Cum să faci un loc mai bun. Beros & Abdul Architects: Casa J, București

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Esenghiul Abdul, Christian Beros

Când atâtea clădiri valoroase din trecut sunt făcute praf, pare greu să înțelegi eforturile de a păstra și lucra asupra unei case existente fără valoare arhitecturală. De ce să nu o dai jos și să faci, cu mult mai puține chinuri, una complet nouă? Ei bine, nu e chiar așa. În primul rând, chiar și valoarea arhitecturală e greu de definit în termeni absoluți și nu e atât de evident cum ni se pare. Dacă ne gândim numai cum, peste tot în lume, case pe care azi le iubim erau considerate perfect dispensabile chiar acum 60–70 de ani, și tot ar trebui să fim ceva mai prevăzători.

Apoi există valoarea de dincolo de frumusețe, unicitate și memorie: o scară bună, un firesc al spațiilor. Și, dacă nu găsești nimic din toate acestea, tot e acolo o valoare materială, lucruri ce pot fi refolosite. Dacă ne gândim în termeni de sustenabilitate, acest cuvânt atât de abuzat și golit de sens azi, e aproape întotdeauna mai bine să repari, recuperezi, refolosești decât să razi și să o iei de la capăt. E mai greu, bineînțeles, decât să propui ceva complet nou; dar și aici pot să vorbesc din experiența proprie, e o satisfacție cu totul specială aceea de a lua o construcție modestă sau chiar proastă și de a face ceva mai bun din ea; de a găsi potențialul ascuns, de a îmbunătăți un loc. Mărturisesc că am o sensibilitate specială pentru acest tip de proiecte: „corecturi”, „upgrade”, „chirurgie”, „reinventare”… numiți-le cum vreți.

O cu totul altfel de casă

Casa în discuție fusese construită în anii ’60, pe o fundătură din zona centrală a Bucureștiului, o plombă printre case interbelice.

 casa veche

 

Atât clientul, cât și arhitecții voiau să aducă mai multă lumină într-o clădire prost orientată și cu vecini apropiați și să creeze spații mai eficiente și mai frumoase și, în același timp, să păstreze cât mai mult din substanța existentă. Până la urmă, au fost menținuți pereții din cărămidă ai subsolului și parterului, iar în locul acoperișului vechi a apărut o structură ușoară din metal.

 

casa j -noul acoperisFoto: Detaliu de fațadă. Pielea ușoară din plăci (dimensiunile și poziția fiecăreia fiind definite prin proiect) contrastează cu pereții existenți masivi

 

Eliminarea parțială a planșeelor existente și construirea unui nivel superior ce permite, practic, orice fel de goluri au îngăduit modificări fundamentale cu un minim de mijloace. În primul rând, lumina intră masiv în casă, la etaj, prin goluri mari – atât vertical – în pereți –, cât și orizontal, din acoperișul cu pantă foarte redusă. 

 

Casa J -etaj

Iar acum ajunge și jos, prin două goluri principale ce străbat casa și o leagă de cer. Planul inițial destul de nefericit este astfel radical transformat, fără a se modifica pereții. Luminatorul de deasupra scării noi și ușoare dă calitate spațială unui loc mort.

 

Casa k - noua scara si luminatorul

Mult mai important este însă golul de deasupra livingului. Un spațiu magnific pe două nivele devine o inimă luminoasă a întregii case.

 

Casa J - livingul

Către ea dau atât spațiul de zi de la parter, galeria și micul birou de la etaj, cât și casa scării și dormitorul principal, iar mai departe – terasa acestuia, către stradă. 

 

Casa J - etaj casa scarii

Stând pe această terasă, poți privi, din anumite unghiuri (și atunci când obloanele ferestrei interioare ale dormitorului sunt deschise), prin vreo 4 spații interioare către curtea din spatele casei.

 

Casa J - obloane interioare - dormitor

De pe galerie ți se deschid tot felul de perspective către locul de luat masa, către grădini și chiar către bucătărie. Nu e vorba despre un plan liber sau despre platouri complet deschise – camerele sunt bine definite, însă legăturile vizuale determină o generozitate și o complexitate spațiale remarcabile.

 

luminator

E o casă ce pare mai mare decât e de fapt și în care, în același timp, descoperi peste tot paravane sau cotloane  protejate.  

 

Casa J - dormitorFoto: Dormitorul principal. Mobilierul este parte a arhitecturii

 

Materiale și imagine: nou, vechi, nou

În afară de pereți, puține lucruri au putut fi recuperate: de exemplu, o parte a parchetului original, ce a fost remontat și îmbinat cu parchetul nou într-o parte din cameră;

 

casa j -parchet recuperat

 

dar și o parte a mobilierului de bucătărie. Panourile au fost recuperate, remontate, revopsite și completate cu piese noi. Bucătăria e, de fapt, destul de reprezentativă pentru filosofia proiectului: salvezi lucrurile bune și le păstrezi și integrezi cu grijă ca mărturii ale istoriei casei, chiar dacă nu sunt niște capodopere ale designului. În acest sens, mi-a plăcut și păstrarea ancadramentelor ferestrelor existente, ce capătă un aer straniu în relație cu mansarda nouă (despre care însă o să vorbim mai târziu).

 

casa J -bucataria

De fapt toată amenajarea oscilează cumva între o modernitate clară și elemente ușor nostalgice, ce vorbesc despre o locuire domoală, mai de modă veche: bucătăria, desigur, dar și panourile pliante ce închid fereastra interioară dintre marele gol și dormitor. La ele se adaugă mesele și scaunele cumpărate, multe piese clasice de design sau piesele și fragmentele de mobilier și de construcții recuperate din România sau din Turcia juxtapuse sau uneori integrate noii arhitecturi.

 

piesa recuperata din TurciaFoto: Camera medie. Parchetul recuperat din casă a fost remontat sau folosit pentru o parte din noile uși. În fundal, fragmentul de tavan recuperat de la o casă demolată din Istanbul (înainte de remontare)

Cea mai mare parte a mobilierului fix și mobil e gândit special pentru acest proiect. Profitând de ocazia minunată de a controla tot procesul  – de la arhitectură la amenajarea interioară – arhitecții au proiectat o serie de obiecte simple, care mie, unuia, mi-au adus aminte de modernismul umanist scandinav sau brazilian. 

La exterior, etajul nou își arată fără complexe, dar și fără stridențe natura diferită de cea a parterului existent. Un poliedru din metal și plăci din fibrociment se așază peste o bază masivă și se pliază deschizându-se acolo unde este nevoie pentru a capta lumina sau a lăsa se scurgă apa. Imaginea se bazează pe juxtapunerea de contrarii: cenușiu – alb, ușor – greu, tectonic – stereotomic.  

Pe latura liberă a casei se așază o seră legată direct de spațiul de zi. În sine, e un loc foarte plăcut și în concordanță cu caracterul de modernitate temperată a casei: profilele metalice nu imită, însă aduc puțin aminte de feroneria primei ere industriale. Poate că forma sa ar fi putut fi ceva mai armonios corelată cu volumul casei propriu-zise, de care pare că se lipește puțin întâmplător.

 

sera

 

Eco

Casa este un exemplu de echipare sustenabilă: izolații puternice în spatele fațadei ventilate din panouri de fibrociment, 40 de metri pătrați de panouri solare, care transmit excesul de energie către rețeaua locală, colectori solari termici atașaţi sistemului de încălzire și rezervoare ce colectează apa de ploaie  pentru irigarea grădinii.

website_200Poate că, așa cum spuneam la început,  cea mai sustenabilă trăsătură  a casei este însăși decizia de a păstra cât mai mult din construcția existentă. Și, ceea ce cred că este tot un element sustenabil, ce-i drept deloc cuantificabil, aceasta se realizează printr-o operație arhitecturală elegantă.  

 

IMG_7922

Info, credite

Colaboratori: Matei Băcanu, Nicolae Petrencu
Arie: 200 mp.
Execuție: Medcons Instal SA
Structură: Estacons Proiect SRL
Instalații: Mavca Stuff
Vopsitorii: IR Colours – finisaje decorative și vopsele lavabile

 

1