Proiect: Brandlhuber+ Emde, Burlon; Muck Petzet Architekten
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Laurian Ghinițoiu
Proiect finalist, EU Mies van der Rohe Awards, 2019
Proiect: Brandlhuber+ Emde, Burlon; Muck Petzet Architekten
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Laurian Ghinițoiu
Proiect finalist, EU Mies van der Rohe Awards, 2019
Clădirea mică, dar cu o funcțiune complicată recurge la toate mijloacele posibile pentru a-și asigura o scară redusă și o imagine demnă, potrivite zonei istorice sensibile în care este așezată. În același timp, proiectul readuce la iveală la propriu o porțiune dintr-unul din vechile cursuri de apă ale orașului și produce un mic spațiu cu accesibilitate publică.
Arhitectură : Paolo Zermani, Eugenio Tessoni, în colaborare cu Emanuele Ghisi, 2012
Proiectul creează un loc de rugăciune profund legat de peisajul colinelor străbătute de itinerariul de pelerinaj Vie Romee; locul este de asemenea marcat de ceasul solar de sec. XIII gravat pe peretele fostului spital Casa Faggi, aflat în apropierea locului.
Proiect: Larix Studio
Text: Köllő Miklós
Foto: Köllő Miklós, Szigeti Vajk-István
Un exerciţiu de transparenţă în peisaj, prin care un volum relativ mare se acomodează cu scara locului, şi în special cu peisajul cultural din Secuime.
Proiect: Mount Fuji Architecture Studio
Text: Masahiro Harada
Foto: Mitsumasa Fujitsuka & Mount Fuji Architects Studio
Text: Dorin Ștefan Adam, Elena Viziteu
Foto: Laurian Ghinițoiu
Majoritatea turiștilor (dar și a locuitorilor din Alba Iulia) care se plimbă prin magnifica cetate Vauban se mulțumesc cu spațiile publice principale: piețe și străzi. Puțini realizează că locul e mult mai bogat și mai complex: un sistem sofisticat și labirintic de spații, cu săli mari boltite, situate în interiorul zidurilor sau treceri care duc în locuri nedezvăluite unei primi parcurgeri.
Text, foto: Ștefan Tuchilă
Există foarte mulţi oameni care, sunt convins, cred că au înţeles sau descifrat Parisul după o săptămână de fugit din obiectiv în obiectiv, plimbat pe străzile înguste din centru, bulevardele ordonat desenate de Haussmann sau o croazieră pe cheiurile Senei. Şi aceştia au parţial dreptate, Parisul oferă la suprafaţă o imagine relativ unitară, care te poate convinge după vizita sumară că ai reuşit să-l înţelegi.
Text: Paolo Zermani
Foto: Stephane Giraudeau
La cincizeci de ani distanță de la cel de-al doilea Consiliu al Vaticanului și de la solicitarea acestuia de a construi o nouă Biserică, este bine să amintim de cadrele în care, în 1950, Roberto Rossellini alege să așeze întâmplările din filmul său, “Francesco, giullare di Dio”, pe strada ce urcă înspre Sovana, în fața bisericii, într-una dintre scenele cele mai însemnate ale filmului său dedicat Sfântului Francisc.
Text: Oana-Valentina Suciu
Despre sălbăticia cu care ”dezvoltatorii urbani” țintesc cartierul bucureștean Floreasca s-a scris în presa centrală, în cea de investigații și de specialitate de ani buni. Revista Zeppelin a dedicat un amplu material acestui subiect în luna aprilie 2018 (materialul putând fi citit aici). Arhitectul Dragoș Marian, locuitor al cartierului și om implicat civic, arăta, la acea dată, că ”Modul în care mai multe terenuri din Floreasca au fost trecute din proprietate publică în proprietate privată este cel puțin bizar.
Text: Mugur Grosu
Foto: Alex Iacob, Mugur Grosu
În copilăria mea din comunism a fost o vreme la modă, printre copiii de la școală și de la bloc, comunicarea cifrată: fiecare grup își elabora un alfabet secret, înlocuind literele cu simboluri sau grupuri de semne cabalistice. Interceptarea unui mesaj de către rivali era întâmpinată cu râsete și sarcasm, pentru că orice strădanie de decodificare era inutilă în lipsa codului. Fiind pasionat de lecturi și de cărțile de spionaj, mi-am pus mintea la treabă.
Adolescenți gălăgioși, pensionari scorțoși, garduri, infrastructură, învățare reciprocă. Sau cum să construiești un spațiu comunitar care să nu fie doar un loc fizic, ci un loc însușit și o structură (ușor) instituțională.
Text intro: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Dan Vezentan & Sandwich
Un loc improbabil pentru artă: un rest de spațiu, la un capăt de lume.
Combinatul Fondului Plastic nu este așa de departe de centru, și nici nu e așa de inaccesibil – deși ai de mers puțin până la stații de transport în comun, și ceva mai mult până la metrou.
