Școala de vară Arhitectura GPMh a ajuns, în 2022, la cea de-a șasea ediție, invitând elevi din comunitățile locale ale Geoparcului Platoul Mehedinți, alături de un grup de studenți sosiți aici din toate colțurile țării, la o experiență de două săptămâni care conectează cercetarea pe teren cu designul și arhitectura și patrimoniul local cu soluții creative de a-l aduce în actualitate.
Cu prilejul acestei ediții, școala s-a extins spre comuna Ponoarele unde, pe parcursul cercetărilor din anii anteriori, echipa Asociației MAIE și participanții la școală au descoperit un potențial uriaș de valorificare a patrimoniului, cu un peisaj natural splendid și mărturii arhitecturale ale unei culturi țărănești creative și diverse care a știut cum să construiască și să locuiască în armonie cu natura.
Text: Bianca Doman Tihoi, Teodora Catrinel Lazăr
Foto: Ari Teodorescu, Cătălin Musceleanu
Edit: Oana Costinaș, Oana Constantin, Corina Moșescu
Continuăm experimentele cu formatul jurnalului – între timp, din Jurnal de student, materialul a evoluat la Jurnal de tânăr absolvent, simultan cu evoluția școlii de vară organizată de Asociația MAIE. Lângă componenta de practică pentru studenți, de la an la an, școala devine din ce în ce mai importantă din perspectiva impactului local pe care îl are. Proiectul construiește strategic pe ideea de dezvoltare locală prin valorificarea celor trei elemente cheie ale unui geoparc – oamenii, natura și patrimoniul.
În jurul acestor teme se dezvoltă modulele de educație ale școlii de vară, care reunește elevii și liceenii localnici interesați de dezvoltare, cu studenți dornici să-și consolideze abilități folositoare în viitor și experți în sociologie, arhitectură, management cultural, comunicare și discipline conexe.
În rândurile următoare, vă prezentăm jurnalul ajuns la al patrulea număr, cu mărturiile scrise și surprinse vizual de patru dintre tinerii participanți la școala de vară Arhitectura GPMh, ediția a VI-a:
Bianca Doman Tihoi, alături de Ari Teodorescu, elevi la Colegiul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Baia de Aramă și la Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „Ioan N.Socolescu” din București, au ilustrat prima săptămână de școală, dedicată atelierului de antropologie, axat pe identificarea miturilor și legendelor care fac parte din identitatea locală, prin cercetare pe teren și discuții ample cu localnicii;
Teodora Catrinel Lazăr și Cătălin Musceleanu, studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, au sintetizat întâmplările din săptămâna a doua, cea în care rezultatele cercetării ajung transpuse în lucrări de arhitectură și design, în acest an tema atelierului fiind crearea unui foișor – belvedere în centrul satului Ponoarele, un obiectiv local care își dorește să reflecte fragmente din identitatea ponorenilor.
Jurnalul 2022, compus din două părți distincte, cu câte un autor și un fotograf pentru fiecare săptămână, pornește cu fragmente ale zilelor petrecute la școala de vară de către Bianca, elevă de liceu și localnică a Geoparcului, participantă pentru a doua oară, fiind acompaniată vizual de Ari. Urmează apoi perspectiva studentului care pătrunde în comunitatea locală, prin mărturiile Teodorei și imaginile surprinse de obiectivul lui Cătălin.
La fel ca anul trecut, 28 august ocupă un loc aparte în jurnal, data fiind amintită în două file distincte: la final de atelier de cercetare și la startul celui de arhitectură, reprezentând momentul în care toți participanții la școala de vară se întâlnesc, indiferent dacă au optat pentru partea de cercetare, pentru atelierul de design și arhitectură sau, în mod ideal, pentru ambele, având astfel parte de o experiență completă de învățare practică în domenii conectate valorificării patrimoniului local pentru dezvoltare.
Jurnalul vine în completarea numerelor anterioare (jurnalul I, jurnalul II, jurnalul III) și prezintă 15 noi povești trăite și simțite de cea mai nouă serie de „absolvenți” ai școlii de vară de arhitectură și antropologie petrecută la fiecare final de vară în Geoparcul Platoul Mehedinți.
Săptămâna I din școala de vară
text: Bianca Doman Tihoi
foto: Ari Teodorescu
Ziua I: 22.08.2022, luni
Vara lui 2022 este deja a doua în care particip la școala de vara de arhitectură și antropologie organizată de Asociația MAIE în Geoparcul Platoul Mehedinți. Totul a început pe 22 august, într-o seara călduroasă de luni, atunci când am ajuns la pensiunea unde urma să-mi petrec următoarea săptămână înconjurată de oameni minunați.
Eu, Magda și Ștefania eram foarte entuziasmate pentru că aveam ocazia să participăm din nou la aceasta școală de vară și nerăbdătoare să aflăm ce urmează să învățăm în acest an, știind că fiecare ediție vine cu ceva nou.
Tema de cercetare urma să ne provoace să vedem cu ochi de mici cercetători comunitatea în care trăim, iar oamenii noi care tocmai sosiseră urmau să creeze o atmosferă nouă, mult mai dinamică.
După jocurile de cunoaștere a colegilor și formarea echipelor pentru teren, ne-am retras fiecare pentru a ne cunoaște și mai bine „coechiperii”. Mai apoi, noi, cei din Geoparc, am plecat acasă, nerăbdători să ne întoarcem a doua zi.
Ziua II: 23.08.2022, marți
În prima parte a zilei, am pornit alături de colegii din alte orașe într-un tur de prezentare a câtorva dintre cele mai importante zone din comună din perspectiva noastră, a localnicilor.
Ștefania a dus-o pe Elisa în vizită la școală și la Peștera din Ponoarele, locuri în care își făcuse multe amintiri, Magda și Ionela i-au arătat lui Cami drumul de pe Valea Turcu’, iar eu și Vlad am mers cu Ari la fosta casă a bunicului lui Vlad, care i-a adus amintiri plăcute din momente pe care le-a petrecut acolo, apoi la Bisericuța de sub Stei, unde eu și restul copiilor din comună am fost botezați. La final de tur, am fost foarte mândri că le-am prezentat noilor amici locurile noastre de suflet.
Întorși la pensiune, Bianca ne-a povestit despre edițiile trecute ale școlii de vară și așa am descoperit cum au evoluat rezultatele anuale ale școlii, dar și satele în care s-a muncit din 2016 până în prezent, fiecare ediție venind ca o continuare a precedentei și având efecte reale. Trainerii Oana Constantin, sociolog, și Corina Moșescu, istoric, ne-au vorbit despre antropologie, mituri și legende și despre cum urma să derulăm interviurile pe teren.
A plouat mult în acea după-amiază (norocul nostru că a fost singura dată). Imediat după ce s-a oprit furtuna, am pornit cu toții în căutare de legende și mituri din comună. Ari și cu mine, alături de Elena, fotografa noastră, care ne surprindea cu obiectivul său magic toți pașii, am pornit pe drumurile din Ponoarele, în căutare de oameni care să ne destăinuie povești din sat. Elisa și Ștefania au mers la bunica Ștefaniei, unde au povestit despre o mulțime de legende pe care Ștefi ne-a mărturisit că nu le cunoscuse până atunci, în timp ce Magda și Cami au vizitat diverși alți oameni din sat.
La finalul zilei, în timpul debriefing-ului, am ajuns împreună la concluzia că am dat peste foarte mulți oameni ce ne mărturiseau că nu știau să ne povestească mai nimic, fie pentru că erau prea în vârstă, fie pentru că erau prea tineri. Am întâlnit, totuși, și oameni care ne-au ajutat să schițăm primele concluzii ale cercetării.
Ziua III: 24.08.2022, miercuri
În cea de-a treia zi a școlii de vară, Magda, Cami, Ari și cu mine ne-am unit forțele și am plecat împreună la domnul Borloveanu, unul dintre autorii monografiei comunei Ponoarele, care ne fusese recomandat de toată lumea.
Așa cum am aflat că se întâmplă adesea pe teren, discuția nu s-a rezumat doar la legendele care înconjoară numeroasele monumente ale naturii din zonă, ci s-a întins și spre mitologie, obiceiuri și folclor. După vreo două ore în care am stat de vorbă, am plecat agale spre pensiune, mândri că descoperisem noi povești.
După prânzul pregătit de Ionela și Vlad (care, pe lângă faptul că au gătit un excelent gulaș vegetarian cu legume din propriile grădini, au ieșit și pe teren, stând de vorbă cu rudele Ionelei), am plecat în aceași formulă de patru spre satul Băluța.
Ajunși în Băluța, am întâlnit o doamnă pe nume Nistorica, ce se mândrea cu vârsta de 87 de ani și care ne-a dezvăluit o mulțime de legende ascunse până atunci în memoria doamnei. După drumeția la Băluța, ne-am oprit în cătunul Tihoi, locul în care am copilărit, și am povestit cu bunicul meu.
Ne-am întors la pensiune, unde am avut o seară liniștită de debriefing și am înțeles mai bine cum se păstrează legendele locului și cum uneori putem forma legenda completă numai punând cap la cap informații culese de la mai mulți oameni.
Ziua IV: 25.08.2022, joi
A patra zi urma să fie cea în care echipa noastră pregătea prânzul, dar nu am putut lăsa prima parte a zilei fără o tură pe teren, așa că am plecat să stăm de vorbă cu oamenii.
Am ajuns înapoi la pensiune fără legende sau mituri noi găsite (așa am realizat că este în regulă să primești și răspunsuri negative, deoarece poți învăța câte ceva și din ele), dar nu am considerat timpul pierdut, pentru că noi între noi ne cunoscuserăm mai bine.
În jurul orei 11, ne-am apucat de gătit prânzul pentru cei care urmau să se întoarcă flămânzi din cercetare. Magda și Cami au lucrat împreună cu Ștefi și Elisa și au reușit să obțină povești și păreri noi interesante din partea oamenilor din comunitate.
Am plecat mai apoi într-o drumeție pe Stei, pusă la cale de Ionela și Vlad, care au fost niște ghizi extraordinari. Am luat-o spre Moara Crăucenilor și am trecut pe lângă vechea bisericuță de lemn. Drumul a continuat prin cătunul Tihoi și mai departe spre Pădurea de Liliac.
Sus, la Steiul Ponorii, am admirat satele adunate printre dealuri, iar apoi pentru drumul de întoarcere ne-a fost ghid Magda, care cunoștea bine satele Răiculești și Gărdăneasa. Am coborât prin satul Răiculești, pe Colnice și până jos în satul Ponoarele, chiar înainte să apună soarele.
După aproape patru ore de mers, râs și glumit, timp în care le-am arătat prieteniilor noștri zone ascunse din comună, am ajuns înapoi la drumul pricipal, unde ne-am despărțit. Noi, cei din Geoparc, am plecat spre casele noastre, iar ceilalți spre pensiune.
Ziua V: 26.08.2022, vineri
Ne apropiam încet-încet de sfârșitul săptămânii de antropologie. Așa că, vineri, toate cele patru echipe au repornit în căutare de oameni care puteau să ne mai spună câteva legende.
Așa am ajuns la doamna Mirela Păulescu, profesor de limba română în orașul Baia de Aramă. Ne-a primit pe terasa casei și ne-a oferit câteva bomboane, iar apoi ne-a spus povești pe care și dumneaei le auzise de când venise în sat.
Pe parcursul conversației noastre, și-au făcut apariția și cei trei motani superbi ai familiei, iar așa am aflat că fiecare are câte o poveste.
Doamna Mirela ne-a împărtășit, odată cu legendele, că dânsa crede în ele, dar nu și în legenda care spunea că Nicodim ar fi pus un blestem pe zona noastră – ,,sfinții nu pun blesteme”- ne mărturisea.
Pe parcursul cercetării, mai multe persoane ne-au mărturisit că tind să creadă în legendele comunei, deoarece reprezentau farmecul zonei, pe când alții au ales partea rațională, explicându-ne cum credeau ei că au avut loc, de fapt, fenomenele locale.
După masa pregătită de Ștefi și Elisa, am început să organizăm informațiile colectate. Ionela și Vlad au discutat cu un preot dintr-un sat apropiat de Ponoarele, iar celelalte echipe au plecat înapoi pe teren. La final de zi, ne-am strâns toți la debriefing și am analizat ziua care tocmai luase sfârșit.
Ziua VI: 27.08.2022, sâmbătă
În ziua a șasea, am rămas cu toții la pensiune, unde celelalte echipe începuseră să-și facă ordine în notițele adunate pe parcursul zilelor, informația fiind structurată în funcție de obiectivele naturale și culturale ale zonei, iar Ari, Magda, Cami și cu mine ne-am ocupat de pregătirea prânzului.
Entuziasmați tare de gândul că avem toate cele necesare ca să facem clătite, am început să gătim, iar la final am mâncat toți bucatele delicioase. Noi, cei din Geoparc, am participat la atelierul Iuliei Lățcan, despre dezvoltare personală și viitor. Iulia ne-a ajutat să înfrângem rușinea și câteva frici pe care fiecare dintre noi le avea, iar pentru asta îi mulțumim.
Spre seară, am plecat înspre lacul Zaton, unde urma să avem ultimul debriefing din acea săptămână. Ajunși, am reflectat la tot ce făcuserăm în ultimele zile, am râs mult, dar ne-am și emoționat când am mărturisit care a fost momentul preferat din săptămână, dar și care fusese momentul acela „de plâns”. Bianca, coordonatoarea școlii de vară, ne-a invitat să revenim la așteptările pe care le-am împărtășit în prima seară și să reflectăm în ce măsură s-au îndeplinit pe parcursul săptămânii.
La finalul atelierului de antropologie, la lacul Zaton, am făcut poza preferată a Biancăi – cea mai reușită imagine din toată săptămâna, o fotografie de grup în care Elena ne-a surprins pe toț sărind ÎN ACELAȘI TIMP.
În spatele nostru – satul Ponoarele, cu biserica cea nouă ieșind în evidență dintre dealuri și în fața noastră – Lacul Zăton, secat în această perioadă a anului.
Am plecat apoi spre pensiune, unde ne aștepta o oală zdravănă cu sarmale. Și pentru că lucrurile mărunte contează, după cină, Elisa a venit cu ideea să mergem să privim stelele. Ajunși în curtea lui Vlad, ne-am așezat pe pături, ne-am „conectat” unii cu alții, și am admirat cerul. Am găsit Calea Lactee, Carul Mare, constelația Săgetătorului și Cassiopeia.
Ziua VII: 28.08.2022, duminică
Și uite așa, parcă doar clipind, a trecut săptămâna dedicată cercetării în care, datorită Biancăi și a celorlalți traineri, am învățat ce înseamnă cu adevărat antropologia, cum să comunicăm și să fim mândri de zona în care trăim. Noi, participanții, am notat ultimele detalii despre legendele găsite, pentru ca mai târziu redactarea textelor să fie cât mai facilă.
Am reușit să reconstruim, din spusele localnicilor, legenda podului lui Dumnezeu, cea a peșterii Ponoarele, a lacului Zăton si legenda lui Nicodim. Pe parcursul cercetării, am localizat și peșterile cu misterioasele lor comori și am aflat poveștile din spatele unor toponime.
După prânzul delicios pregătit de bunica lui Vlad, ne-am luat rămas bun de la Cami, colega noastră care, sperăm noi, a plecat cu amintiri frumoase înapoi spre casă.
Chiar dacă nu îmi doream, venise momentul ca și eu să îmi iau rămas bun de la oamenii care îmi deveniseră atât de familiari în doar câteva zile. Așa că, după câteva lacrimi vărsate și promisiunea că mă voi întoarce și la anul, am plecat, dar am rămas cu gândul la ei.
Dacă m-ar întreba cineva de ce recomand școala de vara de arhitectură și antropologie, ei bine, ar fi multe motive, dar cele mai importante sunt: oamenii care reușesc să organizeze acest proiect, care te fac să vrei să te întorci iar și iar, plus multitudinea de lucruri și lecții pe care le înveți prin această experiență care, în diferite momente din viață, sigur îți vor fi de folos.
Săptămâna a II-a din școala de vară
text: Teodora Catrinel Lazăr
foto: Cătălin Musceleanu
Ziua 1 – duminică, 28 august
Am ajuns în gară cu 1 minut înainte ca trenul să pornească. În timpul cursei spre peron, m-am ales cu o julitură în genunchi, ca atunci când eram mică și mergeam cu rolele sau mă cățăram în copaci. Cu pantalonii găuriți și respirația tăiată de la efort, m-am așezat și am aruncat o privire la noii mei vecini temporari . „Pun pariu că sunt cu toții colegi de la școala de vară în același vagon”, mă gândeam eu în timp ce verificam grupul de WhatsApp proaspăt înființat pentru participanții la școală.
Un băiat trece pe lângă mine și iese pe hol. Îl recunosc din poza de profil, îl urmez și începem să vorbim, ceea ce am făcut pentru următoarele 5 ore, legănați și surziți de tren. Așa l-am cunoscut pe Cătalin. Ne-am povestit vacanțele de vară, întrebându-ne cum va fi la Ponoarele.
După bine cunoscutul drum cu microbuzul, am fost primiți cu mult entuziasm de către coordonatorii și colegii care au participat la săptămâna workshopului de antropologie. Începea o săptămănă reușită.
Ziua 2 – luni, 29 august
M-am trezit cu 2 alarme, a mea, cea cu ciripit de păsărele și a Anei, colega mea de cameră și de facultate, un sunet care se asemăna cu o sirenă de incendiu.
Nerăbdătoare să intrăm în „pâine”, am ascultat neclintită prezentările din prima parte a zilei, unde mi s-au revelat noi perspective, bune practici de arhitectură și mult așteptata temă de proiectare. Mi-am pus rotițele invizibile în mișcare pentru a pătrunde pe deplin în datele proiectului.
Am vizitat situl și ne-am gândit la poziționarea viitorului foișor. Întorși la cazare, cu mintea vâjâind de soluții și probleme, ne-am apucat să desenăm pe laptop și să construim o reprezentare 3D a foișorului.
Vlad ne-a dat o super idee, văzând în dispunerea conectorilor modelul cusut pe ștergar și, astfel, am continuat să gândim designul sub egida ștergarului tradițional.
La finalul zilei, am prezentat stadiul în care ne aflam și am tras la sorți ordinea pentru prepararea mesei de prânz. Aflând că voi găti chiar a doua zi, întrebarea „câte kilograme de cartofi și de carne consumă 18 persoane?” m-a urmărit toată seara.
Ziua 3 – marți, 30 august
Presată de responsabilitatea mesei de prânz, am ajutat rapid la aranjarea spațiului de lucru și m-am sustras împreună cu Cătălin spre bucătăria de la cazare. Printre lacrimi de la ceapa tăiată, un capac de oală spart, cartofi nefierți și varză nemărunțită suficient, am reușit să punem în farfurii mâncarea.
Întorși la lucru, m-am minunat de cum au avansat lucrurile între timp. Rumegușul se stratifica rapid, cu fiecare bucată de cherestea tăiată la circular, iar modelul piesei de coamă fusese ales. Primele piese tronau timid pe un birou, întrezarindu-se deja conturul concav pe care îl vor forma pe acoperiș.
O grămadă mare de cherestea ne aștepta, pe Ana și pe mine, din care urma să măsuram în total 190 de piese. În pauze, vizitam atelierul de hârtie manuală și admiram fascinată obiectele (re)folosite în proces, de la roaba plină cu apă și fragmente de hârtie din reviste sau documente, până la pânza înflorată pe care se lipea hârtia umedă.
Descopeream încet-încet sacralitatea relației dintre gestul mâinii, instrument și obiectul creat.
Ziua 4 – miercuri, 31 august
Am început ziua de lucru cu multe numărători. Responsabilitatea era mare, verificam de două ori orice calcul. Am confirmat, într-un final, că nu mai avem nimic de tăiat și am pornit operațiunea de vopsit cu lac închis conectorii ce vor ocupa registrul superior și cel inferior al pereților.
Ana a coordonat echipa harnică, înarmată cu pensule și cu multă grijă. În paralel, Cătălin și cu mine aveam sarcina de a măsură înălțimile necesare pentru a îndreptă baza foișorului, terenul fiind în pantă. Ne-am pus toată încrederea în boloboc și am trimis mai departe măsurătorile pentru a fi turnate soclurile din beton.
La finalul zilei de lucru, Andrei Tache, unul dintre trainerii noștri, ne-a întrebat cum montăm scândurile dintre căpriori. Pauză… ne uitam încurcați unul la altul. Cum de nu ne-am gândit până acum la asta?
Am început să nu mă mai tem de greșeli, sunt de fapt ocazii de a ne exersa creativitatea, așa că am primit cu brațele deschise neatenția noastră de învățăcei.
Ziua 5 – joi, 1 septembrie
Hotărați să nu ne mai scape niciun detaliu printre degete, ne-am pus în fața laptopului, imediat după micul dejun. Rezolvarea era pe drum, cu câteva popasuri și împleticiri, s-a înfățișat, am prins-o în palme și am început montarea celor 20 de module pentru acoperiș.
Un căprior sub piesa de coamă, unul peste, 4 șuruburi, 2 cu 2 și… e gata! Ah, mai avem încă de 19 ori de făcut asta… OK, hai! Iar am simțit responsabilitatea care vine la pachet cu proiectarea și execuția unui obiect veridic, tangibil. Primele două module au fost prinse de verticale, începând să se contureze prezenta foișorului.
La finalul zilei, Bianca ne-a îndemnat să ne gândim la câte un lucru pentru care ne simțim recunoscători. M-am bucurat tare că am avut ocazia să le mulțumesc tuturor pentru grija și implicarea pe care am simțit-o din plin, văzând cum ia formă armonios un obiect lucrat de atâtea mâini și suflete.
Ziua 6 – vineri, 2 septembrie
Ne-am trezit învăluiți de bătaia ploii, de care ne-am temut toată săptămână, o teamă mică, știam oricum că ne vom descurca sub orice condiții.
Aveam deja un excavator nefuncțional lângă foișor, a cărui prezență nu avantaja vizibiltatea construcției oricum, așa că soluția a venit natural – să aducem încă unul. Brațul său a susținut prelata sub care am continuat montarea pieselor. Între două (excavatoare), nu te plouă!
Ritmul mâinilor a accelerat. În tandem cu picăturile, fixam șuruburile în lemn. Unul după altul, modulele se succedau prin ritmul și repetiția pe care mizasem în proiectul desenat. Lucrul în echipă a dat roade: în paralel cu montarea pieselor de la acoperiș rămase, erau mutate cele finalizate afară și apoi prinse de verticale.
La finalul zilei, am decis că era timpul să fac și eu o coală de hârtie la atelierul de hârtie manuală, pe care am încercat să imprim lăbuța unei pisicuțe care ne-a acompaniat în ultimele zile pe șantier.
Seara, un ceai fierbinte ne-a încălzit, însă tristețea plecării începea să se instaleze, ne apropiam vertiginos de ultima zi. Toți ne-am minunat de rapiditatea cu care a trecut, sau mai bine zis zburat, săptămâna.
Ziua 7 – sâmbătă, 3 septembrie
Jos cu prelata – ploaia s-a oprit. Priveliștea foișorului, a cărui prezență puteam doar să mi-o imaginez în ziua de luni, a devenit realitate.
Am luat o pauză înainte de marele final, cu o excursie în peștera Topolnița. O schimbare scurtă de habitat printre stalactite, stalagmite și lilieci adormiți ne-a prins tuturor bine. Am ieșit prin golul minuscul de la intrarea în peșteră, pregătiți de încheierea unui capitol, din care am mai crescut puțin și ne-am bucurat enorm.
Am fost onorată să desenez sigla Asociației MAIE pe piesa finală a foișorului, care a fost fixată pe ultimul modul de acoperire ca simbol al izbândei în echipă. La apus, am terminat montarea instalației cu hârtia realizată la workshop. În timp ce prindeam ultimele coli cu sfoară, fascicule de lumină pătrundeau printre lamelele de lemn si muzică clasică răsuna în atmosferă.
Ne-am luat la revedere de la obiectul nostru drag, pentru care fiecare dintre noi a dăruit ceva, fie că a fost timp, suflet sau pricepere. Am sărbătorit în toiul nopții cu un foc de tabăra al muzicii, dansului și, binențeles, al bezelelor.
Ziua 8 – duminică, 4 septembrie
În frământarea specifică plecării, fiecare și-a cules plicul recunoștinței, o inițiativă genială a Biancăi Bălșan, de a ne scrie mici scrisori de apreciere, pe care să le deschidem în drumul spre casă. Urcați în microbuzul ce ne-a acompaniat toată săptămâna, ne-am salutat cu mâna prin geam, noi de pe scaune, echipa coordonatoare și colegii care locuiau în sat, din poarta cazării. Drumul spre gară a fost încărcat de energia scrisorilor și melancolia finalului unei experiențe atât de cuprinzătoare.
Am mai descoperit o parte din povestea unui patrimoniu încă insuficient conștientizat, care ne aparține tuturor. O parte din mine a rămas la Ponoarele și sper că la fiecare nouă ediție, cât mai mulți elevi și studenți își vor lăsa o parte din ei în Geoparcul Platoul Mehedinți.
Schițe și planuri foișor
DE PROIECTE
Articole conexe:
Jurnal de student la arhitectură: școala de vară Arhitectura GPMh în anul pandemiei