Larix Studio: Reabilitarea unei locuinţe din satul Remetea, Harghita

O casă țărănească interbelică suferise alterări importante în anii’70. Modernizarea de acum readuce o identitate pierdută, iar elementele contemporane sunt cele strict necesare și foarte discrete.

Proiect: Larix Studio
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Szigeti Vajk-István, Larix Studio

*plan de situație

Tradiție, modă, alterarea unui mod de viață

Locuința a fost construită în perioada interbelică în ceea ce s-ar putea numi o manieră vernaculară târzie: o așezare către nord și către stradă, pe o parcelă tradițională lungă și îngustă, o structură din lemn masiv și un târnaț (cerdacul ardelenesc), dar nu tradiționalul acoperiș în patru ape acoperit cu șiță, ci unul în două ape, mai potrivit pentru materialul mai modern al învelitorii, țigla.

În anii ’70, ca peste tot în România, construcția a fost modernizată. Erau pe atunci câteva modele de case rurale noi, cu circulație națională sau regională. De obicei erau gândite de conductori arhitecți sau tehnicieni din diferite discipline. În cazul de față, proprietarul a dorit cu siguranță să adapteze casa bătrânească la moda nouă și și-a ales ca model „casa-cub”, foarte la modă în zonă.[1] Ca atare, acoperișul s-a transformat într-unul cu patru ape; târnațul a fost închis – devenind un hol lung și îngust -,iar ferestrele dinspre stradă au fost lărgite. La un moment dat, accesul principal a primit deasupra un fel de foișor neofolcloric.

Am avut cu Köllő Miklós o discuție foarte interesantă despre efectele cuburilor socialiste: în țesutul tradițional al acestui tip de sat (și de altfel, și de peste Carpați), casele-vagon cu curte laterală mai largă și cu anexele crescute pe rând în spatele casei permiteau o însorire laterală bună, și produceau și o alternanță de benzi construite și grădini, care înlesneau circulația aerului. Iar fața lotului nu era, de fapt, compusă doar din casă, ci și din cuplul „casă-copac mare către stradă”. Miklós mi-a povestit că obiceiul era ca fiecare familie să planteze pomi fructiferi, de obicei din specii diferite. Prin schimburile dintre vecini, profitai pe rând de cireșul, vișinul, mărul sau părul fiecăruia: un principiu ecologic și o legătură socială.

Modelul cubului presupunea lățirea construibilului, deci în mod inevitabil tăierea copacului și îngustarea curții. În plus, impunerea a cel puțin două nivele spre finalul epocii Ceaușescu pentru case noi (celebra sistematizare) a dus la o alterare și mai profundă; iar avalanșa postsocialistă de metri pătrați, de materiale noi și de modele exuberante a dus la situația pe care o știm – inclusiv în satele transilvănene.

*Casa veche – casa nouă, secțiune AA

*Casa veche – casa nouă, secțiune BB

Arheologie și strat contemporan

Casa a fost achiziționată pentru a fi transformată în reședință secundară. După o cercetare atentă, s-a definit principiul proiectului: recuperarea maximală a substanței originale și o restituție critică a casei vechi.

Acoperișul are acum, din nou, două ape, un fronton din lemn și un brâu din țiglă pe fațada principală. Închiderea târnațului a fost eliminată. Urmele găsite pe cosoroabă au dovedit existența unor stâlpi, ceea ce a determinat soluția nouă/veche de sprijin. Ferestrele duble originale de pe fațada laterală au fost păstrate. În pod s-a găsit scara originală de acces în târnaț, ce a fost recondiționată și montată în cadrul construcției noi.

Bucătăria de vară din spatele casei a fost păstrată și recondiționată (cam 30% dintre elementele din lemn au trebuit înlocuite) și a devenit bucătăria propriu-zisă, cea veche din interior fiind transformată în cameră de zi. Un hol face legătura dintre cele două părți și permite și accesul către o baie minimală.

Deocamdată e vorba despre o locuire temporară – de primăvară/vară–toamnă. În consecință, și izolarea este minimală: din polistiren sub podea și din cânepă peste parter. Podul permite o cazare a oaspeților, în condiții ceva mai austere, ce-i drept. Însă este foarte posibilă o izolare ulterioară a acoperișului. Gardul preia modelele tradiționale din sat și din zonă.

Elementele arhitecturale moderne sunt extrem de discrete, dar destul de vizibile pentru a arăta că este vorba despre o operație de azi, și nu despre o muzeificare a unei case modeste. Astfel ferestrele dinspre stradă au fost readuse la proporțiile originare. Tâmplăria e însă nouă și reinterpretează soluțiile vechi, fără însă a le imita.

„Transmutarea” tradiției e cea mai vizibilă în golul dinspre stradă al podului. Sistemul rural de scânduri și șipci de acoperire verticale e prezent pe tot timpanul. Eliminarea unor scânduri din centru produce o rarefiere a peretelui și un gol protejat de vânt și soare.

Casa respiră din nou și își arată frumusețea discretă. Comparația cu cea din dreapta ei e facilă și exemplară.

*casa veche, releveu

*casa veche, plan

Notă:

[1] În Ungaria socialistă, au devenit celebre „cuburile lui Kádár”, impuse practic pe întregul teritoriu al țării. În cazul de față, sursa este însă cu cea mai mare probabilitate cea regională.

Info & credite

Program: