Beta – bienala timișoreană de arhitectură e un proiect cultural al Filialei Timiș a Ordinului Arhitecților din România, organizat de o echipă dedicată. Anul 2024 marchează zece ani de la prima ediție, care a crescut, în timp, ca o resursă de cunoaștere și ca o rețea de actori locali și regionali, dincolo de limitele a ceea e de obicei o „bienală” sau un „festival” de arhitectură. Așa cum a arătat Beta 2022, o bienală nu trebuie să însemne doar o expoziție sau o gală cu premii, ci poate funcționa la nivelul întregului oraș, pe care învățăm să îl descoperim și de care ne putem apropia de fiecare dată altfel, ghidați de curatori și echipa Beta.
Text: Ilinca Pop
Intro
Bienala are o influență euroregională, având o componentă de colaborare la nivelul țărilor învecinate – Serbia și Ungaria. O parte importantă a conexiunilor internaționale este asigurată de apartenența Beta la comunitatea LINA, o rețea care conectează instituțiile relevante cu practicieni și gânditori emergenți care lucrează la intersecția dintre arhitectură și alte domenii legate de cultura spațială: aceasta își propune să promoveze talentele în devenire.
Beta 2024 va reuni o selecție largă de arhitecți, designeri, muzicieni, artiști, activiști, fotografi, scriitori, regizori—și cei care refuză categorizarea—într-o coregrafie de expoziții și programe publice, din 13 septembrie până pe 27 octombrie 2024. Tabloul actorilor locali și internaționali e în curs de asamblare. Puteți urmări aici procesul de organizare, iar aici puteți asculta un playlist care ne invită în atmosfera Beta 2024, în jurul temei cover me softly.
*Vineri seară la Loading Beta, conferința de lansare a temei ediției din 2024. Fotografie de Bianca Purice Azap & Dan Purice.
Loading Beta 2024
În pregătirea celei de-a cincea ediții, bienala de arhitectură de la Timișoara – Beta a invitat publicul, în primul weekend al lunii aprilie, la un eveniment teaser: Loading Beta, câteva zile de-a lungul cărora am aflat ce urmează în toamna acestui an. Pe parcursul weekendului au avut loc conferința de lansare a temei ediției curente, cover me softly, o serie de workshop-uri (ateliere publice și corecturi 1:1 cu studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, din cadrul UPT) și prezentările LINA fellows din acest an, dar trebuie spus că programul evenimentelor nu dezvăluie pe de-a întregul atmosfera pe care a avut-o teaser-ul. Loading Beta a funcționat ca un festival de sine stătător, o platformă de dialog și împărtășire a modurilor în care practicăm astăzi arhitectura.
Umbrela Loading Beta i-a cuprins pe Oana Stănescu, curatoarea ediției Beta 2024, Chase Galis, parte din echipa curatorială, invitații Maria Lisogorskaya, Lara Lesmes și Fredrik Hellberg (Space Popular), artistul Friedmann Heckel, Tina Cucu, Francesco Degl’Innocenti (editor la Volume) și LINA fellows Kevin Westerveld & Hedwig van der Linden (Dérive) și Pedro Sanguino Vallejo & Carlo Udina (parte din echipa Future Foodscapes Research Unit). De la conferința de lansare a temei și până la talk-urile de duminică dimineață, echipa Beta ne-a ghidat conversațiile și traseele prin Timișoara, între Comenduirea Garnizoanei, Stațiunea Tinerilor Naturaliști – USVT și casa cu grădină de pe strada Diaconu Coresi. Teaser-ul Beta a fost un exemplu pentru cum poate fi comunicat un proces în timp ce ne aflăm în mijlocul lui, un exercițiu care sprijină intenția echipei Beta de a crea o rețea de actori interconectați dincolo de bienala propriu-zisă.
Despre temă: cover me softly
Prima seară de Loading Beta s-a desfășurat la Comenduirea Garnizoanei, în camerele încă albastre ale spațiilor unde a avut loc anul trecut expoziția Individual Compus. Aici ne-am întâlnit pentru a afla mai multe despre tema ediției curente, cover me softly, și pentru a o cunoaște pe Oana Stănescu, curatoarea Beta 2024 și pe invitații Maria Lisogorskaya, Lara Lesmes și Fredrik Hellberg (Space Popular) și Friedmann Heckel, o parte dintre arhitecții și artiștii care lucrează la instalații site specific pe care le vom putea vedea în expoziția principală Beta 2024.
Cover me softly propune „o explorare a cover-ului în toate disciplinele, mediile și geografiile. Contrar noțiunilor de copiere, furt, imitație și contrabandă, care pot veni fiecare cu propria lor înclinație etică, cover-ul oferă un set alternativ de vocabulare relaționale pentru a înțelege modul în care transferurile de cunoștințe și structurile de paternitate circulă prin artă și design”, arată statementul curatorial. Cele trei direcții centrale în expoziție, care arată cum poate deveni tema cover-ului o resursă pentru arhitectură, sunt (1) faptul că putem valorifica și lucra cu ceea ce există deja, (2) avantajul că putem chestiona și transforma practicile dominante într-un fel nonprofesional (în sensul eliberării de constrângerile autoimpuse pe care le discută Edward Said în „Professionals and Amateurs”, eseu critic pe care curatoarea l-a amintit în prezentarea temei) și (3) oportunitatea de genera în mod direct, prin arhitectură, un spectru larg de emoții în percepția publicului. Ultima dintre aceste linii de lucru implică într-un fel ludic dimensiunea frumosului – și folosesc același cuvânt (i.e. beauty) mai ales pentru că Oana Stănescu a amintit că ne-am ferit suficient de multă vreme de el.
*Vineri seară la Loading Beta, conferința de lansare a temei ediției din 2024. Fotografie de Bianca Purice Azap & Dan Purice.
Între conferințe, plimbarea pe biciclete înspre Stațiunea Tinerilor Naturaliști și vizitele de lucru la Garnizoană ale echipei, am vorbit cu Oana Stănescu mai multe despre temă. Fiecăruia dintre noi îi atrage atenția mai degrabă unul sau câteva dintre sensurile posibile ale cover-ul; eu m-am gândit imediat la dimensiunea grijii, poate și pentru că în formularea temei apare atributul softly (i.e. ușor, cu grijă, cover me softly). Și chiar faptul că tema rezonează cu fiecare într-un mod diferit e principala cheie de lectură asupra căreia insistă atât curatoarea, cât și echipa de organizare: „Sunt foarte reticentă în toate conversațiile la a defini cover-ul”, spune Oana. „Și în muzică, cu cât citești mai multe despre asta, cu atât mai mult vezi că toată lumea se contrazice sau discută diferit: pentru unii e vorba numai despre crearea a ceva bazat pe un lucru autentic, pentru alții poate fi ceva mimetic, cum e cazul cover band-urilor, sau, de ce nu, referențial. Cu cât mai mult încerci să definești cover-ul, cu atât mai ambiguu devine”.
Abordarea comună a echipei curatoriale și a echipei Beta e una care își propune să fie cât mai puțin didactică în expunerile care vor face parte din Bienală: „Vor fi multe straturi în proiectele pe care le vom expune. E foarte important să creăm o conversație deschisă, în care oamenii să poată reacționa direct, visceral față de arhitectură. Nu e rolul meu să spun ce este un cover, ci să explorez cum poți instiga și stârni audiența. Contradicțiile sunt importante și trebuie să coexiste”. Aceeași poziție se reflectă și în abordarea temei dintr-o perspectivă care e în același timp locală și globală: „E important să combini și să împletești voci care vin din locuri diferite, nu văd de ce ai limita contribuțiile la o anumită perspectivă. Câteodată e interesantă o privire nouă asupra unui loc, iar în egală măsură e importantă vocea unei comunități locale. Ce am vrut cu bienala nu a fost atât să aducem cele mai mari nume sau să arătăm ce se face în lume, ci să fim cei care deschid conversația”.
Alexandra Trofin, coordonatoarea Bienalei de la Timișoara, explică cum apar declinări ale cover-ului și în procesele de organizare: „Ne putem aștepta la o bienală interdisciplinară, nimeni nu-și mai dorește să se adreseze doar comunității de arhitecți. Profesia în sine implică o dimensiune interdisciplinară. Ne putem aștepta și la colaborări cu artiști, antropologi, activiști. Și ce mai încercăm să facem este să punem bazele unor procese colaborative. Am început deja să facem pairing între oameni, fie din țară sau din afara ei, să identificăm noi puncte de legătură între diverși profesioniști care abordează un subiect în moduri similare, să vedem dacă se conectează și continuă ceva împreună. Beta e în fond o platformă care face punți și încercăm să ne ținem de treaba asta. Ne așteptăm la o expoziție care oferă o stare de bine și o atmosferă umană și prietenoasă, care să atingă participanții la un nivel personal”.
*Sâmbătă dimineață, a doua zi de Loading Beta, pe traseul workshopului de mental mapping îndrumat de Dérive. Fotografie de Farkas Pataki.
Potențialul critic al temei cover-ului
Am întrebat-o pe Oana Stănescu cum a explorat tema cover-ului în practica ei până acum și dacă putem înțelege covering-ul și ca pe o formă de învățare în arhitectură, într-un fel de reformulare critică a tradiției Beaux-Arts. E un subiect important în pedagogia curentă de arhitectură, pentru că „ne uităm la imagini și credem că vedem sau înțelegem arhitectura”, spune Oana. „E greu să simulezi arhitectura, care, în natura ei, e aspirațională. Nu poți schimba un proiect în timp ce se construiește; poți să anticipezi, poți să te antrenezi să încerci să înțelegi ce va fi, dar nu îl vezi pe de-a întregul până nu e gata. În design-ul industrial sau în design-ul grafic, de exemplu, te poți răzgândi, pot apărea alte variante. E foarte important să fim onești în ce privește marja de eroare între aspirații și ce se întâmplă pe parcurs, faza de maturizare a unui proiect. Dacă nu facem asta, pierdem potențialul arhitecturii. Mai ales în școli, nu putem construi, și atunci suntem obișnuiți să generăm imagini. Iar asta înseamnă că relaționăm și cu alte arhitecturi în baza imaginilor, care sunt pur bidimensionale. În multe școli de arhitectură, 3D înseamnă Rhino, Revit și așa mai departe. Oamenii din IT vor râde dacă le spui că ce apare pe un ecran e tridimensional. În aparență e vorba de nuanțe, dar pentru mine ele sunt esențiale. Spun asta pentru că ideea de cover poate fi luată foarte în serios, dar pentru a face asta trebuie să trecem dincolo de reflexele inițiale, de scurtăturile cu care ne-am obișnuit”.
În practica ei, o formă de cover transpare în demersul de refuncționalizare a Funicularului din Reșița, care a pornit cu zece ani în urmă, ca proiect de diplomă, mai ales din dorința de a se ocupa de un subiect motivant, pe care să-l poată considera personal și care să conducă la un posibil viitor diferit al structurii nefolosite. „Pentru mine a fost un parcurs foarte lung la care continui să revin, iar cover-ul se manifestă aici în sensul în care, atunci când ți se prezintă o temă, te poți gândi care e minimul pe care trebuie să îl faci. Și nu minimul dintr-un punct de vedere minimalist, ci din contră: ce e suficient. Am prins criza financiară din 2008, am văzut cum un sistem foarte risipitor a devenit, peste noapte, un sistem fără resurse. E șocant când ești tânăr și vezi insecuritatea asta, când oamenii cei mai talentați rămân, peste noapte, fără job. Înțelegerea mea asupra frumuseții, asupra arhitecturii în general, e orientată foarte mult înspre a lucra cu ce există, atât cât se poate. Mi-e greu să fiu atât de risipitoare cum poate am crezut multă vreme că e nevoie. Și reflexul e încă acolo, pentru că presupune punerea proiectului în fața celorlalte întrebări, pentru că presiunile sunt foarte mari în a crea ceva, o imagine, ceea ce vinzi. Dar risipa nu mi se pare foarte atractivă, iar acesta e un alt fel în care poți privi cover-urile: să ai grijă de ceea ce există deja și să te poți bucura de acele lucruri”.
*Sâmbătă dimineață, a doua zi de Loading Beta, la workshopului de mental mapping îndrumat de Dérive. Fotografie de Bianca Purice Azap & Dan Purice.
Implicarea în comunitatea LINA
Beta e parte din comunitatea LINA din 2020, ceea ce facilitează schimbul cultural euroregional și accesul studenților și al publicului la întâlniri (ateliere, mese rotunde, discuții deschise) cu profesioniști care privesc practica curentă din perspective foarte diverse. La Loading Beta au luat parte LINA fellows Kevin Westerveld și Hedwig van der Linden (Dérive) și Pedro Sanguino Vallejo și Carlo Udina (parte din Future Foodscapes Research Unit). Sâmbătă dimineață, Kevin Westerveld și Hedwig van der Linden au îndrumat un workshop de cartografiere mentală a zonei estice a orașului, pe care participanții au străbătut-o pe biciclete până la Stațiunea Tinerilor Naturaliști USVT, unde și-au continuat explorarea, și, în final, au construit o hartă colectivă.
*Sâmbătă dimineață, a doua zi de Loading Beta, la workshopului de mental mapping îndrumat de Dérive. Fotografie de Bianca Purice Azap & Dan Purice.
Duminică ne-am reîntâlnit la Comenduirea Garnizoanei cu Dérive și Foodscapes, care au prezentat procesele pe care se bazează practicile lor. Ceea ce leagă cele două inițiative e faptul că atât Dérive, cât și Future Foodscapes Research Unit caută soluții mai degrabă prin formularea unor întrebări valoroase, prin conceptualizarea teritoriilor nu ca resursă pentru construcții, ci ca mecanisme vii prin care ne deplasăm, cu care relaționăm și care ne hrănesc. Aproape involuntar, am găsit cu toții moduri în care practicile lor relaționează cu procesele benefice de covering, atât în practica Dérive, care lucrează, de exemplu, cu administrații publice pentru adaptarea unor zone agricole la locuirea de calitate în zone rurale, în satul modernist Nagele din Noordoostpolder, cât și în cercetarea pe care Future Foodscapes Research Unit au desfășurat-o în 2023, ca parte din Pavilionul Spaniei la Bienala de la Veneția, în jurul sistemelor de colectare, procesare, distribuție și digestie a hranei.
*Duminică dimineață, a treia zi de Loading Beta, coffee talks cu LINA fellows 2024. Fotografie de Bianca Purice Azap & Dan Purice.
Cum construiești o bienală nu ca un eveniment, ci ca resursă de cunoaștere
Bienalele de arhitectură din întreaga lume se află sub o presiune dublă. În anii trecuți, critici ca Jeremy Till, Oliver Wainwright sau Catherine Slessor au subliniat, mai ales în privința Bienalei de la Veneția, nevoia de adresare a dimensiunii ei risipitoare, de la sistemele de expunere la conținutul propriu-zis și la tratarea orașului ca fundal scenografic al unei parade de capital simbolic. Pe de altă parte, alte Bienale din Europa și din afara ei, aflate în poziții mai puțin excepționale – și extrem de necesare pentru vizibilitatea unor voci mai puțin auzite – trebuie să caute constant surse de finanțare care se raportează întotdeauna la indicatori cantitativi de impact. Poate ar trebui să nu mai folosim cuvântul bienală pentru această a doua categorie de evenimente.
Beta a integrat o perspectivă atentă la resurse în organizarea pe termen lung. Am întrebat-o pe Alexandra Trofin, coordonatoarea proiectului, cum vede parcursul Beta mai departe. „Pentru noi nu a fost niciodată o miză să creștem Bienala, nu ne-am propus asta în mod obligatoriu, s-a întâmplat mai degrabă organic”, mi-a spus. „Ce ne propunem de fapt e ca fiecare ediție să aibă un specific propriu, nu să fie mai spectaculoasă. Formatul îți oferă de fapt partea experimentală, care poate fi conținută într-un singur spațiu sau răspândită în oraș sau în mai multe orașe. Asta transformă de fapt doar experiența, nu neapărat dimensiunea. O bienală poate crește în multe feluri, de la numărul de participanți la dimensiunea teritorială, regiunea europeană internațională. Vom avea cu siguranță mai puțini contribuitori în ediția din 2024 în expoziție; în 2022 au fost peste 150. Nu cred că e obligatoriu să avem numere foarte mari. Cu cât e conținutul mai mare și mai general, cu atât e totul mai criptic, mai greu de înțeles, iar timpul devine foarte scurt. De data aceasta am prelungit durata bienalei, de la patru la șase săptămâni, tocmai pentru a avea mai mult timp pentru procesarea conținutului expoziției, și mai ales, pentru a comunica, media, și merge mai în profunzime cu fiecare proiect sau operă expusă. E ușor să numeri oameni, participanți, contracte: spre ce țintim? Spre mii, sute de mii? Sau ne dorim poate un impact pe termen lung, care poate fi mult mai valoros. Poate și mai greu de cuantificat, să îți dai seama ce impact are asupra studenților faptul că ajung să facă niște ateliere unu la unu cu o serie de invitați. În cinci ani poate vom vedea dacă i-a ajutat sau nu. Dar trebuie să avem un pic de răbdare ca să apară aceste rezultate.”
*Sâmbătă dimineață, a doua zi de Loading Beta, la workshopului de mental mapping îndrumat de Dérive. Fotografie de Bianca Purice Azap & Dan Purice.
Catinca Mănăilă e responsabilă de PR și comunicare și s-a alăturat pentru prima dată echipei Beta în ediția curentă. Mi-a împărtășit impresia că Beta „nu se simte ca o bienală. Eu am participat ca spectator la ediția din 2022 și, pentru mine, Beta a însemnat explorare liberă, nu un program înregimentat: te duci acolo între ora cutare și cutare ca să vezi ceva. Nu ți s-a spus ce să gândești despre ce a fost prezentat în bienală, mi-a plăcut asta foarte mult. Venind în echipa Beta, am regăsit același etos, totul e colaborativ, toată lumea împărtășește idei. Și cu echipa de curatori lucrăm la fel, idei vin de peste tot și cred că asta e foarte important și legat de tema de anul ăsta”.
Organizarea Beta 2024 înseamnă, acum, întâlniri săptămânale pe zoom cu membrii echipei din toată lumea pentru organizarea expoziției principale, a premiilor Beta, pentru editarea publicației cover me softly și pentru organizarea evenimentelor conexe. Volumul cover me softly va fi editat împreună cu studio-ul Something Fantastic, expoziția va fi dublată și de un program de activare cu performance-uri muzicale, coordonat de Tina Cucu, creative producer la Studio Yukiko, din Berlin, iar, în vară, Space Sal00n vor îndruma o școală de vară AA într-un nou spațiu recuperat de administrația locală și activitat de Beta pe malul Begăi. În paralel, Francesco Degl’Innocenti documentează evenimentele din cadrul bienalei pentru Volume, continuând sensul seriei de materiale despre Beta din 2022. Echipa curatorială a ediției curente e formată din Oana Stănescu (curatoare), Simina Marin și Chase Galis (asistenți curatori). Orașul în sine se transformă într-o platformă de dialog despre arhitectură înăuntru și dincolo de granițele lui.
-
+2
DE PROIECTE
