Cutia cu articole

Text: Judit Balko
Foto: Mihai Balko, Tiberiu Mihail Cimpoeru, Radu Boeru, Gabriel Boldiș

Termenul de artă publică, așa cum se dezvoltă în spațiul occidental începând cu anii ’60, este un termen-umbrelă, care acoperă abordări artistice diferite, ce variază de la intervenţii cu caracter permanent la cele cu caracter efemer, de la sculptură statuară la performance sau intervenţii cu sunet şi proiecte participative în care accentul este pus pe dezvoltarea unei relaţii de colaborare între în membrii unui grup sau comunităţi.

Text: Cristina Boboc
Foto: Bogdan Catalin Cazacioc

În 1976 un regizor român, Carol Corfanta, debutează cu filmul ”Serenada pentru etajul XII”. Dincolo de mesajele propagandistice și elogioase ale locuirii la bloc, filmul este o excelentă frescă socială a perioadei în care casele din proximitatea rurală a Bucureștiului cad sub presiunea progresului și a modernizării socialiste.

Proiect: Zeppelin
Text: Constantin Goagea
Foto: Radu Malașincu

Muzeul s-a redeschis după un peregrinaj de mai bine de doi ani, timp în care a fost ostracizat în spatele Casei Scânteii, ba, mai mult, redus la rolul de depozit și birouri. Acum are nu unul, ci două sedii. Cel de care ne-am ocupat se află într-o zonă foarte centrală, chiar în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei.

Proiect: ADN BA
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir

E un mare privilegiu să intervii ca arhitect în cartierele-grădină din Nord. Nu pentru că e o parte de lux a orașului – luxoasă e și suburbia sălbatică din Pipera–Voluntari –, ci pentru că zona extrem de valoroasă și de coerentă era deja aproape terminată înainte de război. Ce mai rămăsese a fost umplut: într-un regim politic sinistru însă cu o arhitectură destul de decentă și apoi în 1990, în condiții de libertate, dar într-un mod brutal. Nu prea mai sunt loturi libere, iar răspunderea e chiar ușor înspăimântătoare.

Text, foto: Mugur Grosu

Îmi revine ocazional în minte o situaţie povestită de Witold Gombrowicz: dacă observi pe plajă un crab răsturnat pe spate, care-şi agită picioruşele incapabil să se ajute singur, probabil te va înduioşa gândul că ar putea pieri aşa, te vei apleca şi îl vei pune pe picioare. Dar dacă observi apoi că plaja, de fapt, e plină de crabi răsturnaţi de furtună, ce crezi că vei face? Cât te vei apleca, şi câţi vei încerca să salvezi pe plaja fără de sfârşit, până vei ajunge să-ţi spui că, la urma urmei, asta nu-i treaba ta?

Proiect: re-act now
Text / Autori:  Mario Kuibus și Ruxandra Osiac
Foto: Andrei Mărgulescu

Ne-a întâmpinat o temă de proiectare a cărei aspirație era amenajarea unor spații pentru birouri care să fie altceva decât clasicele spații pentru birouri.

Text: Bogdan Iancu și Cosmin Manolache
Foto: Bogdan Cătălin Cazacioc

Casa naționalizată are particularitatea de a fi fost locul geometric al unor schimbări ale regimului de proprietate în perioada socialistă, ceea ce a generat spații de ambiguitate și tensiune deopotrivă proprietarilor și chiriașilor. Biografiile acestor familii sunt în același timp biografii ale caselor. Primul act de ruptură, legea naționalizării, intervine asupra modului de utilizare a spațiului locuit. Proprietatea și utilizarea unui bun imobil sunt modificate radical, având ca efect transformarea un spațiu familial în unul cvasi-comunitar.

Text: Mihai Duțescu
Foto: Andrei Mărgulescu

Spre deosebire de Rahova sau Berceni, sau de alte cartiere cu limite clar definite, Vitan – cel puțin după cum îl văd eu – e o mare nebuloasă. Mai degrabă decât un teritoriu delimitat, e un cartier în care mitologia bate de departe materialitatea, în care abstracțiunile sunt mai consistente decât caracteristicile fizice concrete ale locului. Poate fiindcă în urma tăvălugului demolărilor ceaușiste din vechiul țesut istoric dezvoltat în lungul drumurilor comerciale Vitan / Dudești n-a mai rămas aproape nimic, noua bucată de oraș care a fost pusă în loc nu are nimic special.

Text: Save or Cancel  (Cristina Popa și Andrei Racovițan)

În perioada 1911-1913, în București funcționau aproximativ 40 săli de cinema sau spectacol (multifuncționale – film, teatru, muzică) deținute de artiști, producători sau investitori particulari. În anul 1990, conform Institutului Național de Statistică, în capitală existau 77 de săli de cinema funcționale, aflate în proprietatea statului. În prezent, majoritatea dintre acestea nu mai funcționează și se află într-o stare avansată de degradare.

Un sistem proiectat pentru o expoziție specifică, dar de care locul continuă să beneficieze. Structurile autosusținute realizate din tuburi, cabluri și noduri permit expunerea fără a fi atinși pereții istorici din subsolul Centrului Cultural ARCUB din București

Text: Justin Baroncea
Foto: Radu Malașincu

Text: Maria Mateoniu
Foto: Bogdan Cătălin Cazacioc

În timpul studenției mi-am imaginat căminul din Tei ca pe un loc mirific, poate și pentru că din totdeauna mi-au plăcut teii. Când l-am vizitat prima dată în 2015, am constatat că locul pe care mi l-am imaginat atât de frumos era de fapt foarte trist, izolat, cumva uitat, mai ales de cei care ar fi trebuit să-l îngrijească.

Interviuri: Dorothee Hasnas
Proiect: PZP
Foto: Andrei Mărgulescu

Încheiem miniserialul „Palatul Universul începe o viață nouă. Reabilitarea unei tipografii ca hub pentru industrii creative“, cu al treilea  episod, dedicat perspectivei utilizatorilor: