Cutia cu articole

Coabităm de multă vreme alături de animale. În ultimele sute de ani, această coabitare s-a modificat profund, de la explozia de animale de companie la agricultura industrializată, precum și la distrugerea de către oameni a habitatelor naturale și la eliminarea speciilor

Clădirea rezidențială din Cornellà de Llobregat (Barcelona) este până în acest moment cea mai mare clădire din Spacia pe structură din lemn. Găzduiește 85 de locuințe dispuse pe cinci etaje, pentru care s-au folosit a 8,300 m2 de lemn din pădurile Țării Basce.

Casa Mira și Casa Claudia ne oferă oportunitatea de a analiza două case aproape vecine, din același cartier al orașului valencian Benimaclet și construite în aceeași perioadă.

Proiectul de transformare a clădirii-depozit din vechiul complex industrial Fabra & Coats din Barcelona face parte din procesul de reconversie a acestui cartier de industrie textilă din secolele XIX și XX. Complexul face parte din rețeaua „BCN creation factories” și va aduce districtului Sant Andreu peste 28.000 mp de facilități.

Din majoritatea fotografiilor care circulă pe net și, mai ales dacă nu te uiți atent, poți avea impresia că auditoriul din Plasencia e aruncat undeva pe câmp, într-o poziție absurd de periferică, unul dintre multele obiecte autosuficiente, plantate de administrații și arhitecți orgolioși.

Text: Jean Craiu
Foto: Aleix Bagué

Casa MG se găsește într-un cartier cu caracter rezidențial din orașul Sant Cugat de Vallès, o localitate mică aflată la 5 km de marginea Barcelonei (măsurând de la limita cartierului les Planes), între colinele Collserola și De Galliners.

Foto: ©Guardian Glass, LLC, imagini realizate de Gonzalo Botet

Deșertul Gorafe (Regiunea Granada, din Spania), unul dintre cele mai ostile și extreme medii din Europa. În deșert se așează o casă complet vitrată.

Centrul este în același timp în afara și înăuntrul muntelui, obiect și limită, margine și poartă. Iar coloanele sunt cele care au dat formă pereților.

Proiect, text: Salvador Ventura de Blas, Pau Llimona, Yoshihide Kobanawa, Kaoru Kobanawa
Foto: KOBFUJI Architects

Din textul voit lipsit de orice lirism al arhitecților (mai jos) lipsește orice referire la estetică sau „filozofie”. Când am vizitat însă împreună cu Miguel Roldán muzeul (pe atunci încă neterminat), mie mi s-a părut un proiect cu multă poezie și chiar cu un ușor aer oniric: lumina devine aproape materială, aceeași culoare strălucitoare se așează peste elemente vechi și noi, iar la acestea se adaugă delicatețea articulărilor și a golurilor curbe tăiate în pereții vechi și repetiția și suprapunerea obsesivă de elemente metalice verticale.

Text, foto: Ada Demetriu, Jean Craiu

Anna şi Eugeni Bach au învelit Pavilionul de la Barcelona al lui Mies van der Rohe în folie albă de vinil. Instalaţia, ultima dintr o serie de intervenţii anuale pe care o comandă arhitecţilor sau artiştilor (Sanaa, Andrés Jaque, Ai We Wei, printre alţii), a vrut să îi răpească provizoriu materialitatea pavilionului, atrăgând astfel atenţia asupra rolului esenţial pe care realizarea, concretul, lucrul pe care pui mâna şi care îmbătrâneşte o are asupra meseriei noastre.

Clădirea respiră, se adaptează, se înfige bine în pământ, permite funcționare simultană sau alternată a mai multor sisteme integrate. Dincolo de echipamentele de ultimă generație, ce face această clădire cu adevărat sustenabilă este modul în care a fost gândită, logica arhitecturală care nu mai este cea a rezolvării funcționale într-un sistem stabil și închis, bine determinat ci mai degrabă oferirea unui cadru și a mai multor posibilități.

Un proiect de locuinţe sociale din Barcelona poate servi ca dovadă pentru menţinerea creativităţii arhitecturale în cadrul constrângerilor severe economice, constructive, ecologice şi urbane.

Text: Roldán + Berengué arqts. / Foto: Jordi Surroca