Cutia cu articole

Ce să faci cu o moară stricată? Noua poveste a vechii mori din Suseni

Un sfârșit de drum. Un atac biologic. O demontare piesă cu piesă şi remontare tip lego. Un proiect cu înlocuirea pieselor avariate, cu ferestre abia ţinute în viaţă şi resuscitate, cu pereți humuiți cu greu. Dar cu păstrarea timpului ce a trecut.

Proiect: Larix Studio
Text, foto: Miklos Köllő

Practic, cu moartea ultimului morar – care era și proprietarul – aici s-a oprit viaţa. Când am intrat prima oară în moară, ceasul deşteptător era pe masă, înconjurat de poze de familie şi de mobilierul original din cameră. Aparent, un timp oprit, un perfect moment nostalgic. De fapt însă clădirea, atacată de insecte și ulterior de putregai uscat, se afla în pragul colapsului.

 Larix - moara din Suseni -situatia initiala -03_B_9aFoto: Situația inițială. O viață oprită în loc și o distrugere ascunsă 

Din lipsă de fonduri, proiectarea a mers foarte încet. Până la urmă, înțelegând responsabil situația ultimei mori de râu din zonă (este vorba despre un caz special, când apa este preluată din Mureș, și nu dintr-un pârâu cu ape repezi) un parteneriat între Comuna Suseni – Muzeul Tarisznyás Márton din Gheorgheni – Consiliul Județean Harghita ne-a scos din impas, astfel Consiliul Local a cumpărat moara, iar Consiliul Județean – prin muzeu – a asigurat fondurile necesare pentru studiile de specialitate, releveul clădirii, proiectarea, respectiv pentru dezinfectarea și conservarea mobilierului, a obiectelor de uz casnic, a tuturor pieselor găsite care să ilustreze viața unui morar. Până în acest moment lucrurile au fost coordonate de muzeu, prin istoricul şi mulinologul Csergő Tibor.

IMG_5825

 În secolul XX, să fii morar nu a fost o soartă ușoară pe la noi, mai ales în timpul colectivizării, când proprietarii erau obligați să lucreze în condiții clar perdante, iar cei care lucrau pe ascuns și erau prinși făceau și închisoare de 4–5 ani pentru o „vamă” necontabilizată de 3 kg. Şi nu prea se putea lucra nici pe timp de noapte, zgomotul roţii – asemănător unui ropot de mitralieră – se auzea de la distanţă. Morile erau un loc comunitar în adevăratul sens al cuvântului, un loc de întâlnire şi de discuţii, iar întreţinerea lor – dezgheţările pe timp de iarnă şi reparaţiile capitale de primăvară – necesita asocierea şi întrajutorarea localnicilor: un adevărat pericol pentru sistem. Acest lucru explică dispariţia forţată, precum şi starea jalnică în care se mai află cele câteva mori de apă care au supravieţuit. E greu de crezut că în zonă, pe o rază de 30 de km, funcţionau la începutul secolului XX mai bine de o sută de mori, joagăre, piue de apă!

 

moara veche 86

La un moment dat, lucrurile s-au împotmolit, din nou din lipsă de fonduri, comuna Suseni neavând fondurile necesare pentru a continua. Noroc că la un moment dat proiectul a fost depus pentru finanţare din fonduri LEADER. Dar şi aici lucrurile au decurs foarte încet, practic de la primul contact cu clădirea până la lucrările propriu-zise de restaurare au trecut mai bine de trei ani, timp în care starea clădirii s-a agravat.

 

Un fel de raport. Cum să păstrezi cât mai mult, să nu minți și să se vadă cât mai puțin

Din cauza atacului biologic, moara a trebuit demontată piesă cu piesă, şura la fel, după ce piesele au fost numerotate. Nu este un lucru neobişnuit, prin zonă multe construcţii vechi de lemn aşa au fost mutate.

demontare moara 46

Și casele de lemn prefabricate (datorită cărora este cunoscută zona) se preasamblează și apoi se demontează pentru transport. Ba chiar am identificat la șură o numerotare anterioară, semn că imobilul a fost probabil demontat şi adus din altă parte.

44

Desfacerea s-a făcut cu deosebită grijă, pentru a salva materialul refolosibil fără a-l distruge. Printr-un jurnal de „demontare” a fost fotografiat fiecare pas, orientarea fiecărei piese, tocmai pentru a respecta poziţionarea exactă la remontare, până la ultimul detaliu. Cu toată grija, am avut pierderi sensibile, situaţia materialului lemnos s-a agravat mult faţă de situaţia din timpul releveului, deoarece între timp au apărut şi temutele „ciuperci neiertătoare”.

atac biologic lemn Moara Suseni 49

Materialul lemnos ce putea fi salvat a fost împachetat ermetic în folie şi tratat cu introducerea de către o persoană autorizată a unui gaz special pentru combaterea insectelor / atacului biologic.

 

santier moara Suseni 68

Însă aveam nevoie de material nou, care să înlocuiască piesele pierdute. Aveam două opţiuni: material nou – umed care, în timp, lucrează şi, evident, conduce la crăparea tencuielii de lut – şi material vechi, uscat, care de obicei nu se găseşte. Până la urmă a fost sacrificată o şură care urma să fie demolată. Însă materialul recuperat trebuia potrivit pentru a intra ca piesă joker între cele vechi. Aceste piese „străine” sunt marcate. Dar am încercat să salvăm cât mai mult din grinzile originale, astfel, unde era posibil, am înlocuit doar local materialul deteriorat, pe porţiuni mici, cât era nevoie, utilizând chertări speciale, de epocă. Cu toate acestea, punctual sunt locuri unde, din cauza dimensiunilor, am fost nevoiţi să utilizăm material nou (completarea zonelor deteriorate – a grinzilor de sub tavan, în cazul locuinţei morarului, pe porţiuni de circa 1 m, 1,5 m, respectiv parţial scândurile tavanului şi ale pardoselii în aceleaşi încăperi).

14_B_189

Completările în cazul grinzilor au fost făcute prin scurtare şi „reîntregire” cu material nou, pe partea mai puţin vizibilă la intrarea în încăperi. În cazul tavanului şi al pardoselii, scândurile noi au fost pur şi simplu „marginalizate”: odată amplasate pe margini, nu am creat o suprafaţă nouă de dimensiune mare, ci două suprafeţe mai mici și distanţate.

13_B_192

Pe de altă parte, în cazul pardoselii, scândurile vechi, consumate la capete (în zona în care erau în contact cu tencuiala de lut), au fost scurtate, în această zonă fiind introdusă o scândură nouă, perpendiculară pe cele vechi. Piesele noi respectă dimensiunile date de cele existente, dar materialul nou introdus devine un fel de ramă pentru elementele vechi.

12_B_188Foto: Interiorul locuinței. Martori ai demontării, remontării și humuirii.

În cazul restaurării, se încearcă păstrarea funcţiunii iniţiale sau găsirea unei funcţiuni care să fie cât mai aproape de cea originală sau care să dăuneze cât mai puţin.

interior moara Suseni - panoramic

Locuinţa morarului se va păstra ca atare, ca şi moara, însă, practic, devin „exponate”.

1896

Șura, în schimb, era de multe ori folosită şi pentru dansuri, astfel acest spaţiu – de altfel foarte generos şi suficient de „flexibil” – va găzdui tot felul de evenimente pe vreme bună; deschiderea porţii mari o transformă uşor într-un spaţiu intermediar, care se prelungeşte în curte.

sura 72

Grajdul de odinioară la rândul lui poate funcţiona la fel, ca un loc mai bine conturat pentru învăţare a meşteşugurilor tradiţionale. Aici am avut o problemă, în sensul că tavanul original al grajdului era la o înălţime joasă, nepracticabilă pentru omul de azi. În consecinţă am păstrat vechile grinzi de susţinere (din fericire, foarte distanţate între ele) şi am ridicat tavanul la o înălţime convenabilă, cu ajutorul unei structuri noi, introduse, demontabile oricând, deci reversibile. Pentru a semnaliza configuraţia şi funcţiunea originală, spaţiul a fost văruit, asemenea grajdului, până la înălţimea tavanului de altădată, iar aceasta din urmă a fost „sugerată” prin câteva scânduri vechi montate la marginea încăperii.

07_AB_96

Tavanul nou, cât şi pardoseala din duşumea de lemn (neexistentă în varianta iniţială) contrastează în mod voit cu cele vechi din locuinţa morarului, fiind realizate din scânduri cu lăţime uniformă, mult mai înguste, de dimensiuni neobişnuite în cazul construcţiilor vechi. Astfel se păstrează materialul, modul de punere în operă, dar prin schimbarea dimensiunii se obţine un alt ritm, care arată contemporaneitatea intervenţiei.

Grajdul a mai suferit o intervenţie contemporană: a fost deschisă o „fereastră” către moară.

01_A_IMG_5837

Odată cu realizarea lucrărilor, am simţit din ce în ce mai mult că şura şi grajdul – prin configurare spaţială – îşi întorc spatele la clădirea morii şi la „curtea de onoare”, deşi funcţional se leagă foarte strâns de aceasta. Astfel, la înălţimea corespunzătoare, pe o porţiune mică am eliminat o grindă şi am deschis o perspectivă în direcţia dorită. Rigiditatea construcţiei în zona respectivă este asigurată de un cadru de dulapi, în care sunt fixate grinzile.

01_A_ALTERNATIV27

 

Anexele erau în stare acceptabilă şi nu au fost demontate. La afumătorie, cadrul de jos a fost înlocuit prin ridicarea temporară a construcţiei şi înlocuirea bucată cu bucată a pieselor de talpă putrezite.

55

Per total, considerăm că am făcut e o intervenţie „mică”, deoarece la construcţii de lemn se acceptă demontarea şi remontarea structurii: rezultatul abia se vede, s-a păstrat tot ce s-a putut păstra.

 

moara 42

 

Tâmplăriile au ridicat cele mai dificile probleme. La cele trei ferestre „mari”, cu două canate în două rânduri, am avut în total şase foi de fereastră total inversate: cele interioare montate şi adaptate la exterior, în locul celor consumate. Doar una dintre ferestre a avut canatele originale spre exterior. Starea lor era deplorabilă, tâmplarul şi inginerul în tehnologia lemnului din partea constructorului au crezut până la ultimul moment că vom renunţa la ele şi vom aproba realizarea replicilor fidele, care însă nu ar mai reflectat timpul trecut, nici îmbătrânirea cinstită în serviciu.

moara suseni -initial13

Este vorba despre canate demontabile, îmbinate în cepuri şi cu dibluri de lemn, care trebuie dezasamblate pentru schimbarea geamului: cum să arunci asemenea minuni?

147 canate originale

Problema era în zona cepurilor, total putrezite. Am optat pentru eliminarea cepului şi introducerea unui cep nou în zona respectivă, prin tăierea unei fante, foarte puţin vizibile. Meşterii au făcut o treabă bună, ca şi în cazul uşilor: sunt schimbate doar zonele deteriorate, pe suprafeţe strict necesare.

Canatele noi au suprafeţe netede şi un profil uşor schimbat, de secţiune mai aproape de dreptunghi. Vechile ancadramente au păstrat culorile originale, realizate cu vopsele de oxizi de pământ, tratate ulterior cu ulei de in. Aici am apelat la o specialistă în vopsirea tradiţională a mobilierului; pe fondul pregătit de ea am realizat suprafeţe lazurate – asemănătoare restaurării picturilor murale, pentru a evita „decuparea” suprafeţelor şi a sugera uzura. Rezultatul a fost o surpriză plăcută şi pentru ea (iniţial, nu a avut încredere în ceea ce voiam să suprapunem). Şi aici am lăsat martori, zone mici nevopsite, tratate doar cu ulei de in, în zonele ascunse, nevizibile, prin care cel care este atent descifrează uşor intervenţiile.

138

Până aici am descris tot ce am putut salva. Trebuie să vorbim şi despre ce am pierdut: de exemplu, tencuiala originală din lut, aflată în stare proastă și care deja s-a desprins în mare parte înainte să ne apucăm de lucrările de restaurare. E finisajul care oricum se refăcea din când în când, casa oricum fiind humuită de fiecare primăvară/toamnă. Ceea ce s-a pus înapoi e acelaşi lucru: lut, nisip, paie și realizat la fel. Noi nu am avut experienţa practică, ci doar reţeta, executantul a acumulat o oarecare dibăcie în această direcţie, la lucrări anterioare. Finisajul până la urmă a fost făcut cu probe, cu experimentare: trebuia să plătim preţul, dacă s-au uitat chichiţele acestei meserii.

finisag

Cu celelalte finisaje (învelitori din şiţă şi din scânduri) nu am avut probleme, fiind uzuale în zonă. La scândură am insistat la punerea corectă în operă, spre a favoriza crăpătura la partea neexpusă ploii, cu scopul de a prelungi durata de viaţă. Pentru acoperișul morii, am revenit la forma păstrată de schița de releveu de la mijlocul anilor ’90.

08_A_43

Intervenţia de restaurare realizată va permite păstrarea în timp în continuare a gospodăriei, cu construcţii care înainte de restaurare se aflau în pragul colapsului. Am încercat să păstrăm atmosfera şi urmele timpului, pe cât am putut, şi odată cu îmbătrânirea pe cale naturală a finisajelor noi, mai ales a scândurii, care va deveni din ce în ce mai gri, lucrurile vor intra pe făgaşul normal.

09_AB_39

 

Exerciţiul
poate fi utilizat și la reabilitarea caselor vechi. Lucrurile vechi au totuşi o valoare estetică şi sentimentală care pot compensa oarecum funcţionalitatea perfectă a celor noi, prin acest surplus de valoare. Arh. Tövissi Zsolt a formulat ideea că nevoile oarecum sunt mai flexibile decât spaţiile construite… şi, trăind și nu doar lucrând în mediul rural, trebuie să mă repet: pentru un intelectual de la ţară, a construi o casă nouă este un eşec moral, când atâtea construcţii vechi pot fi regândite pentru astăzi.

 

panorama moara suseni -04_1_6_

Beneficiar: Comuna Suseni
Constructor: Macops, Odorheiu Secuiesc
Constructor mecanisme moară: Faragó s.r.l.
Consultanţi: Mihály Ferenc (restaurare, studiu biologic, Balázs György mulinologie, Csergő Tibor (istoric, mulinolog)
Proiectant general / (arhitectură + inginerie): Larix Studio – Köllő Miklós, Gál Zoltán, Gurzó Levente, Kercsó Zoltán, Siklódi Róbert (restaurare), Madaras Péter, Kelemen Szabolcs
Proiectant instalaţii: Euro KD – ing. Deák Ferenc
Conservare / restaurare obiecte, mobilier: Muzeul Tarisznyás Márton din Gheorgheni
Vopsiri tradiţionale: Köllő Annamária-Rozália

 

* De același autor:

Larix Studio: Adăpost pentru joagăr – sat Izvoare, comuna Zetea, jud. Harghita

Autori: