Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Vlad Pătru, Sabin Prodan
Ca în toate orașele mari (și multe dintre cele mici) din România, și la Brașov au explodat construcțiile după 2000. Situația sa particulară a dus la câteva tipuri foarte diferite de creștere: limitată în centrul istoric; extensivă la margini, unde terenuri agricole libere și cea mai mare parte a zonelor industriale (unde s-a ras un patrimoniu valoros și reprezentativ pentru identitatea orașului) au fost ocupate de servicii, ansambluri rezidențiale, chiar și de noi fabrici; și prin densificare în cartierele imediat exterioare centrului istoric. O mare parte a acestor din urmă cartiere au crescut din secolul al XIX-lea și până la cel de-al Doilea Război Mondial pe pantele mai accesibile ale dealurilor ce înconjoară orașul medieval. Ca atare, intervențiile noi, de multe ori brutale nu au schimbat doar contextul lor imediat – al străduțelor și căsuțelor pitorești –, ci și silueta orașului. O presiune la care e greu să reziști și care s-a exprimat și prin exemple devenite legendare: cum ar fi încercarea de a autoriza clădiri definite drept având parter, un etaj și apoi peste zece subsoluri, care erau de fapt tot nivele de locuit, așezate în josul pantei față de nivelul de acces.
*plan de situație
Operația imobiliară despre care vorbim aici e foarte departe de excesele de acest tip. Își găsește loc într-un cartier care era deja destul de construit înainte de 1990 și respectă cu strictețe regulamentul local.
Densitatea e totuși considerabilă și le punea arhitecților o serie de probleme esențiale: cum să introduci un volum mare astfel încât să nu agresezi vecinătățile, cum să croiești un ansamblu de câteva zeci de apartamente și garaje pe un teren cu o pantă accentuată, astfel încât toată lumea să beneficieze de aer, lumină, intimitate și, pe cât se poate, de vederi, și, în sfârșit, cum să te înscrii într-un context urban (și natural – pentru că, pe dealurile Brașovului, natura e încă foarte prezentă).
Soluția de principiu nu doar rezolvă, ci şi profită de pantă: construcția este parțial înfiptă, parțial acoperă dealul. Nivelele de parcare sunt aproape complet săpate în teren. Pe de altă parte, tocmai declivitatea dă posibilitate ca un nivel aflat în subteran în raport cu cota cea mai înaltă să devină suprateran către nivelul mai jos. În mod absolut corect și firesc, și cornișa construcției coboară odată cu panta. Ansamblul are două fețe principale și două accese: cel superior, de pe strada Olarilor, și cel inferior, de pe strada Neagoe Basarab.
Cel de-al doilea gest strategic este acela de-a sparge masa construită într-o serie de „case”: volume care atât în plan, cât mai ales pe verticală își caută și își exprimă autonomia. Nu e vorba doar despre o tratare volumetrică – organizarea interioară a unităților de locuit și a circulațiilor e coerentă cu gestul major. Aceste volume sunt acoperite cu șarpantă, ceea ce corespunde climatului rece, care se împacă greu cu acoperirea în terasă. Dar șarpanta contribuie și la individualizarea părților de clădire și la imaginea arhetipală a locuirii: simți că nu stai chiar la bloc, ci într-un minicartier cu case mai mari. În plus, acoperișul înseamnă mansardare, deci o reducere a volumului, precum și o diferențiere în cazul tronsonului: în locul unor etaje identice sau cvasiidentice, locuirea devine mai bogată: altfel locuiești la parter, la nivelurile intermediare sau la mansardă.
Faleza de acoperișuri se așază mult mai bine în contextul apropiat, al caselor și clădirilor colective mici din vecinătate, și, foarte important, în silueta orașului. La nivelul străzii, imobilul nu se percepe de la o distanță mai mare, dar e foarte vizibil de pe dealurile din jurul centrului. Văzut de sus, el se topește în marea de acoperișuri înalte atât de tipică orașelor transilvănene.
Decalarea despre care vorbeam mai devreme nu este una omogenă. Pe de o parte, principiul arhitectural permite fiecărei case să coboare sau să urce în raport cu vecinii săi, pe de alta, panta medie a ansamblului este mai domoală decât cea a terenului. Aceasta duce la situații foarte diferite în raport cu cele două străzi. Sus, la strada Olari, către vecini de mai joasă înălțime și către pădure, se naște un front cu avansări și retrageri, compus din case cu mansardă peste parter, parter și unul sau două nivele. Este cu siguranță partea cea mai favorabilă din punct de vedere urban și arhitectural. Imaginea este una domestică și fermecătoare.
Către strada Neagoe Basarab, construcția devine inevitabil mai înaltă și mai masivă. Ce-i drept, aici și densitatea din vecinătate este ceva mai mare și sunt mai multe clădiri noi. Aranjarea modulelor atenuează puțin impactul general, marcând o retragere și un spațiu mai largi către aleea de acces. Ce-i drept, acest spațiu este în mare parte ocupat de aleea și intrarea pe două sensuri în parcaj. Avem de-a face nu cu o alegere arhitecturală, ci cu cerințe ale regulamentelor urbane și ale pieței, care duc la un număr enorm de mașini, deci de loc pentru acestea. Societatea românească este încă din păcate una a privilegierii mașinilor mari și multe. Acestea fiind zise, cred că și o prezență mai mare a vegetației, atât cât se poate, ar atenua imaginea minerală și cam dură a spațiului liber.
Din fericire, nu doar arhitecții, dar și investitorul au ținut la prezența cât mai puternică a spațiilor intermediare. Cam toate apartamentele au logii generoase – un element rar în peisajul imobiliar românesc –, pentru că logia intră la procentul de ocupare a terenului, costă la metru pătrat cât un spațiu interior, însă se vinde mai ieftin. Prezența lor aici este una benefică, la fel ca și cea a suprafețelor mari vitrate, care aduc lumina și contextul către interior.
Chiar dacă nu toate finisajele, texturile și detaliile m-au convins (sunt compromisuri mai ales în holurile de intrare), varierea tipurilor de tencuială pe fațade a ieșit bine și își joacă rolul de a diferenția subtil modulele și de a defini un soclu care fragmentează și leagă bine de pământ ansamblul. Acesta din urmă interpretează un model clasic și împreună cu balustradele metalice perforate dă scară umană și finețe clădirii.
-
+2
Am vizitat și mi-a plăcut un apartament la mansardă, amenajat de către ADNBA. Spațiul e curat și elegant. Suprafețele mari cu vopsitorie albă, precum și mobilierul incorporat și zonele acoperite cu placaj din lemn dau căldură și domesticitate, evitând în același timp orice fel de imagine rustică.
Rotunjirea din dreptul coamei și rețeaua metalică delicată a scării și balustradei mici supantei sunt detalii care dau vibrație unui interior simplu și deschis cu generozitate către natură și vecini.
-
+6
Info & credite
DE PROIECTE
Adresă: Str. Neagoe Basarab 59, Brașov
Client: Bogdan Ciungara
Arhitectură: Adrian Untaru, Andrei Șerbescu, Bogdan Brădățeanu, Laura Mihalache , Adrian Bratu, Mihaela Dobre
Structură: Plan Expert
Geotehnică: Saidel Engineering
Instalații sanitare: Termian
Instalații electrice: Romelectro
Arie teren: 2546 mp
Arie desfășurată: 3560 mp
Partener
Caparol – Faţadă tencuieli decorative
