Regenerarea la scara unui întreg oraș – și nu a unei metropole energice, ci a unui oraș post-industrial e subiectul unui dosar coordonat de Lorena Brează și Mugur Grosu și publicat în revista Zeppelin #166 (vara 2022). Ne-am asumat o analiză extinsă, cu interviuri amănunțite, cu date etc., pentru că Reșița – un centru al modernității încă din secolul al XVIII-lea, apoi supus unei dezindustrializări brutale – este un exemplu de renaștere. Unic în România și destul de valoros pentru a servi drept model internațional, chiar dacă procesul este încă în curs. Îl publicăm acum și online, în două mari episoade. Mai jos, episodul I. Iar episodul II – aici.

Cum să pregătești și cum să realizezi schimbarea. Strategii și proiecte urbane

Introducere, interviuri: Lorena Brează

Foto: Farkas Pataki, Daniel Pușcău, MKBT, Munții Carpati/ Radu Ștefănescu

Începe să se vorbească mult despre Reșița – orașul e tot mai viu, cu un spațiu public refăcut și numeroase strategii de regenerare. Nu toți ne amintim că acesta a fost într-un con de umbră și a suferit de pe urma dezindustrializării, unul dintre numeroasele cazuri disperate din țară. Renașterea pe care începem să o percepem azi nu e o minune, un noroc sau o întâmplare. Vorbim despre Reșița ca model de regenerare, de coabitare între istorie și strategii noi, dar și ca oraș care își valorifică potențialul în toate direcțiile. Iar transformarea e încă la început.

Am învățat într-un liceu din inima unui cartier pe care astăzi mi-a fost greu să-l recunosc: Lunca Pomostului. Pe atunci plin de gherete, magazine și baruri, multă vegetație sălbatică și case ale căror fațade erau greu de descoperit, cartierul era, pentru noi cel puțin, doar o zonă de trecere spre puncte mai importante. Acum am găsit aici multă lumină printre case, străzi eliberate de zgomot vizual și chiar piațete pline de viață printre blocuri, în locurile în care mă așteptam mai puțin. Ba chiar de pe unul dintre geamurile liceului mi-am dat seama că pot să văd, printr-un spațiu public ordonat și plin de viață, până în cealaltă parte a văii pe care se întinde Reșița.

Locuitorii ei se împart în cei care privesc cu nostalgie orașul, aducându-și aminte de prosperitatea lui industrială, și cei care se bucură de el astăzi, admirându-i și vizitându-i zilnic împrejurimile, natura, lacurile și munții care completează toate direcțiile văii. Dar Reșița se află astăzi într-o transformare care s-a amplificat în ultimii ani în direcții variate, de la mare la mic, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte pe care le-a cunoscut, de la strategie de regenerare urbană și industrială, spațiu public și, nu în ultimul rând, orientare către regenerare prin artă contemporană. Pentru toate acestea, au fost aduși la masă, încă de la început, specialiști în domeniu, iar acesta este unul dintre elementele-cheie ale proiectului ale cărui rezultate încep să se vadă deja; și pe cât de banal poate părea acest lucru, el merită menționat într-o țară în care administrațiile reușesc cu greu să-i aducă pe actorii potriviți la masă.

Am stat de vorbă cu Rudolf Gräf și Paul Buchert despre cartierul Lunca Pomostului și intervențiile de la nivelul spațiului public realizate de biroul Vitamin Architects în zonă, procesul din spatele unui astfel de proiect și felul în care au primit oamenii aceste intervenții. Cu Marina Batog – economist urban și cofondator MKBT, studio cu care Primăria Reșița a colaborat în a gândi și implementa strategii de regenerare urbană – am vorbit despre direcțiile de regenerare ale orașului, pornind de la primele schițe ale proiectului, realizate în urmă cu 6 ani, într-o permanentă discuție cu un primar deschis spre a creiona un oraș mai bun, în echipe bine construite. (Lorena Brează)

+8

*Un trecut industrial și un patrimoniu modern fabulos, foto: © Daniel Pușcău, MKBT și Munții Carpati/ Radu Ștefănescu

Scară Macro. Interviu cu Marina Batog, MKBT

Cum a început creionarea strategiei pentru Reșița?

Am ajuns la Reșița în 2016, la câteva luni de când Ioan Popa își preluase primul mandat de primar. Speram să lucrăm la regenerarea urbană a cartierelor marginalizate, ceea ce am și reușit să facem în decursul anilor care au urmat. Am facilitat formarea unui G.A.L. (Grup de Acțiune Locală) împreună cu Primăria Reșița pentru accesarea de fonduri europene pentru proiecte de regenerare urbană în zonele grav afectate de sărăcie, degradare a mediului urban, locuire precară. Am elaborat strategia de regenerare urbană pentru aceste cartiere (Mociur, Dealu Crucii și altele), care a fost aprobată spre finanțare cu 7 mil. de euro fonduri UE. Proiectele aferente acestei strategii au intrat în implementare abia de 1–2 ani.

*Dealu Crucii – zonă marginalizată urbană

Ne-am dat seama însă că mai putem face și alte proiecte împreună, în paralel. Un lucru important care s-a întâmplat este faptul că primarul și-a dat seama că tot ce înseamnă construcții și terenuri abandonate aparțin orașului și pot fi puse în folosul comunității, chiar dacă se află în proprietatea anumitor entități. Această gândire este valoroasă și rară în rândul primarilor din țară – sunt multe orașe în care astfel de spații latente există și nu sunt luate în considerare, deși nevoia de terenuri există.

Cum v-ați apropiat de subiectul regenerării industriale și ce urmează să se întâmple la Reșița în acest sens?

În 2016–2017 am făcut un inventar al acestor situri – 19 situri industriale mari – alături de o analiză imobiliară pe segmentele rezidențial, comercial și industrial. Ulterior, am decis împreună cu primarul să ne concentrăm eforturile pe o zona cu cel mai mare potențial de reconversie – zona Mociur –, inclusiv perimetrele spre Triaj și Valea Țerovei, o zonă foarte bine poziţionată, care leagă cele două părți ale orașului, orașul vechi și orașul nou. Pe acest sit industrial am descoperit peste 20 de parcele cu proprietari diferiți, deoarece, pe măsură ce uzinele au fost privatizate, terenurile au fost dezmembrate, fragmentate, unele confiscate de AVAS ( Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) în contul datoriei pe care acestea le aveau, altele vândute pentru valorificarea fierului vechi a halelor rămase. Provocarea era cum poate deveni o astfel de zonă atractivă pentru un dezvoltator și fezabilă ca proiect investițional.

*Hala Mociur (acum nu mai există)

A urmat mai bine de un an de lucru la a desluși limite de terenuri și proprietăți, la a gândi materiale de promovare și kituri de prezentare pentru investitori, la a concepe un plan de comunicare pentru investitori, rezidenţi și vizitatori, la a dezvolta pagina de prezentare pentru investitori a orașului www.investinresita.ro. Iar din 2017 am început să mergem la târguri și conferințe pentru a promova orașul și a transmite informări și materiale ambasadelor și consulatelor din România. Primarul este un speaker charismatic, vizionar, am făcut echipă bună împreună. Așadar, Reșița a început să devină cunoscută și să ia premii la evenimente de profil, iar investitorii deveneau interesați de aceste spații.

*Fosta zonă industrială Mociur. În imagine, turnul de răcire salvat de la demolarea uzinei. Turnul va deveni piesa centrală a unei piețe din cadrul dezvoltării urbane a zonei © MKBT

Care este timeline-ul dezvoltării acestui proiect mare din zona Mociur, cum a demarat el și cum arată strategia lui de funcționare?

Zona Mociur–Triaj–Valea Țerovei este una foarte mare, sunt peste 100 de hectare cumulat; situl are potențialul de a găzdui unul dintre cele mai interesante proiecte integrate de regenerare urbană. Aici, în perimetrul Mociur (circa 60 de hectare), unde era situată secția de topitorie și turnătorie de oțel a UCMR, dezvoltatorii atrași în 2018 au cumpărat bucată cu bucată terenul fragmentat, urmând să construiască pe el un proiect mixt – un mall, un hotel și un acvaparc, birouri și locuire în proximitate –, pe un orizont de 10–15 ani. Această nouă dezvoltare va genera și o nouă axă de traversare a orașului.

*Mociur – zonă marginalizată urbană

Perimetrul ce reprezenta fosta colonie de muncitori care lucrau pe platforma Mociur, acum o zonă de ghetou rău famat a orașului, se transformă prin proiectele de regenerare urbană finanțate cu fonduri UE prin GAL, menționate mai sus. Perimetrul dinspre Valea Țerovei, organizat și promovat ca parc industrial (circa 30 de hectare), deja a atras în ultimii 3 ani noi investitori şi este, mai nou, gestionat și promovat de o agenție de dezvoltare locală dedicată. Iar perimetrul dinspre Triaj este planificat pentru a găzdui un nou spital județean, cu fonduri europene.

Pe plan local acest întreg, această viziune de ansamblu, este mai puțin cunoscut. Se discută cu precădere despre proiectul de mall. Dar chiar și așa ne-am dat seama că Reșița era singurul oraș-reședință de județ fără un ansamblu comercial care să reunească marii retaileri. Am înțeles și analizat această oportunitate investițională, și acesta este și motivul pentru care la destul de puțin timp de la prima conferință la care am fost prezenți și primarul Ioan Popa a promovat zona de reconversie funcțională Mociur, au început primele tratative cu dezvoltatorul care ulterior a achiziționat loturile de teren din zonă. Primăria a avut un rol foarte activ în a-i aduce la aceeași masă pe proprietarii de terenuri și pe dezvoltatorul identificat. Și mai ales în a desfășura tratative cu AVAS, care deținea o parte dintre loturile din zonă, pentru a-i convinge să-l pună la vânzare. Acest efort lipsește în alte orașe din țară, unde situri mari industriale, situate semicentral, zac abandonate, în timp ce fondurile publice sau private merg spre dezvoltări de tip greenfield în periurban.

Au durat 2–3 ani și foarte multă perseverență până când situl a putut fi cumpărat și comasat, pentru a deveni viabil ca scară pentru proiectul de reconversie intenționat. PUZ a fost recent aprobat, iar la momentul de față primăria urmează să facă o nouă cale de acces spre zonă, în urma unui studiu de trafic prealabil. În următorii ani urmează să apară funcțiunile comerciale, Ho Re Ca și un parc acvatic, gândite a fi conectate direct cu domeniul de ski Văliug–Semenic. Așadar, abia peste încă 4–5 ani vor începe să se vadă aceste rezultate.

Cum s-a format echipa de lucru și de ce a fost nevoie pentru a demara proiecte aici?

Din partea noastră, a MKBT, am adus ca echipă și colaboratori un mix de gândire de economie urbană și marketing de oraș, multă facilitare pentru consultări și procese participative, foarte multă muncă de teren, experiență în planificare strategică, competențe de GIS, inginerie urbană, planificare teritorială. Deseori suntem asociați unui birou de arhitectură și proiectare urbană; nu facem nici una, nici alta, ci munca de pregătire, de concept, de consultare ce precede sau acompaniază proiectele de arhitectură și urbanism.

Din partea primăriei, aici a fost o întreagă revoluție de fundal, necesară pentru ca orașul să poată susține proiecte ample, vizionare, de termen lung. Primarul Ioan Popa a configurat o nouă echipă în primărie, a regândit organigrama și bugetele necesare demarării acestor procese, preocupându-se mereu să atragă oameni competenți.

Cum văd locuitorii orașul?

În paralel cu demersurile de a carta și gândi reconversii funcționale ale siturilor industriale – hard mapping – am desfășurat și un proces de ,soft-mapping, am identificat și intervievat rețelele de oameni care contează în oraș. Am consultat organizații locale și am mers pe teren ca să înțelegem ce perspective au cetățenii, ce nevoi de noi funcțiuni există în comunitatea locală. Am făcut inclusiv interviuri tip focus grup pe segmente de vârstă: tineri, adulți cu copii și vârstnici, pentru a înțelege cum se raportează aceștia la oraș și ce nevoi au. Tinerii, spre exemplu, sunt deconectați de istoria industrială a orașului și situația siturilor abandonate, despre care nu știu mare lucru. Cei mai în vârstă sunt nostalgici, dar cumva mai încrezători că un oraș mic ca Reșița poate fi glorios și atractiv, deoarece ei au crescut într-o Reșiță care a putut fi așa.

Cum poate atrage Reșița oameni în viitorul apropiat?

Vorbim despre o situație de tip ,,oul sau găina”. Nu poți atrage investitori dacă sunt puțini oameni, o demografie în declin pronunțat. Și nu prea ai cum să atragi și reții oameni dacă sunt puțini investitori, prea puține oportunități profesionale.

În orașele acestea care au fost centrate pe 1–2 uzine mari există încă nostalgia unui mare angajator care, dacă ar fi atras, ar da de lucru tuturor celor care acum nu-s angajați și ar rezolva problema șomajului și a neocupării. În realitate, un oraș ca Reșița ar avea dificultăți în a integra un investitor care ar deschide dintr-un foc 500–1 000 de locuri de muncă sau mai mult. Este nevoie de o diversitate de tipuri de locuri de muncă, în domenii atractive, mai bine plătite. Asta se poate face prin a atrage mai mulți investitori de scară mică–medie, pe de-o parte, și prin a sprijini antreprenorii locali pe de altă parte, să-și crească afacerile și să poată angaja mai mult, mai bine plătit.

Ceea ce face bine Primăria Reșița – și cu aportul nostru, dar mai ales cu meritele lor – este să întâmpine investitorii cât se poate de bine pregătită. Fișe de terenuri și hale disponibile, date despre forța de muncă, școli în sistem dual pentru a forma și recruta tineri, sprijin competent în autorizări, un discurs onest, implicat, axat pe soluții.

Există un potențial mare de a atrage tineri din satele din jur, aceștia vin la liceu/școală profesională în Reșița și sunt atrași să rămână aici. Primăria a reabilitat sau are în curs de reabilitare cu fonduri UE toate unitățile școlare din oraș, inclusiv internatele pentru elevii din mediul rural, și a pus la punct un sistem de burse de studiu cu fonduri publice şi din partea potențialilor angajatori.

Care ar fi, din punctul tău de vedere profilul locuitorului care decide să rămână în Reșița și să își desfășoare viața acolo, într-un viitor, să spunem apropiat, pe măsură ce aceste proiecte se vor implementa?

Hai să ne uităm la orașul Reșița ca și cum ar fi un produs și să-i înțelegem utilizatorul sau consumatorul. Profilul consumatorului de Reșița este o persoană care apreciază un oraș cu un ritm mai lent, ușor de parcurs, înconjurat de natură bogată, dar cu facilități urbane atractive și un cost al locuirii redus. Dacă stai în Reșița, stai practic sub buza pădurii, dar ai școli bune, terenuri de tenis, bazine de înot – infrastructuri și servicii urbane bine puse la punct și mult mai accesibile ca preț decât în orașele mai mari. Mi se pare că există piață pentru un asemenea produs, oameni care ar da oricând statul în trafic o oră pe zi pe o plimbare la pădure, asumând fără regret dezavantajul că ai mai puțină viață de noapte în oraș și doar un teatru în loc de zece.

Un oraș nu trebuie să fie neapărat mare, din punct de vedere demografic și economic, ca oamenii ce locuiesc în el să fie fericiți și împliniți. Miza aici ar fi despre cum să crești nivelul de venit și calitatea vieții a celor care locuiesc în Reșița și cum să te asiguri că cei care locuiesc aici o fac ca alegere personală asumată, și nu din constrângere sau eșec al unor intenții de a pleca. Reșița trebuie să devină ,,a city of choice”, care să reunească acei oameni care sunt fericiți cu alegerea de a locui acolo, mândri de orașul lor, mulțumiți de ceea ce acesta le oferă. Nu este neapărat nevoie să crești populația cu 5% ca indicator de succes. Este mai mult despre a genera o aliniere între intențiile și nevoile individuale ale rezidenților și direcția în care merge orașul.

Cum va continua colaborarea MKBT cu primăria Reșița și ce proiecte mai sunt în plan?

Ne dorim să lucrăm pe termen lung în Reșița. Procesele de regenerarea urbană se întind – de la idee la rezultat – pe perioade lungi, de decade. Țintim să lucrăm în continuare atât de zone afectate de sărăcie urbană, cât și pe zone de oraș care vor trece prin ample reconversii și redezvoltări. Am migrat gradual dinspre un model de lucru direct cu primăria, ca firmă prestatoare de servicii de consultanță, către a ne poziționa ca partener și a aplica, prin ONG-ul nostru, la finanțări împreună. Intenționăm să lucrăm din ce în ce mai mult și cu alți actori locali – ONG-uri, dezvoltatori etc. Viziunea noastră este de a construi o rețea de parteneri care să cocreeze și implementeze inițiative de regenerare urbană împreună, sub forma unui laborator de inovare urbană. Vom acționa pe mai departe în principal pe trei teme: locuire, patrimoniu industrial și legătura dintre oraș și natură.

Info & credite:

Strategie urbană – Echipa MKBT: Marina Batog, Ana-Maria Elian, Mihai Șercăianu, Bogdan Suditu, Andreea Bahrin (colaborator)

*Vedere aeriană a orașului. În centru, piața cu fântâna cinetică a sculptorului Constantin Lucaci

Scară micro. Transformarea spațiului public în Lunca Pomostului. Interviu cu Rudolf Gräf și Paul Buchert (VitaminA)

Care a fost strategia de reconfigurare a străzilor din Lunca Pomostului?

Lunca Pomostului a fost construită în anii ’50–’60, fiind un cartier de locuințe sociale, așadar, trama stradală, parcelarul și construcțiile rezultă dintr-un proces centralizat şi gândit dintr-o bucată, ceea ce ne-a și permis să-i redăm cartierului vizibilitatea ca întreg, pentru a nu fi perceput ca o parte din oraș fără identitate. Un obiectiv a fost să adaptăm spațiul stradal la funcțiunile din jurul lui. Cred că de ce suferă spațiul stradal în România e faptul că este gândit strict ca un flux auto care nu se uită la ce se întâmplă adiacent lui. Am încercat foarte mult să personalizăm profilul acestor străzi raportat la funcțiunile adiacente; de exemplu, unul dintre spații are o școală, unde am reușit să introducem o piațetă. Strada pe care se află școala are o șicană care te oprește să mergi cu viteză, lucru care a fost pentru multă lume un semn de întrebare: de ce nu e dreaptă strada?

Reabilitarea a conținut 6 străzi, acestea făcând legătura dintre cele 2 artere majore de circulație ale municipiului care mărginesc pe două laturi cartierul. Am propus schemă de reconfigurare a circulației prin introducerea de sensuri unice, ceea ce a permis lărgirea zonelor dedicate pietonilor, bicicliștilor și spațiului verde și optimizarea traficului individual din punctul de vedere al spațiului consumat.

Am înțeles repede că putem obține foarte multă calitate a spațiului public dacă schimbăm sistemul de circulație din zonă, iar aici a fost foarte important faptul că primăria, în special prin primar, a fost deschisă la aceste schimbări, unele foarte puțin obișnuite pentru România. Am reușit împreună cu administrația realizarea unor soluții de creștere a siguranței prin inversarea sensului de mers pentru sistemul velo față de cel auto. O soluție rară încă în România, care a întâmpinat multă opoziție inițial.

*Vitamin Architects: Reabilitarea a șase străzi de din cadrul cartierului Lunca Pomostului: plan de încadrare în zonă.
Cele șase străzi fac legătură dintre arterele majore de circulație – B-dul Revoluția din Decembrie și B-dul. A. I. Cuza. Proiectul este parte a strategiei de mobilitate urbană a orașului. Accesibilitatea, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, domolirea traficului, privilegierea traseelor pietonale și de biciclete, crearea de spații publice atractive, un nou sistem de iluminat, integrarea parcărilor și a rețelelor sunt elemente esențiale ale operației

*Planuri detaliate ale străzilor Nicolae Titulescu (stânga și mijloc) și Bielefeld (dreapta)

Depășirea acestor prime reacții a fost posibilă și datorită politicului; ei au înțeles că această transformare duce la binele întregului cartier și că spațiul stradal este spațiu public, se supune acelorași ambiții și nevoi de calitate, incluziune, accesibilitate și siguranță, nu ar trebui să existe diferență între ele în ceea ce privește ambițiile pe care le avem față de ele. Cel mai important a fost să creștem această ambiție pentru spațiul stradal și să depășim satisfacția unui carosabil bine asfaltat.

Ce ne puteți spune despre procesul din spatele proiectului?

Atunci când lucrezi cu administrații publice, știi că e un proces dificil, există multe constrângeri legate de proceduri. Aici am avut noroc de o colaborare foarte bună, însă ne-am fi dorit să avem mai multă componentă participativă în proces. Un lucru foarte important a fost legat de documentația tehnică – deja în etapa inițială noi am mizat pe o detaliere foarte mare a soluției –, am definit fișele tehnice pentru produse – ceea ce nu era necesar –, dar am făcut-o tocmai pentru a ne asigura că în etapa ulterioară de proiectare oricine ar prelua proiectul (la acel moment nu știam că o vom face noi) va fi constrâns să meargă pe soluții de calitate.

*Situație anterioară a pieței agroalimentare

*Situație actuală a pieței agroalimentare

Cum au reacționat oamenii la aceste modificări ale spațiului public?

Reacțiile au fost foarte diverse. Nu le-am cuantificat organizat, dar ele au variat de la oameni care merg special să se plimbe acolo, pentru că acolo simt civilizație şi un mediu plăcut, până la oameni care s-au bucurat că au fost plantați copaci în fața casei lor, oameni care se bucură că mașinile nu mai merg așa de repede, până la oameni care spun că nu mai pot opri cu mașina unde vor. Trebuie să fii atent cum conduci. Problemele au venit pe fondul circulației auto și restricționarea parcării. Totuși, numărul locurilor de parcare este egal cu cel de dinainte, doar că acum nu mai poți parcă unde vrei tu.

Alt punct important a fost să integrăm toate dotările necesare, de la pubele până la colectarea selectivă, la dotări de iluminat public cu diferite tipuri de lumină, piațete și zone cu mobilier urban în care pot avea loc mici târguri sau piețe de diferite feluri, iar acesta este un lucru banal, de care ar trebui să se țină cont mereu. Cred că în final faptul că spațiul public devine utilizabil atât de divers a dat tuturor ceva în schimb, chiar dacă unora le-a luat câte ceva; de exemplu, faptul că nu mai pot merge cu 50 de kilometri pe oră în cartier.

*Vitamin Architects: Amenajarea străzii Nicolae Titulescu

Așadar, aceste 6 străzi dau structura – o regulă de lucru și o ambiție –, iar asta e foarte important pentru oraș. Odată construită ambiția lucrurile se pot construi mai departe pe ea, cu același nivel de calitate. În același timp, nu cred neapărat că pentru fiecare metru pătrat trebuie să existe un proiectant, de aici mai departe primăria poate lucra în a urmări direcția dată de acest proiect.

Reșița ca echilibru în rețeaua ei de spații publice a fost mereu în situația de a avea un centru supradimensionat, nu a existat alt spațiu public decât centrul. Cred că este foarte important să recuperăm strada în sine ca spațiu public, iar asta este valabil pentru multe orașe din România.

*Strada Nicolae Bielefeld

Noi sperăm în timp ca în Lunca Pomostului să avem un ,,downtown”, o structură urbană de dimensiuni rezonabile, cu viață urbană în care să avem un mix de activități. Odată conectate cu culoarul de pe Bârzava ele se pot lega se foarte ușor la zona centrală și pot oferi alternativă la o plimbare de weekend. Faptul că administrația pune accent pe calitatea spațiului public este foarte important pentru un oraș care nu prin asta a fost cunoscut.

Ce ar trebui să se întâmple în oraș ca oamenii să își dorească să locuiască aici?

Cred că proiectul de pe platforma Mociur este important, pentru că arată potențialul acestei platforme industriale care mult timp a fost ignorată sau văzută ca un balast. Și cred că pentru oraș zona Banatului montan are un rol excepțional; e important să se profite de potențialul turistic care se află acolo.

Cred că ar fi important să existe, dincolo de nivelul narațiunii, o experiență a industriei/spațiilor industriale reșițene, acesta ar fi un punct de atracție pentru foarte mulți oameni. Iar asta în combinaţie cu ce se întâmplă cu funicularul – unde exista un proiect de refuncționalizare – cred că ar lega foarte bine lucrurile. Acest lucru este cumva și în genetica orașului: Reşiţa ca oraș industrial nu ar funcţiona fără o rețea de transport și export de resurse, canale de apă etc. Reșița era doar un nod al unei rețele. Cred că lucrurile trebuie aduse într-o rețea exploatabilă acum inclusiv turistic, iar acest lucru poate fi un element de bază și pentru identitatea locală, ca element de marketing. Dar, dincolo de politici sociale, orașul în sine are nevoie de updatarea mobilităţilor locale – și știu că există un proiect de refacere a liniei de tramvai –, acestea sunt ocazii bune de generare a unui spațiu public funcțional accesibil modern, adaptat schimbărilor climatice. Acesta este și motivul pentru care am ales culori deschise la culoare pentru pavajul spațiilor publice, de exemplu.

*Strada George Enescu

Ce ar trebui făcut pentru a crește calitatea spațiului public în România?

În Occident, discuția despre spațiul public orientat spre pieton a venit dinspre societatea civilă, dinspre oamenii care au spus ,,nu pot și nu accept să trăiesc într-un mediu poluat toată viața”. Cât timp această presiune nu crește și la noi, puține administrații vor acționa în direcția bună. Pe de altă parte cred că în timp va apărea un interes mai mare în universități spre această zonă, nu avem momentan decât puține cercetări în zona impactului mobilității asupra calității vieții. Dar atâta timp cât simplu interes al unui rezident e să își parcheze mașina sub geam, devine destul de greu de făcut mai mult în această direcție fără un efort inteligent orientat spre schimbare.

Sunt mai multe lucruri care ar trebui făcute pentru a avea un spațiu public de calitate în România; e un mix: pe de-o parte presiunea pentru calitate ar trebui să vină lateral, dinspre profesii, pe de altă parte e nevoie de asta și din zona anumitor politici europene care finanțează anumite lucruri. De exemplu pentru Reșița nu au fost finanțare pentru drumurile auto și atunci lărgirea spațiului public dedicat pietonilor a devenit extrem de interesantă. Așadar mecanismele acestea pot avea un rol important.

Cred că trebuie să ne putem imagina orașele altfel, mai bune, mai captivante, mai prietenoase și cred că o mare problemă în România este faptul că nici măcar nu ne putem imagina schimbarea mediului în care trăim și cu atât mai puțin prin prisma unui consens social. Dar acest lucru se schimbă, exemplele de succes vor deschide și mai mult apetitul pentru străzi prietenoase și orașe care te ajută în loc să îți pună piedici, câteodată la propriu.

+13

Info & credite- Regnerare spații publice:

Perioadă: 2020- 2021
Suprafață: 28 000 m2
Arhitectură Vitamin Architects – Cosmin Sandu Bloju, Paul Buchert, Rudolf Gräf, Olimpia Onci, Arh. Cristina Paralescu, Arh. Alexandra Sabo, Alexandru Todirică, Arh. Alexandra Trofin;
Lucrări rutiere: Coso Cons – Florin Coșoveanu, Andrei Szabo
Instalații electrice: Atena Proiect Consult – Cornel Prodan
Instalații firbre optice Electroechipament Industrial – Attila Olasz, Marius Barbu
Structură: Plan Design – Bogdan Trifa
Edilitare Pro Wasser-At – Simona Fântâneanu
Arhitectura peisajeră: Vitamin Architects – Cristina Râmneanțu
Studiu luminotehnic: Blaser – Bogdan Sere
Studiu geotehnic Scenconstruct – Adrian Centea
Proiectare fântâna arteziană pietonală: Fountain Design
Executant: Constructim

Program: