Intro: Tony Fretton. Modernismul „familiar”.
Text: Alexandru Cristian Beșliu
Dacă este să considerăm, din punct de vedere istoric, momentul actual în care se află arhitectura, cel puțin din perspectiva suitei de „-isme” specifică istoriografiei de specialitate, am putea să-l numim, în continuare, „post-modernism”; desigur, asta ar fi valabil doar din perspectiva unei situări ulterioare momentului hiper-consacrat de manifestare a Modernismului, nicidecum dintr-o fidelitate față de o estetică “venturiană” care a consacrat termenul în domeniul arhitecturii. Așadar, dacă Elenismul a fost momentul „flamboaiánt” al antichității grecești, iar Barocul o fantezie capricioasă a Renașterii, putem spune că acum arhitectura traversează o etapă de relaxare ideologică a Modernismului, o destindere dogmatică ce acceptă, într-un final, precedentul și contingența.
Depășind tot acest preambul teoretic și tranșând lucrurile, cu riscul de a fi reductivi, putem spune ușor că o atitudine modernist-moderată ar însemna o contextualizare a proiectului; cu toate acestea, proiectul rămâne fidel unui limbaj și unor principii moderne/-iste. Proiectele arhitectului Tony Fretton conțin, în structura lor, așa cum chiar el o recunoaște, un tangaj între abstracție și familiaritate, o atenție pentru lucruri firești, dar și o apetență pentru un discurs și un vocabular „modern”.
De cele mai multe ori, proiectele arhitectului britanic perpetuează, prin reinterpretări sintetice, reduse la esență, tipologii ce aparțin locurilor unde urmează să se așeze. Pentru Tony Fretton contextul este o convenție căreia proiectul de arhitectură i se conformează întocmai, iar acest lucru, deși poate părea banal, este cât se poate de firesc și în sensul unei căutării a prezentului în lucrurile din trecut ce încă sunt relevante, nicidecum obsolete doar pentru că s-au întâmplat anterior.
Proiectul Tietgens Ærgrelse din Copenhaga amintește de „The Red House” din Londra, însă ceea ce-l face cu adevărat special este nu doar reinterpretarea unei tipologii de locuire specifice locului, ci situarea „în oglindă” a acestuia față de exponentul consacrat al tipologiei reinterpretate. Vizavi-ul beaux-art-ist arată măsura în care „noul” se poate lipsi de capriciile manieriste ale “-ism”-ului de secol XIX pentru a se arăta franc, prin arhitectura redusă la esența ei.
Există ceva clasicizat/clasicizant în maniera de proiectare a lui Tony Fretton, o atitudine firească față de lucrurile prin intermediul cărora apare arhitectura și o claritate a tușelor care se datorează, probabil, moștenirii Moderniste, moștenire ce nu s-a epuizat încă și sub numele căreia încă stăm, de aproape jumătate de secol, în “post-modernism”.
Reconciliere. Ansamblu comercial și de locuințe, Tietgens Grund, Frederiksstaden, Copenhaga
Text: Tony Fretton
Foto: Cristian Richters, Tony Yli Survanto
Districtul Frederiksstaden din Copenhaga a fost înființat în anul 1749 de către Regele Frederick V și proiectat de arhitectul curții Niels Eigtved și de către succesorul acestuia, arhitectul francez CN Jardin, profesor de arhitectură la Academia regală Daneză. Gândită ca patru palate în jurul unei piețe octogonale, legate, printr-o stradă axială de vile de Frederiks Kirk, sau, cum a devenit cunoscută, Biserica de Marmură, construcția a fost abandonată în anul 1770, lăsând biserica doar parțial construită.
În 1894, industriașul și dezvoltatorul C F Tietgen a finalizat Biserica de Marmură și a construit în jurul acesteia o piață cu clădiri de apartamente, în stilul Beaux Arts, după proiectele arhitectului Ferdinand Meldahl.
Cu toate acestea, piața nu a fost niciodată terminată, deoarece Tietgen nu a reușit să cumpere o mică parcelă de teren din colțul nord-vestic, zonă care a devenit cunoscută drept „Tietgens Grund”. Până în zilele noastre puteau fi văzute, într-un gol între clădirile Beaux-Arts ale lui Medahl, clădirile originale, fațadele posterioare goale ale clădirilor din Store Kongensgade și o căsuță, alături de un mic teren viran, care adăpostea până nu de mult un stand de hot dog.
*Proiectul urban din secolul XIX, cu marcarea diferiților arhitecți. În stânga sus, actuala intervenție
Această stare de fapt și-a căpătat propria legitimitate în istoria Copenhagăi, iar atunci când a devenit posibilă construcția unei noi clădiri pe terenul viran și așezarea unei clădiri adiacente pe Tietgens Grund, nu a mai existat nici dorința și nici posibilitatea demolării clădirilor originale sau a finalizării Pieței în stilul lui Meldahl.
Tema de proiectare cerea în mod foarte specific ca noua clădire să fie în stilul timpurilor noastre, articulând stilurile arhitecturale și activitățile variate din jurul său, aducând povestea Frederiksstaden către final, inclusiv prin acceptarea elementelor aduse de șansă.
În ciuda importanței sarcinii, ne-a fost clar că noua clădire trebuia să facă parte din țesutul clădirilor de apartamente care formează contextul social și vizual al Bisericii de Marmură. Cu fațadelor lor lungi, articulate de pilaștri, schimbări de plan și pavilioane amplasate la mijloc și în capete, acestea aparțin acelui stil arhitectural care a făcut orașele europene ale secolului XIX plăcut locuibile, prin capacitatea sa de coerență formală și de a transforma elementele neprevăzute în oportunități.
*Fațada opusă Bisericii de Marmură; inserție urbană și dialogul cu pavilionul de colț al lui Ferdinand Meldahl
Folosind elementele acestui stil, am proiectat o clădire care continuă forma clasică a Pieței, respectând în acelașii timp calitățile aleatorii ale clădirilor adiacente, mai vechi, și modul în care trăiesc astăzi oamenii.
*Nu aliniere mecanică ci reconciliere între marea ordine urbană și „accidentele” ce rămân ca elemente de memorie, identitate și diversitate.
Fațada dinspre Biserică a noii clădiri este de aceeași dimensiune cu pavilionul de la capătul clădirii de apartamente de vizavi și, la fel cu acest pavilion, este împărțită în trei părți prin pilaștri. Împreună, cele două clădiri vor forma o pereche simetrică, completând schema lui Meldahl prin încadrarea priveliștii către Biserică dinspre Store Kongesgade.
Însă este totuși o clădire a epocii moderne, și din această cauză părțile sale trebuie să fie atât decorative, cât și funcționale. Pilaștrii de pe fațadă sunt structura efectivă care susține clădirea pe verticală, iar spațiile dintre ei sunt umpluțe cu ferestre, pentru a permite pătrunderea unor cantități generoase de lumină către interior și către logiile integrate. Construcția vizibilă și formele simple pe care le produce dialoghează cu structura de lemn expusă și volumele geometrice ale căsuței de alături. Noua clădire le încadrează pe cele mai vechi, cu toate idiosincraziile lor, reconciliind în sfârșit Tietgens’ Grund cu forma clasică a Pieței.
Cu toate acestea, amenajarea vizează nu doar calitățile vizuale ale Pieței, dar și aspectele sociale ale acesteia. Apartamentele lui Meldahl au ajuns să fie ocupate într-un mod foarte informal, unele folosite ca apartamente rezidențiale, iar altele ca birouri. Curțile frontale au devenit intrări, grădini și parcări de biciclete, iar pe acoperișul micii case a fost construită o grădină ad-hoc.
Logiile noii clădiri continuă această ultimă temă și aduc pe fațadă activitatea informală.
O cafenea de la parter, cu acces dinspre Store Kongensgade, privește către Biserica de Marmură. La primul nivel se află un birou profesional discret. Deasupra sunt locuințe, câte două pe etaj, un apartament foarte agreabil cu ferestrele către Biserica de Marmură și un spațiu de mansardă cu priveliște către Store Kongensgade. Etajul retras și mansardat este ocupat de un penthouse cu panoramă asupra Copenhagăi și priveliște către apartamentele din podurile din jurul Pieței.
* Plan etaj 1 – birouri / Plan parter – cafenea
*Plan etaj 5,4 – apartamente
Noua clădire se leagă de împrejurimile sale și prin rezolvări de detaliu. Apartamentele lui Meldahl sunt, în mod surprinzător, acoperite cu stuc, nu piatră, iar balcoanele sunt din beton. În ciuda aspectului, și ele sunt produsul lumii industriale moderne.
Proiectul nostru viza inițial un parter îmbrăcat în piatră de Oberkirchen și etaje superioare din elemente prefabricate de beton. Proiectul revizuit a adus paralele mult mai strânse cu clădirile de apartamente ale lui Meldahl, folosind piatra naturală cu mai multă economie la elementele expuse intemperiilor, pentru coame, cornișe și plinte, iar pentru majoritatea fațadei materiale mai economice cu aspect de piatră – tencuială de calcar și beton ranforsat cu sticlă.
Info & credite
DE PROIECTE
Nume proiect: Tietgens Ærgrelse
Loc: Piața Frederiksgade, Copenhaga
Client: Realea A/S
Proiect: 2005-9
Execuție: 2009- 2010
Costuri: £4.08 million (2009)
Arie teren: 400 mp
Suprafață utilă: 1100 mp
Program: spații comerciale și apartamente
Echipă: Tony Fretton, Jim McKinney (Directori), Chris Snow, Don Matheson (Asociat), Sandy Rendel, David Owen, Clemens Nuyken, Annika Rabi, Guy Derwent, Michael Lee, Martin, Nässén, Nina Lundvall, Gabor Zomdor.
Responsabil de proiect: Chris Snow
Structură: HaCaFro
