Rockwool - fabricat in Romania

Pavilioanele Expoflora: fantome care primesc o nouă viață

Pavilioanele Expoflora din parcul Herăstrău, construite în 1970, s-au deschis pentru prima dată după douăzeci de ani de inactivitate. Au fost gazde ale expoziției GEISTER, curatoriată de Kristin Wenzel, unde artiști din șase țări diferite au invitat la reflecție asupra trecutului. În expoziție, imaginea fantomei devine vehicul de comunicare cu ce a fost și de închipuire a viitorurilor posibile în spațiul paviloanelor, perceptibile din afară. Vecine cu fântânile lui Horia Creangă, capăt de drum pentru aleea cariatidelor, pavilioanele își îndeplinesc din nou rolul de coagulare comunitară, culturală și artistică. Bogdan Bălan povestește mai jos despre nostalgie, trecut și impresiile adultului care regăsește spațiile copilăriei.

Text: Bogdan Bălan

Puține sunt locurile din București care pot săpa în subconștientul celor care le vizitează în prezent mai mult decât Pavilioanele Expoflora. Deschise în anii 70 și închise în anii 2000, au reprezentat pentru mulți amintiri din copilăria timpurie și într-un mod confuzant senzația de a aparține la ultima generație care ar avea amintiri cu aceste spații. Cu expoziția Geister curatoriată de Kristin Wenzel și deschisă în perioada 13 aprilie – 5 mai, sub egida EUNIC, pavilioanele au ajuns într-o nouă viață.

 

_Exhibition_View_GEISTER_@ Kristin_Wenzel

 

Pentru mine cele două pavilioane sunt primele locuri unde am văzut, poate la 2 ani, poate la 3, prima oară o expoziție de artă și cam tot pe atunci și tot acolo am aflat ce e un bonsai. Vorbind cu alții deja încep să-mi amintesc conținutul uneia din expozițiile de artă, ceva animale, poate zebre sau tigri, poate la un moment dat nuduri sau peisaje sau vaze cu flori. Prima variantă în mod clar mai senzuală și o greutate mai mare, celelalte, banale, uapiste, dar având în vedere contextul despre care vorbim, toate având farmecul lor. Dacă mergeam în Herăstrău era obligatorie o trecere pe acolo, era cel mai interesant loc și vizitarea acestora era a doua activitate ca preferință după mersul cu vaporul. Dacă pavilioanele nu aveau program în timpul uneia din plimbările prin parc ar fi existat o mare insatisfacție. Am 27 de ani, iar atunci când am auzit de reactivarea pavilioanelor am crezut că sunt ultima generație care le-a prins. Discutând cu cineva din public de 44 de ani, aceasta avea acceași impresie, pentru ca după, cineva de 24 să aiba aminitrea vagă a unui tablou cu un tigru văzut cândva la începuturile vieții sale aici. Locul a existat pentru mine până la o vârstă pe care n-o pot determina cu exactitate dar pe care aș estima-o că ar fi pe la 6 ani. A existat de atunci mereu senzația că ceva important lipsește, dar în atâția ani memoria a ce lipsește mai exact din Herăstrău s-a estompat, iar semnificația clădiriilor pavilioanelor pe lângă care uneori treceam s-a șters. Sentimentul absenței a rămas. Momentul în care am auzit de reactivarea acestor spații a fost ca întâlnirea cu un vechi prieten, de fapt, întâlnirea cu un fost prieten imaginar din copilărie care reapare după decenii într-un vis.

Titlul expoziției prin care spațiile se reactivează este Geister – o entitate care poate exista doar în imaginația celui care o vede, sau care există ca atare dar nu poate fi percepută decât de unii, dar e inexistentă pentru alții, o amintire care revine și bântuie.

 

Exhibition_GEISTER_ © Petre Fall*Exhibition GEISTER © Petre Fall

 

Pavilioanele Expoflora au fost vizitate în ziua și seara de 13 mai de fantome. Drumul printre cariatide într-o zi senină cu o vedere atât de clară asupra largheții parcului și a lacului a fost ca un moment în care acel drum se simțea „cum trebuie”, către ceva ce trebuia să se afle acolo, să se întâmple, o senzație nemaiavută niciodată sau poate avută de demult. Tot drumul către pavilion și-l amintește și una dintre artistele expuse, Alice Gancevici, cu spațiile verzi ca niște proiecții într-o perioadă, momentul în care a fost posibil să calci pe iarbă și să te așezi pe ea e ca o falie care s-a petrecut demult, dar în realitate nu în urmă cu mult timp.

 

Community_Picnic_by Kristin Wenzel*Community Picnic by Kristin Wenzel

Artista își amintește cum în moment ce monta lucrarea auzea oftaturile trecătorilor în memoria straturilor de lalele și de narcise care se aflau în preajma pavilioanelor în trecut. „Împrejurimi ca acestea sunt destinate neclarității, memoria fiind construită din amintirea proprie, ceea ce povestesc alții și din materialele de arhivă” spune artista. În pavilionul de pe platoul de sus, la coadă la cocktail-uri, la apus, în acel spațiu prin care ești copleșit din mai multe direcții de vederile din Herăstrău, e un moment în care ni s-au activat atunci mie și persoanei cu care vorbeam acel tip de amintiri pe care le ai până într-o vârstă care implică oameni care nu există, viziuni angelice, extracorporalizarea, amintiri care nu s-au întâmplat sau amintiri care pare că s-au întâmplat într-o altă reîncarnare. Performance-ul muzical al lui Dragoș Ilici a avut loc lângă acest prim pavilion la amurg și pare că a reușit să mai calmeze un pic fantomele din posibilele lor atacuri.

 

Performance_Dragos_Ilici_© Petre Fall*Performance Dragos Ilici © Petre Fall

 

Performance-ul Irinei Gheorghe aflată în pavilionul la care mai târziu în seara aceea s-au servit cocktail-urile a fost marcat de invazia parcului din exterior văzut prin toate geamurile care înconjoară. Latura cea mai plină de vegetație a fost și cea care a controlat cel mai puternic mica manifestație. Irina Gheorghe vorbește în performance-urile ei despre entități absente, despre lucruri care nu sunt dar pe care le putem descrie, dar de această dată a vorbit despre cercetarea instrumentelor pe care le folosești pentru lucruri care nu sunt vizibile.

 

Performance_Irina_Gheorghe_© Petre Fall*Performance Irina Gheorghe © Petre Fall

În performance-ul ei a operat cu mai multe bețe aprope identice, dar de culori diferite. Din cauza calităților fizice ale acestora ele au dictat un model de lucru cu echilibrul și gravitația, aveau o dinamică proprie, iar relația pe care artista le avea cu acestea era mai puțin voluntară, după cum declară: „le-am oferit spațiu să se miște singure, ele urmăreau ceva invizibil și eu le urmăream pe ele cu intenția mea”. Scopul fiecăruia din bețe era să stea singur în picioare, dar pentru a ajunge la asta era mai dificil, nici suprafața podelei, nici capătul bățului nu era perfect plan, așa că o mare parte din performance a fost lupta cu niște „forțe invizibile”.

 

Irina Gheorghe_Tools for Precision*Irina Gheorghe, Tools for Precision

 

Expoziția nu poate fi văzută decât din exterior iar lucrările se contopesc cu reflecția puternică a parcului, din atâtea zile, din toate momentele unei zile. Unul dintre cele mai frumoase apusuri a fost cel văzut prin reflecția pe care o avea în geamurile pavilionului în seara vernisajului. Geamurile sunt acoperite de suprapunerile abstracte ale artistei germane Brigit Hölmer, numite CUTS.

 

Birgit_Hölmer_CUTS_JPG*Birgit Hölmer CUTS

 

Pentru că lucrările din expoziție nu sunt decât ofrande aduse parcului pentru ca cele două pavilioane să-și continue viața. Fie că vorbim despre micile mostre legate de memoria locului pe care fetele de la Specula Group le oferă, ori de sculptura care crește și descrește compusă din cuvântul DEATH a Zuzannei Czebatul, fie de povestea lui Tudor Bratu ori de zecile de păsări moarte aflate sub bustul auto-portret realizat de Kristin Wenzel sau de tabloul aproape ectoplasmatic al pictorului kosovar Lulzim Zeqiri, de imaginile din pădurea Białowieża ale lui Aidan Frere-Smith, lucrările devin în sine mici spirite care locuiesc pavilionul.

 

Specula Group ( Daniela Custrin and Ioana Gemănar)_Scarlet Body Weights*Specula Group (Daniela Custrin and Ioana Gemănar), Scarlet Body Weights

 

Zuzanna Czebatul_Revelation AD*Zuzanna Czebatul, Revelation AD

 

Tudor_Bratu_.bearing witness, enduring presence*Tudor Bratu bearing witness, enduring presence

 

Kristin Wenzel_Die Nacht_© Kristin Wenzel*Kristin Wenzel, Die Nacht, © Kristin Wenzel

 

Glottis, realizată de Alice Gancevici și de Remus Pușcariu, este o sculptură mișcătoare care reprezintă un mușchi care se contractă, este o abstractizare a pulsației, ca un organ scos dintr-un corp dar care funcționează singur, și funcționează după spusele autoarei ca un semn de punctuație în fraza reprezentată de expoziție, o expoziție de gesturi în care lucrările au sens comun împreună.

 

Alice Gancevici & Remus Pușcariu_.Glottis*Alice Gancevici & Remus Pușcariu – Glottis

 

Tot Alice Gancevici remarcă traseul pe care vizitatorii îl fac asupra expoziției: „Oamenii se scurg de sus și se duc spre lac, se opresc în colțul de jos, simțind ceva ciudat și abia apoi se întorc să se uite de la un obiect la celălalt”.

Urmând acest traseul remarcat de Alice, ultima lucrare care poate fi observată și singura care poate fi văzută doar pe noapte este proiecția unei fantomatice lumini albastre de către artiștii olandezi Bram Kuypers și Lennart de Neef. Lucrarea este inspirată de o seară în care cei doi au rămas singuri pe pridvorul casei lor din Olanda după o mică petrecere, moment în care o lumină albastră a apărut pe cer și a devenit tot mai puternică până a acoperit tot cerul și apoi a dispărut. După șocul inițial, în urma căutărilor care duceau către apariții repetate ale unor OZN-uri, informația cea mai credibilă era trecerea prin apropiere a unui tren UFM-120 care pe timp de noapte emite în contactul cu firele de tensiune niște lumini albastre pe verticală vizibile chiar și de la mari distanțe, șinele aflându-se destul de aproape, acoperite de copaci. 

 

Bram Kuypers & Lennart de Neef_Untitled (test recordings for project with the UFM120)*Bram Kuypers & Lennart de Neef (test recordings for project with the UFM120)

Lumina albastră e un rezultat strict funcțional, dar, reprezentată în acest video, accentuează experiența sublimului avută într-un moment straniu, și este vizibilă pe noapte, asemeni luminii emise de tren, atunci când celelalte lucrări devin tot mai greu observabile și nu poate fi văzută când celelalte lucrări pot fi urmărite. Videoul este o înregistrare a luminii generate de tren, nu este o reprezentare a unei fantome, dar prin calitatea sa de moment ce aparține sublimului tehnologic, lucrarea conține proiecția unei fantome, experiența pe care oamenii o au atunci când văd una, mai exact.

Expoziția concepută de artista și curatoarea de origine germană Kristin Wenzel este rezultatul unei așteptări, a unei vânători chiar a spațiului de către inițiatoare, vreme de doi ani. A fost nevoie de cineva venit din exterior care să observe spațiile și să afle la ce au folosit pentru a reîncerca să le dea un motor.

Pavilioanele Expoflora, dar și împrejurimile lor cu totul, cu fântâni și statui și straturi de flori, alei și tufișuri sunt un izvor de amintiri care pot, la cel mai mic trigger, să țâșnească. Dintre companionii pavilioanelor, unul dintre cei mai iubiți este Curcanul cu care mulți au amintiri dragi.

 

Poză_cu_Curcanul.Din_Arhiva_Irinei_Radu@Arhiva Irinei Radu

 

Artiști – Tudor Bratu (RO/NL), Zuzanna Czebatul (PL), Irina Gheorghe (RO), Specula Group (RO), Birgit Hölmer (DE), Bram Kuypers & Lennart de Neef (NL), Alice Gancevici & Remus Pușcariu (RO), Aidan Frere-Smith (UK), Kristin Wenzel (DE), Lulzim Zeqiri (XK/AT)

 

_Exhibition_View_GEISTER_@ Kristin_Wenzel_*Exhibition View GEISTER @ Kristin Wenzel

 

După expoziția Geister, cele două pavilioane Expoflora A și B din Parcul Herăstrău vor găzdui în perioada 10 Mai – 10 Iunie 2024 expozițiile florale mediteraneene și tropicale Steward 2024. Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București își arată deschiderea pentru eventuale rezervări ale pavilioanelor. Pentru detalii îi puteţi contacta la adresa office@alpab.ro.

 

Sari la conținut