Arhiva articole publicate de: Mugur Grosu

ZAATARI – Orașul refugiaților

Text, foto: Mugur Grosu

Pe ecranul televizorului așezat pe un cuptor metalic rablagit, o imagine rușinos de familiară din lumea civilizată: aventurierul britanic Bear Grylls prezintă una dintre faimoasele sale tehnici esențiale de supraviețuire în sălbăticie. Nu-nțeleg despre ce vorbește, pentru că sonorul este închis iar subtitrarea e în arabă. Nimeni din încăpere nu e interesat cu adevărat, imaginea pare lăsată să curgă pe ecran de decor, ca un fel de carpetă modernă despre mirajul occidental.

O inițiativă privată: Muzeul interetnic al Văii Hârtibaciului. De vorbă cu Ștefan Vaida

Text: Mugur Grosu
Foto: Vlad Petri și Muzeul interetnic al Văii Hârtibaciului

Am remarcat zidul care urma panta drumului, și acoperișul primului corp, care cobora lin peste el, dar nu ne-am gândit că aici era casa pe care-o căutam, pentru că nu avea nici un semn. Ce-i drept, la drumul principal era un indicator rutier, pe care l-am remarcat mai târziu, dar nimic altceva, nici măcar o plăcuță la intrare.

Edito: Salvarea crabilor din farfuria mea

Text, foto: Mugur Grosu

Îmi revine ocazional în minte o situaţie povestită de Witold Gombrowicz: dacă observi pe plajă un crab răsturnat pe spate, care-şi agită picioruşele incapabil să se ajute singur, probabil te va înduioşa gândul că ar putea pieri aşa, te vei apleca şi îl vei pune pe picioare. Dar dacă observi apoi că plaja, de fapt, e plină de crabi răsturnaţi de furtună, ce crezi că vei face? Cât te vei apleca, şi câţi vei încerca să salvezi pe plaja fără de sfârşit, până vei ajunge să-ţi spui că, la urma urmei, asta nu-i treaba ta?

Edito: Nu sunt un om al locului. Sunt un străin. Un áusländer.

Text / Foto: Mugur Grosu

Sunt unul dintre cei care, deși locuiesc de-o mulțime de ani aici, nu se simt niciodată de-ai casei. Cu cei de teapa mea obișnuiesc să glumesc, când ne întâlnim, că suntem diaspora constănțeană a capitalei. S-ar spune că-n venele noastre curge ceva fundamental diferit – un cocktail maladiv de pulsiuni  contrare, în care morbul căutătorilor lânii de aur se ciocnește cu sentimentul acut al exilului, lăsat de umbra lui Ovidius la Tomis – care-a rămas, în mare măsură, același ținut barbar și-n zilele noastre.

Vecinii & Tomis Nord Blues – două videopoeme observaționale @ Make a Point

Joi, 30 iunie, de la ora 20, la Make a Point (Șoseaua Morarilor nr. 1, în incinta Postăvăriei Române, București) colegul nostru Mugur Grosu prezintă două videopoeme experimentale, filmate de la ferestrele unor apartamente în care a locuit, în cartiere și la perioade de timp foarte diferite:

Bucureștiul pe surse: mari proiecte în exclusivitate

Text: Mugur Grosu

Recent, într-o singură zi, la distanță de câteva ore, am aflat din mediul online câteva informații livrate ca exclusivități de presă despre niște proiecte extrem de importante, care vor schimba fața Bucureștiului – așadar, informații de maxim interes public. Într-un caz este vorba de operațiuni ale Companiei Naționale de Investiții – societate comercială pe acţiuni aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar în altul de Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic – institutie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Eliberare de zimbri în Carpații Meridionali

Text intro, foto & video: Mugur Grosu

Pe 12 și 13 iunie 2015, în Munții Țarcu, am avut rarul privilegiu de-a mă număra printre martorii unor momente extraordinare: relocarea în zona de „resălbăticire“ a unor zimbri aduși din 4 țări europene, după un drum de peste 5000 de kilometri (efort logistic greu de imaginat) și (paradoxal pentru numele locului – curată „claustrofonie“!) eliberarea în sălbăticie a altei turme, deja adaptată la noul mediu, în cadrul celei mai ambițioase inițiative europene de salvare a legendarului mamifer de la dispariție.

Fotografii de Epoca – Hala Matache

Post de: Mugur Grosu

În mod bizar, acest articol bucurestean începe în Târgu Ocna. Orasel în care s-a nascut tatal meu, si unde am petrecut câteva minunate vacante, în copilarie si comunism, cu genialul meu var Liviu David, care avea sa devina un faimos copywriter în capitalism. În albumul familiei ne regasim într-o fotografie alb-negru în fata unor ruine, înconjurati de adulti mohorâti: peste casa bunicilor trecuse o cale ferata. Demolarile erau doar libatiile unui viitor luminos, colectiv, cu majuscula, generos compensate cu un spatiu la bloc, cu chirie.