Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Casa cu literaturi. Amenajare și concept curatorial pentru Muzeul Național al Literaturii Române

Proiect: Zeppelin
Text: Constantin Goagea
Foto: Radu Malașincu

Muzeul s-a redeschis după un peregrinaj de mai bine de doi ani, timp în care a fost ostracizat în spatele Casei Scânteii, ba, mai mult, redus la rolul de depozit și birouri. Acum are nu unul, ci două sedii. Cel de care ne-am ocupat se află într-o zonă foarte centrală, chiar în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei.

Organism artificial. Centrul de cercetare ICTA-ICP, campus UAB, Barcelona

Clădirea respiră, se adaptează, se înfige bine în pământ, permite funcționare simultană sau alternată a mai multor sisteme integrate. Dincolo de echipamentele de ultimă generație, ce face această clădire cu adevărat sustenabilă este modul în care a fost gândită, logica arhitecturală care nu mai este cea a rezolvării funcționale într-un sistem stabil și închis, bine determinat ci mai degrabă oferirea unui cadru și a mai multor posibilități.

Școala de sub câmp. Grupul şcolar Rosalind Franklin, Paris

La această școală, biodiversitatea nu e doar materie de predat, ci parte a școlii. Înveți (și locuiești)  în interiorul unui ecosistem. Și asta în mijlocul orașului.

Proiect: Chartier Dalix
Reportaj: Corina Laza, Ștefan Tuchilă
Foto: Takuji Shimmura, David Foessel

Transparență și flexibilitate. Anne Lacaton & Jean Philippe Vassal: Fondul Regional de Artă Contemporană – Dunkerque

Proiect & text: Lacaton & Vassal (Anne Lacaton & Jean Philippe Vassal)
Foto: Philippe Ruault

FRAC – Fondul Regional de Artă Contemporană – găzduiește colecții de artă contemporană organizate la nivel regional; aceste colecții sunt conservate, arhivate și prezentate publicului prin expoziții la fața locului și prin împrumuturi acordate galeriilor și muzeelor.

Cinema / Teatrul de vară Capitol: istoric și perspective

Text: Save or Cancel  (Cristina Popa și Andrei Racovițan)

În perioada 1911-1913, în București funcționau aproximativ 40 săli de cinema sau spectacol (multifuncționale – film, teatru, muzică) deținute de artiști, producători sau investitori particulari. În anul 1990, conform Institutului Național de Statistică, în capitală existau 77 de săli de cinema funcționale, aflate în proprietatea statului. În prezent, majoritatea dintre acestea nu mai funcționează și se află într-o stare avansată de degradare.

O continuare a unei arhitecturi tradiționale. Biserica spitalului de psihiatrie de la Voila, Câmpina

Proiectul pentru biserica spitalului de psihiatrie de la Voila nu preia imagini ci interpretează o logică spațială și structurală

Proiect & text: Ana-Maria Goilav Guran
Foto: Costin Gheorghe, Emil Cosma

Extinderea care devine centru. DSBA: Colegiul Național Doctor Ioan Mesota, Brașov

Câți arhitecți au șansa de a interveni asupra liceului la care au studiat? Dorin Ștefan se joacă cu referințele moderniste care au determinat arhitectura clădirii vechi, extinde școala în oraș și aduce spațiul public în școală.

Proiect: DSBA
Text, foto: Andrei Mărgulescu

Like, unlike. Frank Gehry la Paris

Text: Ștefan Tuchilă, Mihai Duțescu, Ștefan Ghenciulescu
Foto: Ștefan Tuchilă

Intro

Starhitectura e puțin prezentă în Zeppelin, poate pe nedrept. Pentru că, deși supraexpusă și promovată mai tot timpul complet necritic, ea e totuși varianta contemporană a marilor monumente ale timpurilor trecute. Iar, urmând un argument mai vechi de-al lui Gehry, întotdeauna a existat o arhitectură mare, scumpă, spectaculoasă, care astăzi reprezină mai puțin intențiile clienților de atunci cât un set de valori culturale unanim acceptate.

Palatul Universul începe o viață nouă. (3) Ce spun utilizatorii

Interviuri: Dorothee Hasnas
Proiect: PZP
Foto: Andrei Mărgulescu

Încheiem miniserialul „Palatul Universul începe o viață nouă. Reabilitarea unei tipografii ca hub pentru industrii creative“, cu al treilea  episod, dedicat perspectivei utilizatorilor:

Palatul Universul începe o viață nouă. (2) Ce spune investitorul

Interviuri: Dorothee Hasnas
Proiect: PZP
Foto: Andrei Mărgulescu

Continuăm miniserialul „Palatul Universul începe o viață nouă. Reabilitarea unei tipografii ca hub pentru industrii creative“, cu un dialog cu Simona Cosma, reprezentanta proprietarilor:

Palatul Universul începe o viață nouă. Reabilitarea unei tipografii ca hub pentru industrii creative

Interviuri: Dorothee Hasnas
Proiect: PZP
Foto: Andrei Mărgulescu

Când Luigi Cazzavillan deschidea, în propria-i casă din București, redacția ziarului „Universul”, consacra de fapt un loc fundamental nu doar pentru (probabil) cel mai bun ziar românesc din perioada sa ci și pentru procesul de modernizare al României.

Abruptarhitectura: O biserică şi clopotniţa ei

O biserică de lemn pentru o comunitate mică, într-un cartier recent din periferia orașului Mizil.

Proiect, text, foto: Abruptarhitectura – Cristina Constantin, Cosmin Pavel

Prins între şosea şi calea ferată, noul cartier a fost plănuit imediat după Revoluţie. Autorităţile au căutat astfel să reglementeze nevoia renăscută a oamenilor de a-şi construi o casă.

Sari la conținut