Geberit

Curtea lui Pherekyde. Intervenție curatorială în spațiul semi-privat al blocului interbelic Pherekyde

Proiectul “Curtea lui Pherekyde” propune o intervenție curatorială în curtea interioară a blocului Pherekyde prin care asociația Euxine – Societatea Utopică a artelor din jurul Mării Negre propune publicului bucureștean rememorarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte urbanistice de la începutul secolului al XX-lea.

Locuirea colectivă în mediul urban și relațiile de conviețuire socială pe care blocurile interbelice le configurează sunt analizate în perioada 20 septembrie – 15 noiembrie 2022 prin studii de istorie a arhitecturii, întâlniri publice între vecinii de bloc și de cartier, precum și o expoziție de artă contemporană și design. Evenimentele transformă temporar una dintre ultimile curți semi-private, cu acces public, din centrul capitalei, într-o scenă a afectelor și a reflexelor memoriei colective.

Intro

Text și desene: Ilinca Pop

Un mic bloc interbelic stă la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Piața Amzei, în București. Până la refuncționalizarea recentă a parterului, clădirea era o prezență reținută, ancorată la marginea liniștită a uneia dintre cele mai circulate străzi din oraș. Odată cu redeschiderea parterului comercial, cu rutina pietonalizării de weekend și cu schimbarea caracterului stradal al întregii zone, împrejurimea imobilului de la numărul 122, proiectat în 1936 de arhitectul Tiberiu Niga, a devenit una dintre cele mai intens ocupate de pe Calea Victoriei. În curtea sa interioară se întâlnesc zonele de acces ale rezidenților, noile birouri-galerii cu vitrine și vizitatorii refugiați din calea aglomerației străzii. Acesta a devenit acum terenul negocierilor dintre spațiul privat și cel public. Dar întâlnirile în curtea lui Pherekyde dintre personajele binevenite și cele percepute ca fiind intruzive sunt și un prilej de recuperare a memoriei clădirii în sine, în mișcarea ei aproape imperceptibilă de navigare a Căii Victoriei.

7_Imobilul Pherekyde_septembrie 2022-w*„Imobilul Pherekyde”, Calea Victoriei 122, arh. Tiberiu Niga, septembrie 2022

 

Noua cultură de locuire

Necesitatea rolului de mediere pe care îl poate juca curtea interioară a imobilului în noua viață a acestui fragment urban se așază, de fapt, ca o rescriere pe calc a istoriei proiectului. În 1936, clădirea de la numărul 122 a apărut ca formulă a locuirii colective moderne — mic imobil de raport, o etapă de modernizare a locuirii în Bucureștiul interbelic, aflat încă în proces de densificare a zonei centrale și de extindere programatică în afara acesteia. Deși natura celor două momente istorice și a proceselor de transformare a orașului diferă, atât la mijlocul anilor 1930, cât și astăzi, aproape un secol mai târziu, putem vorbi despre un loc comun al schimbării: cultura de locuire urbană.

1_Imobilul Pherekyde – Mariana celac ghid adnotat p 62 -w

*„Imobilul Pherekyde”, Calea Victoriei 122, vedere din strada Piața Amzei, arh. Tiberiu Niga, în București. Arhitectură și modernitate, un ghid adnotat, Mariana Celac, Octavian Carabela și Marius Marcu-Lapadat (editori), București: Editura Simetria, 2005, pagina 62

 

În București, la mijlocul anilor 1930, se locuiește încă preponderent la curte, deși nevoile reale de locuire ale orașului sunt în continuă creștere. Locuințele colective în curte comună și imobilele de raport (de inspirație haussmanniană sau în linia modernismului mai mult sau mai puțin temperat, cu eficientizarea spațiului locativ) sunt formule care răspund acestei nevoi după sfârșitul Primului Război Mondial, dar pentru care nu există încă un public foarte larg. Adoptarea noilor moduri de a locui împreună ridică o serie de probleme – fie cea a confortului sau a accesibilității chiriilor, fie cea a negocierii relațiilor de vecinătate imediată – așadar, ele se potrivesc mai degrabă unei clase sociale de mijloc în formare în această perioadă, iar construirea unor astfel de proiecte presupune în principiu investiții private.

Imobilele de raport din perioada interbelică au, în general, un parter comercial și minimum două noduri de circulație majore – unul pentru accesul locatarilor și un al doilea, secundar, pentru accesul de serviciu. Grupări de astfel de clădiri sunt așezate în formațiuni urbane de tipul intrărilor sau fundăturilor, le putem găsi și în interiorul unor parcelări, în țesutul tradițional sau în ipostaza de inserție urbană în frontul construit al arterelor de circulație principale ale orașului – cum este și cazul clădirii de pe Calea Victoriei 122. Trebuie să ne imaginăm că Bucureștiul nu arăta, totuși, nicidecum așa cum îl vedem astăzi.

 

2_1925_Ebner_calea victoriei colt cu biserica amzei*Calea Victoriei în jurul anului 1925, fotografiată de A. Gh. Ebner / Alfons Ebner, imagine preluată via arhiva de imagini Once Upon a Time in Bucharest

 

La mijlocul anilor 1930 a fost elaborată și, ulterior, aprobată o serie de planuri de sistematizare urbană, însă imaginea orașului în dezvoltare rămâne una domestică, semi-rurală sau semi-urbană, cu locuințe negustorești, case vagon, locuințele micii nobilimi sau ale burgheziei cu declinările eclectismului francez, case sau vile neo-românești – fondul construit existent la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Noile încercările în direcția modernismului și a experimentelor cu nuanțe Art-Deco sub forma cărora apare acest mic imobil interbelic în prima jumătate a secolului XX reprezintă, așadar, o noutate, privită de multe ori cu ochi critici în discursul arhitectural dominant, așa cum o arată, de exemplu, o serie de articole publicate în prima revistă Arhitectura între 1930 și 1940. Dincolo de aceste considerente profesionale, însă, nu vorbim numai despre un nou tip de locuire a spațiului privat, ci și despre un nou tip de imagine urbană și despre un nou tip de oraș, cu noi funcțiuni în parterurile comerciale de la marile bulevarde, cu un nou tip de locuitor și cu noile sale nevoi legate de viața publică.

3_Calea Victoriei_Nicolae Ionescu 1935-w*Calea Victoriei în 1935, fotografiată de Nicolae Ionescu, imagine preluată via arhiva de imagini Once Upon a Time in Bucharest

 

Clădirea de pe Calea Victoriei 122 reflectă acest nou tip de cultură de locuire în perioada interbelică, dar, prinsă între simetrii istorice greu de evitat, arată și actualitatea modelului: chiar și astăzi, curtea sa interioară, o demonstrație de generozitate a spațiului semiprivat, e un element care încurajează vadul comercial în transparența parterului, însă rămâne obiectul negocierilor unor nevoi greu de compensat ale locuitorilor.

Arhitectul lui Pherekyde

O figură deja bine cunoscută sferei arhitecturii devine, așadar, importantă pentru construirea și dezvoltarea orașului în perioada de după Primul Război Mondial – cea a „investitorului-comanditar”, un personaj care a existat, într-o formă sau alta, încă de la începutul vremurilor. Începând cu momentul înființării sale, acest personaj a îmbrăcat haina Autorității – de la cea a împăratului, a regelui sau reginei, a faraonului, ctitorului, boierului și a micului nobil, la cea a burghezului, a Statului, și a investitorului imobiliar contemporan. Într-un moment ca acela al dezvoltării orașelor din perioada interbelică, și, în mod particular, al capitalei „României Mari”, un astfel de personaj este și cel pe care îl vom numi Pherekyde. Pentru simplificarea narațiunii, Pherekyde va reprezenta un personaj singular, o instanță abstractă a comanditarului care străbate transformările orașului până în ziua de astăzi.

În realitate, profilul acestui personaj abstract derivă din istoria apropiată a familiei Pherekyde, o familie veche de intelectuali, stabilită în Țara Românească în perioada antebelică. Această istorie îi menționează pe Ștefan Pherekyde (1804 – 1887), doctor în drept la Universitatea din Pisa (1829), Scarlat (Charles) Pherekyde (1841-1914), președinte al Curții de Casație din București și Mihai Pherekyde (1877-1852), avocat și om politic liberal, membru a mai multor societăți financiare românești, care a avut rolul de ambasador și ministru în cadrul mai multor ministere între mijlocul secolului al XIX-lea și primul deceniu al secolului XX.

Ficțiunea noastră, în care personajul singular Pherekyde ocupă un rol esențial pentru edificare, nu caută să producă o confuzie sau să mitologizeze un fapt istoric, ci să sprijine înțelegerea evoluției rolului acestui tip de actor al vieții publice. În același timp, ea se aliniază unei potențiale ficțiuni urbane ale cărei premise există deja, și sunt similare în cazul mai multor familii înstărite din perioada antebelică.

Pornim de la o suprapunere de nume – „Blocul Pherekyde” figurează în hărțile online atât ca denumire a clădirii de la numărul 24, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, cât a celei de pe Calea Victoriei, de la numărul 122. În primul caz, arhitectul construcției așezate în frontul continuu al bulevardului Bălcescu a fost State Baloșin, iar, în cazul blocului de pe Calea Victoriei 122, autorul este Tiberiu Niga. Pherekyde a lucrat și cu arhitecți ca Paul Smărăndescu, și, pentru reședința din strada Nicolae Iorga 34-36, cu Duiliu Marcu, care semnează proiectul unui panou decorativ translucid montat la interior. Fie ea o preferință întâmplătoare sau cultivată, personajul nostru, Pherekyde, pare să dețină un ochi vigilent, capabil să identifice principalele direcții ale arhitecturii vremii – întâi neo-românescul lui Smărăndescu și, câțiva ani mai târziu, modernismul cu influențe Art-Deco, atât de răspândit în arhitectura zonei centrale a Bucureștiului interbelic.

Nu stă în firea lui Pherekyde să riște o investiție irațională, însă el sau ea are și o disponibilitate subtilă pentru experiment. Același Pherekyde e și cel care deschide o gelaterie în parterul blocului din Calea Victoriei și, mai târziu, în parterul aceluiași bloc, o pizzerie; tot Pherekyde inaugurează biroul Asociației Societatea Utopică Euxine și, în ciuda bunelor sale intenții, Pherekyde e nevoit să disloce mobilierul urban circular cu arborele său din centrul curții interioare, probabil din cauză că s-a dovedit că acest obiect a încurajat staționarea unor personaje intruzive în spațiul semiprivat. Întotdeauna, același Pherekyde participă la asamblarea și dezasamblarea unor modele de locuire sau de ocupare a spațiului public și, odată cu ele, la reconfigurarea vieții urbane.

La mijlocul anilor 1930, Pherekyde îi cere arhitectului Tiberiu Niga să proiecteze un mic imobil de raport pe lotul de colț de la intersecția străzii Piața Amzei cu Calea Victoriei. Arhitectura clădirii se înscrie în liniile modernismului temperat, cu influențe Art-Deco și elemente constructive recognoscibile direcției expresive pe care o formulează Niga în acești ani. Însă din vis-à-vis-ul Căii Victoriei am putea crede că geometria acestei clădiri, cu două aripi simetrice evazate din axul de simetrie al colțului concav, cu ferestrele-„hublou” în prima travee a fațadelor laterale, cu ornamentul – „catarg” de steag și, mai cu seamă, cu emfaza orientării de colț, sugerează profilul unui mic feribot blocat în contrasensul benzilor de circulație, țintind către Piața Victoriei.

Arhitectura și marea la mijlocul anilor 1930

În 1935, nava Kalakala pleca pentru prima dată din Seattle către Bremerton. Silueta ei „modestă” (sau „umilă”, deși originalul humble folosit în filmul de prezentare al evenimentului este poate intraductibil aici) poate fi privită ca reper al memoriei design-ului industrial: linia aerodinamic-futuristă și inflexiunile Art-Deco ale feribotului reprezentau o instanță nouă a imaginarului nautic. Aceste posibilități expresive au ecouri în perioada următoare și în arhitectură – prin declinări ale modernismului ca style pachebot (în engleză streamline moderne). În România, cel mai evident exemplu pentru această direcție este Hotelul Belona din Eforie Nord, proiect de la începutul anilor 1930 al arhitectului G. M. Cantacuzino.

4_GM Cantacuzino hotel-belona,-carte-postala-identitate archi* Hotelul Belona din stațiunea Eforie Nord, arh. G. M. Cantacuzino, carte poștală preluată via identitate.archi

 

Însă experimente similare sunt prezente, în acești ani, și în programe de locuire individuală sau colectivă ale altor arhitecți, în afara zonei litorale, și în programe de tipul sanatoriilor montane.

5_Revista Arhitectura 1939

*Proiect participant într-un concurs pentru Sanatoriul T.B.C. Dobrița – Gorj (cu motto-ul de anonimizare „Lumina”), arh. Angelo Viecelli, Premiul I, în Revista Arhitectura, nr. 3, 1935, pagina 21

 

Astfel de clădiri fac referire la sfera nautică prin geometria lor – prin orizontalitatea volumelor cu terminații curbe ale fațadelor scurte sau de colț (amintind de silueta unor nave asemănătoare Kalakalei), prin balcoane care sugerează imaginea unor „punți” suprapuse, prin golurile circulare ale ferestrelor-„hublou” sau prin utilizarea unor tipuri spațiale derivate din turnul de observație sau din far.

Dincolo de aceste particularități, în arhitectura românească a perioadei interbelice au coexistat, în poziții radicale, în căutări și redefiniri, o serie de direcții de expresie și stiluri, de la neo-românesc și arhitectură clasicizantă, Art-Deco și modernism, în formulele sale mai dure sau mai temperate, la banale locuințe individuale cu aer rural și elemente decorative cu geometrii simplificate. În aceste împrejurimi, de fapt, imaginarul colectiv al mării e mai degrabă speculat prin pretexte volumetrice, decorative sau materiale, și devine o prezență difuză în oraș, observabilă printr-un act de interpretare derivativă. Apar elemente decorative la nivelul ancadramentelor sau feroneriei – valuri stilizate, motive naturale specifice – și, uneori, materiale ca marmura verde sau texturi sugerate prin caneluri, diverse profile și striuri la nivelul paramentului. Așadar, ar fi nejustificată, dacă nu sortită eșecului, o încercare de a stabili, din capul locului, dacă toate acestea sunt mărci ale unor intenții clare sau numai coincidențe ori variațiuni ale unor căutări expresive, fiindcă tocmai abilitatea acestor arhitecturi experimentale de a scăpa încadrărilor în categorii riguroase le oferă o forță surprinzătoare.

Blocul lui Pherekyde”

Clădirea de pe Calea Victoriei 122 are o ținută riguroasă și, în aparență, modestă. Locul „privilegiat”, de colț, la intersecția Căii Victoriei cu strada Piața Amzei, nu se comportă ca premisă pentru o prezență monumentală. Clădirea ocupă întreaga suprafață a parcelei, funcționând ca o insulă „izolată”, întoarsă către interior, cu un perete orb spre grădina imobilului învecinat de pe Calea Victoriei.

Model

 

O explicație posibilă pentru prezența unui astfel de calcan ar putea fi legată de anticiparea dezvoltării continue a frontului stradal – acest proces ar fi implicat înlocuirea treptată a fondului construit, lucru care, în acest caz, nu s-a întâmplat, vecinătățile păstrându-se și astăzi. Însă întoarcerea către interior, prin construirea întregii parcele de colț, nu reflectă numai demersul de densificare a zonei centrale în prima jumătate a secolului XX – această întoarcere este, de fapt, gestul coordonator în jurul căruia gravitează proiectul.

Cu o reținere accentuată poate de expresia imobilului haussmannian de vis-à-vis de strada Piața Amzei, blocul lui Niga prezintă două fațade aproape identice, simetrice față de colț, în care apar decupajele „hublourilor” în planul primei travei, și, într-o extrudare a planului vertical, registrele orizontale marcate de golurile ferestrelor și balcoanelor. Tratarea colțului spre care converg cele două fațade apare sub forma unei concavități, cu o ieșire în balconul de peste parter printr-o ușă cu arcadă. Sugestia unui volum tip bovindou, semi-transparent, privește, din axul de simetrie, către intersecție. Steagul de catarg care marchează cornișa concavă este un element des întâlnit în cazul locuințelor colective de înălțime joasă construite în aceeași perioadă.

Totuși, peste aceste observații, evidente poate într-o privire „de deasupra lucrurilor”, se suprapune realitatea trăită a țesutului urban în care apare inserția lui Niga. Silueta clădirii de colț poate fi cuprinsă în întregime numai dintr-un punct căutat în vis-à-vis-ul Căii Victoriei – la nivelul străzii, perceptibilă e mai degrabă transparența parterului comercial recent reabilitat decât ansamblul volumului.

 

6_Imobilul Pherekyde_2022-w*„Imobilul Pherekyde”, Calea Victoriei 122, arh. Tiberiu Niga, intersecția dintre Calea Victoriei și strada Piața Amzei, arh. Tiberiu Niga, septembrie 2022

 

Cu alte cuvinte, perceperea autonomiei geometrice pe care ar putea-o pretinde întoarcerea către interior a clădirii presupune, în general, o distanțare radicală a contextului construit (așa cum se întâmplă în cazul Hotelului Belona din Eforie Nord, unde clădirea-„vapor” stă singură pe versant). Această detașare nu există aici – pe lângă învecinarea pe cele două laturi ale blocului cu două imobile fin de siècle și în ciuda regimului lor mic de înălțime, densitatea țesutului urban înconjurător nu permite un decupaj vizual.

8_Calea Victoriei cu Imobilul Pherekyde 2022

 

Pe de altă parte, așa cum observă Mariana Celac în ghidul adnotat București, arhitectură și modernitate, una dintre virtuțile clădirii rezidă tocmai în această raportare atentă la vecinătăți, față de care Niga se așază respectuos. Există însă o diferență esențială între caracterul celor două străzi care delimitează acest colț urban, la care simetria e mai puțin sensibilă: în Calea Victoriei, intensitatea folosirii parterurilor comerciale nu fluctuează considerabil, iar impresia de staționare e cu totul imposibilă. În schimb, strada Piața Amzei e de două ori mai îngustă, iar aglomerarea de autovehicule, parcajele și variațiile funcțiunilor parterului public construiesc o cu totul altă atmosferă – mai domestică, poate, mai puțin alertă, mai apropiată de aerul unui cartier intim. Acest viraj brusc de scară și de ambianță urbană nu tulbură blocul de colț, a cărui plutire devine, în consecință, ancorată între viețile complet diferite ale celor două aripi laterale, simetrice.

Curtea interioară funcționează, așadar, ca o compensație esențială pentru această limitare a posibilității perceperii ansamblului clădirii. Curtea arată, în planul parterului, mai degrabă ca un spațiu liber care articulează cele trei corpuri ale imobilului decât ca decupaj riguros într-un plin construit.

8_planuri_alb_150dpi_titluri*Planul parterului și al învelitorii desenate din memorie, „Imobilul Pherekyde”, arh. Tiberiu Niga, Calea Victoriei 122

 

Se disting, ca arhipelag, volumul trapezoidal, la stradă, cu accesul principal și puțul scării cuprinse de un volum tip turn deschis către curte, și cele două aripi alungite, intersectate prin nodul de circulație secundar. Apartamentele din aripile laterale se extind, în spațiul curții interioare, cu o serie de curburi stivuite sub forma a doi semicilindri dispuși simetric față de intrarea principală. Cele trei „turnuri” sugerate gravitează în jurul curții – un fel de nucleu generator, efect care apare și prin transparența parterului comercial, care „pătrunde” în acest spațiu ascuns. Curtea este, de fapt, nu un „rest” de tipul unui spațiu rezultat, ci un element de lucru principal, care ordonează regula geometrică a construitului.

Model

Această curte interioară, poate una dintre cele mai frumoase din București, e accesibilă printr-un gang deschis către Calea Victoriei și un al doilea (cu acces controlat cu cartelă) către Amzei. În interiorul curții, calitățile tectonicului, chiar și în realitatea degradată a materialelor, construiesc un spațiu aproape scenografic, cu o anumită generozitate față de cei care îl folosesc – liniștea, umbra, parapetul lat pe care se poate sta. Tocmai generozitatea, care compensează pentru reținerea sau limitările exterioare, este esențială și pentru întâlnirile dintre oameni, indiferent dacă ei ajung aici dinspre agitația neîncetată a Căii Victoriei sau dinspre viața domestică din Amzei. În aceste întâlniri, Pherekyde va trebui să învețe un nou rol, poate mai puțin strălucitor decât cel al comanditarului – pe cel al curatorului, al celui ce ajută lucruri care există deja să se așeze în narațiuni fericite.

Curtea interioară a imobilului Pherekyde, foto Oksana Tonkopiy*Curtea interioară a imobilului Pherekyde, credite Oksana Tonkopiy

 

Listă de lectură

  • CALOTĂ Irina, Dincolo de centru. Politici de locuire în București 1910-1944, București: Editura Ozalid, 2017
  • CALOTĂ Irina, „Locuințe individuale sau colective? Perspective teoretice asupra locuirii bucureștene în prima jumătate a secolului al XX-lea”, Revista Arhitectura, nr. 3, 2014, 56-57.
  • CELAC, Mariana, Octavian Carabela și Marius Marcu-Lapadat, București. Arhitectură și modernitate, un ghid adnotat, București: Editura Simetria, 2005
  • CRITICOS, Mihaela, Art Deco sau modernismul bine temperat, București: Editura Simetria, 2009
  • LASCU, Nicolae et al., Horia Creangă. O monografie, București: Editura Universitară „Ion Mincu” și Zeppelin, 2019
  • LASCU, Nicolae, Bulevardele bucureștene până la Primul Război Mondial, București: Editura Simetria, 2011
  • SĂSĂRMAN, Gheorghe (coord.), Nicolae Lascu și Alexandra Deac, Gândirea estetică în arhitectura românească. A doua jumătate a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, București: Editura Meridiane, 1983
  • SUDITU, Bogdan, Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), București: Editura Compania, 2016
  • VOINEA, Andrei Răzvan, Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină, București: Editura Studio Zona, 2018
  • VRECKEN DE VREUSCHMEN, Jeremy (coord.), Irina Calotă, Andrei Răzvan Voinea, Vatra Luminoasă și modelul orașului-grădină în București, București: Editura Studio Zona și Ideilagram, 2020
  • ZAHARIADE, Ana Maria (coord.), De la înfundătură la intrare. Locuri ale Bucureștiului cotidian, București: Editura Universitară „Ion Mincu”, 2016, disponibilă online aici.
  • ZAHARIADE, Ana Maria și Mariana Celac, Teme ale arhitecturii din Romania în secolul XX, București: Editura Institutului Cultural Român, 2003
  • Arhiva primei reviste Arhitectura, 1906-1944, disponibilă online aici.

 

Proiectul de intervenție curatorială

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022.

covereventfb-revizuit-2

Despre provocările comunității de locatari din Calea Victoriei 122

Echipa Euxine a format o echipă compusă din arhitecta Ilinca Pop, curatoarea și analistă culturală Cristina Bută și designerul de interacțiune virtuală Ioan Cernei, alături de care inițiază o cercetare interdisciplinară a imaginarului relațiilor interpersonale în societatea contemporană în raport cu spațiul semi-privat. Definit ca o zonă de protecție între spațiul public și proprietatea privată a locuitorilor din bloc, curtea interioară este un perimetru dezbătut între agenții comerciali și cei sociali, care coexistă în imobil. Trei sondaje de opinie publică, acompaniate de un eseu de istorie a arhitecturii, analizează transformările sociale și urbanistice care și-au lăsat amprenta asupra curții blocului Pherekyde. Demersul este în desfășurare pe toată perioada proiectului și rezultatele sunt aduse în atenția audienței la fiecare sfârșit de lună pe platforma www.euxine.org, cu intenția de a genera un dialog despre regulile de bună vecinătate.

Despre expoziția ”Silent Ornaments”

În spațiile vitrate care înconjoară curtea blocului Pherekyde, curatoarea Carmen Casiuc, în colaborare cu galeristul Ștefan Cosma de la Eclectico Studio propun recuperarea semnificațiilor pe care le ascund elementele ornamentale ale blocului Pherekyde. Expoziția intitulată ”Silent Ornaments” are vernisajul pe data de 15 octombrie și inaugurează un decor de vitrine scenografice, în care istoria politică a ornamentelor din arhitectura de după Primul Război Mondial este pusă în lumină prin lucrări semnate de Arantxa Etcheverria și Alexandra Mocanu, alături de obiecte de colecție semnate de nume sonore în istoria arhitecturii și a designului, precum Ettore Sottsass, Paolo Pallucco, Alessandro Mendini, Frank Lloyd Wright, Philippe Starck și Robert Wilson.

Acoperite de reclame sau desfigurate de renovările contemporane ale clădirilor, ornamente arhitecturale poartă înscriptate istorii alternative ale Modernismului care se pierd din memoria colectivă. Lucrările Arantxa Etcheverria și Alexandra Mocanu recuperează semnificațiile ornamentelor din curtea interioară a imobilului Pherekyde construit de arhitectul Tiberiu Niga, atât din punct de vedere al spațiilor ornamentale circumscrise de volumetria imobilului, precum și al elementelor de inspirație nautică de pe fațada acestuia. Având studii scenografice la Universitatea Națională din Strasbourg și un master în arte vizuale în cadrul Vilei Arson din Nisa, artista română de origine franceză Arantxa Etcheverria a creat obiecte sculpturale din detaliile ornamentale de influență Art Deco, ce se regăsesc în multe dintre clădirile moderniste din capitală. Lucrarea „Poarta roșie” prezintă o poartă de acces, în mărime naturală, cu ornamente similare celor de pe fațada blocului Pherekyde.

Red portail, 2022, wood, plexiglass, acrylic. Courtesy Arantxa Etcheverria

Aceasta apare în capătul de perspectivă al culoarului de acces deschis din Calea Victoriei către curtea de lumină, care este, în sine, un spațiu ornamental între bulevard și zona de locuire privată. Un semn al tensiunilor de a media în mod echitabil diferitele interese sociale și comerciale cu privire la utilizarea acestui spațiu comun, ”Poarta roșie” aduce în atenția publicului destinul acestor spații, odată ce accesul public în spațiile semi-private este restricționat, precum și rolul curților interioare în cultura urbană a bunei vecinătăți.

Lucrarea textilă a artistei franceze, născută în București, Alexandra Mocanu, aduce în prim plan semnificațiile simbolice ale marmurei decorative de pe fațada parterului, care înconjoară curtea imobilului. Explorând contrastele dintre imediatețea gestului pictural și constrângerile realismului, lucrarea ei de tapiserie este realizată din lână țesută pe pânză, cu linii și culori meticulos întrețesute, astfel încât să pară, la prima vedere, a fi pictate dintr-o singură lovitură îndrăzneață. Calitatea ei picturală atrage atenția asupra motivului acvatic pe care îl sugerează striațiile marmurei verzi, un laitmotiv care se regăsește atât în planul arhitectural al blocului Pherekyde, cât și în ornamentațiile de tip ”vapor” de pe fațada acestuia.

Selecția de obiecte de design în serii limitate sau unicate prezente în scenografia spațiilor vitrate realizată din curte, realizată în colaborare cu arhitectul Cristian Corvin, continuă investigarea implicațiilor politice pe care ornamentul le poartă în curentul Modernist. Mobilierul realizat de nume sonore precum Ettore Sottsass, Paolo Pallucco, Alessandro Mendini, Frank Lloyd Wright, Philippe Starck și Robert Wilson jubilează plin de farmec în forme ce sfidează utilitatea. Ele spun istoria alternativă a curentului de gândire care a transformat peisajul urban al secolului 20, prin influența teoriilor unor arhitecți precum vienezul Adolf Loos în eseul ”Crimă și ornament” din 1910 sau ale francezului Le Corbusier în ”Către o nouă arhitectură” din 1924. Selecția evidențiază, astfel, o istorie discretă a ornamentului, care se retrage din spațiul public și supraviețuiește în mediul domestic, în ritmuri vizuale care armonizează artele și designul într-o imagine a lumii care este atât ficțională, cât și autentică, diversă și unitară.

Despre rolul curatorului în afara spațiilor de artă contemporană

În jurul figurii lui Pherekyde, comanditarul original al imobilului, de la care derivă supranumele imobilului ce deschide strada Piața Amzei dinspre Calea Victoriei nr. 122, Euxine – Societatea Utopică reușește să contureze un spațiu relațional. Agenții economici, sociali și culturali de la parterul imobilului colaborează, în mod simbiotic, la reînnoirea memoriei colective cu privire la patrimoniul arhitectural din perioada interbelică a Bucureștiului și aduc în atenția publicului dificultățile și responsabilitățile proprietarilor în conservarea acestuia. Astfel, ”Curtea lui Pherekyde” este un scenariu utopic, dar probabil, al relațiilor dintre autorități publice și actori privați ce pot transforma spațiile semi-private în nimfee destinate dialogului social și dezvoltării culturii urbane.

Vedere de aproape a curții interioare a blocului Pherekyde și vitrina centrală a biroului Euxine*Vedere de aproape a curții interioare a blocului Pherekyde și vitrina centrală a biroului Euxine

Despre Societatea Utopică Euxine

Societatea Utopică Euxine este o organizație culturală non-profit, înființată în 2021, de Carmen Casiuc și Cristina Bută, cu scopul de a dezvolta un cadru curatorial pentru interpretarea și promovarea patrimoniul internațional din Regiunea Extinsă a Mării Negre prin intermediul artei contemporane. Reactivarea acestuia se concentrează asupra circulației de idei, oameni, bunuri materiale și culturale între statele membre ale Organizației Mării Negre pentru Cooperare Economică (BSEC): România, Bulgaria,

Serbia, Grecia, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Rusia, Ucraina și Republica Moldova. La confluența acestora, Euxine își propune să articuleze un teritoriu imaginar, dinamic și paradoxal care interconectează scenele artistice europeană și asiatică într-un program cultural și estetic.

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE

Articol conex:

Corvin Cristian: Velocità, București 

Sari la conținut