Semi-niveluri, camere de un etaj și jumătate, locuri multe și complexe; lumină, o fațadă care reproduce secțiunea, o locuire bogată nu doar în metri pătrați, ci și în valoare spațială: ultimul bloc terminat al celor de la ADN BA se leagă de cultura locuirii din oraș, dar e și unul dintre cele mai inovative proiecte de locuințe din România.
Proiect: ADN BA
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir,Andrei Mărgulescu
Occcidentului e o stradă tipică pentru zona centrală a Bucureștiului: case în mijlocul curții, case-vagon, blocuri interbelice, câteva inserții civilizate de anii 60 – 70. Porțiunilor cu clădiri mai mici și cu grădini deschise către stradă le corespund altele, cu fronturi continue, clădiri cu înălțimi apropiate, cu o imagine și densitate apropiată de cea a metropolelor occidentale clasice.
*plan de situație
Blocul de apartamente prezentat aici contribuie la coagularea unui astfel de front. Descompunerea unui volum general în corpuri mai mici, de înălțimi diferite, fragmentarea și retragerile succesive domolesc impactul asupra vecinilor și, în general, a străzii, preiau un caracter urban bucureștean și dau o scară mai plăcută a locuirii.
Clădirea din Occidentului pune însă în mișcare și planșeele. În locul platourilor generale, parțial întrerupte de retrageri sau goluri de câte două niveluri, aici și suprafețele de călcare și tavanele sunt decalate. Așa cum se întâmplă de multe ori cu decizii arhitecturale majore, și aceasta a fost declanșată de o problemă obiectivă, aparent modestă: pentru a avea un garaj puternic ventilat, în accepțiunea administrativă a termenului (deci cu o suprafață de goluri destul de mare pentru a nu mai necesita ventilare mecanică) a fost nevoie de ridicarea parțială a subsolului. Aceasta în timp ce, din considerente urbanistice, o mare parte din clădire nu putea depăși o anumită înălțime de cornișă. De aici rezultă alunecarea extrem de vizibilă în volum, ce pare a transforma o bară inițială într-o succesiune de case înguste.
*secțiuni
*Plan apartament, detaliat
Niveluri: jumătăți, unul și jumătate, două
Împărțirea pe apartamente nu se suprapune decât parțial cu decalarea planșeelor, ceea ce produce o serie de spații bogate și o locuire determinată nu doar de plan ci și de secțiune.
Două fâșii transversale articulează cele două succesiuni de niveluri. Ele conțin către interior scările și lifturile, iar către exterior patru tuburi (deși termenul nu e poate cel mai potrivit), ale căror planșee sunt repartizate selectiv câte uneia sau alteia dintre locuințe. Se nasc astfel unități de aceeași suprafață în plan însă de înălțimi diferite și al căror rol în cadrul locuinței este diferit. Se obțin apartamente organizate pe jumătăți de nivel, în care articulația devine o sufragerie monumentală pe două niveluri și mai conține și scara care leagă cele două jumătăți aflate la cote diferite. Alteori, la apartamente mai mici, unitatea variabilă ia forma unei camere de un etaj și jumătate, cu o mică supantă.
Aceasta poate fi un birou / bibliotecă dar și, eventual, un dormitor cu un spațiu suplimentar de dormit sau de depozitare.
Camerele înalte mai au încă un rol. Cei de la ADN BA sunt foarte preocupați de flexibilitate și au căutat, în condiții foarte restrictive, să dea o șansă unor eventuale comasări ulterioare. Să regrupezi apartamente la cote diferite e practic posibil numai dacă te poți folosi de niște spații intermediare, care să permită accese la ambele niveluri. Practic, aici nu ai avea nevoie decât de un gol într-un perete și de amenajarea unor rampe. Sigur, s-ar putea ca astfel de regrupări să nu aibă loc niciodată, însă chiar și așa unitățile de articulare vor asigura flexibilitate precum și o generozitate spațială remarcabilă apartamentelor.
*Scara blocului. Practic fiecare unitate își primește propriul palier, accentuând indiviualitatea într-o manieră foarte apropiată de cea a modernismului bucureștean interbelic
Către afară
La niciunul dintre blocurile ADN BA de până acum nu se citește atât de onest și de clar în exterior organizarea interioară.
*Cameră către stradă de un singur nivel
Fațada dinspre stradă e în ce mai mare măsură rezultatul repartiției celulelor și ordinii structurale, iar proporțiile sale elegante nu reflectă vreun joc grafic, ci armonia raporturilor interioare. Ceea ce nu înseamnă că fațada ar fi pur și simplu o secțiune extrudată. În această zonă de legătură cu exteriorul, o a doua rețea se strecoară în spațiile celei structurale. Panourile mari aproape complet vitrate nu ocupă întreaga travee. Zona de contact cu structura verticală este ocupată de mici logii – altfel de spații exterioare decât terasele dinspre curte sau de la etajele superioare retrase. Loggile continuă spațiile zonelor de zi însă aparțin și lumii exterioare. Limita spațială devine mai complexă și îmbogățește relația clădirii cu orașul.
Radical și cumsecade
Există la acest proiect o tensiune fericită între logica aproape implacabilă a organizării și ecourile unei locuiri metropolitane clasice, inclus în varianta bucureșteană a acesteia. Fără nicio concesie vreunei preluări stilistice neomoderniste, blocul din Occidentului poate fi privit și ca un fel de succesor al blocurilor interbelice – un succesor epurat, raționalizat și adaptat secolului al XX-lea, însă care păstrează calități pierdute prin schematizarea și uniformizarea de după 1945.
*Către curte, apartamentele primesc terase generoase
Nu e vorba doar de lipirea la cornișă și adaptarea generală la context, ci și de micile diferențe de nivel sau de variațiile în înălțime, care individualizează în mod sensibil spațiile, de traseele alternative prin casă, de faptul că diferite celule pot primi funcțiuni foarte diferite și, de ce nu, și despre fereastra în bandă care se continuă cu loggia – element atât de drag arhitecților anilor 30.
*Apartamentele de la ultimele niveluri
Uitându-mă la randările proiectului în lucru și comparându-le cu clădirea terminată, diferențele sunt aproape insesizabile. Arhitecții își doreau o nuanță mai închisă a tencuielii, și, prin contrast, o tâmplărie metalică aurie. Ar fi fost mai radicală imaginea, însă schimbarea nu e gravă; într-un fel, clădirea mai albă și cu tâmplărie de o culoare mai potolită nici nu stă rău lângă vecinii săi cenușii.
ADN BA și-a construit renumele mai ales prin imobilele de apartamente. Vila urbană din strada Londra (publicată în Zeppelin 146) și mai ales lucrarea de față arată că biroul nu se blochează în repetarea unor procedee și că explorează în continuare scenarii de locuit,păstrând intactă viziunea unei locuiri urbane vii, intens contemporane și constant civilizate.
*Terasele circulabile compun un peisaj suspendat
Info & credite
DE PROIECTE
Arhitectură: ADNBA – Adrian Untaru, Bogdan Brădățeanu, Valentina Țigâră, Andrei Șerbescu, Pavel Albu
Colaboratori: Raluca Raescu
Livrarea proiectului: 2017
Arie defășurată: 2765,67 m²
adnba.ro
