ADN BA: Calderon 80 Residence

Cei de la ADN BA au mai avut ocazia să insereze blocuri de mici dimensiuni în zone urbane sensibile, de obicei însă în cartierele-grădină din nordul Bucureștiului. În cazul de față, contextul are o istorie mai lungă, fiind parte a centrului istoric extins, mai eclectic (un amestec de clădiri de toate dimensiunile și stilurile), dar și bogat în obiecte și spații-simbol ale orașului.

Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Cosmin Dragomir, Vlad Pătru

Dacă ne uităm doar la vecinătatea imediată, avem așa: de partea cealaltă a străzii, un parc istoric – Icoanei; în stânga noii construcții, o frumoasă vilă de sfârșit de secol XIX, cu parter înălțat și mansardă; vecinul din dreapta e o casă mai puțin valoroasă (și puternic alterată), dar imediat după aceea vine o capodoperă a mișcării neoromânești, Școala Centrală de Fete a lui Ion Mincu; partea din spate a parcelei se învecinează cu curtea școlii.

P00_CLD_Plan de situatie*plan de situație

 

În acest loc complicat trebuia strecurat un imobil cu puține apartamente, însă cu o ocupare și o utilizare a terenului considerabile. Imitația vreunui stil istoric, care a început să devină populară și în București, justificând printr-o imagine „clasică” intervenții brutale din spate nici nu a fost pusă în discuție. Strategia a fost cea a interpretării unei soluții ce ține de un clasicism atemporal, o adaptare a unui model care a construit orașul european în ultimele sute de ani. Se naște un corp simplu, marcat de ordonanța ușilor-fereastră și a unor profilaturi care dau adâncime și vibrație fațadei.

 

02_A_CLD_005_IMG_9021_vladpatru

 

Deasupra parterului și a primelor trei etaje se retrage un alt corp, ce adăpostește un penthouse cu două nivele. De pe stradă, acest corp aproape că nu se vede. De mai departe, retragerea și tratarea diferită (asupra căreia voi reveni) atenuează diferența de scară cu vecinătățile.

 

 

Clasicismul temperat nu este doar o piele: în apartamente, spațiul de zi și bucătăria ce comunică cu acesta (și poate fi deschisă sau nu) se orientează către stradă și urmează fidel ordonanța fațadei.

 

 

Mai în adâncime, simetria dispare, adaptându-se la funcțiuni, vecinătăți și lumină, iar trei benzi principale organizează spațiile care pornesc de la împărțirea plin–gol a fațadei. Planul în L rezultă din diferența de adâncime a calcanelor. La intersecția celor două brațe a fost nevoie de o rezolvare structurală specială, dat fiind faptul că un stâlp ar fi făcut imposibilă folosirea parcării de la subsol. Nodul de circulație verticală este redus la un minim absolut. Apare însă o curte de lumină – alt element al unui urbanism mai vechi, care aduce lumina naturală atât pentru scară, cât și pentru o mare parte dintre băi.

 

CLD_007_IMG_9333_vladpatru

 

Revenind la expresie, ca în majoritatea lucrărilor recente ale biroului, noblețea necesară intervenției într-un asemenea loc este echilibrată și îmbogățită de detalii care țin de contextul bucureștean sau pur și simplu de o scară umană. Astfel, corpul principal este placat cu piatră. La parter, soclul obligatoriu din arhitectura clasică, și prezent și la vila din stânga, este sugerat printr-o tratare diferită a pietrei (tratare reluată și la elementele de deasupra golurilor). Penthouse-ul cu două nivele nu este doar retras, ci și tratat altfel, un corp curb, cu o tencuială profilată și cu o culoare deschisă, care îl ajută să se piardă într-o oarecare măsură pe fundalul cerului. Curburile sunt reluate ca racorduri ale laturilor pe partea dinspre curte a volumului; pentru Andrei Șerbescu de la ADN BA ele (ca de altfel și tencuiala profilată despre care povesteam mai sus) sunt și o reverență față de arhitectura modernistă și Art-Deco-ul din vecinătate.

Elemente foarte pregnante sunt balustradele și mai ales obloanele metalice. O privire atentă observă o variantă clasică a acestora la casa din stânga. Însă ele sunt cu mult mai mult decât elemente ale vocabularului clasic metropolitan din Europa (de la Paris și Viena la tot bazinul mediteraneean). Rolul lor primar este cel funcțional, de protecție față de soarele de vest (teribil la București). În treacăt fie zis, ele au fost elemente dificile în cadrul execuției și reprezintă o mult prea rară excepție la arhitectura rezidențială nouă din București. Într-o țară în care absolut toate blocurile interbelice aveau jaluzele (ba chiar și o mare parte dintre cele de anii ’60) și în care verile sunt dure, faptul că obloanele și, în general, dispozitivele arhitecturale de protecție solară devin un lux, mi se pare scandalos.

 

 

Ar fi nedrept să privim relația cu contextul doar în termeni de densitate (poate că un nivel în minus nu ar fi fost neapărat rău) sau de expresie arhitecturală. Bloculețul din strada Calderon are câteva detalii-element care țin de o anumită generozitate față de oraș. Ar fi, de exemplu, faptul că placajul de piatră se întoarce și pe calcane, deasupra clădirilor mai joase. E mai bine pentru clădire, întrucât se accentuează imaginea de volum, și nu cea de mască aplicată (vizibilă de prea multe ori în oraș, azi) ; dar e bine și pentru vecini; văzută dinspre nord-est (Piața Gheorghe Cantacuzino), vila de colț se proiectează frumos pe fondul din piatră cenușie.

Poate mai important, s-a reușit rezervarea unei părți a parterului pentru un spațiu comercial, un element de urbanitate extrem de necesar. În plus, retragerea de stradă nu a fost acompaniată de obișnuitul gard; spațiul din fața clădirii este complet liber și accesibil, un loc dat orașului.

 

 

CLD_006_IMG_9156_vladpatru

Frumoasa bancă-jardinieră (iarăși cu forme curbe ce te invită să te așezi) nu este un ornament, ci un element de civilizație urbană.

 

 

Info & credite

 

 

Adresă Str. Jean Louis Calderon, nr. 80, sector 2, București
Perioadă: 2014-2020
Arie teren (mp: 329
Arie desfășurată (mp): 1373.23
Arhitectură: ADN BA – Andrei Șerbescu, Adrian Untaru, Bogdan Brădățeanu, Valentina Țigâră, Elena Zara, Mihail Filipenco, Cristina Budan
Structură: Popp & Asociaţii – Ionel Badea, Mihai Biţă, Gabriela Fadei, Alexandra Dumitru, Tiberiu Visan
Instalații (etapa 1): General Instant Comp
Instalații (etapa 2): Alma Instant Pro
Proiectant fațadă: AAP Facade Engineering
Dezvoltator: Geo Mărgescu

Parteneri articol:

Calitek: instalații sanitare, termice, HVAC

IR Colours: finisaje spații comune, tencuieli decorative

Sari la conținut