Verigă între trecut și viitor și între centru și periferie, Fondazione Prada Milano reprezintă o intervenție vizionară și generoasă. Reabilitarea industrială provocatoare și spectaculoasă coordonată de OMA a creat un nou reper pe harta spațiilor culturale și în același timp un impuls evident pentru regenerarea unui cartier destructurat.
Text: Irina Rotaru
Foto: Laurian Ghinițoiu, Bas Princen
Pe 9 mai 2015 a fost inaugurat la Milano noul sediu al Fundației Prada, rezultat prin remodelarea unei foste distilerii de la periferia orașului, proiect coordonat de biroul de arhitectură olandez OMA. Distileria este amplasată între centrul istoric și o fostă zonă de activități degradată, care probabil își va păstra caracterul productiv, fiind însă adaptată timpurilor noastre ca imagine și esență și cedată industriilor creative după modelul zonelor Tortona și Lambrate.
Complexul industrial inițial nu se remarca din punct de vedere arhitectural, dar reprezenta un spațiu potrivit lucrărilor de artă contemporană. În consecință, a fost păstrat în mare parte nu din considerente estetice, ci datorită posibilităților de adaptare facilă pentru noua funcțiune și pentru a aminti de istoria sitului.
Foto: Cinema / auditoriu (în dreapta)
În prezent, ansamblul este compus din 7 clădiri vechi și 3 noi (un spațiu pentru expoziții temporare; un cinematograf și respectiv, un turn de 9 etaje pentru expoziții permanente și varii activități).
*Podium. Spațiu pentru expoziții temporare
Sala de spectacole a fost gândită ca o structură flexibilă care se poate deschide către curte pentru evenimente în aer liber ori poate deveni spațiu de expunere suplimentar.
Foto: Vedere către pavilionul de instalații (în prim plan), partea din spate a cinematografului, podium și, în fundal, „Casa bântuită“ (cu auriu).
Vizitând fundația recent, am admirat perfecțiunea detaliilor minimaliste și folosirea unor materiale atipice (spre exemplu, spuma de aluminiu, travertinul iranian) care induc o atmosferă ușor suprarealistă, ca un decor de film, în condițiile unei optime integrări în context.
Singurul element care poate părea o extravaganță în contrast cu simplitatea imaginii între industrial și hi-tech este una dintre clădiri îmbrăcată în foiță de aur.
Foto: Prima curte interioară
Aceasta este considerată de Rem Koolhaas drept o metaforă a potențialului acestei zone puțin cunoscute, din partea de sud a orașului. Arhitectul a dorit totodată să redea filosofia fundației conform căreia nu ar trebui să mai fie antagonisme, extremele putând conviețui în armonie. Simbol al bogăției, aurul a devenit așadar mijlocul perfect pentru a transforma o modestă clădire anonimă într-una imposibil de trecut cu vederea.
Foto: Plaza acoperită
Păstrând aparența industrială, noua Fondazione Prada se înscrie într-un dialog natural cu vecinătățile, aruncând cumva o privire înspre viitor. Mi s-a părut un ansamblu adaptat timpurilor și exigențelor actuale, care dă dovadă de sensibilitate și înțelegere a realităților contemporane. A fost preferat un amplasament la periferie, într-o zonă a cărei dezvoltare va fi probabil impulsionată tocmai prin această nouă prezență urbană decât o intruziune în centrul istoric deja suprapopulat de edificii remarcabile și oferte culturale.
Neorbită de faima și orgoliul numelor mari, fundația pare sincer preocupată să ofere ceva orașului, nu numai să beneficieze de prestigiul său internațional de capitală a modei. Din punct de vedere vizual și estetic, devine un prim reper într-un banal cartier periferic, iar funcțional vorbind, un echipament cultural cu 2 dotări inedite pentru Milano (anume un punct de belvedere suficient de înalt pentru o vedere panoramică a orașului accesibil publicului larg și o bibliotecă non-stop).
Foto: Interiorul Podium-ului. Spații de expunere și de circulații
La aceasta s-a adăugat ideea ingenioasă de a transforma șantierul în curs într-un spectacol, pe care am perceput-o ca pe o problemă (neterminarea lucrărilor la vreme) convertită într-un punct de interes, abordare care merge foarte bine cu arta contemporană. Astfel, cum turnul este încă în lucru până la începutul lui 2016, una dintre închiderile hangarului de expunere alăturat a fost înlocuită provizoriu cu un imens perete de sticlă care permite urmărirea lucrărilor în curs de către vizitatori.
Un alt element interesant este bistroul muzeului, Bar Luce, care a fost conceput de Wes Anderson și redă atmosfera vechilor localuri milaneze.
Într-o epocă în care orașele se transformă cu o viteză incredibilă, țesutul urban fiind regenerat ori mutilat prin diverse lucrări mai mult sau mai puțin necesare ori benefice, intervenția asta m-a impresionat în special prin deschiderea către noi moduri de a face arhitectură, abordarea onestă și caracterul vizionar.
Info, credite
DE PROIECTE
Amplasament: Milan, Italy, Largo Isarco No.2
Suprafața totală desfășurată: 18,900 mp (din care 12,300 mp total suprafață deschisă publicului și 6,600 mp suprafață privată)
Client: Fondazione Prada
Coordonatori proiect: Rem Koolhaas, Chris van Duijn
Șef de proiect: Federico Pompignoli
Arhitect local: Massimo Alvisi
Arhitecți execuție: Alvisi Kirimoto & Partners, Atelier Verticale
Ingineri structuri: Favero & Milan
Ingineri instalații: Favero & Milan, Prisma Engineering
Consultant costuri: GAD
Acustică: Level Acoustics
Scenografie: Ducks Sceno
