Cutia cu articole

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Andrei Mărgulescu, Cosmin Dragomir, Daniel Miroțoi, Mihai Rotaru

Când zicem steampunk, ne vine în minte amestecul de secol XIX cu SCI-Fi

Text: Ștefan Ghenciulescu, în colaborare cu Magdalena Nicola

Desenele din acest articol îi aparțin lui Nicole, elevă în clasa a VI-a la un liceu din Bergamo. Sunt, de fapt, teme pentru acasă la materia „Istoria Artei”. Disciplina și exercițiile nu sunt gândite pentru școli de artă, ci pentru toți copiii – la fel cum cu toții trebuie să învețe matematică, științele naturii și literatură.

Intro

Text: Ștefan Ghenciulescu

La început ne gândeam la un dosar despre imagine. Un subiect enorm, cum ne-a devenit repede clar. Chiar şi dacă te-ai limita la fotografia de arhitectură, te-ai împotmoli repede. Mai ales astăzi, în era arhitecturii de instagram, când imaginea digitală devine mai importantă decât cea reală, în care se fac deja clădiri şi se amenajează locuri ca să arate bine pe mobil. Pierderea corporalităţii, neglijarea celorlalte aspecte senzoriale ale arhitecturii devin un subiect în sine.

E greu în general să reabilitezi opere moderniste, echilibrând intervențiile inevitabil radicale cu respectul față de opera colegilor (sau chiar a maeștrilor) tăi. Cum procedezi însă cu modernismul minor, (semi)vernacular, fără mare valoare istorică, dar plin de farmec și de probleme? Miklós Péterffy a ales să lucreze în spiritul ce a generat proiectul vechi mai degrabă decât în prezervarea cu orice preț a substanței construite.

Text: Ștefan Ghenciulescu

Învățând din mers

Spaimă și tristețe, desigur, ca la toată lumea. Dar și entuziasm (mult) și pricepere (relativă). Bricolaj balcanic și internet legat cu sârmă.

Proiect: Brandlhuber+ Emde, Burlon; Muck Petzet Architekten
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Laurian Ghinițoiu

Proiect finalist, EU Mies van der Rohe Awards, 2019

Proiect: JB Arhitectura
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir

O parte a unui loc mai mare

Chiar dacă spațiul liber din jurul Bisericii Negre din Brașov arată și este perceput drept o piață – un loc public cu prestanță, deschis în permanență tuturor –, el e, de fapt, proprietatea istorică a Bisericii Evanghelice. Nici nu se cheamă Piața, ci Curtea Johannes Honterus. În perioada timpurie a orașului era, de fapt, o curte închisă

Text : Ștefan Ghenciulescu

Ne-a cucerit pe loc și definitiv.

Eram studenți la atelierul anului I, în 1990, prima generație după Revoluție. Desena de te dădea pe spate, înțelegea în profunzime și era înnebunit după arhitectură, avea răbdare și se vedea cât îi place să predea. Discutând cu el, îți dădeai seama de cultura lui extrem de solidă și nu doar în domeniul său. A, și mai era și un om extrem de drăguț, de cald și de respectuos cu noi toți. Impunea fără a fi sever.

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir, Daniel Miro

Zona definită de străzile Polonă și Eminescu și Șoseaua Ștefan cel Mare face parte dintr-o parte destul de veche a orașului, cu străzi liniștite, cu arhitectură de tot felul, de la vile impozante și bloculețe simpatice la căsuțe de mahala. Sunt mulți oameni săraci pe acolo, deși compoziția socială se schimbă rapid. Nu are prestigiul și coerența unora dintre cartierele învecinate și, ca atare, nici nu prea conține zone protejate.

Text : Ștefan Ghenciulescu

Sunt destul de bătrân ca să fi apucat aproape 18 de regim comunist, așa că am amintiri solide despre „party-urile cu contribuție” (cineva dădea casa, ceilalți veneau cu mâncarea și băutura). De ieșit nu aveai unde, muzica ascultată era, în bună parte, interzisă. Așa că ieșeai în oraș la cineva în casă.

Organizatori: Goethe-Institut, Zeppelin, Stardust Architects

Intro: Brîndușa Tudor, Anca Cioarec, Ștefan Ghenciulescu

Cu ocazia centenarului Bauhaus, Institutele Goethe din întreaga lume au organizat programe speciale; au adus expoziții, filme, conferențiari etc., dar au și organizat cam peste tot propriile lor evenimente, în colaborare cu organizații locale:

Coordonator dosar: Ștefan Ghenciulescu

Zeppelin #155 (ediția de toamnă 2019). Un album de 248 de pagini, în 8 capitole, aproape 100 de proiecte.

Ne gândeam de mult, mai precis cam din 2009, să scoatem o carte cu arhitectura posttotalitară de pe la noi. Am ezitat, printre altele, și pentru că eu, personal, nu sunt mare fan de aniversări, dar și pentru că, și la 20 sau 25 de ani de la marele viraj, lucrurile nu păreau cumva așezate. Iată că se fac însă 30 de ani – o generație convențională.