Cutia cu articole

Proiect, text: Cristián Axl Valdés
Fotografii: Natalia Franco, Leo Basoalto

Curanipe este un mic oraș de coastă din mijlocul Chile; un teritoriu al agriculturii de subzistență, al pescuitului artizanal și al turismului estival. În acest loc, două cupluri dețineau un teren departe de mare, dar binecuvântat, în schimb, cu priveliști panoramice asupra defileului râului Chovellén. Acest teren se situează la cel mai înalt punct al defileului, de unde panta coboară lin către mare și abrupt către râu.

Text: Carmen Mihalache
Foto: Bogdan Cătălin Cazacioc, Bucharest Housing Stories

 Chiajna de astăzi este percepută de către cei care o locuiesc – deopotrivă localnici și alogenii stabiliți aici, îndeosebi în ultimul deceniu – din ce în ce mai mult ca o „metropolă”, denumire șăgalnică ce trimite însă în modul cel mai serios și profund către un pronunțat aspect și caracter urban.

Text: Justin Baroncea

În aprilie 2016 am lansat un sistem prin care studenții participă în mod direct la transformarea spațiilor din Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu București (UAUIM) – programul I’M UAU. Împreună cu partenerii noștri am demarat ateliere de design de obiect, finisaje, subansambluri. Construim obiecte, spații, locuri. Începem să construim otran echipă.

Ansamblul de clădiri ecologice face parte din proiectul „Înfiinţarea unui mecanism de reintegrare ecologică pentru deţinuţi”, care se adresează deţinuţilor ce provin dintr un mediu defavorizat şi cu un nivel scăzut de educaţie, şi are ca scop facilitarea accesului acestora la programele de reabilitare şi reintegrarea lor în societate. Proiectul le oferă ocazia de a învăţa noi meserii şi meşteşuguri de nişă, cum ar fi construcţiile de tip tradiţional, tâmplărie, construcţia bărcilor din lemn, împletitul nuielelor şi ceramica.

În 2016, am lansat formula de bookazine.

Nu am îngroșat revista existentă, ci am transformat-o într-o publicație periodică de profunzimea, dimensiunile și calitatea grafică a unei cărți de arhitectură.

V-am propus, de fapt, o serie de albume cu construcții și design de ultimă oră, tehnologii și invenții, arhitectură socială, orașe cool, sustenabilitate, comunități și spațiu public, istorie și activarea patrimoniului.

A funcționat.

Text: Köllő Miklós
Foto: Szigeti Vajk-István, Köllő Miklós

Proiectul reabilitează o construcție existentă, parţial abandonată. După intervenţie, numărul de grupe de grădiniţă s-a dublat de la trei la şase, clădirea adăpostind acum o sală de festivităţi, birouri etc.

Text: Mihai Duţescu
Foto: Andrei Mărgulescu

Am 37 de ani şi m‑am născut în judeţul Teleorman, în Alexandria. Alexandria e un oraş de vreo 50.000 de locuitori situat la sud de Bucureşti; se face cam o oră pe şosea în zilele obişnuite, când nu se taie porcii la ţară sau nu e pomenirea morţilor, primăvara sau toamna.

5-10 martie 2017, București / ddl. aplicații – 15 ianuarie 2017

Atât râul Dâmbovița cât și râul Colentina au trecut prin schimbări radicale de-a lungul istoriei orașului București. Dâmbovița a fost transformată dintr-un râu meandrat cu o vale naturală într-un canal și o vale fantomă (vezi ilustratia de ai jos), absentă astăzi în harta mentală a locuitorilor orașului. Râul Colentina a fost transformat începând cu anii ’30 printr-un proiect urban complex într-o salbă de

DOSAR: Tradiție. Regiune. Acum

Ne plimbăm prin pădure, la Sovata (p. 28). Am vorbit cu Șerban Sturdza despre echilibru și despre faptul că nu crede în restaurare (p. 38). Un dosar cu multe case din lemn (începând cu p. 56) și cu o casă care se  ascunde sub grădină (p.80)

Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: Alexandru Ciubotariu

Mi‑am petrecut primii 26 de ani din viaţă intr‑un bloc modernist din cartierul Buzeşti. La o bună bucată de vreme – după ce atât eu, cât şi părinţii mei am plecat de acolo –, casa, ca şi o bună parte a cartierului au căzut pradă marii operaţii Berzei–Buzeşti. Am susţinut şi promovat în anii care au urmat eforturile de a se păstra ce s‑ar fi putut păstra, dar, incet‑incet, am început să evit zona şi să nu mă mai gândesc la asta. Până de curând, când s‑au întâmplat două lucruri complet separate.

2.100 de metri altitudine. Transport posibil doar cu elicopterul. Buget, evident, mic. Condiţiile extreme au cerut un efort de proiectare ca pentru un obiect de multe zeci de ori mai mare, dar au şi determinat un rezultat cu valoare de model. Refugiul e un echipament de primă necesitate, dar şi un eveniment tehnologic, o intervenţie civilizată, un proces colaborativ şi un ansamblu de gesturi arhitecturale esenţiale.

Ștefan Ghenciulescu: Eco-orice, clădiri inteligente, hot desk, plug-in, co-working, biroul Facebook de Gehry care e o singură casă uriașă etc. Cum se vede dinspre voi, după mai multe zeci de clădiri de birouri în România (și nu doar)?

Călin Negoescu: Noi am avut acest atu formidabil al experienței lui Vlad Arsene, care a lucrat intens în America înainte de a fonda biroul aici. Ceea ce ne-a permis să avem de la început o privire mai clară, și credem și echilibrată, atât din punct de vedere tehnic, cât și economic