Imobil de raport. ADN BA: bloc în centrul istoric al Bucureștiului

O fundătură. Grădini, clasicism decadent, fier forjat, profile Art-Deco, și, la un moment dat, înghesuit pe o parcelă cu multe colțuri, o cascadă de volume, terase, vitraje și pergole.  

Text: Ștefan Ghenciulescu
Proiect: ADN BA
Foto: Cosmin Dragomir

[actualizare] Și un film de Andrei Mărgulescu:Îmi place că, într-un fel, această nouă constructie în țesutul central bucureștean și inflexiunea străzii cu tot ceea ce implică aceasta din urmă alcătuiesc împreună o mică lume.  Am încercat să-i intuiesc puțin din calitate, căutând-o mai mult PRINTRE fragmente, prezențe fugitive sau deloc grăbite, siluete, inserare și noapte, sunete în liniștea orașului, toate trăind parcă mai dens în alb-negru. Și într-o filmare doar parțial finisată.  Timpul a devenit relativ și impreună cu narațiunea au disparut si concluziile.

 

 

Clădirea de pe strada Aaron Florian e nou-nouță, dar în același timp pare de-a locului. E o construcție destul de mare într-o zonă în care au mai supraviețuit case parter, dar cu o prezență civilizată: o densificare care păstrează identitatea unui loc. Cea mai recentă realizare de locuit a biroului ADN e de fapt unul dintre primele proiecte de locuințe ale acestuia. Terminarea întârziată a integrat tot felul de schimbări, vizibile mai ales la nivelul detaliilor: o rețea de muchii și profile fine și ecrane transparente se adaugă volumelor albe puternice, care aduc aminte de modernismul clasic și de arhitectura spaniolă și portugheză a anilor 70 – 90.  Referințele vizibile sunt însă mai puțin importante aici – mult mai interesantă este, cred, discuția despre țesut și tipologie urbane.

Așezare într-un loc sensibil
Fundătura se găsește într o zonă protejată din nord–vestul centrului. Trama neregulată şi parcelele de cele mai diferite forme ale oraşului tradiţional balcanic au suferit, mai ales în secolul XIX şi prima parte a secolului XX, o densificare prin vile boiereşti, case vagon şi blocuri destul de mari din perioada interbelică. E un cartier foarte frumos, care primeşte în ultimii ani din ce în ce mai multe clădiri noi, unele extrem de distonante ca scară şi imagine. Locul este liniştit şi protejat, dată fiind amplasarea într o fundătură foarte tipică pentru Bucureşti, şi expus, dar în acelaşi timp expus, pentru că parcela este situată la colţul concav al acestei fundături, şi, datorită clădirilor adiacente mai mici, devine foarte vizibil dinspre strada Ion Luca Caragiale. 

 

 

Colţul şi retragerile de la aliniere definesc volumul casei: un fel de evantai de niveluri succesive care se lipesc sau se depărtează de vecini şi de aliniere. Decupajul de la parter determină un fel de soclu negativ care accentuează concavitatea şi pare să suspende clădirea.

 

Etajul 1 reia alinierea, în timp ce cele superioare se retrag, rupând scara volumului şi atenuând impactul asupra unei străzi destul de înguste.

 

Compact, adaptabil, deschis și protejat

Mie bloculețul ADN BA mi-a a evocat foarte puternic tipologia metropolitană a „imobilului de raport”.   Ce-i drept, luat în sens propriu, termen  nu se potrivește.. În Franţa, cuvintele desemnează în primul rând o clădire de apartamente menite a fi închiriate, însă care rămân în proprietatea unei singure entităţi. Nu este cazul aici, pentru că apartamentele vor fi vândute separat, rezultând o coproprietate. Însă imobil de raport numeşte şi o tipologie arhitectural urbană, dezvoltată deja din secolul al XVIII lea şi cristalizată în Parisul haussmannian: o clădire de apartamente cu parter comercial (uneori de servicii), cu mai multe etaje şi o mansardă, toate locuite.

 

Modelul era caracterizat prin schematizarea şi adaptarea unor formule clasice la loturile de forme geometrice extrem de variate. Spaţiile nobile – camerele – erau cât mai aproape de ortogonal, armonios compuse şi cel mai bine iluminate, în timp ce holurile, casele de scări şi spaţiile anexe preluau geometria neregulată a parcelelor. În anii ′30, tipul a fost modernizat, cea mai semnificativă schimbare fiind înlocuirea mansardei cu etaje retrase succesiv şi, în consecinţă, inversarea polarităţii sociale – mansarda pentru servitori şi artişti săraci devenind cel mai important apartament, cu terase splendide deschise către oraş.

Bucureştiul a preluat aceste modele, mai ales pe cel interbelic cu retragerile, şi, dat fiind parcelarul de tip oriental, cu geometrii neregulate, de multe ori foarte înguste, a dus adaptarea planului la niveluri remarcabile.

Clădirea de care vorbim îmi aduce aminte foarte mult de aceste rezolvări. Parcela este un poligon neregulat, concav şi pe deasupra şi cu un unic (şi mic) calcan.

Preluarea sau măcar atenuarea neregularităţilor, a schimbărilor de direcţie se face însă aici mai puţin prin spaţii tehnice (în general grupate către interior pentru a elibera faţadele) şi mai mult prin scara şi holurile de acces şi de etaj şi apoi prin logii de colţ.

 

În rest, camerele de locuit încearcă să aibă măcar două unghiuri drepte.

 

Parterul retras conţine către stradă o funcţiune comercială, iar către partea din spate, un mic apartament cu terasă proprie. Etajele 1, 2 şi 3 au conformaţii similare, cu câte trei apartamente, diferenţiate doar prin micile retrageri.

 

 

La etajul 4, două apartamente se bucură de adevărate grădini suspendate, atât la nivelul lor, cât şi pe acoperişul terasă. Cel dinspre stânga are cu siguranţă cele mai bogate spaţii.

 

Terasa sa ia forma unui L care muşcă din interiorul casei şi se urcă apoi printr o scară în spirală deasupra de tot.

 

Obsesia modernistă a acoperişului grădină e folosită la maximum – terasa nu mai e doar un instrument de compoziţie, ci un loc minunat – un spaţiu cu limite fragile, plutind deasupra oraşului vechi.

 

Dacă tot vorbim de limite, nu regăsim aici elementele iconice ale ultimelor decenii: piele dublă, acoperiș topografic, sisteme solare sofisticate. Însă retragerile, avansările, pergolele,  decupajele,  porțiunile unde structura se desparte de fațadă definesc un fel de haină compusă din multe spații intermediare între apartamente și casele alăturate sau stradă: o relație bogată, cu mijloace simple.

 

A apărut un vecin simpatic în cartier.

 

Arhitectură: ADNBA – Adrian Untaru, Andrei Șerbescu, Bogdan Brădățeanu, Valentina Țigâră, Carmen Petrea, Pavel Albu
Structură: Popp si Asociații
Instalații: Maestro Proiect Design
Terminare șantier: 2015
Parteneri în construcție:
Edil Construct 2004: Finisaje exterioare fațadă, compartimentări interioare gips-carton, șape și tencuieli mecanizate, finisaje interioare
Caparol: Finisaje interioare: glet acrilic Akkordspachtel; sistem vopsea interior: grund Weissgrund + vopsea Capamaxx; vopsea epoxidică Disbopox 442  GaragenSiegel
Alukönigstahl