Cutia cu articole

Istoria restaurării imobilului de locuințe cu puține apartamente din Piața Sf. Ștefan nr. 1 și de remodelare și amenajare a mansardei sale e, în sine, nespectaculoasă. Rezultatele sale sunt cele ale unui firesc, ale unor lucrări cu bugete moderate și nu excesiv de complicate, care ar trebui făcute periodic oricărei construcții. Însă frecvența cu care întâlnim în București o restaurare coerentă a unui imobil modernist cu mai mulți proprietari – deci fără sprijin de la primării și presupunând inițiativa și cooperarea responsabilă a unui grup de locuitori- înscrie o astfel de realizare în sfera extra-ordinarului, adună peste 500 de like-uri într-o zi¹ și admirația celor care știu ce presupune această aventură plină de obstacole birocratice și inter-umane.

Tub bleumarin cu pardoseală de lemn și bucătărie în capăt, la parterul unui bloc de pe Nerva Traian.

Text: Justin Baroncea
Foto: Andrei Mărgulescu

Proiect, text, foto: Atelier Ad Hoc Arhitectura | Comunitate

Spațiul public și ipostaze de criză a locuirii

Un bloc modernist foarte obișnuit pentru Bucureștiul interbelic, dintre cele care sunt azi demolate sau masacrate fără probleme. Aici este restaurat și pus în valoare cu grijă și respect. Apoi clădirea nouă, articulată în raport cu cea veche

Sfinții Voievozi este o stradă liniștită din zona centrală a Bucureștiului, ascunsă într-un patrulater definit de bulevarde importante: Calea Victoriei, bulevardul Buzești-Berzei, Calea Griviței și bulevardul Dacia.

Proiect: Horia Spirescu, Adrian Spirescu
Text: Cătălina Frâncu
Foto: Andrei Mărgulescu

Context urban

Proiect, text: Maria Duda, Alexandru Belenyi
Foto: Roald Aron, Maria Duda

Pentru noi Diploma e, înainte de festival sau recunoaștere birocratică, o celebrare a absolvenților, a pășirii lor dintr-o lume relativ controlată, ghidată, în alta mai difuză, mai largă, ca o intersecție cu contururi și tumult de voci necunoscute.

Proiectul “Curtea lui Pherekyde” propune o intervenție curatorială în curtea interioară a blocului Pherekyde prin care asociația Euxine – Societatea Utopică a artelor din jurul Mării Negre propune publicului bucureștean rememorarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte urbanistice de la începutul secolului al XX-lea.

Este istoria unei case ridicate la 1900 într-un București cu un alt aer și cu alte valori. În tot acest timp casa a fost un martor tăcut, a trecut prin istorie aproape anonim, a prins două războaie, câteva schimburi de generații și orânduiri, cutremure și transformări ale orașului.

E una dintre cele mai râvnite zone din București: la nord de inelul central se înlănțuie cartierele-grădină luxoase, perfect structurate, cu vilele și bloculețele frumoase ale elitei interbelice. Un teritoriu ocupat după război de nomenclatura comunistă și asupra căruia au năvălit toate valurile speculative de după 1990.

Un loc prețios…

…și complicat. În zona din jurul Căii Victoriei, între Piața Revoluției și Bulevardul Elisabeta, se suprapun cam toate straturile istorice, de la traseul sinuos, specific balcanic, al Căii Victoriei și minunata biserică Kretzulescu la eclectismul clădirilor publice și al caselor sfârșitului de secol XIX și apoi la neoromânescul flamboaiant și eleganța Art-Deco și modernistă a anilor ’30. Perioada postbelică ne-a dat în primul rând ansamblul Sălii și Pieței Palatului, o operație urbană ce a presupus distrugeri importante și relații dificile cu țesutul urban din spatele său, însă cu calități urbane și arhitecturale certe.

O casă de colț ce prinde o a doua viață. La început a fost parterul înalt cu un magazin de obiecte și accesorii realizate de designeri români. Au rămas grădina și demisolul, în legătură (aproape) directă cu strada.