Două case din terracotta. Casa Mira & Casa Claudia

Casa Mira și Casa Claudia ne oferă oportunitatea de a analiza două case aproape vecine, din același cartier al orașului valencian Benimaclet și construite în aceeași perioadă.

Introducere: Cătălina Frâncu

Autorii intervențiilor sunt Arturo Sanz și, respectiv, Arturo Sanz și Fran López López, deci ne așteptăm să vedem continuitate în abordarea proiectelor. La o privire mai atentă, mai apare un temei al acestei continuități: ambele case sunt remodelate folosindu-se un material tradițional omniprezent pe coasta mediteraneeană spaniolă: terracotta. În Spania există încă fabrici care produc cărămizi de teracotă, atât industrial, cât și manual. Datorită utilizării aceleiași rețete de sute de ani, noile intervenții din teracotă îmbătrânesc în armonie cu cele preexistente, fără ca noile adiții să rămână prea strălucitoare pentru mult timp.

Casa Mira și Casa Claudia sunt două exemple ale unei atitudini care își asumă timpul ca factor de influență și, mai mult, lucrează împreună cu el. Cooperativa Ladrillera din Valencia e una dintre puținele fabrici de cărămidă manuală din Spania. În România, ecou îi face țiglăria manuală din Apoș, care continuă să ardă țiglă și cărămidă după tehnica tradițională, permițând păstrarea imaginii satului săsesc cu acoperiș pământiu, cu mușchi verde pe el, decolorat neuniform, de-a dreptul fermecător.

Cele două proiecte nu sunt singurele colaborări ale celor doi arhitecți cu Cooperativa Ladrillera. Este vorba despre construirea unei relații contemporane meșter–arhitect ca alternativă la depersonalizarea furnizorilor de masă și la materialele hiperindustrializate.

O astfel de colaborare adresează fără efort atât problema sustenabilității, cât și pe cea a economiei locale – prin localizarea fabricii și a proiectelor se evită transporturi lungi, naționale sau internaționale, în același timp în care se creează locuri de muncă, și profitul reintră pe piața locală.

 

Casa Mira

Proiect, text: Arturo Sanz
Foto: Mariela Apollonio

 

02_B_Arturo Sanz_Casa-Mira-01

 

Casa Mira cerea să fie adaptată nevoilor curente prin modificarea spațiilor, schimbări în fluxurile de circulație și prin adăugarea de noi funcțiuni. Fiind vorba despre o casă tradițională, ne-am dorit să îi păstrăm identitatea intactă; astfel am restaurat fațada păstrând arcele originale, zidul interior din cărămidă, ușile, plăcile ceramice, gresia rezistente la apă care au fost reasamblate pentru a forma un model de covor. Mai departe, am pus în lumină descoperirile de după excavări: zidurile din cărămidă din grădină și asizele din piatră, parte fiind refolosite pentru direcționarea unui flux de apă.

La parter se află un zid gros de cărămidă, perforat cu goluri în arc care delimitează și leagă în același timp livingul, bucătăria, diningul cu zona de citit din fața șemineului. Etajul unu este conceput să găzduiască o familie de cinci persoane, făcând trecerea către terase, cu dormitorul matrimonial la mezanin.

Vegetația din grădină este privită drept parte din familie; ca atare, interiorul a fost armonizat cu multă grijă cu spațiul exterior.

 

 

Planuri

Info & credite

Loc: Virgen de los Desamparados. Barrio de Benimaclet (València)
Anul proiectului: 2017
An construcție: 2018-2019
Buget: Julia Fernández Sorókina
Constructor: Ensecon Obras y Servicios SLU Paisajismo: Gustavo Marina Carpintería
Elemente din lemn (exterior): Fuster Alonso Carpintería
Elemente din lemn (interior): Muycarp
Paviment: Cooperativa Ladrillera
Grilaje ceramice: Cerámicas Ferrés

 

Casa Claudia, Benimaclet. Extensie în jurul unei curţi

Proiect, text: Arturo Sanz, Fran López López
Foto: María Mira

 

02_AB_Arturo Sanz Martínez y Fran López López

 

În a doua jumătate a secolului XX, orășelul cu livezi, Benimaclet, a fost asimilat de Valencia. Case uni- și plurifamiliale coexistă în țesutul urban. Casa Claudia e un exponent al unui astfel de element urban: e o clădire de trei etaje constituită din șase locuințe separate legate la parter cu două alte construcții de două etaje din spatele lotului. Intervenția noastră constă în reconstruirea uneia dintre clădirile ce aparțin locuinței de la parter. Starea în care am găsit-o ne-a obligat să demolăm și să reconstruim volumul inițial.

Obiectivele noastre au fost să orientăm locuința în jurul curții interioare unde se află o viță-de-vie și un copac. Prin acest gest, bucătăria devine articulația dintre locuință și pavilion, astfel așezând curtea interioară în piesa centrală a casei.

Pavilionul trebuia protejat vizual de etajele superioare și de soarele direct al verii. Pentru a face acest lucru am folosit teracota, culoarea albă și panouri din lemn – toate materialele au fost lăsate aparente, texturile lor diferite compunând un ansamblu foarte plăcut.

Un material care domină Casa Claudia este teracota. Poate fi găsită sub formă de paviment – la fel ca și pe pereți –, cu dimensiuni de 24x21x3 cm și 24×5,5×3 cm în asize. În zonele amenințate de umiditate, cărămizile sunt emailate cu alb – operațiune făcută chiar de proprietarul casei, absolvent de Arte. Bolțile mallorcane sunt susținute de grinzi din metal.

Peretele conceput să protejeze spațiul interior de soarele excesiv al verii este făcut dintr-un grid de teracotă de 20x20x8, cu piese tăiate special la unghi de 450, ceea ce permite comunicarea vizuală cu cea mai ofertantă zonă, spre NE.

 

Planuri

 

Info & credite

Arhitect: Arturo Sanz & Fran López López
Loc: Mistral, Barrio de Benimaclet (València)
Anul proiectului: 2018
An construcție: 2019
Constructo: Juan Casado
Peisagistică: Gustavo Marina
Elemente din lemn la interior: Muycarp
Paviment: Cooperativa Ladrillera
Grilaje ceramice: Cerámicas Ferrés

 

BIBLIOTECA
DE PROIECTE
Sari la conținut