Heritage First!, prima Bienală a patrimoniului din România

Text: Cătălina Frâncu
Foto: Mihai Toth & Sabin Cercel

Bienala Patrimoniului de la Băile Herculane, parte din HerculaneProject, debutează cu o conferință cu întrebări grele, care nu se ușurează pe măsură ce apune soarele. Da, patrimoniul e un subiect greu și delicat care aduce deopotrivă umbră și lumină: pe de-o parte, am pierdut enorm — în 2020 se pare că s-ar fi demolat mai mult decât din ’89 încoace; pe de cealaltă, oamenii din patrimoniu, cunoscuți pentru pozițiile pe care le iau împotriva demolărilor și pentru criticile mușcătoare la adresa autorităților, reușesc să ne facă să discutăm serios și de multe ori să salveze clădiri care, odată dispărute, nu s-ar mai putea întoarce niciodată. Patrimoniul rămâne o resursă neregenerabilă, fundamentală pentru identitatea locală și națională care, lăsată la voia întâmplării, va rupe și ultimele fire de care atârnă coerența spațiilor construite românești. Patrimoniul nu e „al lor”, e al tuturor, la fel cum e și natura (pe care o scriu cu italice pentru că mi se pare impropriu să vorbesc despre ea ca și când nu aș fi parte, dar trebuie). Pentru asta e nevoie de infrastructură instituțională, implicare politică, administrativă și civică și de fonduri dedicate și accesibile.

Asociația Locus vrea să construiască un program pilot prin coagularea unui grup multidisciplinar care să genereze rezoluții pentru patrimoniul Băilor Herculane și un eveniment recurent cu capacitatea de a genera dezvoltare culturală susținută.

A ține publicul la curent vs a-l desensibiliza. Dubla sau chiar tripla zi de muncă a ONGiștilor din patrimoniu

Silviu Barbul, Bogdan Buzuleac și Adrian Dan au problematizat rolul comunicării artistice în sensibilizarea publicului și a comunității apropiate clădirilor de patrimoniu. Oamenilor le pasă de situațiile critice și au nevoie să afle despre progrese și mici victorii ca să nu se descurajeze. Mai e ceva: publicul trebuie să-și poată imagina activități în locurile care se vor salvate: ce facem cu ele? Nimeni nu va lupta pentru un muzeu în aer liber. Activările temporare sunt deseori criticate, însă, deocamdată, sunt unul dintre puținele instrumente pe care le au la dispoziție ONG-urile dedicate pentru a transmite mai departe o viziune asupra locului.

„Noi am făcut terapie de grup ca să putem merge mai departe — progresele au fost greu de obținut iar munca este nesigură, fiecare dintre noi muncește după muncă,” spune Oana Chirilă.

În școală se răzbește greu cu proiecte pentru comunitate, cu păstrări de clădiri de patrimoniu sau cu locuințe sociale: „principiile astea de stânga nu te vor duce nicăieri, domnișoară.” Ne luptăm cu ideologia, ne încurcăm în cuvinte — nu mai e vorba de stânga sau dreapta, ba cel mai trist e că deseori obsesia agresivă cu identitatea națională și tradiția e teren mai fertil pentru colaborările pe patrimoniu; mâine-poimâine ne vezi și pe noi îmbrăcați în port popular, pe cai la intrarea în secțiile de votare încercând disperați să salvăm un monument.

Joc de rol în facultate generică:

„Dar asta nu e arhitectură! Lasă discuțiile despre dezvoltare durabilă și spune-mi ce ai construit tu cu mâna ta aici.”

„O comunitate coagulată și independentă.” un răspuns cinstit, obraznic și ușor incomplet, pentru că, deși arhitectura din spatele restaurării unui monument nu e la fel de vizibilă ca cea răsărită direct din pământ pe loturi goale, nu înseamnă că nu există și că nu e extrem de complexă, fină și elegantă. Trebuie doar să avem resursele s-o facem.

Nu există susținere instituționalizată pe patrimoniu în felul holistic de care ar fi nevoie pentru a forma arhitecți cu cunoștințe de restaurare. De-abia a ieșit de sub imaginea unei nișe prăfuite unde te bagi doar dacă nu-ți iese arhitectura, urbanismul sau interiorul, iar arhitecții interesați lucrează dublu pentru a-și câștiga cunoștințele în afara școlii. Avem nevoie în primul rând de deschidere spre refuncționalizare, reutilizare, restaurare și tehnici de construcție prietenoase cu natura în școlile de arhitectură, de posibilități de dezvoltare profesională în patrimoniu (și proiectare bioclimatică etc.) pentru că Architecture Depends; adică arhitectura depinde de forțele din jurul ei.

Alina Chiciudean (ARCHÉ), Irina Leca (studiogovora), și Mihai Moldovan (PrinBanat) au vorbit despre începuturile lor ca sursă alternativă de formare pentru profesioniști ai patrimoniului:

„Acum 10 ani am început să cartăm regiuni necunoscute din zona Banatului — colegii mei au călătorit, au adunat povești, au înțeles regiunea și apoi au înființat ONG-ul. Au avut o doză sănătoasă de nebunie.” – Mihai Moldovan (PrinBanat)

„Ne străduim să plătim munca oamenilor — mulți sunt în perioada studiilor și e foarte important să aibă spațiu să se dezvolte profesional. Cât despre comunitate, ea trebuie să aibă un rol activ.”  – Alina Chiciudean (ARCHÉ)

„Noi am decis de la început că vom lucra doar pe Govora. Ne-am asumat concentrarea tuturor resurselor aici în speranța creării unui exemplu de bună practică. Suntem, însă, împăcați dacă va cădea — a fost nevoie de asta ca să putem lucra sănătos. Dă roade: vom merge cu Oana Chirilă să consiliem înființarea unui grup de inițiativă civică la Borsec.” – Irina Leca (studiogovora)

Obligație teritorială vs. capacitate administrativă. Cine e responsabil?

Terenul de sub Băile Neptun este în litigiu, versantul din spatele clădirii se coboară peste ea, articolul 47 din Legea 422/2021 prevede că primăria:

e) asigură paza şi protecţia monumentelor istorice aflate în domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi ale monumentelor istorice abandonate sau aflate în litigiu, semnalând de urgenţă direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, orice caz de nerespectare a legii;

Articolul 48 prevede că consiliile județene:

b) iniţiază, cu avizul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică în vederea protejării monumentelor istorice, în situaţiile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege;

Și totuși, nu se pot direcționa bani publici către proprietăți private. Investitorii sunt pregătiți să creeze fonduri escrow de unde să vireze banii către proprietarul de drept după rezolvarea litigiului, dar nici asta nu e posibil. ONG-urile sunt, deci, blocate în incoerențe legislative în lipsa perspectivelor de rezolvare a cadrului de proprietate.

Într-o așezare ca Băile Herculane, cu stațiune construită alături de orașul istoric, începe să se pună problema salvării strategice: ce salvăm ca să generăm reacții în lanț într-un sistem economic bazat pe profit? Asociația Locus se află acum în cumpăna dintre intervențiile concentrate pe clădirea Băilor Neptun și cele pe clădirile istorice vecine, cu regim de proprietate clar.

Arhitectura balneară — imperialism și democrație

La turul făcut de Asociația Locus, Oana Chirilă și Cristina Apostol ne povestesc, printre aripile în diferite stări de degradare avansată cum, în a doua cădiță din sectorul de băi sulfuroase, a făcut baie Prințesa Sissi. Băile Neptun sunt un produs al imperiului Austro-Ungar de pe vremea când nu exista România, dar au devenit, cu timpul, loc de tratament pentru întreaga țară, pe bază de trimitere de la medic, complet gratuit. De treizeci de ani, însă, nu mai există nici destui balneologi, nici complexe alimentate direct cu apă termală, anii ’90 aruncând practica în desuetudine. Oamenii, însă, vin la băi: familii, cupluri, grupuri și alții ajung în stațiunea Băile Herculane — construită alături de vechiul centru care amintește în același timp de Viena și de Italia — în căutarea apelor tămăduitoare. Hotelurile răspund cererii cum știu mai bine, însă, în lipsa balneologilor, jacuzzi-ul, piscina și caldarium-ul sunt pline, în timp ce drumul către băile cu sulf trece prin mai multe uși, până se oprește într-o cameră întunecoasă și umedă, undeva la subsol. Mai bine mergi la cloacă, în aer liber. Zona de tratamente nu face bani.

Prima bienală a patrimoniului din România a debutat cu discuții despre patrimoniul balnear într-o atmosferă restrânsă, dar efervescentă, al cărei momentum va putea fi folosit pentru altă față a patrimoniului peste doi ani.

Anexă: școala — diplome pe patrimoniu

Studenții formați pe șantierele ONG-urilor din patrimoniu se specializează atât cât pot în școală pe restaurare, refuncționalizare și acupunctură urbană cu scop de reactivare. Diplomele expuse în cadrul bienalei sunt despre patrimoniu industrial, tradițional, rural și urban.

Indiferent de pretextul proiectului: clădire în stare avansată de degradare, reper important pentru comunitate, centru de restaurare pentru obiecte de patrimoniu, ce se vede în multe dintre diplomele expuse la Herculane este lucrul experimental cu materialele cu care construiau străbunicii: dușumea din lemn (nu parchet), cărămidă arsă, țiglă, șiță, var stins, lați și dulapi. Apoi se vede experimentul cu forme derivate din arhitectura tradițională — fără pastișe, în căutarea de spații blânde pentru vieți contemporane. O ținem tot așa și vom avea înapoi țigla și cărămida transilvăneană, cum au spaniolii terracotta în aproape toate proiectele noi. Și nu zic asta din nostalgie, dar a obosit până și piața de betoane turnate în neștire.
Două dintre diplomele expuse în cadrul Bienalei de la Herculane

Diana Oprea reactivează Ansamblul evanghelic fortificat din Beia prin asumarea patrimoniului cultural

„Ansamblul bisericii evanghelice din Beia este un ansamblu de monumente istorice de categorie A, cu o evoluție care datează din secolul XV până în secolul XX. În prezent, acesta este în stare avansată de degradare. În jurul acestui nucleu există numeroase gospodării valoroase care sunt în diferite stadii de degradare. Odată cu degradarea patrimoniului mobil se pierde și stratul patrimoniului mobil – Beia a fost unul dintre cele mai importante centre de pictură pe mobilier din Transilvania. Proiectul, pe lângă obiectivul de reabilitare, își propune recuperarea acestui element identitar al artei picturii pe lemn – reactivarea clădirilor și extinderea duratei lor de viață prin atribuirea unei noi funcțiuni, de găzduire și îngrijire a patrimoniului imobil și imaterial al comunității.

Inițiativa este gândită împreună cu comunitatea locală și are rolul de a contribui la solidificarea relației dintre oameni și valorile existente în satul lor și de a crește gradul de coeziune comunitară. Noua intervenție propune pentru ansamblul fortificat funcțiunea de Centru de Interpretare al Artei Picturii pe Mobilier, în care biserica restaurată este deschisă permanent pentru vizitare, turnurile servesc ca spații dedicate expozițiilor, anexa slăninărie găzduiește ateliere conexe meșteșugului și cursuri dedicate popularizării informațiilor corecte despre păstrarea pieselor de mobilier pictat. Casa parohială ar deveni casă de oaspeți, cu zone de relaxare și zone de luat masa. Clădirea propusă este o inserție necesară în sit, construită pe lotul ocupat în trecut de o șură anexată casei parohiale. Această  nouă construcție se încadrează în morfologia unei gospodării săsești, respectând limbajul arhitectural existent. Ea va găzdui o bucătărie comunitară cu facilități de procesare a laptelui, cu cuptor de pâine. Adiacent casei se creează multiple zone care privesc activitățile agricole și care sunt inspirate din activitățile desfășurate în jurul ansamblului în trecutul recent.”

Sergiu Silivestru recuperează și reactivează conacul Orezeanu

„Proiectul este despre reactivarea unei moșii abandonate, care deși se află într-o stare avansată de degradare, încă prezintă un simbol al comunității locale. Scenariul avut în vedere este ca familia moștenitoare să restaureze conacul și tot domeniul într-o manieră contemporană.

Abordarea: Arhitectura contemporană poate fi văzută ca o continuare a dialogului istoric, unde prezentul și trecutul pășesc într-o eră, formând noua expresie arhitecturală. În consecință, am propus drept abordare principiile restaurării italiene, unde ruina este restaurată și utilizată, protejată fiind de noul strat contemporan.”

Info & credite

Heritage First!, parte din HerculaneProject, este un proiect dezvoltat de Asociația Locus, co-organizat împreună cu Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică și Asociația de la 4, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național având ca partener principal Primăria Băile Herculane și ca parteneri strategici Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului și ICOMOS. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Mai multe articole