Cutia cu articole

Din Sibiu: artă stradală, conformitate și comunitate. De vorbă cu arhitectul Gabriel Roșca

Text: Paul Opricean
Foto: Sergiu Pavala, Gaspar Serrano, Cristina Beligăr, Paul Opricean

An de an, la Sibiu are loc un festival internațional de artă stradală* care, prin intervențiile din spațiul urban, reușește să aducă o pată de culoare în cartierele orașului, prin murale realizate pe fațadele gri ale școlilor și liceelor. Mai mult, evenimentul e gândit să educe publicul, dar și să devină o platformă de exprimare a artiștilor plastici care prea rar își pot exercita actul artistic și liber, și legal. În ideea în care am simțit că este necesar să punem acest context într-un cadru mai larg, am stat de vorbă cu arhitectul Gabriel Roșca de la Cooplan, un om care simte vibrația orașului și îl înțelege, prin apel la elementele de arhitectură. Printre altele, Gabriel a făcut parte timp de 4 ani din procese de reabilitări în satele săsești din Transilvania, în cadrul Mihai Eminescu Trust și, timp de alți 8 ani, a fost președinte al filialei Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România.

 

Cum arată Sibiul astăzi, din punct de vedere arhitectural: a rămas tributar tradiției sau se deschide spre curentele contemporane?

G.R.: „Baza” arhitecturală percepută, respectiv acceptată pe larg, a Sibiului este constituită din orașul fortificat istoric, cu cele două zone mari intra-muros, Orașul de Sus și Orașul de Jos. În cadrul lor, Sibiul este tributar unei abordări arhitecturale de tipul integrare prin imitație, singura excepție notabilă fiind fațada (2007) cu riflaj din lemn a teatrului pentru copii și tineret, Gong.

În afara orașului istoric fortificat, curentele contemporane sunt reprezentate (minoritar) prin clădiri punctuale, majoritatea de mici dimensiuni, mai ales clădiri de locuit familiale, cele mai evidente fiind situate în țesuturi urbane deja constituite (înainte de 1990), de care beneficiază din punct de vedere al cadrului urbanistic.

Orașul are câteva centre de cartier în afara orașului istoric, coerente din punct de vedere arhitectural și urbanistic, toate construite în perioada socialistă, remarcabile fiind bulevardul Mihai Viteazul și centrul cartierului Terezian.

Pentru a completa tabloul arhitectural al orașului, trebuie menționate câteva din dezvoltările urbanistice care au creat cadrul unei arhitecturi bine temperate și unele din cele mai apreciate locuri ale orașului din afara centrului vechi propriu-zis: dezvoltarea extra-muros spre sud-vest înspre parcul Sub Arini (bulevardul Victoriei), începând cu sfârșitul secolului XIX; parcelările Zimmermann-Fonn, pentru un cartier de vile urbane din sudul orașului fortificat (zona străzii Noica, începutul secolului XX); vilele lucrătorilor CFR (strada Ceferiștilor, cca 1960).

* Piața mică / foto: Paul Opricean

Care clădiri, dintre cele vechi, ți se par emblematice pentru Sibiu și care dintre cele noi?

G.R.: Orașul istoric fortificat ca ansamblu este emblematic pentru Sibiu, cu fronturile arhitecturale compacte în jurul piețelor publice. În cadrul lor există câteva atracții arhitecturale evidente: biserica evanghelică din Piața Huet, Turnul Sfatului, turnurile și fortificațiile de pe strada Cetății; dar și clădiri care nu sunt neapărat conștientizate – clădirea de apartamente cu fațada în stil eclectic (sfârșitul secolului XIX) de pe strada Andrei Șaguna, clădirea de apartamente în stil neo-românesc de lângă piața de zarzavat (piața Cibin); clădirile în stil modern (anii 1930-1940) la intrarea pe strada pietonală Nicolae Bălcescu, spre Piața Unirii; blocul de apartamente din perioada socialistă de la intrarea pe calea Dumbrăvii, sau blocul care delimitează centrul de cartier Terezian.

* Biserica evanghelică / foto: Gaspar Serrano

Dintre clădirile noi, singura emblematică și demnă de menționat consider că este hotelul Ramada, proiectat de arhitectul bucureștean Constantin Ciurea.

*Ramada / foto: Paul Opricean

 

Sibiul este un oraș cu tradiție în murale, chiar dacă cele vechi nu sunt atât de cunoscute publicului larg. Care erau motivele pentru care se făceau atunci, comparativ cu ce îi motivează azi pe artiștii stradali să se exprime pe ziduri?

G.R.: Tradiția în murale a Sibiului poate fi considerată perioada dinainte de apariția pigmenților industriali și era limitată la tablouri murale interioare (frescă) și decorații pictate ale unor fațade. Trebuie să ne imaginăm că orașul istoric colorat de azi era mult mai monoton din punct de vedere cromatic acum două sute de ani, cu mai puține culori și în nuanțe mult mai estompate decât cele cu care suntem obișnuiți în prezent, datorită pigmenților minerali uzuali în acea vreme. Culorile clădirilor erau albul natural al spoielilor de var sau nuanțe deschise de ocru sau brun, cu decorații pictate, de cele mai multe ori imitații desenate ale unor elemente decorative din piatră – ancadramente, brâuri decorative, medalioane etc.

Probabil dorința de înnoire, moda sau comoditatea au făcut ca decorația pictată a fațadei să fie pierdută sub straturi succesive de zugrăveală, ceea ce a făcut posibilă descoperirea lor cu ocazia unor reabilitări recente (ex. casa Haller din Piața Mare nr. 10 – leii pictați pe fațada principală).

*foto: Paul Opricean

Motivul exprimării pe ziduri în acele vremuri era legat de reprezentativitate, de dorința de a fi în ton cu moda, chiar dacă doar imitată prin desen, în lipsa elementului (mai scump) din piatră sau stucatură – analogic în zilele noaste cu folia de plastic cu decor de lemn pentru că nu avem posibilitatea să cumpărăm mobila din lemn adevărat.

Exprimarea artiștilor stradali de astăzi nu este un apanaj al arhitecturii, subordonată arhitecturii, ci mai degrabă caută să folosească un „gol” arhitectural pentru a transmite un mesaj sau o stare de spirit, de multe ori oarecum la limita sau în afara convențiilor obișnuite ale societății.

Chiar dacă se crede că este o fire liberă, un artist stradal este limitat legal. Consideri că aceste constrângeri pleacă tot de la el, datorită conținutului lucrării și a modului în care valorifica diferite spații, ori este o problemă mai adâncă, ce nu ține neapărat de zona esteticului?

G.R.: Prima limitare este mintea artistului. Ea poate face ca arta să fie o revelație care luminează o situație socială / general umană, să fie un element decorativ, sau doar autoafirmare. Dincolo de asta, genială sau nu, arta stradală intră ușor în conflict cu sistemul, caracterizat de documente și conformism. Ai autorizație? Ai aviz de la monumente? Ai certificat de urbanism? Ai acordul proprietarilor? Ai proiect?

Răspunsul la aceste întrebări presupune energie și o structură adaptată sistemului, toate acestea potențial, în cazul artei stradale, pentru a crea ceva care să vindece, în sens șamanic, sistemul. Iar aceasta reprezintă o posibilă sursă de conflict, respectiv e greu de imaginat că cineva cere autorizație de construire pentru a scrie „Jos Ceaușescu” pe fațada blocului în anul 1989, ori pentru o lucrare de street-art anti-NATO în anul 2017.

Deci, da, poate fi o problemă mai adâncă, dar trebuie să recunoaștem că sistemul este construit pentru a elimina ne-conformitatea, prin refuz sau prin asimilare, după caz. Pentru situații punctuale izolate, refuzul folosind mijloacele existente ale sistemului este modalitatea facilă de înlăturare a non-liniarității.

Pentru fenomene neconforme care depășesc sfera unor individualități și devin preocuparea unor grupuri mai mari de oameni, sistemul a recunoscut că e mai eficient să le susțină și astfel să le direcționeze, exemplul evident fiind organizațiile non guvernamentale (ONG), în mod eronat asimilate ca fiind societatea civilă, ele fiind în prezent o extensie a sistemului de guvernare.

Acest lucru este ușor de urmărit, datorită amplorii și documentării extensive a fenomenului, în cazul mișcării de drepturi civice (engl. „civil rights movement”) din SUA anilor 1970, căreia îi datorăm o serie de instituții importante ale societății noastre – agențiile de protecția mediului și de protecția muncii fiind cele mai ușor de numit. În cercurile de guvernare s-a vorbit atunci despre un „exces de democrație”, și despre necesitatea de „a redobândi controlul asupra populației”. Răspunsul la „excesul de democrație” a fost subvenționarea organizațiilor non guvernamentale, ceea ce a dus la co-optarea (embedding) lor în cadrul sistemului.

Cum se integrează din punct de vedere arhitectural curentul modern al street art-ului în spațiul conservator al Sibiului? Există aici dificultăți mai mari de acceptare și de legislație decât în locuri mai îndreptate spre nou?

G.R.: Percepția mea subiectivă este că există deschidere și aspirație pentru stimularea pe care o aduce o lucrare de street art, atât prin conținut, cât și prin maniera de prezentare, pictată (definitiv) pe fațada unei case.

Nu cunosc situațiile din alte locuri mai îndreptate spre nou, mi se pare extraordinar că se întâmplă deja la Sibiu, aș aprecia și mai mult dacă fenomenul s-ar putea extinde punctual pentru a contribui poate și la diversificarea „ofertei” vizuale a orașului.

*foto: Cristina Beligăr

Deși Sibiul poate părea rigid, SISAF este exemplul că, mai mult decât în orașe efervescente, arta stradală își face loc în comunitate. Crezi că asta ține de deschiderea sibienilor la nou? Cum ți se pare inițiativa?

G.R.: Deocamdată lucrările au un impact public redus, dacă exceptăm utilizatorii școlilor unde se află acestea. Aceasta ne spune ceva despre precauția administrației, de înțeles pentru primele ediții.

Acum, după ce s-a văzut că, vorba ardeleanului la zoo în fața girafei, „există!”, deschiderea la nou ar însemna aprobarea unei lucrări de street art într-un spațiu public, al străzii. Și atunci vom vedea dacă și în ce fel își face loc arta stradală în comunitate. Deocamdată festivalul sibian de artă stradală este un fenomen de nișă, „parașutat” asupra comunității.

 

G.R.: Cum vezi Sibiul în următorii ani? Ce amprentă lăsăm generațiilor care vor veni?

Din punct de vederea urbanistic, de cadru potrivit desfășurării vieții orașului, Sibiul are în actualul plan urbanistic general o viziune oficială de dezvoltare bine structurată și modernă. Implementarea de către administrația orașului a acestei viziuni este limitată, probabil datorită altor priorități sau datorită necunoașterii ei. Dincolo de această constatare, am viziunea concurenței a două ingrediente esențiale care vor duce la creșterea orașului: implicarea cetățenilor și deschiderea administrației publice, cu implicarea noastră cetățenească determinantă în creșterea orașului.

Ce mi-aș dori să văd la Sibiu? Ideal, un oraș care nu este administrat ca o societate comercială, în care constat doar ce decizii a mai luat conducerea, un oraș în care primăria este a cetățenilor.

Concret, o rețea de „magistrale” verzi de traversare pietonală și velo a orașului, în prezent acaparat de automobile; spații publice pentru sport; recucerirea spațiilor de parcare de către pietoni; bazine de înot în cadrul școlilor; un nou parc Sub Arini de-a lungul Cibinului.

Amprenta? Aș vrea să lăsăm cel puțin o idee din direcția celor care au dăruit orașului structura sa actuală – într-un spirit de deschidere și egalitate pentru toți cetățenii, în care au construit spitalul orășenesc (actualul spital județean), parcul Sub Arini, promenadele în lungul vechilor fortificații, muzeele etc.

 

Info, credite
*Sibiu International Street ART Festival este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
Organizator: Asociația ART Factory Transilvania
Imaginea festivalului: Pisica Pătrată, logo: KITRA
Susținut de: Culorile României – Policolor
Răcorit de: Gambrinus
Înaripat de: Red Bull
Parteneri: Wenglor, Continental Forum Sibiu, Carrefour Romania, ifm efector Romania, Daisler Print House, Keep Calling, Pegas, Bizza, Ballan Sports Wear, I’Velo, În Faţa Blocului, Kurtmann.ro, Asphalt Freaks, BLKN, Woodches, SIBIO, Librăria Habitus, Donuterie Sibiu, IRide Team Hoverboard, Simpa, Dornseiff, XUX Investment, RUD, Compa, New Concept Living, Hard Work Sibiu, Texco Group, Grewe.

Autori: