Revista zeppelin | număr #170

 

Zeppelin #170 (vara_2023)

Casa mea, casa noastră

Dosarul ediției 170:

Coordonatori dosar: Ștefan Ghenciulescu, Cătălina Frâncu, Ilinca Pop

Negocierea locuirii în timp de criză

Nu avem destule locuințe. Dar nici teren sau bani nu prea mai avem.

Desigur, e greu de găsit vreun moment din ultimii 200 de ani în care să nu poți vorbi despre o criză de locuit: Mai intensă sau mai domoală, localizată în urma unei dezvoltări rapide sau a unor dezastre, sau generalizată, criza de locuințe a fost cu noi tot timpul. Ce pare să fi dispărut, în contrast total cu perioada postbelică și cea a anilor ’60, este implicarea statului în realizarea de locuințe. Desigur, boom-ul enorm a adus cu el și o sumedenie de greșeli și probleme: ghettoizare cu bani publici, catastrofe sociale și urbanistice etc. Însă, pentru prima oară în ultimii 50 de ani, autoritatea se retrage, lăsând teren liber pieței mai mult sau mai puțin reglementate. Fenomenul poate fi brusc, ca în cazul fostelor țări socialiste, sau mai moderat și mai lent în țările cele mai dezvoltate.

Oricât de liberal economic și de antiintervenționism public ai fi, trebuie să recunoști că astfel creșterea exponențială a nevoilor, lipsa de calitate a majorității noilor dezvoltări, dar și criza climatică și nevoia de prezervare a unor teritorii neconstruite impun un nou contract urban. Avem nevoie majoră de o acceptare a reglementărilor, un urbanism mai democratic, o gândire ecologică veritabilă și complexă, accesibilitate, colaborare în loc de individualism păgubos etc.

Ne-am concentrat selecția noastră pe România și Europa. Există în restul lumii, incusiv în țările emergente exemple fabuloase. Le-am lăsat însă pentru unul dintre numerele apropiate, dedicat Sudului global și local.

Densitate și echilibru

Proiectele de locuințe colective prezente în dosar răspund, fiecare, cel puțin unuia dintre criteriile principale, rezultate din situația expusă mai sus. La care se adaugă, evident, calitatea spațiilor și a expresiei arhitecturale, folosirea inteligentă a materialelor și a tehnologiilor.

Astfel, deschidem numărul cu un ansamblu de locuințe sociale și ecologice din Ibiza (ei, da!) al celor de la 08014 arquitectura; low-tech și arhitectură climatică, materiale și tradiție locală, calitate și chiar prestigiu pentru cei care nu și le-ar permite niciodată.

Locuințele studențești proiectate de Bruther + Baukunst pentru campusul Saclay de lângă Paris pot fi privite ca o reînviere a brutalismului eroic din anii ’60–’70. Dar este cu mult mai mult decât atât: o invenție tipologică, o împăcare onestă a omului și a mașinii, și o deschidere a unui viitor în care mașina va pleca de acolo.

Celelalte două exemple de locuire colectivă provin din zona pieței. Cei de la HHF au așezat 15 apartamente într-o curte interioară cu garaje și maidane din orașul Basel; temele sunt aici densificarea intraurbană și locuirea semicolectivă. Complexul Domūs din Amsterdam (Shift architecture urbanism) este, dimpotrivă, o bucată mare și complet nouă de oraș, parte a unui plan general de dezvoltare. Aici, apartamentele mici de tot funcționează pentru că sunt inteligente și drăguțe, dar și pentru că ele sunt acompaniate de spații comune generoase. Beneficiul proiectului este și cel de a păstra deschis orașul și celor care nu sunt bogați, una dintre marile probleme ale urbanității contemporane.

După aproape 20 de ani, Ștefan Tuchilă revine cu un articol despre uriașul laborator de tipologii de locuire care este Parisul: inserția de locuințe sociale în proiectele private, ecologia drept criteriu absolut (și uneori cu prevederi contradictorii), foamea post-Covid de spațiu exterior arhitectural.

În România…

…se construiește mult, nedrept și cam prost. O serie de articole teoretice scrise de arhitecți, sociologi, activiști și scriitori iau la rând noile ghettouri private, creșterea explozivă (anti)urbană, locuințe sociale insuficiente – greu accesibile și greșit gândite –, politica ultraliberală pentru locuire, piața privată și regulile fie prea permisive, fie superrestrictive, dar niciodată predictibile. Nu, nu sunt eternele văicăreli neputincioase, ci sunt analizele concise ale unei stări de fapt. Din păcate, exemplele bune din România tot exclusiv din piața privată provin, cum este și cel al ansamblului Marmura (ADN BA), un efort intens de a gândi în mod vocalizat și urban locuirea cu densitate mare și bugete implacabile.

Locuința individuală este programul arhitectural fundamental. A precedat și le-a modelat pe toate celelalte. Dintre toate motivele expuse la începutul acestui articol, suntem rezervați, aici, la Zeppelin, cu privire la promovarea sa în ziua de azi. Dată fiind dezvoltarea pieţei de arhitectură românească în general – ultraliberale și individualiste, cu comenzi publice puține și fără concursuri –, locuința individuală rămâne unul dintre principalele prilejuri de creație și experimentare. Și, da, uneori nu sunt nocive, ci, dimpotrivă, vitale pentru contextul lor, și vorbesc despre spațiu, lumină, complexitate și inovație. Publicăm în cadrul dosarului două case la țară în gospodării existente, o densificare a unei locuințe existente și două locuințe mici și inovative care se opun modelului prevalent de construire la periferie.

SUMAR – aici.

coperta 3D Zeppelin 170

Zeppelin #170 (vara, 2023) e disponibil în librăriile Cărturești, Inmedio, Relay și Daravere, sau poate fi comandat aici.

Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.

Râmânem la înălțime, împreună.

#170
vara 2023
Sari la conținut