Rockwool

Dosar Zeppelin #160: EXPO. Povești despre case, orașe și oameni

Intro
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Andrei Mărgulescu

Materialele din acest dosar sunt în mod voit disproporționate. Așa cum sunt și clivajele între marile proiecte naționale muzeale – cu maxima lor valoare identitară și politică, dar și cu rolul lor de mașini de produs spectacol, de rulat turiști și de făcut bani, pe de o parte, și inițiativele independente sau pur și simplu la scară mică, ce se strecoară printre crăpăturile sistemului – creează rețele de colaborare, folosesc resursele locale și sunt obligate să fie foarte creative.

Bun, acum și în acest mare sistem al muzeelor opulente și al starhitecților nu există doar proiectele trăsnite din China și din Golf (mai ales) și care își servesc lor înseși drept principal scop, ci și lucrări scumpe, însă de o valoare excepțională, care lucrează cu locul și istoria, în cadrul cărora inovația e inteligentă și necesară, și pentru care rafinamentul e mai important decât umflarea de mușchi. Reabilitarea Neues Museum e o astfel de capodoperă, iar recent deschisa galerie James Simon, tot operă a echipei lui David Chipperfield, e o piesă mai mică, dar care coase și mai bine ansamblul urban și unde operele (și vizitatorii) joacă roluri de prim-plan.

Restul proiectelor din dosar au probabil împreună o arie desfășurată mai mică decât cea a unui nivel din galeria lui Chipperfield. Și sunt toate din România: două mici muzee, câteva amenajări permanente și câteva expoziții foarte provizorii. Au în comun, în afară de trăsăturile despre care vorbeam în primul paragraf, elemente reprezentative pentru evoluția modului de a expune (inclusiv arhitectura) din ultima perioadă.

Ar fi în primul rând celebra „interactivitate” (termen care tinde să devină la fel de obosit și neplăcut ca sustenabilitatea): proiectul curatorial și cel de design nu trebuie să se adrese unei selecții de aleși, nu trebuie doar să îți arate, ci să te și tragă de mânecă, în cel mai prietenos mod cu putință, să îți trezească interesul, chiar dacă aparent nu ai pregătirea sau vârsta necesară.

Nu e vorba aici despre populism sau despre scăderea nivelului pentru a fi conținutul ceva mai accesibil, ci despre modul de a prezenta. De fapt, azi nu mai poți doar să arăți, ci e nevoie să și povestești. Să povestești bine, să spui lucruri la care să rezoneze cel care te ascultă, să pui în context. Se discută enorm despre noile tehnologii – evident, ca întotdeauna, și despre cum, vezi bine, vor înlocui prezentarea fizică. Nu credem deloc asta, și pandemia pare să o dovedească; dimpotrivă, formula cea mai bună pare a fi cea de îmbinare și potențare reciprocă a materialității, a obiectelor reale și a realității augmentate sau a altor mijloace digitale. Senzorialitatea este esențială. Vrem să auzim, să pipăim (deși asta încă nu prea se poate ). Și vrem să simțim împreună. Trezirea empatiei e unul dintre cele mai importante nevoi și în acest domeniu – mai ales când vorbești (și) despre lucruri care nu sunt „frumoase”. Nu în ultimul rând, și asta are mare legătură cu resursele și cu gândirea solidară și pe termen lung, ar mai fi „bonusul” de expoziție: ce lași în urmă dincolo și după ce se termină o expoziție: materiale și piese de design sau orice fel de resurse ce pot fi folosite și de alții, ajutor sau chiar declanșarea schimbării unui loc, sau, pur și simplu, o etapă într-un proiect mai larg și pe termen lung.

*Dosarul complet poate fi citit în ediția de iarnă Zeppelin #160 disponibilă în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay sau poate fi comandată aici, la prețul de librărie (28 RON), căci continuăm să plătim noi costurile de transport pentru toate livrările interne.

Sau, ca să ne ajutăm reciproc și mai tare, puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.

Râmânem aproape, lucrăm ca să vă putem informa și să putem visa împreună.

Sari la conținut