Cutia cu articole

Intro:

Nu sună prea profesional, știm, dar pur și simplu nu am găsit niciun termen acoperitor pentru „imobil de locuințe colective cu un număr redus de unități”. Vila urbană se apropie cel mai mult de subiect, însă, pentru multă lume, vila urbană e neapărat o clădire izolată, de obicei beneficiind și de propriul teren.

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Ștefan Tuchilă

Una dintre cele mai de răspândite (și groaznice) confuzii valorice din societatea noastră este, cred,cea dintre „frumos”, nou sau în stare bună, pe de o parte, și urât, vechi, în stare proastă, pe de alta. Mă refer aici în primul rând la arhitectură și oraș.

Kunsthalle Bega, în colaborare cu Galeria Sector 1 aduce la București, într-o formulă extinsă, expoziția „Sensul sculpturii”, deschisă inițial în spațiul său din Timișoara – pe care Ștefan Ghenciulescu l-a vizitat toamna trecută și despre care a scris un articol în revista Zeppelin #160. Îl publicăm și aici, în avampremiera expoziției din București

În 1989, când tot Estul se reforma cu entuziasm, mai rămăseseră acolo două țări (neo)staliniste. Între timp, una dintre ele a ajuns membră UE, cealaltă se chinuie mai tare. Una a terminat recent, cealaltă lucrează din plin la un mare proiect național, construit în centrul capitalei respective.

Din majoritatea fotografiilor care circulă pe net și, mai ales dacă nu te uiți atent, poți avea impresia că auditoriul din Plasencia e aruncat undeva pe câmp, într-o poziție absurd de periferică, unul dintre multele obiecte autosuficiente, plantate de administrații și arhitecți orgolioși.

În 2019 am realizat expoziția „Uranus Acum” despre proiectele urbane megalomane ale lui Nicolae Ceaușescu. Ne-am concentrat pe cartierul Uranus din București, aproape complet distrus și locul unde s-a înălțat sinistra Casă a Poporului

Intro
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Andrei Mărgulescu

O casă țărănească interbelică suferise alterări importante în anii’70. Modernizarea de acum readuce o identitate pierdută, iar elementele contemporane sunt cele strict necesare și foarte discrete.

Text: Ștefan Ghenciulescu

Acum o lună, Claudiu Cobilanschi și echipa Salonului de Proiecte m-au invitat la o discuție despre arhiva lui Mihai Oroveanu[1]. Evident, am vorbit puțin înainte de discuția înregistrată. Și, la un moment dat, Claudiu, care e artist, îmi zice ceva

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Andrei Mărgulescu, Cosmin Dragomir, Daniel Miroțoi, Mihai Rotaru

Când zicem steampunk, ne vine în minte amestecul de secol XIX cu SCI-Fi

Text: Ștefan Ghenciulescu, în colaborare cu Magdalena Nicola

Desenele din acest articol îi aparțin lui Nicole, elevă în clasa a VI-a la un liceu din Bergamo. Sunt, de fapt, teme pentru acasă la materia „Istoria Artei”. Disciplina și exercițiile nu sunt gândite pentru școli de artă, ci pentru toți copiii – la fel cum cu toții trebuie să învețe matematică, științele naturii și literatură.

Intro

Text: Ștefan Ghenciulescu

La început ne gândeam la un dosar despre imagine. Un subiect enorm, cum ne-a devenit repede clar. Chiar şi dacă te-ai limita la fotografia de arhitectură, te-ai împotmoli repede. Mai ales astăzi, în era arhitecturii de instagram, când imaginea digitală devine mai importantă decât cea reală, în care se fac deja clădiri şi se amenajează locuri ca să arate bine pe mobil. Pierderea corporalităţii, neglijarea celorlalte aspecte senzoriale ale arhitecturii devin un subiect în sine.