Proiect, text: Constantin Goagea, Adrian Dobre, Ștefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir
Am cochetat cu cultura rock în tinerețe, considerând-o una inteligentă și sofisticată, rebelă cât să ne satisfacă egourile de tineri plini de idei răzlețe. Ne-am început aventura de design a clubului Fire în cel mai plăcut mod cu putință, pentru că din rațiuni pur profesionale ne-am permis mai multe beri în timpul programului.
Fire e un veteran al puburilor din centrul vechi, de pe vremea când Lipscănia nu era nici pe departe locul plin de clișee, de vânzoleală și excese de acum. Fire Club a reușit să-și construiască o societate, și încă una ferventă și fidelă. O societate progresistă, care i-a permis să sărbătorească mai bine de 15 ani de existență aici.
Cum spuneam, din rațiuni profesionale a trebuit să cerem bere și să stăm mult timp în bar pentru a înțelege felul de a fi …Fire. Nu e doar un bar pentru adolescenți, nu e doar pentru rebeli, nu e un bar gotic, nu e nici unul heavy metal. Lângă emo kids… găsești și emo adulți. Nu-i loc mai bun să stai singur decât în mulțimea de prieteni și, dacă vrei să fii lăsat în pace cu ale tale sau deopotrivă să pui de planuri noi, aici e locul. Rock, burgeri, bere, tricouri negre și postere.
Noul pub Fire este o cameră de 120 mp aflată în gangul dintre strada Covaci și Gabroveni. La parterul unei clădiri eclectice de la 1925, un amestec de Art Deco și de elemente de arhitectură neoclasică, fost cămin studențesc, fost hotel ieftin pe la jumătatea secolului trecut.
Nefiind la stradă, clădirea nu are cine știe ce importanță, dar cert are o valoare emoțională și ambientală în contextual istoric al centrului vechi. Pare să fi fost o arhitectură făcută direct de meșteri, cu refaceri și modificări nu tocmai coerente sau raționale, cert e că nimic nu e egal cu nimic, toate spațiile sunt strâmbe, iar lipsa de alinieri, de module sau elemente repetitive e la putere. Ca mai toată arhitectura neoclasică la noi în sudul țării are un aer ușor exotic tocmai din acest melanj dintre clasicismul bazat pe simetrie și proporții și loturile strâmbe, sistemul de coproprietate sau alte constrângeri. În tot acest ansamblu de lucruri confuzante am găsit de fapt foarte multe lucruri care ne-au inspirat: cele trei vitrine mari, desigur inegale și aranjate aleatoriu față de rândurile de geamuri de sus, dar și față de consolele decorative (false de altfel) ce susțineau etajele superioare, o înălțime mare a camerei de aproape 4 m și niște grinzi de beton cu vute turnate pentru consolidare prin anii `70. Era totul de păstrat, de pus în valoare.
Am propus un bar care să funcționeze bine și pe timp de zi și care să poată fi folosit și ca salon de mic dejun pentru hotelul ce va fi dezvoltat ulterior în curtea acestui pasaj. Deși cele două teme – pubul rock și locul de mic dejun – păreau divergente, am reușit să le adunăm sub formula pe care v-o prezentăm. Nu am mers pe ideea colajelor de elemente găsite (sau fals găsite) la fața locului ca să impregnăm un aer vintage, ci am făcut o incursiune în istoria puburilor rock pe care am reinterpretat-o în cheie contemporană. Am amestecat elemente de imagistică de tonomat (stele și dungi) cu stenciluri industriale făcute pe lăzile de lemn cu care se cară echipamentele pentru concerte sau deopotrivă pe butoaiele și lăzile de băutură.
Printr-un procedeu de serigrafie, am reușit să aducem toată grafica în cele mai mici detalii pe placajul industrial de pe pereți, iar cu ceva migală am reușit să transpunem pe jos în rășină poliuretanică toate dungile și stelele de care aveam nevoie.
Mobilierul e cel de pub clasic, niște piese pe care toată lumea le știe deja din Fire-ul vechi. Ne-am dat seama că fac parte din acel ceva confortabil și bine așezat în rutina clienților pe care nu ar trebui să-l schimbăm. În general, urmărindu-i pe oameni în de research-ul despre care vorbeam la începutul articolului, ni s-a părut bine să ne ferim de excese aici. Am adăugat o singură canapea nouă, pe formula de diner american, o piele gri și cusături de piele bej care stau bine cu celelalte culori. Că tot vorbeam despre înălțimea mare a barului, i-am lăsat grinzile vizibile și am construit printre ele sistemul de ventilație. Totul e lăsat aparent – un tavan industrial gri-închis, dar punctat de galbenul melon al grilajelor de aerisire și de lămpile cu look de far de motocicletă.
DE PROIECTE
