și o transformă. Miklós Péterffy niciodată nu s-ar gândi să proiecteze o locuință complet nouă în acest fel. La fel de sigur e că nu ar schimba imaginea unei vile moderniste coerente și cu valoare considerabilă, oricât de proastă ar fi starea acesteia. E aici un balans foarte fin și între ceea ce este valoros și indispensabil, și între ceea ce poate fi sau chiar trebuie reinventat. Și mai e vorba și despre calitatea rezultatului, despre modul, și nu doar despre principiile conform cărora faci arhitectură.

 

 

Sustenabilitatea ar fi și ea un subiect: ea devine importantă aici nu doar prin prezența și integrarea arhitecturală a izolației termice (deși aceasta i-a pus arhitectului multe probleme, mai ales la goluri și la îmbinările între mai multe materiale), ci mai ales prin prezervare. Casa cea mai ecologică este totuși una existentă, prezervată și adusă la performanțe mai bune.
Casa PJ nu e și nu trebuie să devină un model general de intervenție asupra arhitecturii interbelice. Însă e o casă frumoasă și în care te simți bine și da, un foarte bun model de interogare a istoriei arhitecturii atât pentru efortul de a prezerva o clădire veche, oricât de umilă, cât și pentru descoperirea și potențarea valorilor ascunse.

Info & credite

 

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:

 

Adresă: Str. Bisericii Ortodoxe 38, Cluj
Construcţie: 05.2015–11.2018
Arhitectură: Miklós Péterffy
Structură: Dáné Rozália
Instalaţii: Fábián Levente – Conex Instal
Antreprenor general: WEBERBAU SRL

Partener: Hidroizolaţii – BAUDER

1