În 2023, Timișoara a fost capitală culturală europeană. Programul a avut mai multe componente principale, printre care și „Locuri” – legat de spațiile orașului –, noi și vechi, regenerare urbană, punerea în discuție a viitorului urban. Una dintre intervențiile principale ale acestui capitol, dar, de fapt, a întregului program a fost Pepiniera – un turn provizoriu așezat în spațiul timișorean cu cea mai mare importanță simbolică. Proiectul – realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș – este spectaculos și a devenit unul dintre simbolurile Capitalei Europene. A trebuit să fie un obiect iconic, însă nu unul vid de sens, ci cu valoare de instrument pentru dezbatere și transformare urbană. La 5 luni de la deschidere, Ștefan Ghenciulescu a vorbit despre rostul său (dar și despre reacțiile uneori foarte dure pe care le-a produs) cu reprezentanți ai echipei care l-a făcut posibil: Cosmina Goagea (curatoare Timișoara 2023 – Teritoriul „Locuri”), Alexandra Trofin (OAR, Timiș), MAIO Architects (Barcelona), Alexandru Ciobotă, Raluca Rusu (Studio Peisaj, Timișoara), articol publicat inițial în revista Zeppelin 170:
*Coliziune fertilă. În fundal, Palatul Löffler, cu urme de gloanțe de la Revoluție ©Marius Vasile, 02.2023
Interviu: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Marius Vasile, Laurian Ghinițoiu
Ștefan Ghenciulescu: Turnul-grădină este un subiect aprins. Comentariile despre lucrare sunt, ce-i drept, mai puțin aprinse și mai pozitive acum decât în urmă cu vreo două luni. Am totuși impresia că mulți dintre noi nu înțeleg funcționarea și intenția întregii operațiuni. Aș începe prin a vă întreba despre începerea proiectului. De ce, de ce acolo, care este relația cu Capitala Culturală? De ce să se cheltuiască bani pe asta?
Cosmina Goagea: Titlul de Capitală Culturală Europeană este o șansă uriașă de transformare, un laborator pentru procese urbane condensate, pentru care altfel ar fi nevoie de mult mai mult timp sau n-ar fi niciodată bani, sau pur și simplu prioritățile de pe agenda publică ar fi mereu altele. Programul Cultural și-a propus încă de la început revizitarea patrimoniului și redefinirea identității Timișoarei ca spațiu avangardist, multicultural și dinamic, un loc în care se întâlnesc lumile și își găsesc în timp real limbaje comune care modelează cultura de a fi împreună, adică orașul în sine.
Agenda Teritoriului „Locuri” curatoriat de mine – și din care face parte și Pepiniera – constă în identificarea și susținerea vectorilor de regenerare urbană și validarea sau invalidarea rapidă a unor idei, instrumente, practici artistice, formate de intervenție culturală în spațiul public, în dialog cu locuitorii orașului.
Ei bine, tocmai declanșarea acestui dialog consider că este unul dintre câștigurile Pepinierei din Piața Victoriei. Tema proiectului a cerut în mod explicit ca intervenția să funcționeze pentru un an ca un activator urban, care să problematizeze felul în care este creat, folosit și perceput de către oameni spațiul public într-un context complicat, în speranța de a genera sensuri noi, un nou sentiment al comunității, și care, cu mult noroc, să poată duce în timp la un nou contract social. Evident că a fost nevoie de curaj pentru un gest atât de intens ca un turn metalic cu plante, în mijlocul unui patrimoniu construit de cea mai bună valoare, într-un sit al memoriei puternic încărcat simbolic și emoțional. Primele reacții au fost pline de patimă, Pepiniera a avut încă din timpul șantierului prieteni și contestatari, cu toții ne-am confruntat confortul, nimeni nu a rămas indiferent. Între timp, părerile s-au nuanțat, se discută acum despre ce înseamnă valoare în oraș, dacă contează mai mult frumusețea sau starea de bine, despre cum cultivăm patrimoniul botanic ca amprentă identitară a Timișoarei; se pune în criză sigilarea pământului prin suprafețe minerale în piețele urbane, se vorbește despre cum facem loc celorlalte forme de viață cu care coexistăm – cu mai multă conștientizare și grijă –, cum susținem dreptul oamenilor la oraș, cine câștigă, de fapt, și cine decide. O instalație iconică, disruptivă, care provoacă negocierea dezacordului și aduce toate aceste subiecte în discursul public eu zic că face toți banii.
*Turnul a fost așezat astfel încât să nu îngrădească perspectiva asupra Catedralei dinspre strada Alba Iulia sau asupra Balconului Palatului Culturii (Operei) din axul Pieței Victoriei. Rotirea (și deci nealinierea) construcției la direcțiile Pieței permite relații interioare și exterioare unice în raport cu clădirile și spațiile istorice, precum și marcarea faptului că este vorba despre o inserție autonomă și temporară ©Laurian Ghinițoiu, 02.2023
Alexandra Trofin: Piața Victoriei este într-adevăr un loc foarte sensibil în Timișoara: piața principală, cu încărcătură emoțională, locul în care s-a aprins scânteia Revoluției din 1989. Dar în același timp este o piață foarte demodată, dintr-o perioadă complet diferită, care nu poate integra așteptările pe care le au în prezent oamenii de la spațiul public. Designul original din anii 1900 nu s-a modificat prea mult, a fost proiectată ca o promenadă și a devenit pietonală doar în urmă cu 30 de ani, dar nu funcționează ca o piață în adevăratul sens al cuvântului. Chiar dacă există o suprafață destul de generoasă de spațiu verde, aceasta funcționează ca un ansamblu de covoare ornamentale care structurează circulația, împărțind (agresiv) spațiul. Bineînțeles, este interzis să calci, să stai pe sau să folosești spațiul verde în orice mod. (Un aspect important pe care l-am descoperit în cadrul procesului este că localnicii sunt foarte mândri că oamenii au un respect atât de mare față de spațiile verzi din piață, până într-acolo încât nu au călcat pe iarbă nici măcar în timpul Revoluției din 1989.)
Se discuta o oportunitate incredibilă: un concurs de arhitectură pentru reproiectarea pieței, care chiar se va lansa curând. Acesta este cadrul general în care am pornit proiectul la începutul verii lui 2022.
Contribuția noastră (OAR, Timiș) la caietul de sarcini și la programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii a fost un proiect pe termen lung denumit „Spații Vii”, o continuare a „Privește Orașul”, o campanie prin care se încuraja asumarea și responsabilitatea față de spațiul public. Am avut de-a lungul timpului multe experiențe diferite la activarea spațiilor publice prin programe culturale și instalații temporare, de obicei în spații neglijate, uitate, dar aveam de gând să abordăm la un moment dat disfuncționalitățile unui spațiu central. Așa că era momentul potrivit să ne concentrăm pe Piața Victoriei, iar echipa curatorială TM2023 ne-a încurajat și ne-a invitat să facem asta. 
*planuri, axonometrie
În memoriul pe care l-am pregătit am solicitat o instalație temporară care să poată explora diverse perspective în legătură cu această piață, cu utilizarea spațiului, comportamente și narative. De ce să se cheltuiască bani pe asta? Pentru că toate poveștile pe care le spunem în acest an ar putea fi integrate în designul final, activitățile și scenariile pe care le testăm acum pot genera o propunere mai puternică. Într-un peisaj plat, în care toate acoperișurile sunt private, prin urmare nu sunt accesibile tuturor, o extensie verticală a pieței oferă o priveliște unică asupra orașului, furnizând în același timp informații despre moștenirea Timișoarei, atât cea construită, cât și cea botanică. În același timp, instalația funcționează ca loc pentru evenimente, o infrastructură exterioară culturală alternativă pentru activități la scară redusă, precum ateliere de grădinărit, microexpoziții, tururi ghidate, dar și scenă pentru spectacole de sunet și mișcare atunci când atrage oameni în jurul său, în piață.
*©Marius Vasile, 05.2023
MAIO: O întrebare pertinentă și absolut necesară. Proiectul a început ca o declarație față de spațiul public. Încă de la început, chiar în titlul pe care l-am gândit pentru instalație, 1.306 plante pentru Timișoara, am dorit ca această construcție să fie înțeleasă ca o reflecție generală asupra politicilor decizionale legate de spațiul public și, mai precis, despre administrarea acestuia, în acest caz, prin verdeață.
Timișoara trece printr-un proces de transformare urbană. Ne gândeam la transformarea Pieței Libertății, unde o parte din spațiul verde a fost scos și înlocuit de pavaj și, bineînțeles, ne gândeam la viitoarea transformare a Pieței Victoriei, un spațiu foarte simbolic și vizibil propus în memoriul curatorilor. Ca străini, am mai trecut prin procese similare în Barcelona, unde așa-numitele piețe „dure”, minerale, precum Plaça de dels Països Catalans, au prevalat timp de aproape trei decenii. Din fericire, în zilele noastre a luat avânt o înțelegere nouă a unui spațiu public mai prietenos și mai sustenabil, de la sistemul de scurgere la modul în care le permite ecosistemelor să coexiste.
*©Marius Vasile
De fapt, susținem că instalația ar putea fi considerată un test deschis despre modul în care spațiul public poate fi folosit, proiectat și perceput. Oamenii sunt invitați să înțeleagă plantele ca agenți care pot regla climatul în orașe, dar care pot și stimula ocuparea publicului. Luând în considerare transformările urbane viitoare din zonă, am dorit și să deschidem noi perspective și dezbateri în jurul utilizărilor și temporalităților orașului și al implicării acestuia cu diverse comunități și instituții. După încheierea ciclului său temporal, intervenția va oferi copacii și plantele noi pe care le-a găzduit, spre a fi plantate prin Oraș, după o logică de reutilizare 100%. Așadar, dezbaterea deschisă legată de cum și unde facem lucrurile se transformă în elementul central al instalației.
*Vedere dinspre strada Alba Iulia ©Laurian Ghinițoiu, 02.2023
Bineînțeles, pentru un oraș precum Timișoara, găzduirea Capitalei Europene a Culturii 2023 are un înțeles profund. Nu doar pentru oraș și cetățenii acestuia, dar și în ceea ce privește contextul său UE imediat, deschizând un dialog cu restul orașelor din Europa și cu orientările comune ale acestora. Ce este orașul viitorului și ce rol joacă în el natura și modelele mai sustenabile?
Cu alte cuvinte: pentru noi a fost mai puțin important faptul că a fost un turn sau materialitatea acestuia decât faptul că instalația, o pepinieră temporară, conține plante care vor fi plantate în viitor în oraș, generând o dezbatere despre urbanismul său viitor. Suntem conștienți și de faptul că acestea sunt subiecte complexe și că medierea poate fi un instrument foarte util pentru a le face accesibile pentru cetățeni.
*©Marius Vasile, 05.2023
Ș.G.: Care sunt ideile și funcțiile esențiale ale proiectului? Inclusiv cea urbană, poziționarea, relația cu spațiul? Discursul principal este despre moștenire, punct de reper provizoriu, ecologie, relația noastră cu orașul? Au fost voci care au văzut proiectul ca pe o simplă operațiune simbolică „verde”.
MAIO: Faptul că turnul adaugă o dimensiune nouă la contemplarea pieței nu ar trebui să contrazică faptul că proiectul dorește și stimularea unei dezbateri urbane și politice. Pentru noi, instalația are succes doar atunci când sunt îndeplinite aceste straturi. Am vrea să evităm cât mai mult posibil imaginea instalației ca o folie verde, un topos care, din păcate, a devenit în ultimul timp un clișeu de publicitate ecologică. Acest lucru ar duce la o înțelegere greșită a propunerii, la o abordare foarte superficială a acesteia.
În ultimele decenii, am fost martori unui proces de blackboxing, un proces de ocultare a activelor orașelor și a administrării acestora. Aducerea unei pepiniere publice în centrul orașului dorește să dezvăluie un strat care uneori rămâne ascuns.
Prin urmare, pentru noi este extrem de important să poată fi susținut mesajul și declarația despre politici și spații publice. Dezbaterea legată de viitorul plantelor, așa cum am spus, ar trebui să fie elementul central în acest proces.
*©Laurian Ghinițoiu, 02.2023
Ș.G.: Despre evoluția proiectului, acum. Cum a apărut în peisaj Studio Peisaj? Care este ideea grădinii, pentru acum și pentru după demontare?
MAIO: Am avut marele noroc să ne fie prezentați și să ni se propună să lucrăm cu ei. Au adus la propunere o multitudine de straturi, în mod inteligent și critic, întotdeauna având cunoștințe de context profunde: de la specii locale la tradiția horticulturală din zonă. De asemenea, sunt conștienți de rolul pe care natura și, într-o măsură mai largă, noile forme de urbanism le vor juca în viitorul orașelor noastre.
În termeni practici, această pepinieră urbană integrează diferite straturi de verdeață – de la specii perene de copaci, tufișuri și plante cu flori la specii anuale (productive și ornamentale) – produse în grădinile comunitare din Timișoara sau la institutele de cercetare în horticultură ori universitățile din oraș. Dincolo de biodiversitate ca un element identitar central al Timișoarei, proiectul este și despre grijă și o dimensiune pedagogică și socială.
Grădinile erau, printre alte locuri, spații pedagogice, locuri de întâlnire. Și, în calitate de spații publice contemporane, și spații de opoziție și antagonism. Este minunat că instalația produce conversații constructive despre viitor, oraș și locuitorii săi într-un cadru care depășește cu mult scara umană și a orașului în sine.
*©Marius Vasile, 05.2023
Alex Ciobotă, Raluca Rusu: Relaționarea identitară cu natura este un indicator al Timișoarei. În prezent, natura locală este fie prea idealizată și îmbrăcată într-un val de nostalgie, fie un reper difuz cu rădăcini într-un trecut regretat (oraș al florilor, al parcurilor, orașul de pe Bega ș.a.).
Pepiniera 1.306 plante pentru Timișoara este o evocare a naturii ce introduce în spațiul public timișorean teme de actualitate ale societății noastre precum funcția climatică a vegetației, resursa de (bio)diversitate, moștenirea horticolă și capacitatea naturii de a ne furniza hrană și remedii.
Deseori se omite ideea că spațiul public s-a născut și la umbra unui arbore (Philippe Rahm). Motivele pragmatice de confort termic și capacitatea arborelui unic de a fi centralitate au fost premisele contactului social. Înstrăinarea colectivă față de natură alături de austeritatea spațiului public este datorată, pe de-o parte tehnologizării controlului termic individual (instalațiile de încălzire și răcire), dar și de viziunea minerală a urbanismului modern.
-
+1
Compozițiile (bio)diverse propuse aduc un omagiu horticultorilor peisajeri locali (Wilhelm Múhle, Frantz Niemetz ș.a.), ce au cultivat solul local în grădini comerciale și publice, participând la creșterea renumelui orașului la nivel internațional. Implicarea în conceptul peisajer al orașului și în dezvoltarea horticulturii moderne europene ne arată o relaționare complexă cu natura și o atitudine antreprenorială activă. Capacitatea nutritivă a naturii este generoasă, însă se remarcă tendința modestă a culturii noastre gastronomice afectate printre altele și de globalizare. Omitem hrana de lângă noi și imaginația în bucătărie. Credem în asigurarea accesului la hrană locală și sănătoasă, în ingineria horticolă, în producția locală, precum și în mișcarea grădinăritului comunitar.
Dintr-o altă perspectivă, instalația propune o experiență urbană scenică între două ipostaze. Prima este de a exista și a privi din exterior natura (orizontală sau verticală), percepută de prea multe ori doar ca decor. Cea de-a doua ipostază este imersivă, de a fi parte din ecosistem, de a trăi în viața celorlalte entități vii, un fel de ecocentrism. Este un joc al poziționării care trimite subtil la modul cum ne alegem viitorul.
În esența ei, Grădina Pepinierei reprezintă un mare circuit de procese naturale. În particular, ea a crescut în pepiniera locală, iar după demantelarea instalației va deveni o grădină colectivă difuză. Componentele ei vegetale devin memoria Pepinierei și a Timișoarei Capitală Europeană a Culturii 2023, îmbunătățind peisajul orașului.
Pepiniera, de-a lungul lui 2023:
*Toamna ©Marius Vasile
*Concert live Sian Brie trio © Bianca Purice-Azap & Dan Purice
*Instalația VIU: A Celebration of Life ©Laurian Ghinițoiu
*VIU ©Ovidiu Micșa
-
+0
Actualizare – ianuarie 2024:
Pepiniera Timișoara a fost nominalizată la Premiile EU Mies van der Rohe și inclusă în selecția de 40 de proiecte a juriului
Info & credite
Organizator: Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș
Echipa de proiect: Anca Teslevici, Alexandra Trofin, Ema Cristescu, Georgiana Spiridon, Antoniu Sicra
Curatoare Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Teritoriul “Locuri”: Cosmina Goagea
Design grafic: Ștefan Lucuț
Autor concept instalație: MAIO Architects – Maria Charneco, Alfredo Lérida, Guillermo López, Anna Puigjaner
Colaboratori concept: Simone Marcolin, Ilaria Donadel, Filippo Tognocchi, Ignasi Sarria
Proiect de arhitectură și light design: Studio Nomadic – Victor Popovici, Silvia Tripșa, Nicoleta Postolache
Design cu natura: Studio Peisaj – Alexandru Ciobotă, Raluca Rusu
Proiect structură: Echo Universal – Balint Karoly
Colaboratori sistem structură metalică modulară: ABT Motion Rigs, Salt Box
Colaboratori specialități: Blaser – Bogdan Sere, DeBoot – Silvian Tecu, Melbo Instal – Emilian Zmeu, Emesis – Mihai Cojanu, Irigarden – Cătălin Lubeniță
Dirigenție de șantier: Bianca Pasc, Molnar Ovidiu
Colaboratori conținut: Tur de Arhitectură
Parteneri: Horticultura S.A., Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Comunitatea GreenFeel Timișoara
Mulțumiri pentru sprijin și consultanță pe parcursul dezvoltării proiectului: Brîndușa Tudor, Matevž Čelik, Rudolf Gräf, Silviu Scrob; Colegiul Director OAR Timiș, echipa Centrului de Proiecte, echipa Primăriei Municipiului Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș
Proiectul a făcut parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și a fost cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte și de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de arhitectură.
Proiect susținut de: Banca Transilvania
DE PROIECTE
